Noapte de noiembrie

Noapte de noiembrie, orologiu iar bate
Tresar aţipit la fereastra odăii
Ale pinului ramuri pocnesc îngheţate,
De vifor ce urlă la marginea văii.

Din munte coboară pe rază de lună,
Urme de lup adâncite prin nea
În casă tăcere când codrul răsună
Din pragul de iarnă geroasă şi grea.

Pe creste golaşe se plimbă un astru,
În a brazilor trupuri s-ascunde
Al spaţiului cosmic şi veşnic sihastru,
Ce-şi face culcuşul în munte.

A nopţii viforniţă pe trupuri adună
Sărace, de toamnă golite,
Cu palme uscate şi straie de brumă,
Făpturi de noiembrie-albite.

Pe sobă pisica adoarme torcând,
În casă loveşte a vântului grea
Aripă de viscol cu fulgi aruncând,
Nervoasă-n fereastra albită de nea.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă toamnă

Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Nu vreau iarna rece
Cu viscol si nea
Din frunze fă-mi haine
Pantofi din tăceri
Aşteaptă-mă toamnă
Doar azi n-a fost ieri
In umbrele tale
Mai pot să trăiesc
In iarna cea rece
Simt ca ingheţ
Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Alungă-mi din păr
Fulgul de nea
Cu tine fac casă
Deşi e târziu..
Dar iarna mă-ngheaţă
Si nici nu mai ştiu
De-i ziuă sau noapte
Albită de tot
Mă ia vântul rece
Nu pot sa inot
Pe drumuri pustii..
In casă ingheţ
Aşteaptă-mă toamnă
Te rog doar o zi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cei săraci

Este o noapte geroasă,
Vulcani se înalţă spre cer,
Ninsoare mă cheamă acasă,
Sub ram de mătasă, în ger.
La cumpăna nopţii adoarme,
Sub umbre, un înger de nea,
Şi nori se adună. Mi-e foame,
Mi-e foame de dragostea ta!

Este o noapte geroasă,
Copacii sunt trişti şi sunt goi
Şi croncăne corbii pe casă,
Flămânzi şi stingheri ca şi noi.
Şi gerul ne strânge, tot strânge,
Sărăcia mai mult ne apasă,
Mama suspină şi plânge,
Amară tristeţe e-n casă.

Vulcani se înalţă spre cer,
Durerea-i prelungă văpaie,
Afară e ger, tot mai ger
Şi vântul mai tare se-nfoaie.
Nici lemne de foc nu mai sunt,
Nici lacrimi a plânge cu jale,
Doar Ţie-ţi rugăm, Tată Sfânt,
Eternă, creştină-alinare.

Ninsoare mă cheamă acasă,
Mă-ntorc prin nămeţi la trecut,
La mamă, la Zâna Crăiasă,
Cuminte, mă-ntorc spre-nceput.
Mi-e dor de gutuile coapte,
Le văd strălucind ca o lampă,
Le văd strălucindu-mi în noapte,
Le văd strălucindu-mi pe pleoapă.

Sub ram de mătasă, în ger,
Se pierde alaiul de îngeri,
Dispare – un vis, în eter,
Iar eu plâng cu lacrimi de sângeri.
Un cânt de argint peste sat,
Un clopot, biserici uitate,
Credinţă, un strigăt spre-nalt,
Le-am luat amintire pe toate.

La cumpăna nopţii adoarme
Acelaşi colind de copil
Şi goana prin vânt şi ninsoare,
Iubirea cu iz juvenil.
Pe geană omătul coboară
Şi visu-i văpaie şi jar
Şi lacrimi pământu-mpresoară,
Pe crucea şi trupul-amnar.

Sub umbre, un înger de nea,
În timpuri, un înger de ceară,
Un înger în inima mea,
Din cer, ca un vis se coboară.
Pe tălpile goale, de prunci,
Dureri încrustate... şi boală...
Şi cute mereu mai adânci,
Pierzându-se-n ura de smoală.

Şi nori se adună. "Mi-e foame!"
Răspunde ecoul mâhnit.
Pe faţă curg lacrimi amare
Şi corbi, din adânc, s-au ivit.
Sub pleoape izbeşte furtuna –
Acelaşi ecou repetat.
Zadarnic fac semne cu mâna,
Ninsoarea, tăcut, m-a-ngropat.

Mi-e foame de dragostea ta,
Copil adormit în uitare,
Mi-e viaţa mai grea, tot mai grea
Şi sufletul doare, tot doare!
Veghează-mi, ca somnul de veci,
Uşor, plin de taină să-mi fie!
Nu-mi da, n-am să vreau, (mă-nţelegi?),
Să port a durerii armie!

Mi-e foame de dragostea ta
Şi nori se adună! Mi-e foame!
Sub umbre, un înger de nea,
La cumpăna nopţii adoarme.
Sub ram de mătasă, în ger,
Ninsoare mă cheamă acasă.
Vulcan se înalţă spre cer,
Este o noapte geroasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme de iarnă

Pe drumuri izbite
De ger şi ninsoare,
Troiene-nrobite,
Se-nşiră bizare.

Mai fumegă coşuri
Prin satul bătrân,
Sub nea tremurând,
Adoarme-un salcâm.

Pe uliţe albe
Tăcerea-i stăpână
Şi doar prin poveşti
Apare vreo zână.

Tresare şi râul
În straie de gheaţă,
Dispare ecoul,
Se mistuie-n ceaţă.

Coboară amurgul
Geros şi cernut
Şi-aprinde un astru
Pe boltă pierdut.

În case se-adună
Poveşti lângă vatră
Şi murmur de şoapte
Din noaptea-ngheţată.

Din tainele iernii,
Troiene şi ger,
Iau viaţă fantasme
O noapte şi pier.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece

Ramură de viscol ruptă
Geme noaptea la fereastră,
Tulburând candela slută
Prin funesta casă a noastră.

Alte braţe alertate
Ale arborilor trişti,
Se cutremură sedate,
Ai naturii vechi artişti.

Noaptea rece betegeşte
Munţi şi codrii părăsiţi,
Şi din ceruri fulguieşte,
Dintre aştrii-n nori pitiţi.

Fumegă stane de hornuri
Dar în case nici un glas,
Nici de cânt şi nici de ofuri
Nu trădează vreun taifas.

Umbre reci în cale strânse
Din grămezi de nea-ngheţată,
Născute-s din ceruri plânse
Şi de viscoluri sculptate.

Din văzduhul cânepiu
Se mai cern prin noapte fulgi,
Şi-n năucitor pustiu,
Pribegesc urme adânci.

poezie de Emil Utalea (20 decembrie 2018)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara

Trecură ploi şi vânturi...

*

Pe fagul singuratic,
din poiana-ndepărtată –
o frunză solitară
printre golaşe ramuri.

*

Când primul fulg de nea
sosi în palma frunzei,
fiindu-i grea povara,
căzu cu fulgul în braţe
de ramuri mângâiată.

*

O rază aurie
zărind chircita frunză,
în care fulgul sta ascuns,
veni să o dezmierde.

Neaua înfiorată,
în căuşul frunzei gazdă,
se prefăcu în apă,
alunecând în iarba
în care frunza poposise.

*

Sosi din nou
rafala cea de gheaţă
ca frunza să o salte
spre a o purta în van
printre golaşe ramuri
de arbori adormiţi.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

Era-nceput de iarnă şi noi ne sărutam
În parcul gol şi trist cu brazii adormiţi,
Iar eu pierdut de-atunci în ochii tăi iubiţi,
În fiecare clipă, tăcut mă bucuram.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de aramă

E toamna-mbrăcară-n aramă,
Copacii au freza vâlvoi
În vântul suflând melodramă,
Asudă pământul de ploi.

E toamna mereu mai bătrână
Din munte coboară stihii
Iar norii cu straie de lână
Au tâmple deja argintii.

Nici soarele galben-lămâie
Nu pare a fi prea voios,
Dă iarna prin cer cu tămâie
Să fie omătul pufos.

În sobe începe să joace
Prin lemne un foc jucăuş,
Ne trecem uşor în cojoace
Cum poartă de-o viaţă Lăbuş.

Se face o noapte senină,
Sclipeşte a brumă pe jos,
Să vină o vară-lumină
Că frigu-i atât de tăios!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va mai bătea?

Bate vântul, dar nu se risipeşte iubirea
Bate ca un ciclon, dar căldura lui nu se risipeşte-n decor
Doar inimilor le scrie amăgirile
Bate cu pajişti, bate cu foc
Bate, dincolo de trupuri
Dar nu distruge frumosul din suflete
Bate, dar împrăştie vis, frumos, puritate
Bate şi cu o aripă te loveşte
Bate pentru a relansa sentimentul pur
Bate şi va bătea în lumina de stele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduşi şi fulgi de zăpadă

Pe sub scârţâitul portiţei
fulgi de zăpadă
trec,
alergându-se şi ascunzându-se
unii de alţii
ţinându-se de mână şi
învârtindu-se
până adorm pe stratul de omăt

spiriduşi aprind luminiţe
în trunchiurile vechilor copaci
cu licurici
ce se scutură
de amorţeala nopţii îngheţate
şi pâlpâie somnoroşi
prin ninsoarea cernută

o creangă încărcată de zăpadă
strănută
la suflarea vântului
şi scutură
praf de ninsoare
pe barba ninsă de vreme
a spiriduşului
ce în palmă încălzeşte un licurici
pudrând-o cu fulgi rătăciţi

luna e aruncată
de pe un acoperiş
de lopata unui spiriduş
harnic în miez de noapte -
încearcă să nu alunece prin aer,
dar nu se poate prinde
de nici un fulg de zăpadă
şi abia pe gheaţa cerului
se poate opri

petalele îngheţate
iau felinarul
prins în cuierul cerului
şi îl poartă
pe sclipirea coarnelor de ren
luminându-le privirea
în care plutesc fulgi de nea

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna acasă

Pe al iernii drum cernit
De trei zile şi trei nopţi,
Fulgii cad necontenit
Pe-ale văii porţi.

Ninge, ninge neîncetat,
Când mai lin, când viscolit
Prin fereastră stă mirat,
Orăşelul troienit.

Din poveşti noaptea se lasă
În tabloul fermecat,
De mâini dalbe de crăiasă
În omăt pictat.

Brazii 'nalţi s-au îmbrăcat
În veşminte lucitoare,
De natură ferecaţi,
Cu-ale albului zăvoare.

Se văd case deghizate
În lumini de felinare,
Stând pe stradă înşirate
Albe, vechi şi gânditoare.

Când şi când prin neaua moale
Se afundă osteniţi,
Câţiva paşi, apoi ninsoare
Şi sunt iar acoperiţi.

Eu la geam încremenit
Printre fulgi şi fum,
În vis noaptea adormit
Plec prin nea, pe drum.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipesc

Pe neaşteptate,
Genele stufoase,
Ale toamnei...
Pe obrazul incăruntit al vremii,
Curg picuri,
Unduiri de luni,
Şiroiesc,
Într-un tandem infernal,
În căuşul fiecărui anotimp.
Se cern ale doruri vise,
Prin sita fiecarei luni,
Noiembrie,
Azi, maine, poimaine,
Răsfoind zilele,
Unui album tivit,
Cu frunze înşirate,
Pe firul vieţii,
Din raiul unui ghem
Prăvălit brusc,
Prin al corolei timp,
Anotimpuri

Bulgăre de nea,
În iarna albă, de catifea,
Eternitatea unei clipe,
Sădită în pragul,
Unei primăveri timide,
Ninsă cu petale de cais,
Parfumul florilor,
Abia strâns,
Cu trena mireselor,
Departe, în decorul unei veri,
Ce-şi aşteaptă,
Smerită,
Proiecţia visului,
Pe cerul luminat,
Cu licăriri de clipe,
Văpăi din nori, cu jar...
............................
E toamnă iar,
Sau iarnă,
E primavară, vară...!

E anotimpul meu,
Al tău...!

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesteacănul

Pe mesteacăn, iată,
Sub fereastra mea
Cade argintată,
Mantie de nea.

De pe ramuri grele
Cu omăt pufos,
Tivuri cu dantele
Ciucuri albi au scos.

Blând pe promoroacă
Tihna stele-a nins,
Şi-n mesteacăn joacă
Aurul aprins.

Zările coboară,
Împrejur cuminţi
Şi pe ramuri iară,
Risipesc arginţi.

poezie celebră de Serghei Esenin (1914), traducere de Nicolae Peiu
Adăugat de Nicolae Peiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai cărări prin locuri neumblate de zei

adâncit în toiagul vieţii
dar aplecat uşor spre veşnicie
precum un melc care are de urcat un munte
apoi respir adânc
ca pentru eliberatul sufletului
culeg înţepenite flori pentru fluturii de zăpadă
din fereastra care încă mai dă spre lună
de nebun tai autostrăzi de omăt
pentru ultima mea dâră
precum o apăsare de om de nea fericit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necunoscuta

necunoscuta din decor
de lebede si frunze moarte
apare ca un vis de dor
ce vine de departe....

in primul ceas de iarnă grea
necunoscuta a-mbrăcat
in fulgi strălucitori de nea
profilul ei de neuitat

necunoscuta semn imi face
să o urmez cu paşii mari
in arabescuri de zăpadă
noi doi să fim ca doi hoinari!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

pe drum o casă
în care vin să petreacă suflete moarte
lumina s-a stins în odaie
gânduri prădate se scurg pe pereţi
nu'i nimeni acasă
doar un păianjen se plimbă pe masă
bat tobe în cer
ploaia stârneşte sclipiri
umbre se scufundă în oarbe oglinzi
stele obosite se odihnesc în poiană
e târziu şi e iarnă
ziduri reci, făpturi uscate şi seci
se caţără pe gânduri uitate
o luntre coboară alene pe ape
barcagiul absent, timp incoerent
suspină şi noaptea sub pleoape
arcul frunţii se îndoaie
degete amorţite de aşteptare
năluci cu ochii tulburi se joacă
un câine latră la lună, e noapte
se sfarmă felinare, se sparg gânduri rebele
clopote sună a jale, doar crepusculul lumii apare
plânge şi mierla pe ram, plânset în toate
prin geamul bolnav trec castanii
în parc să se joace
un joc lugubru şi sumbru
în păr se răsfrânge ultima rază de soare
ceasornicul bate
apoi a stat
la sfârşit, deschide ochii un înger
a plecare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seră de toamnă

Când seara de toamnă îmi bate la uşă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenuşă,
trecând prin tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă,
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduşi dintr-o veche poveste rescrisă,
uitată cândva într-un mitic vulcan.

Aş vrea să adorm, însă gânduri haine
mi-alungă uitarea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
s-alung nedorite-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o falsă dorinţă,
la marginea nopţii oprită discret,
pe umbre amare, din nori de căinţă,
venite pe doruri în chip de regret.

Şi parcă, deodată, aud dinspre sobă
un cântec plecat înspre uşa din hol
din jarul ce cântă romanţe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniştea nopţii se-aşterne îndată,
aud numai vântul cum bate în horn,
adorm şi visez că te-ntorci împăcată,
prin hăuri de timp, călărind un licorn.

poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine toamna

Vine toamna-n straie noi
Din pământ răsar strigoi,
Luna-i galbenă, plăpândă,
Guguştiucul nu mai cântă.

Zboară vântu' de pe munte,
Tinda casei iar o umple
Cu mirosul afinei
Şi cu florile de tei.

Norii goi se înarmează,
Stropi de ploaie defilează
Sumbru răpăind pe-ogor
Zboară stoluri din decor.

Cânt tomnatec de beţie
Umple strada arămie,
În acorduri de chitare,
Când dansează felinare.

Un tablou pictat în humă
Toate zările adună,
Aşternute pe pământ
Vine toamna picurând.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poezie

E una - cu tunetu-n zarea vântoasă,
deschide fereastra şi intră în casă
Şi râde şi-ţi tremură-n gât
Şi bate din palme cu-alint.

Iar alta, la miezul nopţii născută
Îmi intră-n odaie de nimeni ştiută,
Din golul oglinzii priveşte
Cu-asprime ceva îmi vorbeşte.

Mai sunt şi de-acestea: în albă amiază
De parcă absentă aş fi de la masă
De foaia curată se-ating
Şi curg ca izvorul în crâng.

Şi încă: atunci când e taină în jur
Şi ea nici culoare nu e, nici contur -
Cristal de lumini sfârtecat
Pe care nu-l prinzi niciodat.

Iar asta!... Sângele-mi bea fără milă
Cum bea din iubire-o zăludă copilă
Şi fără să-mi spună-un cuvânt
Tăcere se face curând.

Şi nu ştiu pe lume durere mai mare.
Plecată-i. Şi urmele ei fac cărare
Spre-un capăt uitat de pământ.
Iar eu fără dânsa... ce sunt?

poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Valeria Grosu
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!