Frunza albastră

Într-un alai de frunze verzi
Ai să zăreşti si nici nu crezi
O frunză mică albăstruie
Zburând spre cer albit de nori
Şi jos o mare de nuanţe
Toate albastre...

- Ce ai păţit, frunză albastră?
Esti suparată? Eşti bolnavă?
Intreabă frunzele surate

_Nu am nimic dar m-a pictat
O fată tânără săracă
O pictoriţă talentată
N-avea niciun banuţ in geantă
Iar lângă şevalet pe masă
Avea numai culoare albastră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza albastră

Intr-un alai de frunze verzi
Ai să zăreşti si nici nu crezi
O frunză mica albăstruie
Zburănd spre cer albit de nori
Si jos o mare de nuante
Toate albastre...
-Ce ai paţit frunză albastră?
Esti suparată? Esti bolnavă?
Intrebă frunzele surate
_nu am nimic dar m-a pictat
O fată tânără, săracă
O pictoriţă talentată
N-avea niciun bănuţ in geantă
Iar langă şevalet pe masă
Avea numai culoare albastră.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar al meu

eşti doar al meu.
când zbor spre stele
peste fuioarele de nori
ce lasa-n picaturi rebele
adesea adormite ploi!

eşti doar al meu...
in gand de seara
si-n diminetile cu foc
cand soare rosu vrea s-apara
timid pe cer in orizont!

eşti doar al meu...
cand marea-mi scalda
trupul fierbinte plin de dor
esti doar al meu cand departarea
ne prinde intr-un nou decor!

eşti doar al meu...
nimic si nimeni...
nu poate ca sa mi te ia...
nu esti palpabil... esti aievea
esti numai in privirea mea!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza albastră

Sub cerul plin de ploi
o rază se revarsă
în noaptea-ntunecată...
e raza mea albastră!
În oglinda apei
privesc culorile
schimbătoare
verde, albastru şi roşu
din cântecul depărtării
pluteşte alene
ca un astru călător
frunzele foşnesc
iar vântul mă mângâie
cu un cuvânt
regăsit din amintirea
unui vis
ridic de jos o frunză
aromată...
cu lumini de stele.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vinerea e albastră, uimitor de albastră, unoeri se comprimă până la violet, uneori bate în azuriu, dar în toate cazurile – negreşit albastru.
Sâmbăta – culoarea gălbenuşului de ou, netedă, galbenă şi strălucitoare; spre seară se face roz.
Duminica – roşie ca sângele, iarna se face rumenă. Dacă te uiţi la ea din partea vinerii albastre, ţi se pare purpurie, iar în sine se asociază cu drapelele şi cu un zid de cărămidă.
Luni - e atât de roşie, că pare neagră.
Marţi - brun-luminos.
Miercuri - unui ochi neatent îi pare albă, dar într-adevăr e albicioasă tulbure, după care e greu să întrezăreşti o culoare anume.
Joi - verde, fără alte nuanţe.

poezie clasică de Venedikt Erofeev din Jurnalul unui psihopat (iunie 2010), traducere de Mihail Vakulovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza veşniciei

Frunze parfumate cu miros de fum
Cad înfiorate la margine de drum,
Trec maşini, căruţe, vântul le ridică,
Le zburleşte forma şi forma le strică.

O fată se apleacă să ia o petală,
Devine de-odată prea sentimentală,
Culoare şi mirosuri chiar de-s trecătoare
Sunt de crizanteme, din grădina-i mare.

Ce păcat? Îşi spune, iarna vine-acuş,
Frunzele de urcă, sus, pe derdeluş,
Nici o săniuţă nu le duce-n spate,
Joaca lor de viaţă, e joaca de moarte!

Un bătrân se-ntreabă de-i frunză în vânt,
Răspunsul îi vine din guri de pământ,
Eşti frunză aleasă sub soare, pe câmpie,
Când timpu-şi rupe coasta intri-n veşnicie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuanţe

Nuanţe şi nuanţe pe cerul oricum,
Nuanţe şi nuanţe pe verdele crud,
Nuanţe în valuri în marea albastră,
Nuanţe rotunde şi-o nuanţă mai 'naltă.

Ochi şi ochii în multele nuanţe,
Nuanţa toamnei în frunze restante,
Gura flămândă, nuanţa pe-o temă,
Nuanţa iubirii, poantă-n dilemă.

O nuanţă sunt eu, o nuanţă eşti tu,
Nuanţa-i răspunsul rostit la per tu,
Vai, câte nuanţe privesc împrejur,
Nuanţa-i şi-atunci când în jur e obscur.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

O viaţă-ntr-un oraş select,
O piesă într-un ceas defect,
O aripă pe-o pasăre măiastră,
O lacrimă-ntr-o mare lină, albastră.

Un peşte mic într-un ocean imens,
Un fluture-ntr-un mare univers,
O frunză verde între-atâtea aurii,
Un mic copac într-o pădure gri.

O mică piatră pe-un munte dezgolit,
O mică viaţă, un câine slab, rănit.

Cum aş putea
S-ajung să mă cunosc?
Să ştiu mai bine
Ce sunt şi ce am fost.

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul iubirii

Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ţi-aş fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Şi totuşi ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ţi-aş spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înţelegi?
nu mai e nici neagră.

Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăieşte,
dar nu se poate aşa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.

poezie de Adriana Bădiţă din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna din vis

Orhidee cu argint...
Părul tău a-mpodobit!
Imi apari pe inserat
La o margine de sat.

Si pe zi ce trece-n timp
Tot mai mult vreau să te-alint
Să-ti văd ochii, mâna-n scris
Imi esti zână, imi esti vis.

Pică zorii in fereastră
Marea cerului albastră
Sub privirea fermecată...
Zâna mea, frumoasă fată!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu ştii ce este aceea o frunză? Tu cunoşti frunzele copacilor şi prin aceasta le şi stăpâneşti. Însuşi timpul cunoaşte frunzele copacilor şi le stăpâneşte. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuşi ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadeca

Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se aşterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.

Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Şi caut chipul tău pe chipul altor feţe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies

Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad şi eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu eşti aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!

Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... eşti lângă mine....

poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cinică

Eu cad frunză
tu cazi frunză
el cade frunză

Ea taie frunze la câini

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor galactic

Nimic nu este cum a fost, o lume veche se ascunde
Şi soarele a-mbătrânit..... cu minus în secunde.....
Privind puţin spre viitor, galactici speră toţi a fi
Când Universul va deschide un drum spre stele într-o zi.

Planeta va muri încet, asfixiată-n mii de noxe....
Şi vor rămâne pe Pământ figuri scheletice în mostre.
Lugubru sună, evident, dar înapoi nu se mai poate,
Căci timpul are mersul lui şi trecătoare-s toate.

Dar, hai, să dăm puţin răgaz pustiului ce vine
Şi să privim de pe pervaz spre verzile coline,
Albastru cer, albastră mare şi tot ce încă mai respiră
Purtat de dor, purtat de gând cu vântul în grădină.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde

Codrule,
Dă-mi o frunză de sus,
pentru lumină şi pentru tinereţe,
Şi pentru viaţa care nu moare.

Codrule,
Dă-mi o frunză de jos,
Pentru întuneric şi pentru bătrâneţe;
Şi pentru moartea care nu învie.

Noi ne-am scris sufletul
Pe frunze...
Codrule,
Dă-mi toate frunzele tale
Să cânt cu ele.

Sau mai bine cântă tu
Şi cu sufletul meu.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

nu tăiaţi pădurea verde
Eminescu-n depărtare..
mă intreabă... unde-i codrul?
ii răspund... e la vânzare

mă intreabă tata-n noapte
unde sunt salcâmii mei?
ii răspund... ii taie hoţii...
cei de azi si cei de ieri

mă intreabă fiica mare..
unde-i zestrea de goruni?
ii răspund.. o taie unii..
dar eu cred că sunt nebuni..

defrişaţi.. golaşi in ploaie..
munţii noştri... dragi Carpaţi
pleacă si ei să muncească
c-au ramas cam dezbrăcaţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a intrat primăvara în casă

Am răsturnat ceaşca de cafea
Şi o splendoare de parfumuri m-a năpădit,
Iar nările fremătânde din nou s-au trezit,
Să-şi ia energia din ea...

O mulţime de culori de primăvară
Mi-au pictat faţa de masă albă ca neaua,
Eu nu ştiam că-i aşa de colorată cafeaua,
Dar fluturi se ridică si zboară...

Florile toate din gradina din vis, înverzită,
Au curs ca nişte lacrimi de bucurie,
Ca motivele florale descusute din ie,
Primenite de roua smerită..

Curgeau pe masa mea de cafea, una câte una,
Roşii, albastre, galbene, violete,
Culori de primăvară prinse-n palete,
Risipite în aer când trece furtuna...

Mi-a intrat primăvara în casă cântând
Şi bucuria de a trăi regasită în flori...
Imaginare flori, culese dimineaţa, în zori
Şi din ceaşca albastră, zburând!

poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!