Parcurs

Am strigat: "viaţă"!
şi gura mi s-a umplut
de laptele mamei
apoi,
cu umerii
încărcaţi de responsabilităţi,
cu genele grele
de nesomnul copiilor,
cu sufletul
plin de deznădejdi,
cu inima
îndurerată de răni
vin la Tine
iar tu mă înveţi
că moartea este
singura certitudine a vieţii
ori că...
durerile
nu stau în viaţă
când inima
este plină de iubire necondiţionată
chiar dacă acei umeri
s-au chircit sub poveri;
recunoscând
lacrimile singurătăţii
am strigat: "moarte"!
şi gura mi s-a umplut
cu pământ...

poezie de Cristian Neagu din Academia de poezie (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din casă şi băieţaşul s-au dus repede jos ca să-l caute; dar, cu toate că erau cât pe ce să calce pe el, nu l-au zărit. Dacă soldatul de plumb ar fi strigat: "Aici sunt!", desigur că l-ar fi găsit, dar el n-a strigat fiindcă era în uniformă şi nu se cuvenea să strige aşa, în gura mare.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,
oameni, care se mulţumesc doar cu sinteza de suprafaţă a lucrurilor
şi mai puţin cu motivaţia sau profunzimea lor.
Astfel, am învăţat să-mi pansez singură sufletul,
învelindu-i rănile cu balsam creştin.
Aşa am reuşit să-mi stăpânesc de multe ori, puhoiul lacrimilor amare,
gata oricând să se reverse, la cea mai mică slăbiciune a mea
şi am înţeles, că sunt lecţiile mele de viaţă,
care mă ajută să mă înţelepţesc mai repede,
pentru că nimic pe lume nu e întâmplător.
Toate lucrurile au un scop precis, care anume, e greu de ghicit...
Aşternându-mi pe hârtie, cu sinceritate, toate gândurile bune sau rele
mi-am uşurat sufletul împovărat de toate greutăţile vieţii.
Ea, hârtia, mi-a suportat astfel
toate bâlbele scrise cu emoţie sau agramat,
pe când majoritatea oamenilor îmi vânează doar greşelile făcute
şi mai puţin conţinutul sau tensiunea adevărată a cuvintelor sau a faptelor.
În scris stângaci şi în muţenia gândului
mi-am găsit un refugiu faţă de cei din jur,
care nu-mi suportau liniştea enigmatică dobândită cu mare trudă,
dar nici frumuseţea interioară câştigată în timp,
care-mi luminează sufletul şi faţa cu lumina ei discretă,
ascunzându-mi sensibilitatea firii.
Punându-mi deseori ca scut de apărare un comportament jovial,
am scăpat de iscoadele rele gata să-şi devoreze prada,
asemenea peştilor Pirania, pentru a compara răutăcios coeficientul de nefericire a lor cu al meu sau cu al celor din jur.
Şi vai de acei oameni pe care nefericiţii îi vor simţii fericiţi...
Eu nu am strigat în gura mare, frustrările vieţii mele sau bucuriile ei,
eu le-am imortalizat modest, în scris,
pentru că ele, bucuriile şi durerile mi-au şlefuit latent caracterul
şi m-au înălţat spiritual, pentru oamenii dragi, din jurul meu.
Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...,
numai ce am trăit şi simţit cu adevărat,
pentru că eu mi-am descoperit un alt capriciu al firii mele
mult mai frumos şi mai înălţător
decât toate celelalte lăsate în urmă,
credinţa în Dumnezeu,
ocrotitorul şi puterea oamenilor sinceri, cinstiţi
şi a celor care cred cu adevărat în El.

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Maică Sfântă

O, Maică Sfântă, prea curată.
Ce pe toate le împlineşti
Şi omului păcătos.
Lumina îi dăruieşti
Tu atunci când ai plecat
Ierusalimul a lăcrimat
Măslinii s-au aplecat
Pământul s-a cutremurat.

Roagă-l pe fiul tău
Sa scape lumea de rău,
Să se uite pe pământ,
Fiindcă lumea s-a-nrăit,
Pământul s-a umplut de răutate,
De ale noastre grele fapte.
Azi am uitat de sfinţi şi pocăinţă...
Cât de uşor ne lepădăm azi de credinţă.

Pământul s-a umplut azi de păgâni
Ce nu mai ştiu de rugăciuni
Este plin de criminali şi de escroci
Ce ne omoară azi prin Sinagogi
Cu ale lor arme automate,
Ce curmă vieţi nevinovate,
Iar oamenii nevinovaţi
Primesc moarte ca Isus pe cruce;
Pedepsă asta, Doamne,
Unde ne va duce?

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga mea viaţă am cerut iubire necondiţionată şi am provocat, puternic de tot, orice om pentru a-i testa limitele: "Cât de mult poţi să mă iubeşti, să mă rabzi şi să mă tolerezi până când îţi vei arăta limita iubirii umane faţă de mine? Hai, arată-mi că eu nu pot să fiu iubit cu adevărat!" Viaţa mi-a arătat că, dacă vrei, poţi să îi dovedeşti şi lui Iisus că nu te iubeşte destul. Că golul din inima ta, sacul fără fund lăsat de o singură rană şi traumă nu poate fi umplut niciodată de către cei din jur. Iubirea începe cu iubirea de sine.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Nesomnul stă cu tine-n pat
Iar gându-ţi e interogat;
Dacă-ţi găseşte-un fir de vină
Când moartea ţi-a răpit, haină,
Un suferind încredinţat.

Şi mii de griji te-apasă-n spate
Ai drept de viaţă şi de moarte,
Să iscodeşti rapid măsura
Ca-n viaţă să păstrezi făptura
Prin tot ce-ai învăţat din carte.

Sleit de multele-ntrebări,
De judecăţi şi de păreri,
Răspunde sufletul curat
Că ai rămas neîntinat,
La morţii tăi de până ieri.

Cum pot trăi, un trai stupid
Acei netrebnici, ce ucid
Cu mâna strânsă pe cuţit,
Sau pe trăgaciul oţelit?
Au ceva-n cap sau este vid!!
Sau acei regi şi împăraţi
Ori preşedinţi de mulţi votaţi,
Când dau acel ordin nebun.
Din tineri fac carne de tun...
Dar morţii-i lasă, ne-ntrebaţi?!

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul fereastră spre cer

Să poarte pe umeri, lemn sănătos
în care se ciopleşte durerea,
mâna cu dălţi ascuţite să încrusteze
tot ce se spune despre moarte şi viaţă.

În fibră să ardă gândul fierbinte
dezlegat de teama negrei preziceri
până totul se va sfârşi luminos.

Numai sufletul fereastră spre cer
la care sosesc îngerii,

să creadă în lăuntrica putere
cu degetele să-şi facă semnul
şi inima de măr fermecat

din care fiecare să muşte iubire.

Şi pe deasupra este o rugă
ce te convinge de adevăr,

iar apoi cuvântul
ce se îmbracă în slavă
în timp ce toţi aşteaptă cu inima strânsă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infarct

Seara se lasă. Seara se lasă.
Soarele-şi face cuib în iarba de pe deal.
Mama, din rochia cu flori de acasă,
Se mută în straiul cenuşiu de spital.

N-a mai auzit de cardiogramă...
Ciudată e şi această hârtie
Pe care inima ei trage linii, cu teamă,
Ca un copil care se-nvaţă a scrie.

"Inimă, zice mama în gând, să nu mă înşeli,
Fii silitoare şi-nvaţă
A scrie - dar, te rog! - fără greşeli
Un singur cuvânt, numai unul: viaţă!"

Pe lângă inima mamei moartea umbla.
Ce cauţi, moarte, aşa de devreme?
De la inima mamei se lumina,
Iar moartea de lumină se teme...

Ah, inimă, cum te ţii
De viaţă, de dulcele soare!
Ca steaua - de ore târzii,
Ca ramul - de pom,
Ca floarea - de ram,
Ca roua - de floare.

poezie de Vasile Romanciuc (1986)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa?

Nu-i aşa,
că de mi-aş pune sufletul în palma ta
ca să-i citeşti holograma,
aşa cum ai pune o monedă în palma unui sărac
ai înnebuni de fericire
şi darurile cerului ai binecuvânta?
în coşul vieţii noastre,
bucurii fără număr ai aduna,
inima mi-ai săruta, în fiecare zi,
ca pe o icoană, m-ai săruta...
dar cândva, din capricii imature ale firii, ai plecat,
ca o frunză în calea furtunii m-ai lăsat,
vrerea plecării ţi-am anticipat
şi înapoi nu te-am mai strigat.

Dacă ţi-aş spune cât de mult te-am iubit
şi ce vise surpriză pentru tine am făurit,
nu-i aşa, că plângând acum,
nu ai mai privi în oglinda trecutului niciodat*
de frica mustrările de conştiinţă
ce te-ar durea ca un preinfarct?

Nu-i aşa, că frumuseţea amintirilor,
iubirea trecutului, în iubire scăldat...
ce în urmă cândva, copilăros l-ai lăsat,
il rechemi in visul neterminat,
să nu-ţi fie blestem sau păcat?
iar golul ochilor mei plin de durere
nu-l poţi privi, de frică, că te-ar răni,
privaţi de aţâtea bucurii...
ce s-au pierdut în neant.

Dacă ai putea întoarce trecutul
ca roata unei fântâni,
nu-i aşa, că vei fi acelaşi, ca întotdeauna?
bărbatul niciodată sătul de plin...
dar mă împac cu gândul
că destinul firii nu de noi e prescris...
iar viaţa are un scop precis
şi întotdeauna calea îşi va urma,
nu-i vina mea sau a ta,
este o lecţie de viaţă,
din care amândoi vom învăţa,
iar trecerea noastră prin lume
versurile o vor amprenta.

poezie de Valeria Mahok (3 iulie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii tăcerii mele

În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.

Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.

Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de nelinişte să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...

Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalţe cântecul spre cer.

Cântec amuţind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...

Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viaţă îndurerată de zorii zilei.

poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă...

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fii bun ca "sarea în bucate"
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Iubeşte ca Julieta, înainte de moarte.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Slăveşte frumosul prieteniei şi ridică-i cetate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Botează-ţi timpul cu hărnicia Cenuşeresei,
Cât se poate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă
Fii altruist, ca minunatul Isus, cu toţi apropiaţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Binecuvântează-ţi străbunii, părinţii, pacea şi fraţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Nu ocoli, ca ateii înţelepciunea divină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fă-ţi din timpul vieţii o minunată disciplină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Din floarea iubirii lasă în urmă minunaţi copilaşi.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Împodobeşte bradul vieţii şi caracterul ei
Cu tot ce este mai nobil pe pământ, pentru tine,
Pentru viitor şi pentru urmaşi.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe

Spun acei vorbalagii, că vorba este sfântă.
Spun şi alţi palavragii, că şi mutul o cuvântă.
O fi sau nu adevărat, eu nu ştiu ce să vă spun.
Poate cei ce-au cuvântat, vor spune că sunt nebun.
Ei, bine, eu îndrăznesc să spun, cu multă obrăznicie;
Dacă cuvântu-i românesc, poartă-, n suflet bucurie.
Dorul de părinţi alină, dorul de fraţi, de surori.
Ne toarnă-n suflet lumină, chiar când plângem uneori.
Cuvântul strigat la nuntă, aduce multă veselie,
Strânge-n jurui lume multă, ce chiuie de bucurie.
La botez îi zici cumătru celui ce te însoţeşte.
Care-ţi creştinează fătul şi în braţe-l linişteşte.
Vorba-i vorbă şi la moarte, că şi-acolo se rosteşte.
O spune atât cât poate, baba care ne boceşte.
Astfel vorbele se-adună în gura noastră, a tuturor,
Când le rostim împreună, traiul este mai uşor.
E ştiut că dacă-n viaţă, limba pe care o vorbim,
E rostită cum se învaţă, tot ce dorim, împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (16 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinsteşte-l pe tatăl tău din toată inima ta şi nu uita niciodată durerile mamei tale; adu-ţi aminte că ei ţi-au dat viaţă: ce le vei da în schimbul a tot ce-au făcut pentru tine?

Isus Sirah în Ecclesiasticul, 7:27-28, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica iubirii

Oh, mamă... eu ştiu că mă iubeşti!
În felul tău, acela care-l simţi...
Dar cu iubirea ta mă tot răneşti,
Şi n-ai ştiut să mai topeşti din zimţi!

Oh, de ai şti ce mult mă doare...
Atunci când nu mă simţi că plâng tăcut!
Mă ofilesc aşa cum şi o floare,
Îi iei lumina care ţi-a cerut!

Oh, mamă... ţi-am înţeles firea săracă,
De ai cunoaşte cât de adâncă e a mea!...
Ai fi lăsat vuietul să treacă,
Prin dragostea-ţi, ce se risipea...

Şi am tot plâns şi mă durea pe carne,
Când inima tu o loveai vorbind...
Şi tot strigam mereu la Tine, Doamne...
De ce o laşi a mă zdrobi zâmbind...?

Şi vântul începuse să mă doară...
Şi frunza din copac mă supăra;
Însă am înţeles... lăsând să moară,
Ceea ce eu nicicând nu pot schimba.

Şi înţelegerea m-a umplut în toate.
Şi toate s-au schimbat, deşi răni sunt...
Mai am încă speranţa... că tu, poate,
Ai să-nţelegi la rându-ţi ce eu sunt.

E o scrisoare de iubire pentru tine...
E sufletu-mi ce-a plâns că l-ai respins,
Când nu-mi vedeai suspinele saline
Nici sufletul rănit, căzut şi nins.

Oh, mamă... te-am iertat şi o ştii bine!
Eu fiică a iubirii mă numesc...
Dar, mi-ai lăsat durerile prea pline,
Şi chiar cu ele... eu sincer te iubesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns

Ai strigat în toiul nopţii
Când inima-ţi era plină
De adânca beznă-a morţii
Şi-ai primit pe loc lumină;
Domnul ţi-a îndreptat iar sorţii
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaş întemniţat
Şi legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ţi-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Şi ţi-a dat o pace dulce...

Ai strigat în viaţa ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieţii vâltori
Şi-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ţi muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Şoapta din inima ta
Şi suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Şi-ai văzut cum îţi răspunde
Domnul în dragostea Sa...

Ai strigat din strâmtorare
Şi întorsuri fără ieşire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate şi iubire
Şi-ai văzut ce Mână tare
Ţi-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieţii
Era aşa de înverşunată
Încât "Zorii Dimineţii"
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertăţii
Ţi-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Şi-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ţi-se toate
Căci din orişice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Şi tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ţi-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Şi din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Şi atunci ţi-a schimbat starea
Dumnezeu cu braţul Său!

Ai strigat când neputinţa
Ţi-a îngenuncheat din plin
Perspectiva şi fiinţa
Şi-ai văzut Harul divin;
Ţi-a dat Domnul biruinţa
Izbăvindu-te deplin!

Aminteşte-ţi şi răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul şi aude,
Şi în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ţi vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Şi-ai primit întotdeauna
Ajutor când ţi-a fost greu
Ori te sugruma furtuna...
Dar faţă de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ţi-a fost greu
Şi-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe - eu
Totdeauna mai presus!"

Ai strigat din groapa morţii
Şi-ai privit la Cel ce aude
Şi cu drag îndreaptă sorţii
Celor morţi pe căi zălude...
Ţi-A răspuns şi-n miezul nopţii
Dar tu tot nu-I vrei răspunde...

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Şi-izbăvirea ţi-a fost mare
Căci din veac şi până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac...

Ai strigat când te îngrozea
Valul morţii, furios
Şi-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spaţiu întunecos...

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuţa inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna...

Ai strigat... căci deznădejdea
Te-a înfrânt şi umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ţi-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăşi înrobit....

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ţi-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu?!

O, părăsit şi uitat de lume
În necazuri şi la greu...
Domnul te-a strigat pe nume
Şi te-a căutat mereu,
Să înţelegi un lucru anume:
- Eşti iubit de Dumnezeu!

Eşti iubit de El şi-aşteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o şovăire...
Şi cu inimă înţeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul plin de iluzii

rutină paşnic globulară
un tribunal umplut cu graţii
la orele când conjuraţii
rostesc sentinţele la bară

îndur capriciile muzii
afronturile vieţii toate
duc bătrâneţile în spate
şi sufletul plin de iluzii

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii!

citat din Părintele Iosif Vatopedinul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa vine din noi

Gura
mea
îţi
spune

Cât
de
mult
te iubesc

O
mereu
disponibila
mea
ţară

Iar
o
mână
îţi
buzunăreşte
munţii
şi
marea
cea
întunecată

Apoi
aceeaşi gură
îţi mărturiseşte

Cât
de
dor
mi-e

De
sufletul tău

Infinit
de
gingaş

Şi
cealaltă mână
ia
îmbucătură

De la
gura copiilor
şi
a
bătrânilor tăi

Nu-i
aşa

Ce nevoie
mai
este
şi
de

Ăştia

Când
Apocalipsa
ne
bate
în
geam

24
de
ore
pe
zi

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (16 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!