Pădurea-n disperare

Copacul rădăcini înfipte are
În solu-n care falnic a crescut
Şi n-a avut vreodată vajnic scut,
A fost mereu lipsit de apărare.

De multe ori să fugă ar fi vrut,
Să scape de teroare-n lumea mare,
Dar n-a putut căci nu avea picioare...
L-au rupt samsarii şi a dispărut.

Păduri întregi au plâns de disperare
Sub lovituri de bardă-aprig cnut,
Ar fi plecat departe-n emigrare
Să crească falnice ca la-nceput.

Cum legiuirile ne sunt precare,
Hoţia-n ţară n-are vindecare.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPACUL RĂDĂCINI ÎNFIPTE ARE-Rubaiat
Copacul rădăcini înfipte are,
C-a fost mereu lipsit de apărare
Şi ar fi vrut să fugă să s-ascundă
De omul prădător, în lumea mare.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori am încercat,
Atâtea şanse-am spulberat.
Încerc mereu, sunt disperat
Să-i amintesc ce a uitat.

N-a mai vrut şi a plecat,
Într-un minut ea m-a lăsat.
Nimic frumos n-a mai durat
Şi-am rămas îndurerat.

După ea să fug am ezitat,
N-am putut, am îngheţat,
Oricat de mult m-aş fi luptat,
N-am putut, eram blocat.

"Ce să fac?" m-am întrebat,
Ce am vrut n-am realizat,
Am rămas neajutorat
Şi de durere torturat.

De câte ori am încercat
Să ma ierte, m-am rugat,
Dar n-a vrut, nu m-a iertat,
Nici măcar nu i-a păsat.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai iubit om din istorie, Iisus Hristos, n-a avut servitori, şi totuşi I se spunea Stăpân. N-a avut diplomă, şi totuşi I se spunea Învăţător. N-a avut medicamente, şi totuşi I se spunea Vindecător. N-a avut armată, şi totuşi se temeau de El. N-a câştigat niciun război, şi totuşi a cucerit lumea. N-a comis nicio crimă, şi totuşi L-au răstignit. A fost înmormântat, şi totuşi trăieşte şi azi.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul Răspunderii

1
Unul ar fi vrut să are
Şi să se însoare-n sat
Unul ar fi vrut să are
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să are,
Şi de-atunci n-a mai arat

Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul viu din fier tăcut.
Unul ar fi vrut să-şi crească...
Azi pe crucea lui e-o cască...
Unul ar fi vrut să-şi crească
Visul... Nu l-a mai crescut

Unul ar fi vrut să zboare
Către ceru-ndepărtat.
Unul ar fi vrut să zboare,
Dar l-a strâns războiu-n gheare,
Unul ar fi vrut să zboare,
Şi de-atunci n-a mai zburat.

Unul ar fi vrut să cânte
Cântul paşnicelor munci,
Dar l-au frânt obuze frânte;
Unul ar fi vrut să cânte,
Nu a mai cântat de-atunci.

Unul ar fi vrut să crească
Unul ar fi vrut să are
Unul ar fi vrut să cânte
Unul ar fi vrut să zboare!

Vreau să-mi cresc cântecul meu!
Vreau să-mi ar cântecul meu!
Vreau să-mi cânt cântecul meu!
Vreau să-mi zbor cântecul meu!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Viorel Vaida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (2)

Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peştera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.

Şi s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Şi, cum să spun, a reuşit
Ceva de neînchipuit.

Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? – de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.

Iar peştera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin şi adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieşirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plăteşte, că nu-i prost.

Curând, chiar soaţa a aflat
Şi n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" şi... a plecat.
(Traduc: "- Eşti no.2, păcat!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni n-o să poată spune

Nimeni n-o să poată spune
că el n-a putut să vină
că el n-a ştiut Cuvântul
şi el n-a putut să-l ţină
— căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toţi Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăţi pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi şi-a face bine
— căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toţi Hristos.

Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputinţă
a fost viaţa pământească
a trăi-o prin credinţă
— căci la fel de generos
ne-a dat har la toţi Hristos.

De aceea nemurirea
va da celor drepţi cununa
căci ei au voit sfinţirea
şi-au iubit cărarea bună
— cinste celui credincios
ce dă tot, pentru Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plâns şi tu vreodată

Ai plâns şi tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!

Un ochi, care vreodată
A plâns de dor şi chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!

Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Neff: Dragă Keyes, probabil că ceea ce-ţi voi spune va suna ca o confesiune... Mie nu-mi place cuvântul ăsta, vreau doar să te lămuresc în privinţa unui lucru pe care nu l-ai văzut tocmai pentru că l-ai avut în faţa ochilor. Tu te crezi mare şef la creanţe, lupul cel rău al creanţelor... Poate că eşti. Dar hai să analizăm un pic creanţa Dietrichson... accident şi dublă despăgubire. A fost o vreme când erai foarte bun, Keyes, ai zis că n-a fost un accident... ai avut dreptate, n-a fost. Ai zis că n-a fost sinucidere... n-a fost. Ai zis că a fost crimă... ai avut dreptate.

replică din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul Soare

Speranţa-i că voi tineri nu va-ţi pierdut
Prin jungla sălbatecă de afară...
Fugiţi de umilirea cea amară,
Din truda voastră făuriţi-vă avut!

Lăcaşul cel mai sfânt vă este-n ţară
Unde ale voastre mame v-au crescut;
Aşteaptă să fiţi de apărare scut
Şi-n casă Noul Soare să răsară.

Şi dacă veţi fi de rele-mpovăraţi
Să curgă lacrimi Dunărea Albastră,
Să nu disperaţi, cu toţii sunteţi fraţi!

Rădăcina vă tinde către mare
Înfiptă-n inimi sacre de Carpaţi
Şi nu vă poate smulge vântul tare!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul care a avut o mie de femei n-a fost niciodată atât de fericit ca cel care a avut una singură, căci pentru el puritatea, misterul şi sacrul n-au existat; el n-a cunoscut decât rutul.

aforism de George Budoi din Dicţionarul dragostei (1999)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli, schimbări şi ajutor

Fac asta din dorinţă,
O fac din neputinţă,
Căci sunt o simplă fiinţă
Ce simte suferinţă.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Şi-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puţine
Şi frica nu mai vine.

Şi aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunţ la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut să fie-aşa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simţit.

Am greşit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe uşă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Şi-acum când ştiu unde greşesc,
Acum când ştiu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Şi-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă
Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arivista

De când se ştie-a vrut doar să parvină,
Să promoveze în organigramă,
Dar nimeni n-a băgat o vreme-n seamă
Prezenţa ei atât de feminină.

Era cam toantă, dar n-a fost o dramă,
Căci unui şef, odată, pe retină
I s-a fixat alura ei divină
Şi a aflat îndată cum o cheamă...

Iar de atunci nu ne mai miră felul
În care duduiţa cea tenace
S-a dovedit a fi,-n final, dibace,
Căci, cu talent, ca să-şi atingă ţelul,
Şi-a pus în evidenţa mijlocelul,
Deşi părea că n-ar avea mijloace!

poezie de Grigore Chitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima niciodată n-a putut vorbi

Inima niciodată n-a putut vorbi,
Dar Cuvântul a fost rostit, ca tu să-l înţelegi;
Simţi cum inima ţi se frânge-acum, aici,
Deşi-alte inimi sunt întregi.
Timpul ne învaţă zilnic, pe pământ, lumeşte,
Arta care frânge inimi şi le lecuieşte.

Inimă, ai putea fi uneori naivă – şi nu puţin,
Dar ce-ai avut de spus, ai spus de fiecare dată,
Iar ecourile-acelor spuse revin, revin,
Se-întorc mai vii ca niciodată.
Timpul ne-nvaţă arta care-nvie-o inimă-ngheţată.

Limbă, tu poţi exprima doar
Silabe, bucurii sau întristări,
Până când timpul, luminând străvechi cărări,
Va învia Cuvântul iar.
Timpul, un domn atoate-iertător,
Garantează cuvântul cel nepieritor.

poezie de Edwin Muir, 1887 – 1959, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o lespede votivă

Bucuraţi-vă.
Cel de care v-aţi bătut joc nu mai este.
Ar mai fi putut trăi
şi n-a mai voit.
N-a cerut niciodată nimănui nimic.
A locuit într-o magazie
zguduită de coarnele iernii.
Călătoriile lui au fost totdeauna în vis
N-a fost niciodată în nici o ţară.
Acum este Dincolo.
...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

citat celebru din Panait Istrati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger îngheţat: Aura Ion

Cu lacrimi îngheţate pe obraz
A părăsit discret această lume
S-a înaltat la ceruri, n-a mai avut ragaz
Şi n-a lasat aici decât nume.

A fost studenta AURA ION
Un înger cu o minte sclipitoare
O tânără frumoasă, săritoare,
Ce iute s-a urcat în avion.

Nu s-a gândit vreodată ce va fi
Că nu era la prima încercare
Şi de-ar fi fost, nici un ar fi contat
Ca viaţa ce-o salva, avea valoare.

Nu s-a gândit ca poate va zbura
Spre ceru'nalt pentru ultima dată
Şi va lasa aicea pe pământ,
O lume tristă şi îndurerată.

De ce a trebuit să se întâmple aşa
Ce vină a avut, acest înger de fată
Unde sunt cei ce-ar trebui sa iasă-n faţă
Şi să răspundă pentru tragedia întâmplată.

Sunt multe întrebări fără răspuns
Ce ni le punem toţi câteodată...
Şi ca o simplă ironie a sorţii,
Cea care salva vieţi... n-a fost salvată!

poezie de Mariana Simionescu (24 ianuarie 2014), nu e cazul
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul căutătorului de Dumnezeu

Îl caută pe Dumnezeu
Şi încă n-a putut să-l vadă,
Acolo sus, în apogeu
Rămâne-n spaţiu prins în nadă.

A scotocit şi-n Empireu,
De pază a-nceput să şadă,
Să-l caute pe Dumnezeu,
Dar încă n-a putut să-l vadă.

Pe gânduri a-nclinat să cadă,
Că de găsit e tare greu
Şi să-ntâlneşti un antic zeu
Pe o celestă esplanadă.

Îl caută pe Dumnezeu!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Aicea zace un tâlhar
Cum n-a mai fost şi n-o să fie
Şi totuşi n-a avut habar,
Căci a murit, precum se ştie,
În linişte la el în pat.
Ar fi murit la puşcărie
De n-ar fi fost şi magistrat.

poligramă de Theodor M. Stoenescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!