Sonet ajuns la apogeu

Ecoul clipei pacea îmi străpunge,
Iar liniştea se scurge-n transcendent,
Când zboru-ţi înspre mine-i coerent,
Şi, când din urmă, verbul te ajunge,

Plutind planant, cu aripile-ţi lunge,
Mă vezi, toujours, te văd, echivalent,
Noi versuri să captăm din imanent...
Cu mirul său, un Dumnezeu ne unge.

Cresc, Doamne, aripile poeziei pure
Şi-n flăcări arde lira, sublim, instantaneu,
Ecouri unduioase, de facto şi de jure,

Se-ngână sus de tot, în cer, la apogeu,
Şi teamă-mi e, Amalia, c-o să te fure,
Vreun Făt-Frumos, taman, din visul meu

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet ajuns la apogeu

Ecoul clipei pacea îmi străpunge,
Iar liniştea se scurge-n transcendent,
Când zboru-ţi înspre mine-i coerent,
Şi, când din urmă, verbul te ajunge,

Plutind planant, cu aripile-ţi lunge,
Mă vezi, toujours, te văd, echivalent,
Noi versuri să captăm din imanent...
Cu mirul său, un Dumnezeu ne unge.

Cresc, Doamne, aripile poeziei pure
Şi-n făcări arde lira, sublim, instantaneu,
Ecouri unduioase, de facto şi de jure,

Se-ngână sus de tot, în cer, la apogeu,
Şi teamă-mi este, Simm, c-o să te fure,
Vreun Făt-Frumos, taman, din visul meu!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Din când în când, sunt Cristophor Columb,
Şi-n trup îmi cresc catarge lungi de plumb,
În fluviul inimii-ţi, iubito, eu navighez în voie,
Prin sângele-ţi albastru, revăd Arca lui Noe...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira de foc

Din fiecare coardă deasă
cu un picior mai lung de-un drum
se-ntorc şi pleacă de acasă
flăcări înot spre un alt scrum

Plutesc vâslind adânc din liră
ca nişte bărci cu braţ de pin
şi în privirea mea se miră
acelaşi chip de om străin

Nu doar îmi cântă în grimasă
şi-o face-apoi tulpină-n flori
îmi ia şi chipul de pe faţă
cu tot cu ploaie şi cu nori

Un singur zeu şi-o-ntreagă oaste
îşi strâmbă către mine zborul
iar metronomul care bate
îşi urlă-n pieptul meu tot corul

Fiică de harpă eşti şi-n strofă
întâiul meu din urmă cânt
şi-n litera din vechea slovă
tu-mi eşti şi ultimul cuvânt

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah!, Simm, poezia...

Liturgic erotism, sublim wagnerian,
interpretat serafic la orgă şi pian...

Lacrimi şi muguri năzuiesc spre Cer,
voluptăţi ce se pierd sfâşiate-n eter.

Singurătăţi pline de urma lui Dumnezeu,
ah!, metafizică şi transcendent, polileu.

Gânduri sfărmate în puzderii de versuri,
lespezi de-azur, delicateţe şi sensuri...

Din carnea-ţi lucidă răsar primăveri,
siderată, te-ntrebi cine-ai fost până ieri!

Sufletu-ţi fermecat de lume şi sine,
complice cu absolutul, mi s-a-nfipt în retine...

Ah!, Simm, poezia e farmec, leşin, rătăcire,
te scoboară-n suprem şi-n nefericire...

Un flutur de aur, de-a pururi, ţi-e frate şi mire!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi-vom spre neant...

Trăim plutind uşor, în versul alb al vieţii,
În dogme hrănitoare şi utopii duioase,
Cu dragostea în sânge şi, implicit, în oase,
Nefericiţi cum suntem, iubito, noi poeţii.

Din drumul nostru drept, înlăturăm scaieţii
De depărtare suntem, în doi, tot mai aproape,
Ne sărutăm, din când în când, pe pleoape,
C-o fantă de lumină, scurtăm unda tristeţii...

Tot inventând delicii şi voluptăţi candide,
Noi, surâzând, ieşim din crudul vid al vremii,
Şi, reciproc, iubito, ne oferim chiar premii
Şi-n duhu-ţi de silfidă, îţi jur că m-aş inchide.

Ce grea şi ce uşoară ne fi-va despărţirea,
În sensuri, vai!, opuse, păşi-vom spre neant,
Pe marginea genunii – nimic vivifiant,
Din care să renască, fuior, Buna-Vestirea!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper în prezentul luminos

Frica îmi vine când se lasă seara,
Când stau afară amintirile curg ca ceara,
Iar întunericul infernal
Mă face să tremur ca în final,
Amintirile frumoase a clopotelor trecute,
Le văd în zare şi sunt tăcute,
Dar timpul nu are dus şi întors,
Ca şi parfumul fără de miros.
Văd chipul tău când zorii se ivesc
Şi-aud din nou glasul tău firesc,
Simt inima ta parcă în mâna mea,
Aş vrea să strig, dar nu m-aude nimenea.
Cred că durerea mă străpunge
Şi-n gândul meu îmi zic, ajunge.
Revin din nou la realitate
Şi văd în jur multă răutate,
Dar eu repet o bună rugăciune,
Că să mai scap de astă amărăciune.
Prezentul vreau să fie luminos,
Că vreau să am un vis mult mai frumos.
Trecutul să rămână spălăcit
Şi totul să-mi pară învechit.
Toate visele sunt de la Dumnezeu
Şi noi visăm din timp mereu.

poezie de Eugenia Calancea (20 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tumult existenţial

Când din trecut în minte îmi revin
prea multe amintiri ce mă apasă,
mă simt pierdut pe un tărâm străin
de unde-aş vrea să mă întorc acasă.
Şi mă frământ în sine, fără rost,
pe toate-aş vrea să le alung afară,
dar din tumultul celor care-au fost
cresc noi dorinţe care mă-nfioară.

Încerc să le separ în mintea mea,
când în cuante vin defragmentate,
dar se aştern pe gânduri, undeva,
pe grile noi ce cresc reconectate.
În adâncimi de cuget le reţin,
chiar dacă uneori îmi par banale,
căci în ecoul intrinsec conţin
multiple tâlcuri existenţiale.

Iar din tumultul existenţial
cresc armonii din care se ridică
imagini noi, pe un ţesut spectral,
ce-n alte orizonturi mă replică.
În urmă doar regretele rămân –
îmi răscolesc iubirile trădate,
care-n trecutul meu încă depun
buchete mari de flori înmiresmate.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tumult existenţial

Când din trecut în minte îmi revin
prea multe amintiri care m-apasă,
mă simt pierdut pe un tărâm străin
de unde-aş vrea să mă întorc acasă.
Şi mă frământ în sine, fără rost,
să le alung, de aş putea, afară,
dar din tumultul celor care-au fost
cresc noi dorinţe care mă-nfioară.

Încerc să le separ în mintea mea,
când în cuante vin defragmentate,
apoi se-aştern pe gânduri, undeva,
în grile noi ce cresc reconectate.
În adâncimi de cuget le reţin,
chiar dacă uneori îmi par banale,
căci în ecoul intrinsec conţin
multiple tâlcuri existenţiale.

Iar din tumultul existenţial
cresc armonii din care se ridică
imagini noi, pe un ţesut spectral,
ce-n alte orizonturi mă replică.
În urmă doar regretele rămân
şi-mi răscolesc iubirile uitate,
care-n trecutul meu încă depun
buchete mari de flori înmiresmate.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog la Dumnezeu, măicuţă

Mamă, ai lăsat doi ochi să plângă
în tindă, pe lăvicer.
Cu capul pe mâna stângă,
cu dreapta-întinsă spre cer.

Te chem ca să-mi fii aproape,
să m-alini când dau de greu.
Te-aştept în fiecare noapte
să vii la căpătâiul meu.

Am sufletul plin de durere
c-am rămas singur, stingher.
În visul nopţii văd himere
de când tu ai plecat la cer.

La tine, mamă-aş vrea să zbor,
dar aripile mi-s frânte.
E sufletul meu plin de dor,
cum plin de piatră e un munte.

Din toată inimioara mea,
mă rog la Dumnezeu, măicuţă,
Pe veşnicie, El să-ţi dea
grădina raiului, căsuţă.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zestrea Poeziei (sonet omagial)

ZESTREA POEZIEI
(sonet omagial)

Comoară de grai ne-au lăsat străbunii
În lira versului cu incantaţii,
Să-i crească moştenirea în creaţii
Şi faima să-i sporească-n ochii lumii.

Au dus ecouri în graiul românesc,
Poeziei spre a-i fi sărbătoare
Ce reverberează-n albastră zare
Spre moştenitorii de neam strămoşesc.

Au însufleţit glasul poeziei
Să răsune în armonii duioase,
Pe mapamond, din plaiul României.

Din roadele în versuri generoase
Vor savura zeii pe Calea Lirei,
De la pământeni cu gânduri mănoase.

*21 Martie - Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu / Spiritul Poeziei

sonet de Maria Filipoiu din Spiritul Poeziei (21 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul poeziei

Ce mai faci, Miss?
Mi-e dor de necuprinsul poeziei tale,
de mugurii-ţi din suflet,
de albele petale,
ce-ţi ard în floarea ochilor căprii...

De-aceea, te întreb:
când ai să vii,
ca să sleim izvorul poeziei?

Când ai să plângi la marginile gliei,
de dorul Infinitului verzui?
Când ai să vii, tu, Miss,
de ce nu-mi spui?

Ori poate-n cerul tău
înfiorat de stele,
ai pus gând rău inimii mele?

Sau, cine ştie?, vreun clevetitor
ţi-a scris o telegramă pe un nor,
spunându-ţi, Miss, că eu,
la rândul meu,
lipsit de suflet şi de Dumnezeu,
aş vrea să-ţi fur şi inima, şi versul,
să chem la judecată Universul,
cerându-i, Miss, tribut şi socoteală,
că,-n poezia ta regală,
a introdus şi suflet, şi splendoare,
şi muzică, şi-arome de cicoare,
de toate florile din spaţiu,
iar lumea te citeşte cu nesaţiu...

De-aşa minciună, tu nu te grăbi,
ca să mă pui la zid, în zori de zi,
aşteaptă, ai răbdare, de-aproape
mă cunoaşte,
citeşte-mă în prima zi de Paşte,
citeşte-mă şi-n noaptea Învierii,
că-n versu-mi vei găsi dulceaţa mierii.
Aşa-i şi sufletu-mi, să ştii..

De-aceea, te întreb: de ce nu vii,
să punem punct melancoliei
şi să sleim izvorul poeziei?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet gravat pe inimi

De ceva timp, ne locuim pe noi,
Plătind chirie-n versuri poeziei,
Livrăm poeme calde ciocârliei
Şi răsădim trifoi cu patru foi...

Noi tragem în eter cu verbe-roi,
Cedând frâu liber minţii, fanteziei,
Ce dulce-i, Miss, mireama poeziei,
Pe care-o fredonăm noi amândoi!

Ne punem între Cer şi Absolut
Şi, de puţinul lumii, ne salvăm,
Ştiu: poezia-i veşnic un strănut

Al Cerului din care, prelevăm
Esenţele cu care ne-am născut,
Pe care, Miss, pe inimi le gravăm!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar de ce?...

Omenirea se grăbeşte să ajungă la final,
Spre extincţia a 6-a face paşii uriaşi
Şi această nebunie pare-a fi un ideal
Pentru sceleraţii lumii inumani şi ucigaşi...

Ei, în drumul către moarte, atrag lumea în război,
Semne de apocalipsă cu imagini din infern,
Vor să ardă tot ce mişcă şi c-o minte de strigoi
Cu rachete şi cu bombe vălul morţii îl aştern.

Cum să nu te înfioare când vezi flăcări, flăcări vii
Care mistuie-n cenuşă tot ce omul a zidit,
Scenele sfâşietoare cu mămici şi cu copii,
Picăturile de viaţă pe care le-au zămislit,

Care fug din calea morţii alergând spre nicăieri
Şi-au lăsat în urmă ţara, casa, soţii şi-au plecat
Şi se-ntreabă unde-i pacea, unde-i liniştea de ieri
De ce, Doamne, ne laşi pradă unui lup bolnav, turbat?

Te-nfioară când vezi grupuri cu bărbaţii-scut uman
Stând în calea unor tancuri şi blindate în convoi,
Sacrificiul pentru ţară ce-l îndoaie pe duşman
Este-o lecţie extremă rar văzută în război...

Dar de ce când toţi sub soare avem încă-atâta loc
Criminalii şi samsarii distrug viaţa pe pământ?
De ce, Doamne, ne laşi pradă să cădem în al lor joc?
Dă-le minte! Dă-ne PACE! Tu ai ultimul Cuvânt!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Prin vremuri aspre eu străbat
Cu jale frământând ţărâna,
Din când în când mai fac popas
Să mângâi stelele cu mâna.

Şi cad şi mă ridic şi sunt
Precum o lacrimă ce şterge
Obrazul tristului pământ
Întemniţat de sacrilegii.

Iar îngerul mi-l ţin aproape
Dar mai greşesc umblând pe cale,
Îţi cer azi, Doamne - îndurare
Şi pază gurii şi iertare.

C-am rătăcit cărări spre Tine
Şi am rănit cu-al meu cuvânt
Şi tot mai des am fost înfrânt
De ură şi de răzbunare.

Dar azi - voi răsădi iubire
În drumul meu spre mântuire
Voi unge răni adânci făcute
Cu mirul lacrimei durute.
.............................
Şi când o fi să ajung la Tine
Să mă primeşti ca pe tâlharul
Ce a dorit să Ţi se-nchine
Făcând din crucea lui altarul!

rugăciune de Angelina Nădejde (8 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise şi iar vise terestre,
pornite din viaţă terestră,
aşezate-n suflete şi-n gând,
deşarte vise şi iar vise
care se contopesc cu realitatea
şi se transformă-n viaţă terestră,
pe stradă curge sânge din Pământ,
din suflete ucise fărʼ de milă
de oameni din vise, ucise vise neîmplinite,
vise, vise ce se cumpără la taraba din colţ,
când o ţigancă îţi ghiceşte-n ghioc,
o altă visează la o ceaşcă de cafea
pe care o întoarce ca să viseze visul,
o altă ghicitoare descântă,
ucide ca să împlinească visul,
vise, vise furate şi trăite-n deşertăciune
de suflet amar ce varsă flăcări pe nări
precum balaurul cu şapte capete
care se visează stăpânul lumii,
visul i s-a întrerupt în flăcări
când a venit Făt-frumos călare pe un alb cal
şi cele vise din cele şapte capete
au murit odată cu balaurul,
vise întruchipate-n imagini colorate,
vise, vise de vânzare
pe strada cu lalele negre,
moarte din cauza viselor albastre!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ e Dumnezeu!

Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
mă-nalţ pe munţii de bazalt
şi-mi zboară gândul printre stele,
tot mai înalt.

Ce împărat îşi duce-oştirea
spre un gigantic apogeu?
Acel ce-a pus în goluri firea,
Acel ce-a scris oricui menirea
mai mult decât nemărginirea
e Tatăl meu!

Cât de temut e Dumnezeu!
Vuiau de pe Sinai ecouri
când glasul Domnului vorbea.
Iar Moise-nainta prin nouri
şi tremura...

La Tronul Alb se strâng sfielnic
voievozi de foc din Empireu.
Şi heruvimii vin cucernic,
slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
e Tatăl meu!

Şi cât de bun e Dumnezeu!
Chiar dacă stelele bătrâne
tot au o vreme când se-aştern,
dar cine în Isus rămâne
e-un fiu etern!

Şi-n faţa slavei sclipitoare,
în ceasul lumii cel mai greu,
când cei ce-au dat pe sfinţi la fiare
vedea-vor Forţa Creatoare
eu voi şopti cu adorare:
E Tatăl meu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al lumii sens e un nonsens

Al lumii sens e un nonsens major
Şi nu-i echivalent cu sensul vieţii,
Te-nalţă, Simm, din roua dimineţii
Şi zeci de sensuri ai să vezi în zbor!

Pe gheaţa vieţii, omul e-un actor
Şi-adesea, e subţire sticla gheţii,
Un sens ar fi, după cum spun poeţii,
Da-i doar un fum, în spaţiu, călător...

Dacă nu-i sens, nici ordine nu este,
Viaţa-i un nor – poemă ce se stinge,
Se stinge-n absolutul din poveste,

Când duhul, lin, în Cer ţi se prelinge,
– Chiar dacă înainte mult mai este –
Tu scrie, Simm, şi visul ţi-l atinge...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra trupului tău

O umbră se profila în depărtare –
umbra trupului tău, Miss,
proiectată de soare –
lumina din spaţiu
privea cu nesaţiu
azurul,
păstrâdu-ţi, iubito, conturul...

Evrika... Găsisem cărarea,
pe care o căutasem toujours,
celelalte forme nedefinite
mă pipăiau dimprejur...

Iată-mă, în sfârşit, am ajuns,
când raza din ochii tăi a pătruns,
în versul meu pur, din tine disjuns!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!