Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ş pot să merg pe ele spre multe alte ţinte,
Să-mi stăpânesc emoţii adesea ne-nţelese,
Să-i pun călătoriei toţi paşii în cuvinte.

Ajung şi trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă şi-mi devenise halta
Din care o potecă ştiam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viaţa ne-o conduce.

Era pe drumu-acela şi mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl ştie şi-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n şoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi şi fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieţi străine
Şi le aşterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lied printre gânduri şi vise

Pe calea ce-mi închide cuvintele în ziduri,
n-am să mai merg. Lumina pe care-o căutam,
nu e acolo. Poate, cuvintele din lieduri
n-aveau, în strălucire, căldura ce-o simţeam.

Păreau adevărate, înălţătoare chiar,
mângâietoare clipei din fiecare ceas
în care, ca o vrajă de care n-ai habar,
te-nvăluie şi-ţi schimbă destinul, pas cu pas.

Voi reveni-n grădina cu slabele ecouri
rămase prin petale pierdute printre spini
desprinşi din trandafirii ce-au fost, demult, cadouri
primite-n bucurie, cu ochi lucind, senini.

Acolo, printre gânduri şi visuri ne-ntregite,
voi aştepta-n tăcere acorduri noi de lied
şi-i voi urma cântarea spre timpuri fericite
în care doar Lumina va fi să-mi fie ghid.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inimă

în foşnetul de cifre să dispar,
n-am fost decât o urmă de tăcere...
viaţa ne îmbracă-ntr-un chenar,
unde ne sfârşeşte din durere.

"cândva" mi-a fost o vreme fără vreme,
sincopa mi-a cântat de două ori...
şi de atunci ea nu se mai teme,
zâmbind prin milioane de fiori.

tresaltă anotimpuri în culoare,
dintr-un pastel scrisori cum reapar
le scrie taina vieţii, sau taina noastră, oare...?
cum au murit, acuma trăiesc iar.

n-am vrut să ştie cât eu l-am iubit,
inconştienţa doare când te minte...
din prea multă iubire, el s-a plictisit,
iar eu rămas-am surdă la cuvinte.

întinde-mă pe cerul care te cunoaşte,
tu inimă, ai acum puterea...
resetează planul prin care ai renaşte,
învăţând să îţi iubeşti vrerea.

azi e un mâine rătăcit care suspină,
ieri a trecut pe-aici un călător...
eu am ajuns... şi îl aştept să vină
să-mi dăruiască partea de care-mi este dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un călător

Trecea un călătorsingur în noapte,
Prin codrul tainic cu frunzele căzând
Şi-ale veştedei păduri şi tainici şoapte
'L făceau pe călător să se plece amuţind.

O, călătorule cel nestatornic şi trecut.
Nu te lăsa de soarta-ţi condus iară
Ci caută ca prin furtună şi prin vânt,
Să fii cel ce ai fost întâia oară.

Un călător pribeag şi rătăcit
Pe-ale sorţii triste şi vajnice cărări
Nu va da seama decât la ultimul sfârşit,
Pe unde l-au purtat în viaţă paşii săi.

Aşa este şi omul călător
Un veşnic pierde vară pe pământ,
Este ca focul cel răvăşitor,
Ce-a mistuit pe cei ce-au fost şi nu mai sunt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vechilor poteci

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care şi astăzi privirea-mi aplec
Şi-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Cad frunze şi lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipseşti
În clipele-n care te-aş vrea înapoi
Aşa cum erai şi prin gânduri îmi eşti.

Simt frunzele-n suflet foşnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheaţă treptat
Sub tot ce-a fost viaţă şi-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.

E azi şi-i senin ca o zi de demult
Când tu îţi făceai nesfârşite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus

Gânduri de noapte pe care vechi presimţiri v-au adus,
prin care chiar tăcerea copilului se-ndeamnă,
vă cuget pe-ndelete – şi sus, acolo sus,
o trainică dovadă domol şi-adânc vă-nseamnă.

În mari haznale de întunecime
se zămisleşte noaptea şi se-mbină
cu alte nopţi din vremi profunde.
Şi iată, noaptea din vechime
nemărginită se înclină
spre sora ei ce-n mine se ascunde.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri caudine

În faţa mea, doar pantele abrupte
şi stânci, bucăţi de clipe ce-au căzut
din timpul meu, din tot ce n-am putut
să mai salvez din paginile rupte.

Cum au ajuns deasupra mea esenţe
din tot ce-a fost, încerc să desluşesc
urcând, păşind pe gânduri ce rănesc
şi îmi transformă sufletul în zdrenţe.

Privesc în jos, dar norii-mi sunt cortine,
iar ce-i în jur îmi e nedefinit
pe calea ce mai aspră îmi devine.

Continui mersul către un sfârşit
al drumului pe care merg silit,
trecând prin gânduri aspre, caudine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri noi

Era o-nvălmăşeală de secvenţe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerenţe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum paşii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri şi în viaţă,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea ştire
de ţinta lui în noua dimineaţă.

Îşi aminteşte noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuşi, viaţa osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi străluceşte; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri paşii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
şi o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai opreşte, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi şi nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

şi-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... ştii tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis şi-n gând
pe care n-aş putea să-l uit nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amazon

Sunt ani de când gândul hoinar
mă poartă prin locuri ascunse,
de ochi omeneşti nepătrunse,
în care decoru-i bizar.

Prin junglă, canoea-mi strecor
urmând o potecă ştiută
ce trece prin lumea tăcută
spre apa ce curge uşor.

Nu-i marele fluviu, e-un braţ
plecat într-un joc de meandre
să prindă în el copilandre
ce-aleargă spre el cu nesaţ.

Sunt ape din ploaia de ieri,
cerută-n pădurea-nsetată
de frunzele ce îşi arată
sclipiri, în uşoare-adieri.

Canoea, în dulce-abandon,
alunecă lin, în tăcere,
iar totul în jur e plăcere,
căci gândul meu e-n Amazon.

Visam, îmi doream şi speram,
dar locul meu tainic din vise
nu-mi este în lucruri permise,
aşa cum credeam şi voiam.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea gândului din urmă

Valurile nopţii poartă, înspumate,
Gânduri fără formă şi frânturi de vis,
Prin creneluri strâmte,-n turnul de cetate
Sufocat de lanţul care l-a închis.

Par copii ai zilei rătăciţi în noapte,
Care-ncearcă teama-n zâmbet să ascundă
Când se-aventurează, cu mişcări inapte,
Prin ferestre-nchise, turnul să pătrundă.

Printr-o crăpătură, gândul cel din urmă
Îşi găseşte-o cale-n zidul plin de cruci
Şi singurătatea turnului o curmă:
"Cât mai stai închisă-n turnul cu năluci?

Te deschide-n lumea care ţi-a răpus
Dintre-atâtea visuri, pe acela care
Ţi-a-mplinit menirea şi, iubind, te-a dus
Înspre nemurire, prin abandonare."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul inspiraţiei

Am pierdut din resurse,
Îmi caut inspiraţia după surse,
Fragmentez vidul, să am ce scrie,
Totul mi-e în jur pustiu,
Oază de melancolie.
Îmi aştept muza, precum o fată Morgana
Mă cheamă-n jocul ei, să-i port năframa.
Un dulce miraj, o halucinaţie,
Când secetă, când rod bun sau inundaţie.
Mi-e sete de cuvinte,
Dar gust doar din toropeala de gânduri,
Mă amăgesc cu o imagine lină,
M-arunc să pescuiesc idei, din apa prea puţină.
Din avântul meu, rămâne doar nisip purtat de vânt,
Condeiul mi-e uscat, prăfuit de-un gând.
Înlătur praful. Încep, din nou, aşterne,
Dar vorbele-mi sunt răscolite de vreme.
Mi le poartă, ca într-o tornadă,
Pentru ca, apoi, să mi le arunce,
drept în faţă.
Se scurg anii, precum nisipul printre degete,
E o circumstanţă de viaţă, nu o alegere.
Îmi suflu pe gânduri, cad în genunchi,
Mă agăţ de cuvânt, mă ridic prin mâini.
M-ai doborât prin cuvinte,
Dar îmi ştiu locul dinainte,
Înaintez prin furtuni de nisip,
Îmi frânează paşii, dar
Scrisul îmi e cale şi inspiraţie pe portativ.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele şi prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Şi te las să-mi scotoceşti chiar prin gândurile toate, ştii că-n toate doar tu eşti, nimeni nu te poate scoate...
Şi mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe şi te mântui de stihii când mă sorbi pe îndelete...
Mă adulmeci prin eter şi-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îţi las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Şi când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă tristă

Pădurea este plină de păsări mari şi mici,
Cu pene colorate şi glas ciripitor,
Autohtone cârduri pe câmpuri, prin urzici
Şi multe alte păsări din neamul călător,
Cu gust de aventură, s-au răsfăţat la soare,
Prin ţări mai călduroase şi pline de bucate
Din alte zări de lume, cu mult mai primitoare
Şi-au hoinărit prin ramuri cu fructe încărcate.
În zor, de dimineaţă, în mijloc de ogor,
Făcu o adunare tot neamul păsăresc,
Doreau ca să aleagă un for conducător
Şi, toate deodată, prea tare ciripesc.
Le înjurau cumplit cele ce-au stat în ţară
Şi propuneau o lege prin care, în final,
Să stea un timp de-o parte cele ce-au fost pe-afară,
Să nu poată conduce în mod oficial.
Concluzia e clară în codrul de la noi:
În for conducător acum să se aleagă
Acei autohtoni ciripitori de soi,
Care-au trăit în ţară viaţa lor întregă.

Morala:
Azi toţi ciripitorii
Pun mâna pe putere,
Ei sunt devoratorii
Butoiului cu miere.

fabulă de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacarmul egretelor

Atâtea gânduri vin şi se adună
De parcă le e teamă de un zbor
Din tremurul de buze, în furtună...
Şi, Doamne, ce vacarm asurzitor!

În toate eşti acelaşi înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.

E-o ceaţă stranie prin orizonturi
De judecăţi şi valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.

Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârşit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori şi de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.

Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, linişte. Ciudat!
Prin ceaţa ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager sânzian

Se simte un tremur, în noaptea adâncă,
Al ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an, într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculţe, cu-aspectul divin,
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec,
În tremur frenetic, trecându-şi, agil,
Din braţe în braţe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniţă de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul şi îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi şi gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri şoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toţi ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri şi plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuţa făptură se naşte când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopţii hotar
Şi poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Şi caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-opreşte o clipă şi face popas
În mica poiană, în care-şi aşterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager sânzian

Se simte un tremur în noaptea adâncă
A ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculţe, cu-aspectul divin
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec
În tremur frenetic, trecându-şi, agil,
Din braţe în braţe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniţă de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul şi îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi şi gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri şoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toţi ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri şi plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuţa făptură se naşte când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopţii hotar
Şi poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Şi caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-opreşte o clipă şi face popas
În mica poiană, în care-şi aşterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesager sânzian

Se simte un tremur în noaptea adâncă
A ierbii umbrite din partea de deal
Ascunsă în taine ce trec un portal
Deschis doar o dată pe an într-o stâncă.

Apar, ca din visuri, plutind, în tăcere,
Cu forme ce par mesageri în destin,
Fecioare desculţe, cu-aspectul divin
Din gânduri pierdute-n luciri efemere.

Se-nvârt printre vorbe ce par un descântec
În tremur frenetic, trecându-şi, agil,
Din braţe în braţe, firavul copil
Ce-n lumea de dincolo încă-i în pântec.

Îi pun coroniţă de flori sânziene,
Îi mângâie zâmbetul şi îl vrăjesc,
Punându-i pe frunte puteri ce-l feresc
De orice descânturi şi gânduri viclene.

Îi cântă destinul cu glasuri şoptite
Îi fac viitorul să-i fie deschis
La tot ce înseamnă frumos într-un vis,
Privirile-albastre să-i fie vrăjite.

Cuvinte să-i zboare spre lumea cea mare,
În versuri iubite de toţi ce le-aud,
În suflet să aibă doar verdele crud
Al anilor tineri şi plini de candoare.

Îl trec prin portal înspre partea-nsorită,
Fecioarele-s goale, sunt iele acum,
Pământul e ars, sânzienele scrum,
Prin focuri aprinse, în rouă călită,

Micuţa făptură se naşte când cerul
Trimite lumina, al soarelui dar,
Trecând în uitare al nopţii hotar
Şi poarta ce-ascunde în neguri misterul.

Când timpul, trecut printre gânduri, se cerne
Şi caută doar amintiri ce-au rămas,
Se-opreşte o clipă şi face popas
În mica poiană, în care-şi aşterne,

Din flori ce-mi răsar dintre gânduri mereu,
Un pat sânzian, căci copilul... sunt eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!