Am mulţi fraţi în sutane

Am mulţi fraţi în sutane
în sud, unde în mănăstiri lauri cresc.
Eu ştiu cum ei Madone zugrăvesc
cu visul tineri Tiziani privesc
prin care Domnul va intra-n saloane.

Dar, pe măsură ce mă înclin în mine:
Domnul mi-e-ntunecat şi-i ca o ţesătură
de rădăcini ce beau tăcute seva.
Eu mă înalţ din din dulcea Lui căldură,
mai mult nu ştiu, căci ramurile mele
adânc se odihnesc şi-n vânt adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane,
în mânăstiri în care laur creşte.
Ştiu, ei zugrăvesc madone omeneşte,
visez adesea despre tineri tiziani,
prin care domnul în văpăi goneşte.

Dar când am gândurile-n sinea mea plecate,
e sumbru domnul meu, o-mpletitură
de rădăcini, fără de zgomot bând.
Atâta ştiu, că dintr-a lui căldură
eu mă înalţ, căci ramurile-mi toate

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte: o, tu, chip în adânc

Noapte: o, tu, chip în adânc
destrămat într-al meu.
Tu, căutării mele înmărmurite, adânc
covârşitoare, mereu.

Noapte, în privirea mea fremătând,
în tine însă – trăinicie;
creaţie fără sfârşit, dăinuind
pământul când n-o să mai fie.

Plină de noi constelaţii
lepădând din goană nebună
pojar aventuros în interspaţii
tăcut ce se-nstrună.

Prin simpla-ţi prezenţă, cât de mărunt,
covârşitoareo, mă ştiu –
totuşi, uns cu-ntunecatul pământ
îndrăznesc în tine să fiu.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Sunt ca un steag înconjurat de zări.
Simt vânturile care vin din depărtări;
le voi trăi în timp ce lucrurile jos nici nu se mişcă;
uşile se-nchid încă domol şi-n sobe-i tăcere;
nu tremură încă ferestrele şi praful e des.

Eu ştiu de pe-acuma furtunile şi sunt zbuciumat ca o mare.
Şi mă desfăşur şi-n mine m-avânt
şi mă desfac din mine şi sunt
singur în furtuna cea mare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXVI

Ţipătul păsării, cât de adânc ne scurmă...
Un ţipăt oarecare odată creat.
Copiii chiar, pe-afară ce se-nturmă,
cum strigă surzi la strigătul curat:

strigă-ntâmplarea. În largul interspaţiilor lumii
(unde pătrunde teafărul, pilduitor
ţipăt de pasăre ca oamenii în visurile lor)
şi-nfig ei icurile cârâiturilor.

Vai, unde suntem? Liberi, tot mai supuşi vâltorii
ca zmeii smulşi din mâini, de hârtie balauri
gonim în zbor prea scund cu-a râsului mantie

zdrenţuită de vânt. Rânduie zbierătorii
Zeule-Cântec! Ca ei volburaţi să învie
purtându-şi, torent, lira şi tâmpla cu lauri.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi

Maria,
tu plângi, - ştiu.
Aş vrea şi eu să plâng
la preţul tău.
Cu fruntea pe pietre, nătâng
Vreau să plâng...

Mâinile tale fierbinţi, le ştiu;
Dacă aş pune clape de clavir sub tine,
atunci o melodie suavă ţi-ar rămâne.

Dar ceasul moare fără moştenire...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc

Îmi trăiesc viaţa în inele ce cresc,
ce peste lucruri se întind.
Ultimul cerc nu îl mai împlinesc,
dar vreau să îl sporesc.

Rotesc în jurul lui Dumnezeu, în jurul vechiului turn,
rotesc de milenii, îmi pare;
şi nu ştiu încă: Sunt o furtună, sunt un şoim
sau doar un cântec mare.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (20 septembrie 1899, Berlin-Schmargendorf), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,
dar nu-i acolo ceea ce-au cerut,
şi tremurând se-nchid pentru vecie.

Şi în ascunsele odăi, din fund,
au zilele maternităţii amăgite,
nopţi lungi, cu scâncet fără voie izvorând,
ani fără lupte, reci, cu forţe vlăguite.
Şi-n plină beznă stă al morţii pat,
şi-ncet ele-l doresc, cu-nfiorare,
şi mor ca-n lanţuri, mor îndelungat,
şi ies din casă ca o cerşetoare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Liszt

A venit aseară cu-o trăsură –
L-a adus un înger mai de sus.
Nu voia să vină, dar, supus,
A bătut tot drumul o măsură

Şi trăsura lui era de ceară,
Dar venind jandarmii cu toptanul
Şi mandate pământeşti, să-i ceară
Acte şi să-i vadă gemanatanul,

A trecut ca duhul prin pereţi.
Nu-l simţiţi în suflet cum adie?
De aceea nici n-o să-l vedeţi
Domnul Liszt e numai ARMONIE!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu...

Nu ştiu ce viaţa îmi rezervă mâine...
Nu ştiu de va fi bine cum doresc...
Dragostea să vină, să răsune,
Căci doar prin dragoste mă împlinesc.

Nu ştiu de m-ai iubit vreodată...
Să te întorci, să ne iubim nespus...
Ceasul rău, să vină niciodată,
Iar dragostea să nu aibă apus.

Şi ştiu că mult ne va fi bine...
Şi ştiu ce mult putem iubi...
Inima să nu mai suspine,
Şi de regrete, nu ne vom lovi.

Şi ştiu o viaţă ce o visez cu tine...
Atât de fericită... ca în vis...!
Visul realitate el devine,
Şi fericirea ieşită din abis...

Şi ştiu că ai temeri adânci...
Ţi-e teamă de tot ce va urma...
Te rog iubirea să n-o mai arunci,
Şi nici pe mine să mă laşi în urma ta...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirela: Care colegi, că-s numai femei în biroul meu!? Dar sunt numai de-alea aşa... ştiţi voi, nu le deranjează când le pune şefu' mâna pe fund...
Domnul Crăciun: Le pune mâna pe fund?! (cu un gest de verificare) Cum... aşa... direct?!
Doamna Crăciun: Da' tu de unde ştii cum se face?
Domnul Crăciun: Eu nu ştiu nimic, dragă. Am întrebat şi eu aşa... de unde să ştiu?!

replici din piesa de teatru Da-ul de Crăciun, scenariu de Emil Dogaru (aprilie 2008)
Adăugat de Mirela Andi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi - ştiu bine

Maria,
tu plângi – ştiu bine.
Aş vrea atunci şi eu să plâng,
să te laud pe tine.
Fruntea de pietre s-o strâng,
să plâng...

Mâinile tale-s fierbinţi;
clape sub ele ţi-aş strecura,
atunci un cântec tot ai avea.

Dar ceasul moare, fără urmaşi...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-L ai pe Domnu-n toate

Dumnezeu să te asculte
ocrotească fiinţa ta
Ajutor să îţi trimită
din cerească casa Sa.
Inima ce îţi doreşte
Domnul să îţi împlinească
În tot ce nădăjduieşti
numai El te sprijinească.
Dacă-L ai pe Domnu-n toate
zilnic te vei bucura
Biruinţa-ţi va fi steagul
care îl vei flutura
Flutură-l în al Său nume
ţine tu stindardul sus
Inima nedespărţită,
ochii ţintă la Isus

Ştiu că Domnul El te scapă
prin a Sale sfinte unde
Din locaşul cel ceresc
la toate El îţi răspunde
Gândul Domnul îl cunoaşte,
îl şti care e şi unde
Căci în minte şi în suflet
raza Lui ea te pătrunde

Nu avea ca biruinţă
tu puterea care-o ai
Nu avea ca biruinţă
care, călăreţi şi cai.
Reazemă a ta viaţă
doar de braţul lui Isus
Vei uita grijile toate
te vei bucura nespus

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Denisa

Aşa cum însuşi Domnul zis-a,
Ca să privim lumina clară,
O, Doamne-a nu ştiu câta oară,
O s-o întâmpin pe Denisa...

Rivalizează cu narcisa
Sau cu o altă floare rară,
Aşa cum însuşi Domnul zis-a,
O floare albă-n subsuoară.

E dulce, ah!, precum caisa,
Şi-i radioasă şi solară,
De-aş întâlni-o într-o seară,
M-oi înclina ca Turnul cel din Pisa,

Aşa cum însuşi Domnul zis-a!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Robert Faesi şi doamnei Jenny Faesi

Acolo, unde din uitare, încet
ce-am trăit odată se-nalţă spre noi,
pur măiestrit, blând, nemăsurat
şi-n cuprinsul denecuprinsului înluminat:

Acolo începe cuvântul, adevăratul;
tăcut, însemnătatea lui ne depăşeşte.
Căci duhul ce temeinic ne-nsingurează vrea
să fie deplin sigur că atotneuneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dedicaţie

O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Şi să-nţeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Şi-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieţii de nepătruns drum.

Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credinţă am jurat, că pe viaţă, tu vei fi al meu bărbat.
Am ştiut că noi doi vom fi mereu şi la bine şi la greu
Cu iubire, înţelegere şi toleranţă, dar şi cu speranţă,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viaţă.

Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ţii şi strângi mereu,
Să-mi aminteşti că tu eşti sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Şi câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat şi încurajat
Şi rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.

Domnul meu, cu elocinţă, eu îţi doresc
Ca harul iubirii, ce –n sufletul
Şlefuit de timp şi pe culmi tot înălţat, porţi,
Să-ţi aureoleze calea ce-o ai de urmat,
Să-ţi lumineze chipul de ani brăzdat
Şi tot invingător să fii cât pe pământ vei trăi!

Domnul meu, îmi scald privirea în ochii tăi
Şi simt că mă înalţ ca zmeul la cer, atât de mult
Când tu, îmi oferi cu un gest tandru şi mărut,
O floare, un dar, un zâmbet cald sau un sărut.

Domnul meu, ştiu, suntem simpli oameni,
Cu nimic mai presus decât ai noştri semeni
Dar ştiu că împreună am semănat şi am cules,
În sălaşul întregii noastre sfinte vieţi
Şi lauri, vise împlinite şi poate şi regrete,
Dar respectul şi recunoştinţa cu noi le purtăm,
Pentru toţi cei care sunt oameni cu noi.

Domnul meu, îţi aduc mulţam că lângă mine te am,
Că în urma ta laşi copii, nepoţi, tineri vlăstari,
Să-ţi ducă numele pe mai departe pentru mulţi, mulţi ani.
C-ai reuşit să mă sprijini tot mereu în demersul meu,
M-ai iubit şi respectat, al nostru jurământ noi l-am păstrat
Şi-n comuniune noi am ştiut a fi şi a trăi
Să demonstrăm împreună cum se poate trăi frumos,
Dând cu-nţelepciune la o parte tot ce n-ar fi de folos.

poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân
bătrâna-i faţă. Îl luă sărutându-l, din el însuşi,
în bătrâneţea lui mai bătrână. Şi cu mâinile creaţiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munţii pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dragoste

Cum îmi pot ţine sufletul să nu-l atingă
pe al tău? Cum să-l înalţ deasupra ta
spre alte lucruri?

O, cum l-aş aşeza lângă altele pierdute-n
întunericul străinei linişti, ce nu cutremură
când adâncimile ţi se freamătă.

Dar tot ce ne atinge, pe tine şi pe mine,
Ne-mpreunează-ntr-un arcuş
care pe două corzi o notă scoate.

Pe care instrument suntem întinşi?
Şi care virtuos ne ţine-n mâini?
O, dulce cântec.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de întrebare

Vă ştiu prea bine, căci mă ştiu pe mine.
Cunosc şi luptele, dar şi orbirea
Prin care vi se-mpiedică menirea,
Când vă înghit mocirlele din sine.

Eu nu mai ţin demult cu omenirea
Şi-mi par, din ce în ce tot mai străine
Speranţele că n-aţi ajuns ruine —
Şi nu-mi reneg, nici mie, prăbuşirea.

Doar Dumnezeu mai simt că e valabil.
Să fie ăsta semnul de trezire,
Sau o să ne trezim, inevitabil,
Până la ultimul, din amorţire?

Să fie, oare, prea puţin probabil
Să lase Domnul, omul, la pieire?!

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!