Ave Maria

Prins în măruntaiele lucrurilor ca Iona,
mă zbat între oasele arborilor, ale zidurilor
între vasele cu sânge ale cărţilor
şi tablourilor, în casa asta în care trăiesc
mă ghemuiesc lângă tâmpla pianului
lângă inima icoanei
ce faci acolo, întreabă sufletul
când mă vede cu lacrimi de sânge
pe faţă, când mă vede cu ochii
lucrurilor curgându-mi pe faţă
încerc să găsesc un loc unde răutatea
nu mai loveşte, unde muzica nu e atât
de sfâşietoare şi întrebările atât de multe
ascultă, îmi spune sufletul
şi oboiul începe să cânte
într-o catedrală veneţiană
Ave Maria, gratia plena, Dominus tecum.
Benedicta tu in mulieribus, et
Benedictus fructus ventris tui, Iesus.
...

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

11 Vlad

Un haos nebun vorbindu-mi în gând
Se apropie şi tace
Şi tace
Şi tace...
Ca un sentiment în alb-negru
Ce mă-ntrece în numărat stele
Şi mă vede odată-n tren
Şi mă vede
Şi mă vede...
Eu sunt Tiana, cea ce încă aude...
Picăturile din ziare...
Ce trec pe lângă mine, în ochii şi în inima mea
Cu o altă privire...
De altă privire.
Artă, seacă şi atât de simplă,
Veche, dar autohtonă...
Simte atunci când nimeni nu mai simte,
Paşi de om.
Într-o faţă, fără faţa... într-o zi întâmplătoare
Ai adus la întâmplare,
Sfârşitul.

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acasă

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Unde copiii aţipesc, încinşi de joacă,
Unde bătrânii seara stau şi se înfoacă,
Şi vatra luminează locu-nchis.

Eu sunt acasă între zi şi vis.
Acolo unde clopotul de seară
adună fetele cu dangătu-i deschis,
lângă fântâna care le veghează.

Şi-un tei mi-e pomul preferat;
Şi verile tăcute-n sânu-i de abis
Se zbat în ramuri cu un şuierat
Şi stau de veghe între zi şi vis.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, acolo

Tu eşti acolo, între lumi, singurătatea mea,
Tu eşti acolo, între inimi, pulsând ca o speranţă,
Cântec născut din nevăzut, dar intonând vederea,
Tu eşti acolo, lângă tine, dar eşti în siguranţă?

Îţi vede, oare, cineva, tristeţea de sub pleoapă?
Cuiva îi pasă de lumina ce ţi se stinge-n sânge,
Ce pâlpâie şi cere-ntr-una un glob de spini cu apă
Ca să îşi prindă rădăcină şi mugur care plânge?

Tu eşti acolo, între lumi, eu sunt aici, cu tine.
Tu strigi, eu chem, eu strig, tu chemi... ecou...
Eu sunt acolo, lângă tine, tu eşti aici cu mine...
Două culori încrucişate, o inimă din nou.

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaiah Beethoven

Mi-au spus că mai am trei luni de trăit,
Aşa că m-am târât până la Bernadotte,
Unde am rămas lângă moară lungi ore,
Acolo, lângă locul unde apele se adună freamătând în adânc,
Deşi par să stea nemişcate:
O, lume, aceasta eşti tu!
Doar un ochi larg de apă pe cursul fluviului,
Unde Viaţa priveşte în jos şi noi ne bucurăm
Că ea se oglindeşte în noi, şi astfel visăm
Şi curgem apoi mai departe; dar când vrem iarăşi
Să-i vedem faţa, iată, câmpul de bumbac
Şi luncile unde ne revărsam
Într-o deltă mai încăpătoare!
Dar aici, lângă moară, castelele norilor
Îşi transferă formele în apele adormite,
Iar noaptea peste podeaua de agate
Se revarsă văpaia lunii, sub ochii mei
În mijlocul pădurii încremenite, a cărei tăcere este spartă
De sunetul unui flaut venind dinspre cabana de pe deal.
Pe urmă, când am ajuns să zac la pat
Slăbit şi cu dureri, învăluit în vise,
Sufletul fluviului a pătruns în inima mea
Şi puterea adunată acolo îmi transporta sufletul,
Atât de repede încât parcă stătea pe loc,
Peste oraşe de nori şi pe sub sfere de argint
La ora transfigurării lumilor –
Până când am văzut licărind trompete
Deasupra temeliilor, dincolo de Timp.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate din miezul tuturor lucrurilor

mă strecor tiptil
ca un poem haiku
până în fundul sufletului meu
prin toată efuziunea instinctelor adormite
cobor tot atâtea trepte
câte întrebări îmi pun zi după zi
încercând să aflu
unde găsesc jumătate din miezul tuturor lucrurilor
să o aşez lângă jumătatea din mine
sunt câteva biserici pe care
le vizitez în dorinţa de a crede şi a nu cerceta
dar întotdeauna plec din ele
cu un preaplin al sentimentelor de vinovăţie
uitându-mă în ochii copilului care cerşeşte la ieşire
umblu prin atâtea locuri de unde vreau să cumpăr liniştea
şi cu sacoşele pline
mă opresc lângă uşile glisante
unde un zâmbet ştirb imploră o ţigară
pare că e crăciunul
bătrânul a primit mandarine şi cozonac cu stafide
educaţie şi informaţii
mi-am zis
sigur e un progres
dar tânărul delincvent mă întreabă unde greşim
şi râde inocent
iisus este calea
iubiţi-vă mult spune o bătrânică uitată între patru pereţi
construiţi cu sacrificiu şi dragoste
pentru copiii ei depresivo- capitalişti
poate am nevoie de o vacanţă îmi spun
nu văd eu bine
esenţa
oricâte tratate de iniţiere
mi-au căzut în mână
la un moment dat
cea mai bună concluzie
a fost că miezul tuturor lucrurilor
este în suferinţă
şi în capacitatea de a simţi
până la capat
ultima lovitură de pumnal
ca apoi să te trezeşti zâmbind
a doua zi
şi să inventezi poveşti frumoase
despre privilegiul de a fi
picătura din ocean
care aşteaptă cu bucurie
să se evapore.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stai lângă mine
la faţă tu roşeşti.
Sufletul îmi spune
că şi tu mă iubeşti.

catren de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio fereastră nu mai am

tu eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranţe deşarte
şi vrei să cred în ele

prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură ca între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirat, îmi ascult propriile fraze: "Nimic să nu rămână nespus," îmi ziceam când i-am întâlnit prima dată pe torţionari faţă în faţă. "De ce să ţii buzele pecetluite ca un idiot? N-ai secrete. Lasă-i să ştie că lucrează cu carne şi sânge! Strigă-ţi teroarea, urlă când te doare! Ei trăiesc din tăcerile încăpăţânate: asta confirmă că fiecare suflet e un lacăt care trebuie spart cu răbdare. Deschide-te! Deschide-ţi inima!"

J.M. Coetzee în Aşteptându-i pe barbari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vine-această duioşie ?

De unde vine-această duioşie?
Nu acestea sunt firele de păr pe care
L-am mângâiat, iar buzele pe care
Le-am cunoscut erau mai roşii decât ale tale.

Stelele au apărut pe cer şi-apoi s-au stins,
De unde vine-această duioşie?
Iar doi ochi strălucitori, la fel, au apărut şi-apoi
S-au stins, chiar lângă mine,-aici, sub ochii mei.

Eram obişnuită s-ascult imnuri mai înalte
În întunericul catifelat al nopţii,
Logodită – O, duioşie!
Acolo, chiar în pieptul celui care cântă.

De unde vine-această duioşie?
Şi ce-aş putea face-acum cu ea, spune tu,
Sfios adolescent, cântăreţ vagabond
Ale cărui lovituri de bici le simt atât de-acut?

poezie de Marina Ţvetaeva, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este cunoscut faptul că de la începutul creaţiei sale, sau a fiinţei sale sufletul omului este ca o tablă ştearsă şi are o facultatea prin care este dispus să primească forme sau intenţii ale lucrurilor, iar o asemenea facultate se numeşte intelect posibil;el se aseamănă cu materia, căci tot aşa cum materia este în potenţă faţă de diferite forme, tot aşa intelectul posibil este în potenţă faţă de cunoaşterile diverse. Însă intelectul este în act atunci când sufletul este desăvârşit de cunoaşteri sau de intenţii sau de intenţiile lucrurilor inteligibile: aşa încât, atunci când el doreşte, iese în actul acelui care înţelege şi produce acele intenţii care îi sunt prezentate în act, iar sufletul desăvârşit astfel şi dispus astfel se numeşte intelect în act.

Avicenna în Cartea Definiţiilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi torni norii în vase de lut

ştiu, eşti umbra care nu se vede
când se recunoaşte adevărul
joci la două capete care nu se cunosc

eu sunt la mijloc şi nu ştiu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător

îmi torni norii în vase de lut
şi umpli gândurile cu speranţe deşarte,
vrei să cred în ele

prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăţ de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă laşi să mă purific şi să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele

sunt închis de cenzură între pereţi
nicio fereastră nu mai am
tu mă priveşti în ochi
eu te urăsc
şi fiecare suntem rămaşi fără cuvinte
în alt fel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

m-am simţit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte aşternute pe ochii minţii, tot timpul
unele au fost şi încă mai sunt, ascuţite.
ţipă
înţeapă inima şi sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopţii
oamenii au transformat lumea
în fără

vreau liniştea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără ţipete şi urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţist în Brooklyn

Voinic ca o gorilă, dar mai puţin timid;
ceafă groasă, colorat ca un antricot în sânge, cu două
hieroglife pe faţă care avertizează
ca vor fi probleme ; merge pe trotuar insinuând
o plasă subţire între noi şi violenţă. Azi dimineaţă,
când a spus " La revedere, dragă" soţiei,
chiar asta spunea, cu adevărat, asta spera.
El este o gorilă:
când spune cuiva " Pa, puiu' ", cliché-ul lipseşte.
Dacă s-ar rupe plasa, el ar pătrunde prin ea
în violenţă, ce ciomăgeală, ce împuşcături
între Phoebe's Whamburger şi Louie's Place.

Cine va fi el, gorila cu baston,
a cărui casă este locul
unde, de data asta, s-ar putea să nu se mai întoarcă?

Şi cine vor fi cei care vor constitui
victimile lui?

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng cocorii

auz istovit sub dezamăgiri de entuziasm.
fug sentimentele pe lângă lună...
se sparg cuvinte de granit
în răbdarea achiziţionată
de tâmpla unui colos.

aflaţi, că prezenţa mi se divulgă
când privighetoarea vitejeşte cântă,
când frunza e peste frunză exaltată
şi asfaltul, tocul femeii ascultă.
sau când de viaţă îmi vine o despărţire,
între mine şi rest
fiind o cădere nudă de gest.

mai încolo în dimensiuni
plâng cocorii în proprii pumni,
au uitat cum se zboară.
în năduf de clipe ei se ghemuiesc
surprinşi de un liric chemat
să ţese cuiburi din mele gânduri
văzând cum eu peste lume stau
fantastic, de aştrii surescitat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!

citat celebru din Petrarca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu vede

Iubirea a căzut pe nevăzute
în adâncul unei prăpăstii de nori
tocmai acolo...
unde ochii pescăruşilor plutesc obosiţi
pe fundalul furtunii,
iar ţipătul lor se cufundă în vuietul vântului.
Şi nimeni nu vede,
nimeni nu simte
că-i lipseşte ceva!
Dar cine mai poate vedea?!...
când ochii noştri orbesc
de vuietul vântului,
când ochii orbilor
sunt păsări moarte
aruncate-n pustiul de munte?
şi ochi de sticlă urmăresc zborul văpăii
care nebănuit se stinge
printre genele coborâte ale uitării
de semeni.

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Fără Titlu/Ohne Titel (2011), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vorba de o iubire faţă de aer, şi faţă de cer, şi faţă de zbor, ispita aventurii, aprecierea frumuseţii. Zăcea dincolo de cuvintele descriptive ale oamenilor - acolo unde imortalitatea se atinge prin pericol, unde viaţa întâlneşte moartea la acelaşi nivel, unde omul este mai mult decât un om, iar existenţa este, în acelaşi timp, şi suverană şi lipsită de valoare.

citat clasic din Charles Lindbergh
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joseph Dixon

Cine a engravat această harfă crăpată pe piatra mea funerară?
Pentru voi sunt mort, fără îndoială. Dar la câte harfe şi la câte piane
Am înnoit şi întărit strunele, acordându-le pentru voi,
Făcându-le să vă cânte din nou dulce?
Oh, well! Spuneţi ca harfa depinde de urechea care o ascultă;
Dar unde este urechea care comandă lungimea strunelor
Conform numerelor magice care zboară dincolo de gândirea voastră,
Dincolo de uşa care stă închisă în faţa încremenitei voastre mirări?
Nu există oare Urechea care, pe lângă urechea omului, să simtă
Prin strune şi coloane de aer sufletul sunetului?
Mă înfior când rostesc numele instrumentului care care captează
Undele subtile ale muzicii şi ale luminii, venind de departe,
Antenele gândului
Care ascultă până la ultimele frontiere ale spaţiului.
Desigur, armonia care îmi guvernează spiritul este dovada
Urechii care m-a modelat, capabilă să mă re-acordeze
Şi să mă folosească iarăşi, dacă merit să fiu refolosit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lângă fântână

La o răscuce de poveste fără zmei
un om aşezat lângă o fântână
îşi răcoreşte sufletul.

Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când aşteaptă a înflorit şi salcâmul,
se apropie seara şi o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
şi de ce se grăbeşte.

Poate trecutul îl împinge în faţă,
îl cheamă-n oraşul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.

Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l priveşte lumea
şi doreşte să se regăsească
în mijlocul ei.

Pleacă din sine liber
spre alte zile şi nopţi
pe care le povesteşte nervos
şi nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!