Un orologiu

Înveşmântat în flori de gheaţă
treceam prin ierni, treceam prin veri,
te-am aşteptat întreaga viaţă
ca să apari de nicăieri

un orologiu grav, de apă,
bătea exact, dar nu-l credeam,
avea o pasăre drept pleoapă,
ploua cumplit, stăteam la geam

doar mâinile împreunate
s-au sărutat până-au murit
acum ştiu c-aveai dreptate
noi doi veneam din infinit.

poezie de Mihai Duţescu din Samuraiul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate pânzele...

Te-am aşteptat în colţ, la florărie, te-am aşteptat pe gard, la cimitir, te-am aşteptat cu teamă, cu furie, cu zâmbete şi-un fir de trandafir.
Te-am aşteptat la prânz, la ceai, la cină, te-am aşteptat la mall, la mic dejun, te-am aşteptat o zi, un an-lumină, te-am aşteptat de Paşte, de Crăciun.
Te-am aşteptat în gară la Sinaia, te-am aşteptat la Pontul Euxin, te-am aşteptat, cu toată hărmălaia, în linişte, la un pahar de vin.
Te-am aşteptat pe muntele Găina, la Sighişoara şi în Retezat, te-am aşteptat când înverzea pădurea, când crengile de frunze au uitat.
Te-am aşteptat prin peşteri şi prin vreme, te-am aşteptat la ţărm de îndoieli, te-am aşteptat cu toamna-n crizanteme, te-am aşteptat cu iarna-n fulguieli.
Te-am aşteptat din vară-n primăvară, din vârf de nas până la orizont, te-am aşteptat ca raftul din cămară, ca indecisul, preţul cu discont.
Te-am aşteptat cu toată aşteptarea pe care-am fost setat să o accept, dar ai ales să nu trăieşti, speranţă, şi nu mai are sens să te aştept.

poezie de Eduard Lupascu (6 aprilie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materie transparentă

treceau stelele spre dimineaţă
cu coifuri strălucitoare
ca o armată romană
bătută de daci

noaptea coborâse de pe cal
şi bea apă dintr-un izvor
sângele meu se dilata
până devenea răsărit
deveneam lichid şi mă
strecuram pe sub uşi
treceam prin nările cailor
către mine însumi

eram materie transparentă,
semănam cu sufletul

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren, o gară, o viaţă

te-am aşteptat în gară iubito
o viaţă întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig şi era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am aşteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viaţă
şi o iubire uitată între noi
te-am aşteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între staţii
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde treceam odată

pe unde treceam odată
face corbul roată-roată,
cade timpul în târziu
şi locurile -n pustiu.

pe unde treceam odată
pe la mândra pe la poartă
nu mai am nicio cărare
căci a crescut iarba-mare.

pe sub umbra de la tei
au crescut spini şi ghizdei,
de când aşteptam să vie
mândra mea pe la chindie.

timpurile s-au turcit,
au trecut, s-au risipit,
valurile, vânturile,
pustiind pământurile.

apele tulburi s-au dus,
peste albii ele-au curs,
spălând pietrele tăcute
şi pe vale şi la munte.

alte vremi, aceeaşi roată,
şi din dragostea de fată
a rămas doar umbra ei
îngropată-aici sub tei.

vin toamne şi primaveri,
timpul a trecut ca ieri,
doar regretele ne umple,
ne dă albul pe la tâmple.

pun stăpânire pe noi
amintirile strigoi,
chipul de neunde închisu-l,
sărutând dorul şi visul...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul

n-aveam cum, n-aveam ce
ploua cu dureri şi tăceri
strivit de pereţi, meu goi, mereu reci
priveam pe geam, uneori
cai liberi în ploaie
cădeau întrebări
eu plecam spre ziua de ieri
căutam cuvântul rătăcit în noroi
era târziu, era noapte în noi
tu plecai, eu vegheam, mă vegheam
se întorceau sturzii acasă
căutând zadarnic a lor casă
încă visam prin şiroaie de ani
ploua în spitale,
cu puroaie, feşi murdare, gunoaie
spitale urâte, spitale bolnave
sângele curgea pe pereţi
printre linii venoase centrale
era greu, mi-era rău, dar cine eram eu
n-aveam cum să mai plec
eram o aripă ruptă într-o tragică lume
vioara plângea într-un colţ
lumina uitase să fugă, se izbea de un geam
nu'i nevoie acum la plecare de mine
dar unde e ea
ningea cu tăceri
eu zăceam, aşteptând să mă chemi
vroiam să plec de aici şi nu mai veneam
renunţasem la tot
obosit într-un spital pentru toţi
eram mai bătrân decât data trecută
treceam şi plecam dintr-o stare în altă poveste
la final, o figurină sângerândă de lut
aruncată pe jos, într-un colţ, ireal, de spital

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm de mare

era târziu şi era toamnă
treceam dintr-o stare în altă stare
priveam, trecând prin timpuri, o salbă de visare
sufletul, o lacrimă în poala lumii
creştea haotic pe scoarţa ruptă a timpului
printre antiteze şi parabole
treceam de la tine la mine
dezvelind trupul de taine
treceam grăbit de mâine, căutând ziua de azi
pe o mare de gânduri
treceam rezemând anotimpuri în palma universului
mătasea albă îţi mângâia sânii
până la limita cunoaşterii
atunci te confundam cu marea
treceam căutând un cuib
unde vom poposi cândva
lăsam o lacrimă în albia sufletului
căutând infinitul în taina privirii
treceam reparând ritmul
pe câmpia unde îngerii vorbeau
noaptea te înveleam cu palmele la asfinţitul ideii
cu degetele îţi acopeream buzele căutând sărutul dintâi
departe, marea cobora din amintire
aproape, tot mai aproape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploua

Ploua.
ploua prin noi.

şuviţe ude
împletite cu degete şuvoi...
amurguri frământate
spre scâncetul de zori...
şi sânii goi
ce risipeau
şi spaţiul
şi timpul
dintre noi...

Şi iar imi plouă
plouă din noi
n-am fost olar desăvârşit
nici meşter întru
nou zidit

doar te-am iubit

poezie de Ion Velea (2009)
Adăugat de Costea Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

mă întorc azi acasă
cu sufletul brăzdat de idei
tu stăteai la fereastră, într-o gară de doi
citeai o carte, despre noi, amândoi
eram bătrânul sau gara dintre noi
curgeau sentimente şi vise
fugeai pe alei
ochii curgeau în neştire
când plecai, amândoi
plecam, părăseam prieteni, munţi
în căutarea de doi
tu treceai, eu plecam
mă chemai, eu treceam
acasă nu'i nimeni acum
doar gânduri se frâng pe un geam
uitat deschis între noi
păşesc spre un nou început
pe picioare de lut

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Ploua greu peste sufletul meu,
Cu picaturi amare si reci
Culese din roua tristei dimineti.

Vremuri trec si nu mai vin...
Te-am cautat... sa stii!
Prin romane si povesti, dar n-ai vrut sa vii!

Nu-mi ucide sansa de a visa,
La tine si la tot ce as putea avea
De ce sunt singur si inca ploua?
De ce, ea?

poezie de Mihai Alexandru
Adăugat de Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

În casa aceasta a locuit un om,
avea în grădină flori şi roşii
şi dimineaţa îl trezeau cocoşii,
iar fructele le lua direct din pom!

Mai avea-n grădină şi un gutui,
le admiram şi iarna când treceam,
cum stăteau înşiruite-n geam,
galbene cu puful ca de pui...

Acolo, lângă casă, avea o vie,
cu struguri albi şi tămâioşi,
cum nu se poate mai gustoşi,
iar viaţa îi părea o veşnicie...

Prin curte îi zburdau nepoţii,
din prispă îi privea cu bucurie,
în jur era tot veselie,
dar anii au fugit ca... hoţii.

Acum n-ai ce să mai admiri,
omul a plecat, de mult, spre stele,
lăsând aicea toate cele
şi un crâmpei de amintiri,

care... vor dispărea şi ele...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă vie...

eu pentru tine-am strâns atâtea flori
însăilate pe crâmpeie de câmpie
şi pentru tine-am tot cerşit la nori
prin ploi, măcar un strop de apă vie

eu pentru tine împleteam stinghere
coroane de timidă duioşie
te-am aşteptat să vii atâtea ere
nemaivorbind de azi şi veşnicie

eu pentru tine mă uitam la soare
crezând că printre raze stai pitită
şi azi retina încă mă mai doare
de stângăcia mea nesăbuită

dar ai venit când nu te aşteptam
te-am cunoscut, aşa veneai şi-n vise
lipind năsucul tău timid de geam
şi reproşându-mi uşile închise

dar ai venit când trupul mi-i atins
de-a toamnei mele stea de promoroacă
cu licărul din ochi mai trist, mai stins
şi cu ţinuta rece şi posacă

dar totuşi ai venit. Din aşteptări
un zâmbet mi-ai adus şi duioşie
şi iar te reîntorci la nicăieri
la stropul tău. De apă încă vie.

poezie de Iurie Osoianu (6 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam în piept

Aveam în piept două confuze
Şi răni de spadă mai adânci
Şi pe sub foc treceam pe brânci
Iar sângele-mi fierbea-n ventuze

Veneam aşa cum vii în vis
Trimis de cine ştie unde
Când soarta nu te mai ascunde
De un mesaj pe frunte scris

Jur împrejur un cer senin
Sărată lacrima pe pleoapă
Şi jinduiam un pic de apă
Un ultim strop pentru amin

Iar soarele ardea prelung
Şi câte-s pe pământ sahare
Halucinant vedem pahare
La care nu puteam s-ajung

Şi apa clipocea. Himere
O viaţă, doar un strop să gust
Să părăsesc acest îngust
Temei când celălalt mă cere

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi de n-ar fi fost...

Şi de n-ar fi fost Eminul, să ne mângâie pe frunte
Cu poemele-i albastre şi cu geniul prins în plete,
Poate, c-am fi fost orfanii limbii noastre,-n nopţi cărunte
Azi, orbecâind prin neguri printre vise violete.

Şi de n-ar fi fost Cuvântul, prins în dragostea lui mare
(Fericit a fi şi pâine, dar şi apă cristalină),
I l-am fi trimis din raiuri, flori de câmp la cingătoare
Cu mireasmă de altare, irizări de opalină.

Şi de n-ar fi fost Poemul, inimă de Românie,
Sângerând de dor de codri şi de zbor până la stele,
Am fi inventat Poetul, să ne cânte-n poezie
Cu vioara lui Enescu, Rapsodia în atele.

Şi de n-ar fi fost!... O, Doamne, ce săraci treceam prin viaţă,
Neştiind ''iubi în taină'', ''printre stânci din piatra seacă''!
Te-aşteptăm, din nou, Emine, printre zorile de gheaţă,
Să ''răsai asupra noastră'' şi de dor să ne mai treacă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceam noi doi

Treceau doi iepuri şi în dreptul nostru
a mai rămas doar unul.
Ne-am aruncat urechile în aer
şi cădeau pălării din care ne scoteam de picioare
şi aplaudau copacii uimiţi de magia frunzelor.
Trecea un om şi în dreptul nostru
unul din noi a devenit om!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe o banca goală

Te-am aşteptat acolo,
stând pe banca aia goală.
Te-am aşteptat în zori,
într-o zi, n-am ajuns niciodată
şi în apus de soare
într-o zi s-a terminat,
înainte de-a începe.
Te-am aşteptat pe tine,
atâta timp cât mâinile mele
au avut puterea de a strânge
imaginea ta.
Te-am aşteptat pe tine,
atâta timp cât am hrănit
sufletul meu,
cu culorile speranţei
şi mintea mea,
cu durerea de memorie.
Te-am aşteptat pe tine,
în dimineţile proaspete
de primăvară,
cu cântatul păsărilor
în fundal de iarbă proaspătă
şi rouă parfumată de flori.
Te-am aşteptat acolo,
stând pe o bancă goală,
până a venit întunericul.

poezie de Eugenia Calancea (5 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii de infinit

M-ai îmbrăcat cu privirea ta
De frigul singurătăţii
Şi acum văd prin ea
Intră şi tu in a mea
Să le unim într-o pelerină
de zare
să ne zărim şi simţim iubirea
căci de vei vedea doar prin a ta
şi eu doar prin a mea
niciodată nu o vom vedea
e aceea privire din patru ochii unită
în doi de infinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

m-am culcat obosit
de gânduri, griji, păcate
de prin lume adunate
pe scoarţa sufletului lăsate
şuiera vântul prin încăperile lumii
treceam praguri şi timpuri
în palme purtam flori
flori de liliac
pe unde trec, pe unde zac
cei nu trec şi au plecat
aruncasem ancora pe ţărmul tăcerii
să ascult cântecul sirenelor
stăteam sub clar de lună
priveam la stele şi la cele
în vale cânta cucul
a doină, a jale
doina sufletului
în lacrima pământului
vâsleşte pescarule pe ape
mai aproape cu fiecare lopată de casă
uşa casei e deschisă
să primească în prag
pescăruşul singuratic

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircit în mine
Şi nu se mai trezesc spre primăvară.
Păzite-s azi doar de-un lătrat de câine.

De ce n-ai aşteptat până la vară,
Pământul e arat şi stă în asfinţit.
Te-am aşteptat atât de mult să vii
Şi tot mai cred că vii, chiar de vei fi murit.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind prin ramuri

În nod mi-s mâinile legate,
le-am desfăcut de-atâtea ori
în fiecare miez de noapte,
când te priveam ispititor.

Tulburătoare inocenţă,
surâs blajin, îmbătător,
mă înăbuşeam într-o demenţă...
Nu mai eram un muritor.

Dar timpul zboară peste noi
într-un aeroplan fantastic,
pluteam deasupra, doar noi doi
două suflete de plastic.

Mai sunt şi acum câteva cioburi,
rânjesc, păşind, fără să simt;
mi-am însumat atâtea moduri
să-ţi spun cât de mult te-am iubit.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!