De azi, de ieri, spre nicăieri

sunt setea adâncă a unui vis
rătăcit între voi
pe plaiuri de dor
în suflet freamătă gânduri
precise, imprecise
de azi, de ieri
e atât de frig, aici, în gând
de multe ori doar plâng pe câte un rând
sau poate zac pe ţărm, visând
aici e somn etern şi tern
numai marea curge şi curge
se mai sparge un val, pe tărâm ireal
sunt contradicţia lucrurilor spuse şi nespuse
m-am unit într-o toamnă târzie cu pământul
plecând apoi încet-încet spre nicăieri
atunci, de ce tu baţi în geam

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vaporul

anii au trecut în grabă, grămadă
au mai rămas câţiva
în palmă se scutură amintiri
de azi, de ieri, de nicăieri
i-am spus vieţii, du-mă
şi m-a dus
pe mări rătăcite în oceane
unde se sparg de câte un ţărm
doruri, vise, precise, imprecise
sunt un cuvânt lovit de aspre stânci
pe ţărmul abrupt al unui gând
un biet vapor cu pânzele rupte
în derivă, pe marea neagră
de gânduri, păcate, de toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

paharul vieţii e spart sau e gol
vinul atârnă pe jos
în jur, gunoaie, nămol
un suflet plânge în tăcere
mâncat şi ros
de gânduri nespuse
pe geam zac lacrimi împietrite
de frigul ce ţipă în lume
trec zile, trec nopţi
mi-e sufletul o rană sângerândă
ochii mi's acoperiţi de lacrimi
sunt suflet bolnav într-o corabie eşuată
pe alt ţărm, de mare, de zare
mă scufund în lacrima timpului
strig, totul a pierit aici
aici, doar vântul mai cântă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ţigară

eu nu's de aici, nici de dincolo
degeaba voi mă căutaţi pe tragice poteci
sunt un etern absent prezent
de multe ori prea neatent
parcă dorm, parcă visez
deşi sunt treaz
pe cer păşesc cârduri de gânduri somnoroase
de azi, de ieri, de nicăieri
eu am rămas aici
să stau, să pier
în universul ăsta efemer
ce să mai cer, ce să mai sper
stau trist şi obosit pe un ciot de veac
dacă am ţipat, dacă am strigat
aici nimic nu s-a întâmplat
e totul monoton şi gol
zac în zbaterea inutilă a sufletului
sunt o foiţă fumată a unui vis ucis
de oameni, de viaţă
hei tu ce stai în faţă
a mai rămas ceva de dăruit în viaţă
hai vino omule, în faţă
eu am rămas doar o ţigară arsă pe o masă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se sparge în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de ziduri
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt
al unui pescăruş pe mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge pe drum
sufletul se pierde în depărtări
în delirul unui gând uitat
afară plouă şi e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe raze de suflet

dacă nu exist
atunci cine sunt
am văzut într-o zi nevăzutul
rătăcind în abisul din noi
între cer şi pământ se întind timpuri ce curg
lumea plânge în zadar
uitând, aici nu există un dar
atunci am înţeles cine sunt
frunze galbene cad iarăşi pe triste poteci
eu scriu cu lumânări de suflet pe ziduri de ceară
uneori mă plâng
noaptea asta nu este decât un vis rătăcit
nu mai am întrebări, adun doar chemări
să vină, să vină la noi
paşii trec, se pierd în zare
iarăşi lipseşte cărarea
dintre noi şi cel plecat
se şterg iarăşi, se şterg toate
strig în ultimul cuvânt
adormit de glasul ploii
curge, curge peste noi
glasul tău, cuvântul meu
este strigât către cer
timpul astăzi e ucis
obosit, mă aşez în strană
îl aştept pe Iuda, să vină, aştept sărutul fatal
crucea goală, zace afară
zac şi sufletele noastre
se mai zbat în faţa porţii
fluturi morţi în faţa sorţii
între noi am pus în zori, doar un strop de adevăr
o să fie aici şi pentru noi o primăvară
atunci vom zbura liberi spre cer
purtând pe aripi raze de suflet preacurat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

se frânge amurgul pe ape
tăcerea coboară pe drum
în lumina stinsă a orelor scurse
crestam între pleoape chemări

vecin cu nebunia
păşeam mai departe în noapte
pe întinsele ape
tragic catarg rătăcit în larg

când voi veni
stropii de sevă vor desparte pământul
sub lichenii de gânduri
aruncaţi pe pereţi

aici am învăţat glasul umbrelor
în ţipătul sufletului şi nemărginirea privirii
trebuia să plec, trebuia să vin
să ajung din nou acasă

să ascult, să înţeleg
lacrima pură a gândului
biciuit de cuvinte murdare
aici, între voi, în noroi

respiram prin tăceri
odată cu timpul rămas
rătăcind amintiri, pas cu pas
sub gene striga ultimul gând, nicăieri

când voi pleca
voi purta pe buzele arse, surâsul final
al unui nebun ce încă visa
răstignit pe o cruce, un tărâm ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei ce vin sau pleacă

zorile s-au schimbat
după amiază
nu am ştiut
priveam pe geam
pe ram
un stol de gânduri răvăşite
mă risipeam aleatoriu într-o lume străină
uneori mă întorceam
unde...
nicăieri...
în suflet pătrundea încet întunericul lumii
era atât de rece în camera aceea
un singur gând aici
de straniu giulgiu acoperit
de albe flori de crin
pentru cei ce vin sau poate pleacă de aici

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pentru cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, priveşte, vorbeşte

ascultă, priveşte, vorbeşte
înapoi, înainte
cu sau fără cuvinte
într-o zi sau poate niciodată
dacă nu, taci
să nu mâzgăleşti lumina
eram gând zidit în biserici de suflet
un vis, o cărare
pe ţărm viaţa să toarcă
sunt ţărm, sunt privire, sunt veşnică întrebare
de pe stânci privesc albastrul nesfârşit
e apă, e ceasul
nu privi, nu vorbi
eram năluci într-o vară
frunze uscate dintr-o toamnă
ascundeam în iarnă iubiri
poate va răsări odată aici o primăvara
la Praga au înflorit magnolii
la noi, poteca e arsă, drumul e scrum
ţărmul e departe acum
se închide o uşă, se deschide o groapă
o umbră rătăceşte pe zid
sunt pocalul spart ieri de lună

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea aşteptarea
între mine şi timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
şi raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruş unit cu marea
şi zborul meu este chemarea
taine şi visări în urma umbrelor
în care trec şi mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieţii trecătoare
mă ard pereţii lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai ţes o pânză'n noaptea în care a ţipat cocorul
şi întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul şi timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani şi tăceri, se agaţă dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeţ necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă şi a plecat apoi pe drumul sorţii
trec paşi de lut pe drum
nu e nimeni acum
şi marea curge şi curge în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta sufletului

m-am descălţat de gânduri la poarta sufletului
să nu murdăresc surâsul luminii
da, sunt un păcătos
în astă lume beată
pe tălpi adunasem tăceri
culese din ancestrale dureri
eram aici şi dincolo
pe ţărmul zbuciumat al sufletelor moarte
între mare şi cer
ape se zvârcoleau haotic în zare
pe sub pleoape curgeau amintiri
de ieri, de nicăieri
uneori pictam alte gânduri în casa cerului
între iertare şi păcat
mă crezi, mă ierţi...
poate azi, nu sunt acel ce sunt
rostogolit printre stânci
între alge şi scoici
mă întreb, de mii de ani...
offf, am uitat întrebarea
da, sunt uituc, şi...
rămân aici,
unde nu sunt
decât o vorbă irosită în vânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în pustiu

trăim în bordeie
mâini însângerate
capete plecate
în suflet port ruşinea unui neam
ce a bântuit aici
şi a trecut
prea repede
apoi a venit tăcerea
somnul etern
cuvintele se agăţau
apoi piereau plângând
privesc spre zările deşarte
aici, nu în altă parte
ale unui suflet
păşind prin pustiu
ce pot să fac
decât să pier
în sumbra linişte a unui gând
trecut odată pe aici

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

păşesc pe drum
prin gunoaie şi scrum
creat de voi, oameni de soi
cum Doamne ai ales doar neghina şi buruieni otrăvite
eu, nu, nu sunt eu
sunt biată umbră a unui vis frumos
cioplit de tineri, tot nebuni
al unui gând, curat şi sfânt
despre umilinţă şi iubire pe ăst pământ
mă impiedic de mine
plecat să-mi caut al meu trup
mi-e teamă de ziua ce vine
sărmane suflet chinuit
mânjit de voi, cu zoaie şi noroi
eu nu's ca voi
ce pot să fac, să dorm sau să visez
aici e drum spre nicăieri...
acolo sus
ha-ha-ha
voi nu ajungeţi niciodată sus
deşi v-aţi căţărat spre cer
iadul vă aşteaptă acolo, jos
voi farisei, ai zilei de azi
mâine va fi, o nouă zi, dar nu pentru voi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro

e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viaţa asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe ţărm, ascult paşii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
păşesc printre gânduri
ce viaţă, ce chin, ce destin
ascult viaţa cum plânge
ştii, e prea mult sânge
curge şi curge pe pereţii unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înţeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă
orele ceasornicului atârnă haotic
peste cearcănele universului
întorc privirea
să nu mă lovesc de voi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am ţipat atunci la porţile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îţi mângâia paloarea unui surâs
foşneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruşi pe asfalt, mă priveai
renăşteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în şoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâşiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat şi mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură şi timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre şoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aştern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
şi totuşi doar pe tine te aşteaptă
femeie a nopţii, femeie în noapte
plouă prelung şi mi-e frig
plouă şi timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopţii uitată, în noaptea existenţei noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
aşa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarţa copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să ştii că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aştepţi femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!