Tihniţi sub umbrelă

La mulţi ani, militari români!

La unitatea de rachete
De lângă un oraş, odată,
Făcu un general –Ionete –
Inspecţie inopinată.

Rachete? Pentru simulare,
Din lemn de brad, că era criză,
Deci vizita în graba mare
O fi având vreo altă miză.

Oricum, din drum, de la intrare,
Văzu că treaba merge prost:
Pe patul puştii din dotare,
Dormea o santinelă-n post.

Vreo trei soldaţi, avâd alături
O sticlă goală de rachiu,
Dormeau întinşi pe nişte pături.
În rest, părea că e pustiu.

Simţea că-şi iese-ncet din fire,
Dar încă nu făcu tam-tam;
Se-apropie doar de clădire,
Privind discret pe câte-un geam.

Vreo doi sergenţi, cu mutră bleagă,
Scriau scrisori pe albe file,
Alţi patru învăţau să tragă...
Salariatele civile,

Iar la depozitul de arme,
Simţind că-ncepe iar să ardă,
Găsi un altul care doarme
Când trebuia să stea de gardă.

De-acuma, fără vreo surpriză,
Mai consemnă-n raport, aici,
Că trei soldaţi, atenţi la miză,
Jucau şeptic pe gloanţe mici

Şi-un ins, aproape cât un munte,
Cu faţă aiuristică,
Punea grenadele pe frunte,
Făcând echilibristică.

Şi, ca să-ncheie cu flagrantul,
În fine, inspectă PC-ul,
În care însuşi comandantul
Juca barbut cu SSC-ul.

În fine, termină ocolul
Şi luminat şi lămurit,
Scoţând din tocul lui pistolul,
Dădu alarma, în sfârşit.

Se prezentară-ncet, nervoşi,
În opt minute jumătate,
Vreo douăzeci de somnoroşi
Având vestoane descheiate.

Din efectivul de oştire,
Mai ruginiţi sau mai recruţi,
Treizeci erau în învoire,
Iar douăzeci erau pierduţi.

"Ce-i asta, comandant? E bine?
Aşa vă pregătiţi de foc?
Şi dacă inamicul vine?
Vă face praf aici, pe loc!"

Acesta, cum simţea pe spate
Că toate apele apele îl trec,
Strângând din buzele crispate,
Tăcea şi înghiţea în sec.

"Trăiţi!, în primul rând e pace",
Făcu, rânjind, sergentul Gelu,
"Pe urmă, cum să ne atace?
Păi, n-avem scut la Deveselu?"

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant porni spre bucătărie, iar aici papagalul căpătă biscuiţii promişi, ba chiar şi vreo câteva bombonele. Apoi Lucian găsi şi vreo câteva chei care nu-i mai erau de nici un folos, aşa că i le lăsă papagalului. Rikky se aşezase pe crenguţa unui lămâi aflat la intrare, cu cheile în plisc, iar Lucian se retrase spre camera lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul făcu precum i s-a zis: adună rouă de pe frunze, lăsă peştişorii să înoate în rouă, îi puse la soare şi nu veni până ce razele soarelui nu sorbiră roua de pe ei. Ce-a aflat? Ce-a văzut? Doi copilaşi, feţi-frumoşi cu părul de aur şi cu stea în frunte, unul ca cellalt, încât cine îi vedea trebuia să ştie că sunt gemeni. Copiii crescură repede... În fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iar în crepetul zorilor, când stelele se stingeau pe cer, trei ani într-o clipită. Şi apoi creşteau precum alţii nu cresc: de trei ori în vârstă, de trei ori în putere şi tot de trei ori în înţelepciunea minţii. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, copiii erau de doisprezece ani în vârstă, de douăzeci şi patru în putere şi treizeci şi şase în înţelepciunea minţii.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată un împărat ş-o împărăteasă, care aveau trei feciori: ăl mai mare să fi avut şapte anişori, ăl mijlociu vreo şase şi Prâslea vreo patru. Şi erau frumoşi şi cuminţi de-ţi era mai mare dragul să-i vezi. Odată, împăratul pleacă la vânat după fiare cu o sumedenie de curteni; şi merg ei cât merg călări pân păduri, pân munţi, şi numa într-o livede răcoroasă, când se opresc să mai răsufle caii de atâta urcuş, aud nişte miorlăituri, să fi zis că e vreun cotoi sălbatic, ori cine ştie ce lighioană.

începutul de la Poveste de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul fusese al zânei. Ea îl dedese în dar voinicului când fu a se duce la mărul roşu. El acum, dacă se văzu gonit, alergă drept la stăpână-sa. Ea, cum îl văzu viind fără stăpânu-său, pricepu că trebuie să fie vreo drăcie la mijloc. Se dete jos, şi ce văzu se spăimântă. Luă deci desagii, îi aduse în casă la ea şi luă bucăţică cu bucăţică, os cu os, şi le aşeză una lângă alta, fiecare la locşorul lor. După aceea turnă apă moartă peste dânsele. Ele se închegă, lipindu-se una de alta; pielea se făcu la piftia, întrupându-se. Îl stropi şi cu apă vie şi se însufleţi; dară mut şi surd. Atunci îi dete să mănânce un măr de care adusese el şi îi veni grai. Luă şi purcelul scroafei de pe sub pământ şi îl făcu să-i guiţe la urechi şi îi veni auz.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pomană

DE POMANĂ
versuri Ioan Moroşanu

Mai păstrez vreo trei regrete
Şi-un gând bun (de pus în cui),
Viaţa-mi umblă în şosete
Prin ograda nimănui.

Ceasul se rostogoleşte
Din amiaz' până-n amiaz',
Dar nu că "Doamne fereşte!",
Să mai stea, n-are răgaz...

Bat cu palma peste frunte
Peste-acelaşi vechi cucui
Că i-s visele stătute,
Nu mai pot să facă pui.

Leg opinca de izmene
Patru noduri, încruciş,
Să nu mă blesteme-o lene
Când văd şansa... pe furiş.

Vine viaţa de pomană
Şi am vrut s-o fac de-un leu,
Dar mi-a prins răbdarea rană
Şi a sângerat mereu.

Mai păstrez vreo trei regrete,
În chimir am un pitac
Şi-am să-l dau vreunei fete
Ce mi-a da răbdării leac.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu din Ioan Moroşanu - Arc peste timp
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua scriitorului: Cu epigrama împreună

Am câştigat vreo trei sudalme,
Vreo şapte pumni în berărie,
De la femei, vreo zece palme;
Cred că revin la poezie...

epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat mare şi tare. După ce bătu pre toţi împăraţii pământului şi le luă împărăţiile, se însură şi făcu trei fete: una cu soarele-n frunte, alta cu luna în spate, iar cea mai mică cu luceafărul de dimineaţă iarăşi în frunte; şi toate erau mai frumoase decât zânele munţilor şi ale pădurilor.

Nicolae Filimon în Omul-de-flori-cu-barba-de-mătase sau povestea lui Făt-Frumos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia la sate

Sunt aici în Leta Mare,
Beu din apa Letei, dar
Orişicîtă încercare
Să fac versuri, e-n zadar;
Căci de cumva prind a scrie
Vreo mică poezie,
Caut so-ntrerup de loc,
Căci deloc nu am noroc...
Palid fiind de mînia,
Nu pot scrie poezia!

Cînd aş sta să scriu mai bine,
Şi am idei de a lucra,
Ce năpastă-atunce vine
Un fecior ce-mi zice-aşa:
"Domnişorule, pofteşte,
Ca să dăm la porci mălaiu!"
Merg şi cînd re-ntors, fireşte,
Nu mai ştiu ce plănuiam
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Cînd uşoară fantezia
Mi-arată un cer plăcut,
Şi eu pînă de a scrie
Toate cîte am văzut:
Un viţel ce e prin curte,
Vine ca să-mi facă curte,
Şi mi-o spune băunînd,
Cum că dînsul e flămînd.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

Şi cînd iar mă pun la masă,
Şi a scrie începui:
Iată-o cloşcă vinen-n casă
Cu vreo douăzeci de pui,
Şi-mi făcu zgomot foarte mare,
Apoi cînd voiesc să-i scot,
Cloşca chiar pe masă sare,
Varsă tinta mea de tot.
Palid fiind de mînia
Nu pot scrie poezia!

poezie de Iosif Vulcan (13 mai 1864)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Într-o zi pe înserat
Bulătan m-a acostat.
M-a privit vreo cinci minute
Şi-mi făcu "portretul iute!"

epigramă de Andrei Potcoavă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familie de criză

Soacra cea cu trei feciori
(Deci vreo şase ouă),
Nu mai are trei nurori:
Şi-a luat doar două...

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familie de criză

Soacra are trei feciori
Deci vreo şase ouă:
Nu mai are trei nurori:
Şi-a luat doar două...

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se află un înţelept, nu trebuie să existe vreo femeie la douăzeci de picioare împrejur. Unde sunt doi înţelepţi, nu trebuie să existe vreo femeie la două sute de picioare împrejur. Când vaginul (sau coapsa?) femeii va sta alături de coapsa înţeleptului, sfârşitul lumii fi-va aproape: ba chiar e la îndemână şi i se simte mirosul de păr umed. Căci la ce bun să păstrezi aparenţele (adică la ce bun să le interzici femeilor să fie prezente la Marele Sfat) când pământul (sau: epoca, secolul) se cutremură din temelii?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu jumătate de normă

Cunosc o cucoană stilată
Având nepoţei si copii,
Vreo treizeci de ani măritată
Doar două-trei ore pe zi.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era pe culoar, cu directorul şi încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoştea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la şcoală, la Institut; şi atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – şi totuşi era directorul Institutului, funcţie pe care o deţinea şi acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Şi acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret şi descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; îşi aminti că-n toţi aceşti ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, acelaşi de 15 ani. Uşa se deschise; domnişoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră uşor şi se ridicară; nu terminaseră cu documentele şi credeau că vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se gândise, în acel moment grav, s-o oprească; şi aşa s-a petrecut marele triumf al armei zoologice, care s-a dovedit atât de perfidă şi de eficace încât şi-a salvat viaţa de faţă cu forţele reunite a vreo trei mii de militari din toate armele, între care vânătorii cu panaşele lor, pompierii cu tulumbele lor verzi şi artificierii cu focurile lor de artificii erau cei mai spectaculoşi. Ambulanţa, care a sosit ultima, nu a putut pătrunde în parcul plin de tot felul de vehicule blindate şi de soldaţi înghesuiţi unii într-alţii şi întreţinându-se asupra celor mai felurite subiecte. A fost imediat trimisă înapoi, ca să nu răspândească panica în populaţie. Pentru cei ce ştiau să priceapă, acest du-te-vino era însă plin de înţeles.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea norocului

"Omul străzii" în mare criză,
Pe la colţ aşteaptă o miză,
Poate cade vreo "valiză"
Cu mâncare... făr' acciză...

epigramă de Constantin Enescu (19 iunie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vreo 35 km pe fiecare secundă vine Vega spre noi, cu 20 km pe secundă ne îndreptăm noi spre ea, deci apropierea se face cu vreo 55 km pe fiecare secundă şi cu toate acestea aşa vedeau elinii şi romanii steaua Vega şi tot cu aceeaşi strălucire o vor vedea şi cei cari vor trăi peste 2-3000 de ani după noi, când vom fi trecuţi la rândul nostru în rândul celor antici. Ar trebui poate zeci de mii de ani ca să observăm vreo sporire a strălucirei acestei stele. Vega se află la mari depărtări; nu i se cunoaşte bine destinaţia, dar s'a socotit că-i trebuie luminei acestei stele cel puţin vreo 30 de ani ca să ajungă până la noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizadeaua

Ce-mi staţi ca nişte bizadele aci-n drum, cu mâinile-n
Şolduri?
Bă, bizadea! Bizadeaua dracului!
Bă, puţă!

De obicei copiii erau bizadele,
Noi care îi încurcam pe cei mai mari,
Şedeam în picioarele oamenilor.
"Să pună mâna să lucreze - auzeam -
Să pună turul la tânjală, că aici e de tras!
Da' cine cred ei că sunt, să nu facă nimic?"

Asta o spunea Catalina lui Ioane la ai ei.
Avea vreo 15, un pluton întreg,
Şi i se părea că mănâncă mult.
Ce să mănânce, că rar apucau să se sature.
- Bă, gămane!
Altul era marda. "Marda dată ninciu!"
Şi dacă unul nu lua lingura repede din strachină
I se părea că e moale, nu e nimic de capul lui.
- Ce te linciureşti aici?

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a treia (1980)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!