Regele cerb

Bătrân, în pădurea străbună,
alături de marele fag,
asculţi ridicându-se, vag,
al lupilor urlet, spre lună.

E-un urlet lugubru, de jale,
al haitei ce, toată, s-a strâns
în corul ce-mprăştie plâns
pe note de frici ancestrale.

Credeau că te-au prins în capcană,
că poţi fi răpus, în sfârşit,
dar unii de-ai lor s-au grăbit
stricând rânduiala din goană.

Sperau să te-ntreacă în forţă
ei, tinerii plini de avânt,
puternici, cu nările-n vânt,
şi ochii în flăcări de torţă.

Au fost seceraţi, iar pământul
a supt, însetat şi hulpav,
din sângele celui mai brav,
fiindu-i, de-a pururi, mormântul.

Eşti cel ce-n coroană işi pune
vechimea în Munţii Carpaţi,
eşti cerbul temut de confraţi,
tu, rege-al pădurii străbune.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlet căprui

Îmi era atât de sete încât am băut o şoaptă.
Urlet căprui...
Urlet căprui...
Ce lume nedreaptă
să-ţi fie sete de setea nimănui.
Ce-ncurcătură!
Ce şoaptă venită ca râul de sus
Urlet căprui...
Urlet căprui...
iar şoapta a trecut şi s-a dus!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil de lună

Eşti fericit, copil frumos,
sub razele de lună,
iar râsul tău armonios
aduce voie bună.

Eşti vis, prinţesa din poveşti,
sau mintea-mi joacă feste
şi nu mai ştie că tu eşti
cea care-mi dă de veste
că, printre stele, în caleşti,
iubirile celeste
aşteaptă, de la mine, veşti
ca să se manifeste?

Ar vrea să vină, dac-ar şti
că le aştept, sub lună,
deschis la gândul de-a iubi
şi de-ai pune cunună
doar celei care va dori
să zboare, mână-n mînă
cu mine, printre galaxii
şi-n stele să rămână.

Eşti fericit, copil frumos,
iar râsul tău răsună,
căci ştii cât sunt de norocos,
iubit copil de lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu-mi eşti inspiraţie divină!
Vers, ritm, măsură, rimă!
Punct şi virgulă, exclamaţie!

Tu-mi eşti cruce de mormânt,
Eu pământ, pământ,
Timp încremenit!

Tu-mi eşti lacrimă-ntre gene!
Eu ochiul plâns de vreme,
Unde timpul trece, trece!

Tu-mi eşti spin din trandafir!
Eu inimă sângerândă,
Dintr-un trup din cimitir!

Tu-mi eşti dorul din pustiu!
Eu urlet de lup flămând,
Urlând noaptea la Lună!

Tu-mi eşti tremurul din suflet!
Eu hoinarul nepereche,
Rătăcit în doruri grele!

Tu-mi eşti primul sărut!
Eu sunt tot pierdut, pierdut,
Dincolo de cuvânt!

Tu-mi eşti ceva sfânt,
Eu vrajă, descânt,
Cununii pierdute-n vânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi începuturi

Sălbatic, un urlet se-aude
pierzându-se-n văile ude,
trecând peste stâncile toate
din muntele-n care o mamă
uitând crezuri vechi, alungate,
feciorul îşi cheamă.

Se simte pierdută-n regatul
în care doar ea şi băiatul
scăpaseră din vânătoarea
de lupi şi de alte jivine,
urmându-şi intinctul, chemarea
în viaţă a-l ţine.

Trăiau, pe atunci, într-o grotă
din munte, mai sus, la o cotă
la care pădurea dispare,
lăsând printre stânci numai jnepeni,
iar urmele de pe cărare
nu poţi să le depeni.

Cu greu, sacrificii şi muncă,
urmând a naturii poruncă,
l-a dus, educându-l, prin lume,
de multe ori rea, adversară,
în care-a putut să-l îndrume
c-o dragoste rară.

Crescuse, puternic şi suplu,
vânând amândoi ca un cuplu,
regină şi prinţ în ţinutul
în care, solemn, hieratic,
urlau, înspre lună, salutul
energic, sălbatic.

A fost însă-o noapte geroasă
în care, de urlete-atrasă,
venită din neguri de munte,
o nouă chemare apare,
pornită, cumva, să-i înfrunte
pe vechea cărare.

A fost mult prea mult, iar regina,
uitând şi vânatul, şi cina,
a fost la un pas de-a ucide
străina din alte ţinuturi,
venită cu gânduri avide
spre noi începuturi.

A fost o-nfruntare de groază
în care cuvântul "cedează"
se pare, străin de-amândouă,
a fost cel impus, la plecare,
de lupul ce-n viaţa cea nouă
a vrut împăcare.

Şi-acum se aude, sălbatic,
un urlet mai slab, singuratic,
al celei rămase regină,
ce, fiul plecat, îşi mai cheamă,
urlând, înspre luna cea plină
durerea de mamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai şti

În mâinile mele, tu eşti o-ncântare,
esti marea, eşti cerul, eşti tot ce mi-e sfânt,
eşti norul pufos, eşti corabia-n vânt,
parfumul divin. Tu eşti vis şi culoare.

Îţi mângâi privirea, alunec pe tine,
te-nvălui în braţe tăcut şi flămând,
te-alint, te sărut şi te strâng ca şi când
aş vrea să mai am încă-un suflet în mine.

Prin mâinile mele îţi sunt piedestalul
pe care te-aşezi, ca zeiţă-a trăi,
slăvită, de-a pururi, de cel ce-ţi va fi
şi stâncă, şi vis, şi oceanul, şi valul.

Sunt tot ce tu vrei şi sunt dornic a şti:
iubito, ce crezi că înseamnă-"a iubi"?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz! Eşti şi nu eşti; acesta e amorul!

citat celebru din piesa de teatru Romeo şi Julieta de William Shakespeare (1597)
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?

Eşti doar o frământare a timpului uitat,
sau eşti zeiţa care nicicând n-a abdicat
şi-a zeilor putere spre oameni o îndrepţi,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepţi?

Eşti o închipuire, eşti nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieşi din lumea-ţi verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?

Eşti poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălţimi,
înscrisuri ne-nţelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?

Fiica neştiută a unei energii
ce-n viaţa pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viaţa ce apare din marele mister?

Eşti marea mea-ntrebare, eşti o minune azi,
iar dacă eşti venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din poveşti
şi vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Tunet brăzdează pământul
Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plâns de dureri aşternutul.
Ne apasă doruri multe,
Prunci în lumea largă pleacă,
Nimeni plânsul să ne-asculte,
Ca pe-un cânt, nu mai încearcă.

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Verbe, în văpăi se-nalţă,
Al durerii noastre cântec,
E-un vulcan ce prinde viaţă.
Ce sfielnic trece vântul
Pe arzândele ogoare!
Ni s-a sărăcit pământul
De cenuşa din osoare.

Tunet brăzdează pământul,
Vocea lui Iisus coboară.
Gol ca-n suflet e mormântul
Şi furtună e-n afară.
Ninge fluturi de mătasă
Din frântura de credinţă.
Fie-ţi fiinţa iar miloasă,
Ca o candelă aprinsă!

Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plăteşte cu boli şi ură...
Cerul nu cunoaşte zâmbet,
Timpul nu are măsură.
Stânci în suflete se-nalţă,
Toţi luptăm spre a avea,
Apoi, sărăciţi de viaţă,
În urmă le vom lăsa.

Plâns de dureri e aşternutul...
Iisus prin noi s-a răstignit
Şi-nsângerat este pământul.
Din neam în neam, s-au risipit
Atâtea seminţii prin care
S-ar fi plătit greul păcat
Şi lumea toată-nsângerare
Prin viaţa însăşi a lăsat.

Ne apasă doruri multe
Dor de prunci, părinţi şi fraţi.
Plânsul nu vor să-l asculte
Cei mişei şi cei bogaţi.
Până dincolo de zare
Cerul s-a-mpărţit în umbre,
Rana, azi, în suflet doare...
Ce folos pietrele scumpe?!

Pruncii-n lumea largă pleacă,
Au uitat de Dumnezeu.
Alte griji pe umeri poartă!
Doar atunci când le e greu
Văd Golgota. Văd Iisusul
Blând şi bun şi iertător,
Doar atunci li-i rană plânsul
Şi se-ntorc la casa lor.

Nimeni plânsul să le-asculte
Nu-i, căci toţi s-au risipit.
Cruci bătrâne, chipuri slute,
Înainte-le-au sosit.
Sterp ca praful din uliţă,
Satul, azi s-a arătat.
Doliul flutură-n portiţă...
Plânge un bătrân pe prag.

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă,
Nimeni plânsul să-i asculte.
Dumnezeu, deodată, pleacă
După inimile frânte.
După prunci fără de tată,
Ori părinţi fără copii...
Dumnezeule, îi iartă!
De-acum nu-i mai osândi!

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă
Nimeni plânsul să le-asculte.
Pruncii-n lumea largă pleacă,
Ne apasă doruri multe...
Plâns de dureri aşternutul
Şi lumea-i jale şi urlet,
Tunet brăzdează pământul,
Pâlpâie fulgere-n suflet.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Muză
autor: Alin Ojog

Cântam cu tine,
Alături de greieri
În nopţi cu lună,
În nopţi cu brumă
O brumă deasă
Cu toate gazele
Ce te credeau
A lor mireasă.

Stergeam cuprinsul
Doar c-o privire
Sa fie noaptea
Mult mai senină
Dar luna mirată
De ce văzuse
Privea în jur
Ca o străină.

Iar umbre fugeau
Din calea paşilor tăi
Crezând ca eşti un demon
Ce vrei să le răpeşti
Sa faci din ele săbii
Şi să te lupţi cu vântul
Ca-n vechile poveşti.

Dar tu... eşti mult prea blândă
Te temi să calci pământul
Să nu trezeşti vre-o floare
Vre-o gâză ce visează
Zburand prin mii de flori
Alături de surate
În dimineţi cu soare.

poezie de Alin Ojog (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârâit de urlet

împarte corpul
multor tentacule
şi când acesta
va fi neputincios
cărat de suflet
vei zări în jurul tău un abis
cu dorul pentru ce-i
ce te-au dorit pentru a lui cântec
nu pentru al cărnii
sfârâit de urlet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza de iubire

A fost o zi pe care n-am s-o uit
cum n-aş putea uita mireasma zilei
în care ploaia, sub imperiul milei,
s-a scurs din norul negru, adormit,
şi a scăldat, cu stropi de apă vie,
natura, îmbiind-o să învie.

Eram la umbră de stejar bătrân
şi dormitam alături de izvorul
ce, în pădure, completa decorul
în care, liber, gândul să-mi îngân,
iar adierea unui vânt molatic
şoptea spre o sclipire de jăratic:

Nu poţi să te ascunzi, prinţesa mea,
de tatăl tău, tu, rază de lumină,
iar de arşiţa zilei nu ai vină,
căci, singură, nicicând nu ai putea
să-ncingi atât de tare o ţărână
ca nici măcar o floare să rămână.

N-ai cum! Destinul tău nu-i separat
de-al razelor ce pleacă dinspre Soare
dând, pe Pământ, şi viaţă şi culoare,
dar tu, prin frica ta, ai demonstrat
şi, tuturor, ai dat acum de ştire
că nu eşti doar o rază, eşti iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul lupului singuratic

Îl însoţeşti timid sub clar de lună,
iar lupul singuratic te îmbie
să uiţi de blana-i deasă, cenuşie,
şi să-i alini a sângelui furtună.

Să-ţi aminteşti doar chipul lui din anul
în care v-aţi iubit lângă izvoare,
el, tânăr şi frumos, tu, răpitoare,
el, vântul ce adie, tu, oceanul.

La marginea pădurii, pe o stâncă,
neputincios în lupta cu blestemul
îşi cântă, într-un urlet lung, poemul,
durerea lui sălbatică, adâncă.

Iar tu, privindu-i clipa dificilă,
ştii că, la prima rază ce apare,
înfăţişarea lui de lup dispare,
iar tu devii o tânără acvilă.

Mai ştii că îl iubeşti, dar nu se poate
ca oameni să rămâneţi împreună
şi numai uneori, sub clar de lună,
vă întâlniţi în gesturi cenzurate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan din Viaţa printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlet de mine

un urlet de mine mă cuprinde
un urlet de toate măruntaiele arzânde
printre care
tăcut
sufletul se plimbă căutându-mă
în pacea dintre două paranteze
urletul cântă frumos şi agaţă în forma lui
voinţa
un urlet de sine aşteaptă la poartă alt urlet de sine
să-i rostească
primul şi ultimul cuvânt
cu o mică diferenţă purtată demn
în sensul verbului
a iubi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări rătăcite

Era, în aer, o chemare nouă,
Iar sângele-a răspuns, a fremătat,
Şi zborul lor, pornit neaşteptat,
Le-a înălţat spre ceruri pe-amândouă.

Zburau alături peste-o lume care
Abia se mai zărea de peste nori,
Se mai strigau discret când, uneori,
Nu se vedeau pe-a cerului cărare.

A fost ca într-un vis, când o furtună
I-a abătut din liniştitul zbor,
I-a despărţit şi-a vrut să îi răpună.

În drumul devenit rătăcitor,
Sub soare sau sub razele de lună,
S-au îndreptat, stingher, spre cuibul lor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Păşesc printre frunze fără să-mi pese,
Urmez o cărare fără sfârşit
Spre culmile goale şi-atât de imense
Deşis de speranţe atât de-ncâlcit...

O ploaie măruntă se cerne din nori
Călcând în picioare părerea,
Un urlet de lupi îmi stârneşte fiori
Şi-mi cheamă din suflet durerea...

Geme pădurea trosnind de durere,
Strigoii pândesc din abis,
Mă cheamă mormântul plin de himere,
Adorm învelit în giulgiu de vis...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele şi pădurea

Râd pădurile-verzite către cer, văzând icoana
Soarelui pictat în aur, ce îşi pleacă-ncet coroana,
Îmbrăcându-le-n lumină. Capodopera naturii
Îşi relevă frumuseţea castă-n frunzele pădurii!

Sunt sfioase şi tăcute, ca o tânără fecioară
Ce-n prezenţa unui june blând privirile-şi coboară.
De departe le zăreşte şi ideea îl răsfaţă:
Le va îndrepta spre sine verdea, luminoasă faţă!

Şi trimite-o adiere peste capul lor cel pudic;
Vine de la vest, se-ntoarce, răscolind azurul sudic,
Iar apoi o ia la goană, cuprinzând întreaga zare,
Spre a soarelui plăcere şi-a pădurii desfătare.

Căutând refugiu-n seară, nici nu ştie ce-o aşteaptă,
Dar din norii-aduşi aproape, picuri mari spre ea se-ndreaptă.

sonet de Mihaela Dindelegan (9 februarie 2019)
Adăugat de Mihaela Dindelegan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dualitate

Eşti nehotărât: ba atragi, ba respingi!
Eşti ţărmul, salvarea, eşti stânca mortală,
ce-n plină furtună n-ai vrea să atingi,
dar eşti şi lumină, fantomă duală!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!