Regele cerb

Bătrân, în pădurea străbună,
alături de marele fag,
asculţi ridicându-se, vag,
al lupilor urlet, spre lună.

E-un urlet lugubru, de jale,
al haitei ce, toată, s-a strâns
în corul ce-mprăştie plâns
pe note de frici ancestrale.

Credeau că te-au prins în capcană,
că poţi fi răpus, în sfârşit,
dar unii de-ai lor s-au grăbit
stricând rânduiala din goană.

Sperau să te-ntreacă în forţă
ei, tinerii plini de avânt,
puternici, cu nările-n vânt,
şi ochii în flăcări de torţă.

Au fost seceraţi, iar pământul
a supt, însetat şi hulpav,
din sângele celui mai brav,
fiindu-i, de-a pururi, mormântul.

Eşti cel ce-n coroană işi pune
vechimea în Munţii Carpaţi,
eşti cerbul temut de confraţi,
tu, rege-al pădurii străbune.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai şti

În mâinile mele, tu eşti o-ncântare,
esti marea, eşti cerul, eşti tot ce mi-e sfânt,
eşti norul pufos, eşti corabia-n vânt,
parfumul divin. Tu eşti vis şi culoare.

Îţi mângâi privirea, alunec pe tine,
te-nvălui în braţe tăcut şi flămând,
te-alint, te sărut şi te strâng ca şi când
aş vrea să mai am încă-un suflet în mine.

Prin mâinile mele îţi sunt piedestalul
pe care te-aşezi, ca zeiţă-a trăi,
slăvită, de-a pururi, de cel ce-ţi va fi
şi stâncă, şi vis, şi oceanul, şi valul.

Sunt tot ce tu vrei şi sunt dornic a şti:
iubito, ce crezi că înseamnă-"a iubi"?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil de lună

Eşti fericit, copil frumos,
sub razele de lună,
iar râsul tău armonios
aduce voie bună.

Eşti vis, prinţesa din poveşti,
sau mintea-mi joacă feste
şi nu mai ştie că tu eşti
cea care-mi dă de veste
că, printre stele, în caleşti,
iubirile celeste
aşteaptă, de la mine, veşti
ca să se manifeste?

Ar vrea să vină, dac-ar şti
că le aştept, sub lună,
deschis la gândul de-a iubi
şi de-ai pune cunună
doar celei care va dori
să zboare, mână-n mînă
cu mine, printre galaxii
şi-n stele să rămână.

Eşti fericit, copil frumos,
iar râsul tău răsună,
căci ştii cât sunt de norocos,
iubit copil de lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Tu-mi eşti inspiraţie divină!
Vers, ritm, măsură, rimă!
Punct şi virgulă, exclamaţie!

Tu-mi eşti cruce de mormânt,
Eu pământ, pământ,
Timp încremenit!

Tu-mi eşti lacrimă-ntre gene!
Eu ochiul plâns de vreme,
Unde timpul trece, trece!

Tu-mi eşti spin din trandafir!
Eu inimă sângerândă,
Dintr-un trup din cimitir!

Tu-mi eşti dorul din pustiu!
Eu urlet de lup flămând,
Urlând noaptea la Lună!

Tu-mi eşti tremurul din suflet!
Eu hoinarul nepereche,
Rătăcit în doruri grele!

Tu-mi eşti primul sărut!
Eu sunt tot pierdut, pierdut,
Dincolo de cuvânt!

Tu-mi eşti ceva sfânt,
Eu vrajă, descânt,
Cununii pierdute-n vânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlet căprui

Îmi era atât de sete încât am băut o şoaptă.
Urlet căprui...
Urlet căprui...
Ce lume nedreaptă
să-ţi fie sete de setea nimănui.
Ce-ncurcătură!
Ce şoaptă venită ca râul de sus
Urlet căprui...
Urlet căprui...
iar şoapta a trecut şi s-a dus!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune grea, voioasă jale! Haos diform de forme ideale! Avânt de plumb! Lumină, fum! Foc, Gheaţă! Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz! Eşti şi nu eşti; acesta e amorul!

citat celebru din piesa de teatru Romeo şi Julieta de William Shakespeare (1597)
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârâit de urlet

împarte corpul
multor tentacule
şi când acesta
va fi neputincios
cărat de suflet
vei zări în jurul tău un abis
cu dorul pentru ce-i
ce te-au dorit pentru a lui cântec
nu pentru al cărnii
sfârâit de urlet

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlet de mine

un urlet de mine mă cuprinde
un urlet de toate măruntaiele arzânde
printre care
tăcut
sufletul se plimbă căutându-mă
în pacea dintre două paranteze
urletul cântă frumos şi agaţă în forma lui
voinţa
un urlet de sine aşteaptă la poartă alt urlet de sine
să-i rostească
primul şi ultimul cuvânt
cu o mică diferenţă purtată demn
în sensul verbului
a iubi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi începuturi

Sălbatic, un urlet se-aude
pierzându-se-n văile ude,
trecând peste stâncile toate
din muntele-n care o mamă
uitând crezuri vechi, alungate,
feciorul îşi cheamă.

Se simte pierdută-n regatul
în care doar ea şi băiatul
scăpaseră din vânătoarea
de lupi şi de alte jivine,
urmându-şi intinctul, chemarea
în viaţă a-l ţine.

Trăiau, pe atunci, într-o grotă
din munte, mai sus, la o cotă
la care pădurea dispare,
lăsând printre stânci numai jnepeni,
iar urmele de pe cărare
nu poţi să le depeni.

Cu greu, sacrificii şi muncă,
urmând a naturii poruncă,
l-a dus, educându-l, prin lume,
de multe ori rea, adversară,
în care-a putut să-l îndrume
c-o dragoste rară.

Crescuse, puternic şi suplu,
vânând amândoi ca un cuplu,
regină şi prinţ în ţinutul
în care, solemn, hieratic,
urlau, înspre lună, salutul
energic, sălbatic.

A fost însă-o noapte geroasă
în care, de urlete-atrasă,
venită din neguri de munte,
o nouă chemare apare,
pornită, cumva, să-i înfrunte
pe vechea cărare.

A fost mult prea mult, iar regina,
uitând şi vânatul, şi cina,
a fost la un pas de-a ucide
străina din alte ţinuturi,
venită cu gânduri avide
spre noi începuturi.

A fost o-nfruntare de groază
în care cuvântul "cedează"
se pare, străin de-amândouă,
a fost cel impus, la plecare,
de lupul ce-n viaţa cea nouă
a vrut împăcare.

Şi-acum se aude, sălbatic,
un urlet mai slab, singuratic,
al celei rămase regină,
ce, fiul plecat, îşi mai cheamă,
urlând, înspre luna cea plină
durerea de mamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

urlet în noapte
în pădurea cea mare -
lupul la Lună

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dualitate

Eşti nehotărât: ba atragi, ba respingi!
Eşti ţărmul, salvarea, eşti stânca mortală,
ce-n plină furtună n-ai vrea să atingi,
dar eşti şi lumină, fantomă duală!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?

Eşti doar o frământare a timpului uitat,
sau eşti zeiţa care nicicând n-a abdicat
şi-a zeilor putere spre oameni o îndrepţi,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepţi?

Eşti o închipuire, eşti nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieşi din lumea-ţi verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?

Eşti poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălţimi,
înscrisuri ne-nţelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?

Fiica neştiută a unei energii
ce-n viaţa pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viaţa ce apare din marele mister?

Eşti marea mea-ntrebare, eşti o minune azi,
iar dacă eşti venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din poveşti
şi vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine eşti?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu

Doar ochii? Nu, iubita mea, eşti toată
oglinda unui suflet ce mă-mbie
să-mbrăţişez făptura minunată
ce-i muza mea, demult, în poezie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

În fiece an au avut rânduiala
Să deie pe cea mai frumoasă copilă,
Zălog pentru cerb, să îşi vindece boala
Şi-apoi s-o ucidă de-i fără prăsilă.

Iar anul acesta pe cea mai gingaşă
Frumoasă din ţară cerut-a ca preţ,
Pe fata pe care arcaşul acasă
O vruse mireasă-n palatu-i măreţ.

Aşa că porneşte cu arcul şi calul
Şi câinele doar pe cărări nepătrunse,
Cu două săgeţi a răpus animalul,
Salvând pe miresele-n peşteri ascunse.

Şi-şi vede şi draga întinsă pe patul
Ca bestiei în seară jertfită să-i fie,
O saltă în braţe şi-o duce-n palatul
Gătit pentru nuntă, onor, veselie.

Urmarea-i ştiută, oraţii şi prunci
Şi-i spusă de barzii cu tâmple cărunte.
Rămasă-i în lume prin veacuri de-atunci,
Legenda cu Cerbul cu soare în frunte.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Venit-au hoarde ca munţii
Şi s-au prins în horele nunţii
Românului ce-şi cinsteşte
Oaspetele ce-i pretuieşte
Glia străbună ce-l găzduieşte

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margine de sat

uitarea

eşti strop de viaţă
şi prea multā moarte
eşti lacrima de pe obrazul ţării
eşti zâmbetul copilăriei noastre
steaua care se stinge printre astre

la pieptul tău au cugetat poeţi
la masa ta prea mulţi s-au ospătat
din palma ta s-au ridicat cetăţi
pământul ţi-e cu sânge amestecat

din vinul tău băut-au toţi bărbaţii
de furca ta boierii s-au temut
în patul tău s-au zămislit soldaţii
acestui neam
umil
sărac
tăcut

te-au părăsit nepoţii
şi copiii
vorbeşti mai des cu morţii
nu cu viii
şi Dumnezeu te vizitează rar
de Crăciun parastase şi de Paşte
cu o prescură şi colive-n dar
atunci lumina-n candelă-ţi renaşte

eşti strop de viaţă
şi prea multā moarte

poezie de Vlad Gil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcire

Păşesc printre frunze fără să-mi pese,
Urmez o cărare fără sfârşit
Spre culmile goale şi-atât de imense
Deşis de speranţe atât de-ncâlcit...

O ploaie măruntă se cerne din nori
Călcând în picioare părerea,
Un urlet de lupi îmi stârneşte fiori
Şi-mi cheamă din suflet durerea...

Geme pădurea trosnind de durere,
Strigoii pândesc din abis,
Mă cheamă mormântul plin de himere,
Adorm învelit în giulgiu de vis...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger şi talaz

Pianul nostru cântă cu-aceeaşi pasiune
O nouă melodie ce urcă înspre cer
Chemând în juru-i norii ce par să se adune
Ca în cetăţi oştenii când vine-un curier.

O nouă melodie se-nalţă înspre cer
Pe note de iubire, uşor, ca un descânt
Ce poartă-n valuri albe şi negre spre eter,
Talazul care creşte-n asaltul unui vânt.

Pe note de iubire, uşor, ca un descânt,
Mişcarea mâinii care de clape se atinge,
E-oprită de o alta, slăbită în avânt,
Iar valul ce vuieşte, în mare,-încet, se stinge.

Mişcarea mâinii care de clape se atinge
E-oprită de iubire c-o forţă ce învinge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Tunet brăzdează pământul
Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plâns de dureri aşternutul.
Ne apasă doruri multe,
Prunci în lumea largă pleacă,
Nimeni plânsul să ne-asculte,
Ca pe-un cânt, nu mai încearcă.

Pâlpâie fulgere-n suflet,
Verbe, în văpăi se-nalţă,
Al durerii noastre cântec,
E-un vulcan ce prinde viaţă.
Ce sfielnic trece vântul
Pe arzândele ogoare!
Ni s-a sărăcit pământul
De cenuşa din osoare.

Tunet brăzdează pământul,
Vocea lui Iisus coboară.
Gol ca-n suflet e mormântul
Şi furtună e-n afară.
Ninge fluturi de mătasă
Din frântura de credinţă.
Fie-ţi fiinţa iar miloasă,
Ca o candelă aprinsă!

Şi lumea-i jale şi vuiet,
Plăteşte cu boli şi ură...
Cerul nu cunoaşte zâmbet,
Timpul nu are măsură.
Stânci în suflete se-nalţă,
Toţi luptăm spre a avea,
Apoi, sărăciţi de viaţă,
În urmă le vom lăsa.

Plâns de dureri e aşternutul...
Iisus prin noi s-a răstignit
Şi-nsângerat este pământul.
Din neam în neam, s-au risipit
Atâtea seminţii prin care
S-ar fi plătit greul păcat
Şi lumea toată-nsângerare
Prin viaţa însăşi a lăsat.

Ne apasă doruri multe
Dor de prunci, părinţi şi fraţi.
Plânsul nu vor să-l asculte
Cei mişei şi cei bogaţi.
Până dincolo de zare
Cerul s-a-mpărţit în umbre,
Rana, azi, în suflet doare...
Ce folos pietrele scumpe?!

Pruncii-n lumea largă pleacă,
Au uitat de Dumnezeu.
Alte griji pe umeri poartă!
Doar atunci când le e greu
Văd Golgota. Văd Iisusul
Blând şi bun şi iertător,
Doar atunci li-i rană plânsul
Şi se-ntorc la casa lor.

Nimeni plânsul să le-asculte
Nu-i, căci toţi s-au risipit.
Cruci bătrâne, chipuri slute,
Înainte-le-au sosit.
Sterp ca praful din uliţă,
Satul, azi s-a arătat.
Doliul flutură-n portiţă...
Plânge un bătrân pe prag.

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă,
Nimeni plânsul să-i asculte.
Dumnezeu, deodată, pleacă
După inimile frânte.
După prunci fără de tată,
Ori părinţi fără copii...
Dumnezeule, îi iartă!
De-acum nu-i mai osândi!

Ca pe-un cânt, nu mai încearcă
Nimeni plânsul să le-asculte.
Pruncii-n lumea largă pleacă,
Ne apasă doruri multe...
Plâns de dureri aşternutul
Şi lumea-i jale şi urlet,
Tunet brăzdează pământul,
Pâlpâie fulgere-n suflet.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesuri

Când umbrele-noptării în Gheţimani s-au strâns,
La ceasul când tenebre văzduhu-ncet îl frâng,
Luptând în agonie, Isuse-acolo-ai plâns
Ca, azi, fără nădejde, cu-amar să nu mai plâng‎.

Când la Caiafa-n curte, haini Te-au iscodit,
Că-n minţile obtuze nu Te-au recunoscut,
Răstălmăcindu-Ţi spusa, mârşav Te-au osândit,
Nedreapta-Ţi pedepsire mi-e-al împăcării scut.

Pe via Dolorosa, de-arşiţa zilei stins,
Cu crucea grea în spate, când drumul îl urcai,
Ispita renunţării la jertfă ai învins,
Ai mers până la capăt, m-ai vrut cu Tine-n rai.

Când la Calvar, pe cruce, între tâlhari mureai,
Între pământ şi ceruri ai atârnat smerit,
În dragostea Ta mare tot preţul Îl plăteai,
‎Ştiai ce iad e iadul, m-ai vrut de el ferit.

Acum, cu slavă mare, de toate mai presus,
Eşti înălţat de-a pururi c-ai fost biruitor,
Doresc în ascultare să Te urmez supus!
Doresc să-Ţi calc pe urme, Slăvit Mântuitor!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înţelesuri (20 februarie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!