Eu mai am un petic de suflet. Mi-au promis pe el aripi și zbor senin de surâs. Mi-au promis bucuria clipelor care nasc din emoție nesfârșită și iertare. Unii au aruncat nestingherit în visuri cu nepăsare și ironii. Nu sunt supărată. Dragostea n-o bate vântul schimbării, n-o spulberă pasul acestor fragede vieți. E tot ce am. Și dacă n-ai ce să-mi oferi, iartă-mă! Ia tu puținul care mi-a rămas!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre zbor
- citate despre vânt
- citate despre visare
- citate despre viață
- citate despre supărare
- citate despre suflet
- citate despre schimbare
- citate despre promisiuni
- citate despre naștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ți-am promis că într-o zi îmi voi face curățenie în suflet. Am deschis ferestrele amintirilor sperând ca Lumina să cuprindă vântul schimbării într-o îmbrățișare blândă. M-ai așteptat clipe lungi și ai zăcut gol și însetat între zările mărginite de gânduri. Tu mi-ai fost îndrumător pe cărările vieții, în lungul drum al împotrivirilor firii și al neputinței omenești. Alergam în voia ispitelor fără regrete, murdărindu-mi haina inimii cu toate păcatele lumii. Iartă-mă! Iartă-mă pentru cutezanța de a Te alunga din sufletul meu, pentru binele pe care nu l-am făcut niciodată. Părinte Ceresc ajută-mă să păstrez în suflet Iubirea și Bunătatea Ta!
Andreea Palasescu (14 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre lumină, citate despre vestimentație, citate despre iubire sau citate despre inimă
Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat și mi-a rămas și să uit de tot ce mi-ai dat și mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine și nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul și parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai ușor și să nu mai cer fără să știu ce.
Marius Robu în Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre religie sau citate despre bucurie
Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat și mi-a rămas și să uit de tot ce mi-ai dat și mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine și nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul și parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai ușor și să nu mai cer fără să știu ce.
Marius Robu în Carte de bucăți (29 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și deci, din cauza Adelei nu dorești tu să-ți faci o altă prietenă acum, aici, pe această planetă?
Nistor: Păi, cum să-mi fac alta, șefu'?! Nu pot! I-am promis că mă voi întoarce special pentru ea și că mă voi gândi mereu numai la ea. N-o pot trăda!
Lucian: Ce-ai zis, mă?!
Nistor: Ce-ai auzit, șefu'. Îi sunt fidel prietenei mele, chiar dacă ea a rămas pe Terra. În plus, mi-a promis și ea că mă va aștepta, oricât de mult va trebui, adică atât cât va dura misiunea noastră.
Lucian: Cum?! Ești cumva într-o ureche?
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, cum ai putut să-i ceri așa ceva?!
Nistor: Nu i-am cerut nimic; ea însăși mi-a promis... apoi și eu ei!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre prietenie
- citate despre șefi
- citate despre urechi
- citate despre trădare
- citate despre planete
- citate despre fidelitate
- citate despre dorințe
- citate despre Pământ
Om frumos și simplu! Mi-e dor de tine din adâncuri de suflet senin. Cum și-ar frânge puținul o răsuflare de clipă așa să-mi fie alinare surâsul tău. Să mergem amândoi, ritmic prin acest tumultuos gând de amurg. Unde se-ntâlnesc visele și întunericul veșted al nopții sărută zorii cu nemurirea. Acolo unde răul se topește în freamătul orgoliilor mute și numai un crâmpei de amintire îmbracă atingerea uitării. La margine de Cer, emoție și recunoștință nemuritoare. Acolo să-mi fii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre uitare, citate despre sărut, citate despre ritm, citate despre recunoștință, citate despre noapte sau citate despre gânduri
Contează cum alegem să trăim iubirea de oameni. Cu toată puterea, neatins de răutăți gratuite, loial și sincer. Nu mă interesează standarde, reguli, definiții șoptite la colțuri de suflet. Răspund de mine și de visuri pe care le-am îngrămădit în buzunare cârpite de hazard. Dacă alții vor să se folosească, nu-i bai! Și eu mă agăț de un crâmpei de soare firav cât să-mi ajungă rugăciunile la tălpile cerului. Oare-i destul?
N-am făcut mare lucru așa că oamenii mi-au strigat din toți rărunchii binele lor. Uneori m-am smerit, alteori m-am apărat feroce pentru că amintirile nu se cern la duzină, cuvintele hoinăresc molcom, nestingherit, lăsând energia să curgă printre degete de clipă.
Ne lăsăm în brațe de suflet străin. O bucățică, un codru de zâmbet, o poveste cu final echivoc. Mai bine să mă uiți, să mă ștergi cu toată încrederea din adâncul sinelui, suprimat pe alocuri de orgoliu, dacă n-am putut să las o tresărire, într-o conștiință adormită. Asta e!
Andreea Palasescu (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre zâmbet, citate despre standard, citate despre somn, citate despre smerenie sau citate despre sinceritate
Ne-am lipit așa, suflet lângă suflet, neputincios și aproape brutal de sincer. Până-ntr-o vreme când m-a cuprins dorul de pribegie și-am plecat fără să privesc înapoi.
Oamenii sunt anotimpuri. Lumini și umbre, contrast evident, fericiri dobândite. Peste unii bate vântul schimbării, îi sluțește orgoliul, se vând pe nimic. Trebuie să fie tare frig, într-o inimă mică și săracă dacă-i permiți răului să cotrobăie prin toate virtuțile.
Să decidă iubirea! Arunc în oameni cu soare și gând curat. S-o găsi în mulțimea aceasta măcar unul care să-și lepede frigul din suflet. Atunci o să știu că n-a fost în zadar...
Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărăcie sau citate despre orgoliu
Promisiuni
Știu, ți-am promis ca te-aș iubi cumva, în efemer și-n veșnicie
Dintr-un pocal al vieții dac-am bea, tăcere, dor și surdă nebunie
Urme de tălpi pe țărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiați de-o șoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, și marea să ne șteargă niciodată.
Știu, ți-am promis că te-aș iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers așezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoție, fără de trup și fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim și suntem vii.
Știu ți-am promis că te-aș iubi cumva, prea simplu, infantil și cu tandrețe
Sa te hrănești cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinerețe
Și un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când ești pe rând și rege peste inimi și servitor supus.
Știu ți-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre viață, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet, poezii despre tinerețe, poezii despre timp sau poezii despre suflet
Parcă-mi era dintr-o dată dorul flămând de răcoare, senin tardiv și miros de gutui aromate. Să mă bată vântul schimbării până ajung să culeg bunătate din toți rărunchii și pe toate drumurile inimii.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gutui, citate despre dor sau citate despre bunătate
Mă-nchipuiam câteodată timid, la adăpostul gândurilor sărace, cuibărindu-mă la tine în suflet. Pentru un ceas prelung de visuri fragede, o clipă de apus veșted devenea inspir molcom de răsărit. Lumina regăsirii pătrundea în grăunte de lut, înăltându-se lacom peste amintiri. Îți miroseau pașii a flori de toamnă, pe tărâm de șoapte. Am strănutat iubire. Pesemne eram bolnavă de adânc dor și leacurile acestei lumi, pământii, efemere ne erau aninate pe brațe de Cer. Dacă m-ai strânge la piept cu ardoare... ți-aș da freamătul vieții cules în pumnii mici, fericiri care nu se ofilesc niciodată. Ți-aș da visuri la schimb și senin de privire odihnită în rugăciune. Ne-am trăi cu recunoștință la fiecare margine de zori proaspeți. Te-aș iubi o șoaptă de efemer, un codru de viață și-un surâs. Te-aș iubi nestins o veșnicie și încă puțin...(
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre toamnă
Oamenii se cern la înghesuială cu amintirile. Mor trăind, și se nasc în noi mai abitir, abia după ce au dispărut în efemer. Ce paradox! Puțini înțeleg definiția aceasta a clipelor de răsărit molcom, împărțit pe îndelete la o întâlnire a gândurilor lăuntrice. Ce plăcut ar fi să devenim cumva superiori în dezbaterea acestor aparențe stupide care strivesc bătăile de inimă în contraste variabile.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre paradox, citate despre moarte, citate despre devenire sau citate despre amintiri
Zgomotul surd al roților negre se pierdea în aglomerația de pași și urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârșită a cerului albastru. Soarele ațipise într-o geană de amurg și aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în brațe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul și zâmbetul ei, mereu tânăr și viu m-a îmbujorat. Și-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre tinerețe, citate despre timp sau citate despre negru
Dor
Mi-e dor să-ți fiu hoinar, străin prin gânduri, cu pași de cânt să-ți calc peste tăceri
Și visul să-ți cuprindă printre rânduri, o șoaptă lacomă de primăveri.
Mi-e dor să-ți fiu plăcere crudă, licoare vie pentru suflet însetat
Liman și mângâiere surdă, apus și răsărit neîntinat.
Mi-e dor să-ți fiu lumină peste umbre și liniște flămândă de abis
Când se îmbrățișează tărmurile surde, la mal învolburat de zâmbet stins.
Mi-e dor să-ți fiu și reazăm și revoltă, sub cerul dulcei noastre regăsiri
Când se asmut ispitele, firavă să-mi gusti din șoaptă numai fericiri.
Mi-e dor să-ți simt mirosul proaspăt, fraged, asemeni clipelor de veșnicie
Unde-și oprește timpul pasul molcom, pe-un petic de senin și nebunie.
Mi-e dor să te alung adânc în mine și tot în mine să te regăsesc
Am să păstrez într-o strânsoare caldă, emoție și fior șă-ți dăruiesc.
Mi-e dor să te revăd așa cuminte în lumi pe care nu le recunosți
Cu inimi dezlipide pe alocuri, aglomerate de actuali și foști
Te uit și iar mi-e dor de tine, mă regăsesc și iar te părăsesc
Te-aș întreba fără cuvinte:
Tu ce faci când ți-e dor să te iubesc?
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre revoltă, poezii despre prăpăstii, poezii despre primăvară sau poezii despre plăcere
Când nu mai e loc pentru tine într-un gând plin de bunătate fă-ți bagajele. Adună-ți cu grijă valorile dobândite prin sacrificiu constant și modelare neîntreruptă a sinelui. Nu te lamenta și păstrează intactă certitudinea că și mâine vei putea dărui puținul din tine, statornic în Duh și dornic să-și întâlnească nemărginirea. Dacă ai greșit cere-ți iertare dacă nu... cere-ți iertare oricum. Sufletul își caută pacea mai presus de rațiuni care înțeleg rostul călătoriei.
Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre valoare, citate despre sacrificiu, citate despre pace, citate despre iertare, citate despre greșeli sau citate despre cadouri
Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre numismatică sau poezii despre noapte
Noi ne-am promis
Eu ți-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar și-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
Să fie alt motiv de voie bună.
Să nu uităm nimic să povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
Să presărăm cu ale noastre glume.
Eu ți-am promis, iubita mea, un trai
Așa cum îl visai și ți-l doreai,
Și-mi place cum, pe față, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.
Tu mi-ai promis mereu a mea să fii,
Să mă iubești, cum numai tu poți ști,
În viața ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.
Eu ți-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeași cale mergem amândoi,
Cu liniștea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre umor, poezii despre fericire sau poezii despre dorințe
Închidem ușa, facem ordine și nu ne uităm pe gaura cheii. Am promis cuiva cu aripi de Rai că voi fi corectă cu mine. De azi, de mâine, pentru prima dată. Ne-am mai întâlnit. Am hibe, principii și gânduri interzise. Dar nu-mi încalc niciodată promisiunile.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre rai, citate despre principii, citate despre prezent, citate despre interdicții sau citate despre aripi
Viață, dragostea mea
Viață, tu m-ai învățat
să trăiesc inspirând profund duioșia
stelelor din nopțile nebunatice
să m-alint în ocheadele soarelui
din zilele fierbinți
chiar și atunci când
timpul înfometat îmi sfâșia
cu dinții ființa-mi firavă
pe al cărei pisc mai arde neîndoios
dragostea de tine.
Darurile tale
în chip de curăție a pâinii
și nemurire a vinului
fruct sfânt din pomul tău veșnic verde
mi-au răcorit înfierbântările
mi-au adunat sudorile
și mi-au potolit viscolele
din mintea slobodă și
și inima nesimțitoare.
Iertare, dragostea mea
că nu ți-am mulțumit pentru
alint și mângâiere
și-am fost surdă și oarbă la toate lecțiile
pe care din iubire mi le-ai oferit!
poezie de Vasilica Grigoraș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zile, poezii despre viscol, poezii despre vin, poezii despre verde, poezii despre stele sau lecții de engleză
Îmi era bine cu tine cunoscând puținul. Era cu neputință să-l folosesti ca sprijin, emoție pură sau rătăcire. Ca și cum dintr-o dată, spulberând aparențele ne-am fi dat întâlnire la mijloc de cale străbătută agale în ani frumoși. Nu-mi plăceau nuanțele de gri și împărțeala făcută în grabă cu jumătăți de gând. Ce om era acela dacă nu putea da totul sau nimic? Sunt egoistă, uneori ipocrită și puternică. Te iubesc. Necontrolat, nejustificat fară explicații plauzibile. Pierdusem dreptul să ofer și-acum încercam cu disperare să mă recâștig. N-ai să înțelegi. Mi-e bine cu tine cunoscând puținul. Ți-am mai zis.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fățărnicie, citate despre frumusețe sau citate despre declarații de dragoste
Bate vântul
Bate vântul
Inima mi-a rămas caldă ca atunci,
Precum un cer albastru
Când te voi mai îmbrățișa?
Bate vântul, ascultă-l! Înțelege-l!
E ca iubirea noastră mișcătoare, de ploi și de fluturi
Bate vântul iubirii!
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre fluturi sau poezii despre albastru