Durerea ploii

Reumatice ramuri
Îşi tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc aşternutul de umbre
Ireal foşnitor.
De tunete dor şi gândurile
Şi uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometaţi de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-şi tăcerea.
Şi plouă... şi grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de toamnă

De-azi noapte plouă liniştit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam şoptit,
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă.
Râu de lacrimi şipotind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!

De-azi noapte plouă liniştit...
Şi-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufişuri s-a pitit
Şi bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viaţă scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Şi nu ştiu unde sunt acasă.

Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri şi-n nenutite ploi,
Plânge-n linişte românul...
Plânge lacrima din noi.

Frunze bat la geam şoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea –
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunţile cu mir.

Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieţii mi-a cernit.
Merg cuvintele în şiruri,
Cartea vieţii s-a deschis,
Bate vântul frunza – triluri...
Viaţa este doar un vis.

Râu de lacrimi şipotind,
Râu de verbe şi de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deşteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.

Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Şi-o mulţime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.

A gutuie mirosind,
Toamna – o fecioară-n gri,
Se aude iar foşnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.

Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceaşcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleaşcă.
Fragezi paşi troznesc pe stradă...
Picuri duşi pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.

Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Râu de lacrimi şipotind.
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Frunze bat la geam şoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniştit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Se tânguie copacii... Un dans nebun, vulgar,
De ramuri dezgoliţi... Cu frunzele de jar,
Alunecă spre mâine, în râuri de secunde
Cuvinte de lumină... Ce cioburi sângerânde!

Mai tremură-n oglinda tăcerilor de-o clipă
Şi nori de praf! Şi ploaia spre ceruri se ridică!
Cad plumburii poeme pe caldarâmul ud...
Adorm în simfonia acestui început.

Tăcerea doare, doare! Durerea se dezbină...
Sunt simfonia toamnei... O aripă virgină
Alunecă-n clepsidra secundelor murdare.
Se tânguie copacii... Tăcerea doare, doare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta

Miroasea rod bogat şi-a must de stele...
Dau iar în pârg aducerile-aminte...
Cad frunze peste gândurile mele,
Pe tălpi s-au prins speranţe nămolite...

S-a scris pe cer o nouă partitură...
Miroase a gutuie, în cuptor...
Ne-acoperă o pătură de brumă.
Copacii dezveliţi de vis, ne dor.

Trăim în universuri paralele,
Într-un uitat şi veşnic celibat,
Când între noi tăcerea se aşterne...
Şi plouă, plouă, plouă rod bogat.

Vezi?! Plouă-n noi atâta amintire...
La gura sobei, coapsele-şi arată,
Oh altă toamnă... Toamă în iubire...
O toamnă parfumată şi bogată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie de toamnă

Cerul şi-a prelungit agonia...
Poemele izvorâte din frunze
Sunt în ediţie limitată.
Arcuşul e înnodat în trei,
Sau în patru, nu ştiu nici eu...
Ramuri distorsionate şi reumatice
Stau hotar
Între cenuşa durerii şi cer.
Din pleoapele grele
Cad lacrimi de jar.
Haosul ne cuprinde trupurile,
Fuzionează cu ele...
M-aţi izgonit către stele...
Mi-aţi împletit gândurile!
Sufletul este vioara întâi...
Mi-e chipul aramiu, amărui...
Privesc autoportretul
Şi acuz singurătatea ce i-a pictat
Trăsături reci, prăfuite,
Găsite la anticariat.
E toamnă... sunt obosită!
Poate mâine nu va mai fi la fel.
Adoarme condeiul pe buze de sânger,
Adoarme şi umbra-n penel...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire!

Iubire, eşti un curcubeu de sentimente...
Plouă în mine cu soare,
E secetă de vrajă,
Dar plouă în mine lumină
Când sărutul tău îmi înlănţuie sufletul.
Sunt un caleidoscop de umbre,
Iar furtuna mă soarbe în adâncul meu
Când pleoapa ta se închide.
Lasă-mă să dorm în irisul tău,
Să poată ploua în mine
Cu sentimentele tale!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zigzagurile repezi de lumni şi umbre, ca nişte zburătoare ameţite de lumina din spatele întunericului, alergau fugărite de clipe, ţesând din unghiuri de ramuri cuib de îngeri ce aleargă pe cer ca o jerbă de stele. Mirişti ţepoase de ramuri şi frunze chihlimbării ascund în barba nerasă a pământului trecutul în care au germinat clipele veşniciei.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lumină

Vânt şi ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum şi ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.

Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Şi se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aştearnă-n ramuri
Goale, reci şi ude-n timpul agonal.

A-ngheţat privirea şi coboară-n iarba
Care-şi culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care îşi apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.

Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, aşteaptând... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului

Îmi bat în geam ramuri cu flori de măr...
Cu fericirea timpul mi-l măsor.
E pajiştea covor de verde crud...
Când ciripitul păsării ascult,
Izvorul se frământă-n aşternut,
Strunind în vuiet albia de lut.
Şi plouă, plouă, plouă! Flori de măr
S-au prins în gând, în suflete, în păr.

Îmi bat în geam ramuri de flori de măr...
Sunt astăzi ca o aripă în zbor.
Cu sufletul ating nemărginitul,
Sunt şi apusul, sunt şi răsăritul.
Înmuguriţi în mine-s toţi atomii
Şi florile, şi zările, şi pomii.
Sunt însămi primăvară şi lumină?!
Copacii-au prins în mine rădăcină.

Cu fericirea timpul mi-l măsor.
În lumi de vis mă-nalţ şi mă cobor...
E măru-n floare – mare de lumină...
Mi-au înflorit şi caişii în grădină.
Mărgăritare-n salbe lucitoare
Grăbesc înspre căldură şi culoare.
Ce simfonie sfântă, ce miracol!
Întregul univers e un oracol.

E pajiştea covor de verde crud...
Adorm şi-n vis nuntirea i-o ascult.
O liră fermecată-i geana-n noapte,
Mă mângâie cu-ale tăcerii şoapte.
Sub ascuţişul lunii creşte-n tihnă
Şi se desface, mugur de lumină.
În evantai de stele se întoarce,
Descătuşat de timpuri şi de pace.

Când ciripitul păsării ascult,
Când dor de dor în vis şi mă ascund,
Sunt un pian cu trup – claviatură
Şi braţele-ncrustate în natură.
Am adormit – ecou sub flori de cais,
Spre a putea renaşte-acelaşi vis.
De-aceea primăvară,-mi ninge-n păr,
În fiecare an, cu flori de măr.

Izvorul se frământă-n aşternut,
E iureş oglindit în Duhul Sfânt,
Pământul tot e imn şi catedrală,
Catapeteasma Mariei Fecioară.
Un înger şi-a deschis spre începuturi
O aripă de stele şi de fluturi.
Atâta pace se arată-n toate,
Că parcă-n lume nu mai este noapte.

Strunind în vuiet albia de lut,
Fulgerul clipei s-a topit de mult.
Răcoarea dimineţilor se-adapă...
Ni-i sufletul în limpeziri de apă,
Roză spălându-şi tainica lumină,
Înmugurind de pace şi de tihnă.
Coboară-ţi fruntea! Primăvara lasă
Să fie-n tine ca la ea acasă.

Şi plouă, plouă, plouă! Flori de măr
Mi-au nins în suflet şi mi-au nins în păr.
De azi e iarăşi liliacu-n floare –
O lume de parfum şi de culoare.
Şi ramurile s-au brodat cus stele...
Se-apleacă ramuri iar, cu giuvaere,
În lanţuri de liane se răsfaţă.
O lume, lumea mea, va prinde viaţă.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Frânturi de stea. Şi arde în pridvor,
În geamul spart, lucind ca o oglindă
O flacără, iar eu crestez în grindă,
În alte timpuri, altă primăvară,
Ce peste lume, ca un vis coboară.
Horă de flori, de cântec şi lumină,
Pe câmp de verde crud de muselină.

S-au prins în gând, în suflete, în păr,
Şi plouă, plouă, plouă, flori de măr.
Strunind în vuiet albia de lut,
Izvorul se frământă-n aşternut.
Când ciripitul păsării ascult
E pajiştea covor de verde crud.
Cu fericirea timpul mi-l măsor
Şi-mi bat în geam ramuri de flori de măr.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de vară

Se strâng rotocoale de nori peste cer
Şi tună-n mânia-i, salbaticul jder...
Alunecă râuri de fulgere-n noapte...
Se-aud în tăcere doar ramuri de şoapte...

Şi plouă... Şi plouă... Se strâng la picioare
-În şuvoi de săruturi, amare izvoare...
Simţim fierbinţeala în clopot de sânge
Şi plouă întruna... Şi plouă... Ajunge!...

Cad bulgări de sticlă sub clopote grave...
Se sfarmă pedeapsa naturii bolnave...
Noi plângem cu lacrimi de ploaie... Potopul
Ne-a luat prunci şi case, speranţa, norocul...

Sub grinzi sfărâmate de dalta pieirii,
Ne ducem pedeapsa, cerşind omenirii,
Fărâme de suflet... Pe cer, iese luna...
Se termină ziua, sfârşeşte furtuna...

Sub cerul speranţei, altar vieţii suntem...
Mai plouă cu vise... Adesea, mai plângem,
Dar veşnic credinţa ne e scut şi faclă,
Cu Domnul vom trece prin foc şi prin apă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către fericire

Departe-i drumul către fericire
Cât nu ne naştem rază de iubire...
De semeni, cât invidia desparte
Lumina, de fireasca libertate.

Cât ura ne va înveli tăcerea
În nori de plumb adesea-nfriguraţi,
De vântul depărtării, de tristeţe,
Nu va mai fi iubire între fraţi.

Nici prunci cu mame nu se vor iubi,
Înstrăinaţi de ne-nţelese verbe,
Lumina lor nu va mai străluci
Şi luptele vor fi tot mai acerbe.

Uniţi de sentimente la-nceput,
Un el şi-o ea nu se vor mai iubi,
Fiindcă iubirea lor s-a şi pierdut
După o noapte lungă-n zori de zi.

Iubirea este-n taină şi firesc
Aşa cum fericirea e în toate,
În pace, în lumină,-n univers,
Dar ura şi prostia le desparte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de ziduri

sunt inimi îndrăgostite
pun mâna pe baros şi lovesc
lovesc cu teamă cărămida
tencuită cu sentimente calde
sparg cu delicateţea unui
cioplitor în marmură de unde
susură fericirea şi aşez pe jos
o coala albă pentru zidul
crăpat în toată splendoarea lui
ştiu că în partea cealaltă
e şi inima ei şi nu am stare
lovesc cu mâinile goale
cu picioarele de balerin
care dansează pe versuri
lovesc ca o pasăre-n zbor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nopţilor de toamnă

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră...
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă.
Nori, în treceri către mâine, se cunună în tăcere
Cu speranţa reveriei. Plai lumesc se-mbujorează,
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele...
"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.

În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul...
Parcă preoţi de lumină, în veşminte ruginii
Vin şi-n goana după timpuri, iar cutreieră pământul
Unde vara stă închisă sub poeme viorii.
Nouri negri de mătasă învelesc întreaga lume –
Dans de frunze şi de ploaie pe aleile pustii
Se unesc şi-şi dau bineţe, ca un clopot să răsune
Şi vuiesc, se pierd în noapte, în tăcerile târzii.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Plâng viorile de ramuri într-un vicios concert,
Pier sub umbre, pier deodată în a strigătelor plasă
Voci şi taină, vis şi umbre, numai eu, ades incert,
Caut încă strălucire printre nopţile de smoală
Suflet – cânt de neodihnă, un castan cu trup de zgură,
Cu speranţa, haină lungă, trec prin frigul de afară,
Completând tabloul vieţii şi a nopţii uvertură.

Ramuri frânte de durere au încoronat pământul
Şi se-apleacă-n rugăciune şi mătănii, rând pe rând...
Sfârtecaţi de frigul toamnei, îşi respectă jurământul,
Veşnici şi blajini, copacii, visători la Duhul Sfânt.
Voal de toamnă şi de negru, noapte şi apus, tăcere,
Într-un mixt de sentimente se scufundă-n nemişcare,
Toamna asta-s ramuri ude, ca o pleoapă-n mângâiere.
Tristă şi înlăcrămată, ne sorteşte la uitare.

Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Candelă lângă altarul unui neuitat poem,
Aripă bătând spre ceruri, încolţind în noaptea castă,
Vis sub arşiţa durerii, obosită, te mai chem.
Taină şi duplicitate... alte păsări trec spre mâine
Cu aripile rănite de apusuri sângerii.
Printre nouri străluceşte, luna, ca un colţ de pâine.
Vei pleca odată, toamnă! Alte toamne vor veni...

Nori, în treceri cătree mâine se cunună în tăcere...
Clopoot, vis şi diademă din trecutele secunde,
Pe aleea presărată doar cu mierea de la frunze,
Stau cu capete plecate tufele de crizanteme.
Simt mireasmă de gutuie şi dovleac, e iarăşi toamnă,
Bruma,-n arcuri sidefate se aşează-n straturi reci,
Bate-n inimă un clopot, este-un clopot de aramă,
Trecător prin timpul vieţii, opritor de vieţi p veci.

Cu speranţa reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Născătoare altor toamne, cu tăceri se-mpodobesc,
Dans de fluturi de lumină, printre umbre reci valsează,
Tineri, în vâltori de stele, ca un vis călătoresc.
Ce mirifică tăcere se divide, străluceşte,
Ca o flacără divină arde fiecare ceas.
Mor copaci de dor de frunze şi copacul vieţii creşte
Dătător de fericire şi speranţe celor dragi.

Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele,
Prinsă-n cioburi de clepsidră, în nisipul auriu.
Toamna s-a născut deodată şi la gât şi-a prins mărgele
Şi veşmântu-i curge-n râuri – voal de vis chihlimbăriu.
Pe sub umedele pleoape cad dantele de lumină
Cărui timp, această toamnă s-o trăim, o datorăm?!
Ce frumoasă-i toamna asta! Ce mirifică, virgină!
Şi atât de dragă-mi este! Căci e timpul să visăm...

"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează
Şi smaraldice poeme trec pe-ntinderea albastră.
Printre vârstnic reumatici, tineri vise-şi croşetează,
Amintiri şi doruri, toate, astăzi se întorc acasă.
Plânge cumpăna fântânii şi în sobă arde focul,
Frunzele în lacrimi grele cad şi vântul suflă-a jale,
Se întor români în ţară, munţi îşi cântă nenorocul,
Fiindcă vânzători de ţară i-au golit cândva de ţoale.

"Toate-s vechi şi noi sunt toate!". Toamna iar se instalează.
Parcă-a înviat deodată şi grădina cu zorele.
Cu speranţa reveriei, plai lumesc se-mbujorează,
Nori, în trecri către mâine se cunună în tăcere.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Ramuri frânte de durere au încoronat pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
În catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru toamnă

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod şi muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-şi pleacă iar copacii şi amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui şi mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de şoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri şi inimi într-o horă de cuvinte,
Stau privind prin ceaţa vremii, stau privind prin ceaţă deasă,
De nimic din timpul verii nu îmi mai aduc aminte.
Macii-au înflorit în palnul dintre pliurile serii,
Sub un evantai de pleoape gri, adesea-nlăcrimate,
Îngeri caută lumina şi căldura dulce-a verii,
Şi prin ploaia din privire, rătăcesc plângând în noapte.

Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Dans de stele, dans de frunze, dans de ramuri şi de ceas,
Clopot frământând lumina, clopot frământând cuvântul,
Ce-n uitate călimare, în repaus a rămas.
Trec secundele şi-n treceri, paşii risipiţi în toamnă.
Ruginii, ca-ntr-un ospiciu, trecători îi strâng în pumn,
Curg pe chipuri, curg de-o vreme, lacrimi calde de aramă,
Cianotice poeme, pentru capătul de drum.

Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Când din dealuri trec vierii cu poveri de struguri copţi,
Curge mustu-n verbe simple. Peste luciul de la coasă,
Luna-şi varsă dinţi de sticlă, prinşi în scrâşnetul de roţi.
O povară-i peste lume bruma, frunzele ce pică...
Ca bătrânii, pustielnici, satu-i foc şi fum deodată.
Luna, ca o amazoană, cu privirile de sticlă,
Peste focul de pe creste, printre lacrimi, se arată.

Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Vuietul prelung în noapte, ca un clocot se aude,
Ca un plâns de anotimpuri, trece imnul de furtună,
Vine-n goană şi-ntristează tainicul sobor de ciute.
Corbi cu trenă de cărbune stau la sfadă. Ce orori!
Vor veni mai albi în timpuri, sub priviri de catifea,
Drumuri albe de lumină, drumuri albe de ninsori,
Le vor creşte în privire şi pe-aripi îi vor păta.

Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Pâinea-n arămii poeme, frământându-se se-arată,
O sprânceană de lumină înălţându-se spre soare,
În amonte râu de lacrimi, în aval gutuie coaptă.
Prin zăbrelele de nouri, licăriri de stea fugare,
Apoi gerul ne cuprinde, clipele apasă trist,
Frunze peste umeri poartă voal de cânturi arzătare,
Cum îşi poartă biruinţa cel mai mare pugilist.

Rod şi muguri, vise, îngeri rătăcesc... Se-aude-n turlă
Clopot ce-nfioară gândul şi ne doare şi ne cheamă.
Toamna, ca o gospodină, iute turmele-şi adună,
Cum şi-adună de la joacă, pruncii, cea mai bună mamă.
Cânt de frunze-ngălbenite, şopot, dansuri de izvoare,
Brumării cercei de struguri, zeci de păsări care pleacă,
Ca un gând uitat în timpuri, ca un vis, peste hotare,
Lebede de sticlă peste cerul tulburat de apă.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare...
Sus, pe cer, opaiţul vremii, noaptea-n ramuri se ascunde.
Adormim. E iarăşi toamnă! Ca o dulce clătinare,
Risipiţi ne-ntoarcem, clipe, în clepsidre, tremurânde...
Plâng pe braţe de aramă lujeri. Şi la geam, gutui,
Ca o flacără veghează candela, precum un soare.
Sunt copii prinzând-o-n palme. Gustul dulce-amărui
E-al bunicii, e-al icoanei... poate că e resemnare.

Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare,
Rod şi muguri, vise, îngeri rărăcesc. Se-aude-n turlă...
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Cade lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere nemărturisită

Ne-mpotmolim în nisipoase umbre,
Cerul se-nlăcrimează a furtună,
De plumb, priviţi cum pleoapa ni se umple!
Durerile priviţi cum se adună!

Murim tăcut cu fiecare clipă,
Ne-nmormântăm în proria cenuşă,
De-acuma pleoapa nu se mai ridică
Şi nimeni nu mai vrea să bată-n uşă.

La tâmple cad şi fulgere şi ceţuri...
Uitate umbre pier în depărtare,
Este târziu şi ne rănim cu versuri
De sentimente cutremurătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Se scutură norii de plumb şi de jar,
Sclipeşte în noapte al verii pojar,
Îmi bate-n fereastră cu stele de foc...
Pământul şi ceru-n al facerii jo,

Asudă şi geme, se tânguie, ţipă...
Se-apleacă în vuiet copacii-aripă,
Scriu vise cu frunze, cuvinte cu har,
Cu pace-mpresoară al clipei altar.

Sub gene de umbre, în noaptea de piatră,
O lume comună-n tăceri se arată.
Şi geme oraşul sub vara cu ploi.
Un tunet răzbate tăcerea din noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna-n falduri de mătasă
Şi-n mătănii de dantele,
A venit la ea acasă,
Printre flori de crizanteme.

Scame plumburii de îngeri,
Sub fanatice blesteme,
În apusuri moi de sângeri,
Vin pe cerul trist, alene...

Din copacii noştri nobili
Pică plâns de catifea,
Dăltuind tăcerea ploii...
Bruma, a căzut şi ea.

Peste bănci, peste trotuare,
Frunze arămii de vis
Sunt purtate peste-o mare
De iubiri de neatins...

Molcom vânt... Sub ramuri ude,
Zgribulite şi sprinţare,
Stau vreo patru vrăbiuţe,
Căutându-şi de mâncare.

Şi în rest, atâta ploaie...
Toamna drepturile-şi cere,
Printre falduri de mătasă
Şi mătănii de dantele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Au venit zile reci,
Zile cu ploi,
Lacrimi cereşti
Au căzut peste noi...
Dirijor renumit,
Vântul ne-a miruit.
Modela pe arcuşu-nvechit,
Cu degete frânte,
Reumatice, goale,
Sentimente cu molecule de frunze
Ce cădeau risipindu-se-n noi.
Apoi violonistul
S-a transformat în cenuşă.
Dormea sub arcuşul de ploi,
În aşternutul din noi.
Buzele îi furaseră răsăritul
Şi doar urme de soare
Purtând trofeul vechiului ieri,
Colorau, înca vii,
Rapsodii de culoare.
Ne acopeream cu tăceri
Sub copaci viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!