Prea multe lacrimi

S-au ridicat cele patruzeci de nopţi
pe vârful cerului
fiecare cu o broşă strălucitoare în frunte
crucile îşi tund barba în tocilăria gerului
unde
luntrea s-a scufundat cu totul în propria punte.
Tu zici poveşti de trezit bătrânii din morţi
Mai zic şi eu poveşti copilăroase
Pe la porţi
cresc flori ce între ele se miros
şi a nimic nimicul se miroase.

S-au ridicat din paturi doi bătrâni
şi unul mătură prin curte
iar altul îşi ascunde între sâni
prea multe lacrimi
fiindcă-a văzut în viaţa lui
prea multe!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Bărbatul a căzut de pe scaun şi s-a spart.
Paharul
s-a ridicat de pe masă şi
a strigat...
Mai vreau unul!
Mai vreau unul!
Nota plângea iar chelneriţa
îşi rupea mâinile.
Duhnea
a miros de om
Oglinda mă cinstea cu o privire rătăcită
Găleata mocăneşte ploua!
Umbrela alerga fericită. Trăia!
Desfăcută trăia!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om spune două poveşti: una lui însuşi, când nu-l vede şi nu-l aude nimeni, alta, celorlalţi oameni. De multe ori, aceste două poveşti nu seamănă între ele. De multe ori, ne trezim în zorii zilei şi am vrea să fim într-o altă poveste.

citat din romanul Arlechinul de Nataşa Alina Culea
Adăugat de A.T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tineri şi fierari

Tinerii îşi băteau anii grei de trăit
pe nicovale din sâni cu ciocane din busturi.
O dată loveau femeile, o dată bărbaţii
Orele săreau într-un timp decălit.
Loviturile aveau ritmul în funcţie de gusturi
după cum voiau vinovaţii sau nevinovaţii...
În hala aceea enormă din carne şi oase
tinerii noştri goi şi goliţi
loveau cu străzi cu oraşe cu case
în noii veniţi.
Bătrânii..
Ah! Bătrânii
se mângâiau cu ciocane din morţi
ca păgânii
pe un munte de zgură, la porţi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află Ceea Ce Eşti pentru că restul sunt doar efemere poveşti. Şi ducem prea multe poveşti cu noi. Ştim prea multe, credem prea multe, vrem prea mult, sperăm prea mult. Şi toate aceste dorinţe ne leagă cu lanţuri invizibile de identitatea corp-minte, de ceea ce nu suntem. Pentru că dorinţa pentru ceea ce nu eşti aparţine a ceea nu eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de sentimente

Prea multe sentimente

Într-o singură inimă

Prea multe gânduri inocente

Adunate în palmă

Prea multe dureri prea multe vise

Unde au loc şi rezistă timpului

De atâta vreme închise

Ascunse de razele soarelui

Prea multe semne de întrebare

Ca într-un joc divin

Prea multe răspunsuri în aşteptare

Unde rătăcesc de nu mai vin

Şi totul pare anormal de firesc

Toate nedreptăţile din labirintul lumii

Una câte una ne-amăgesc

Lovind la porţile raiului inimii

Unde oare încap atâtea cuvinte nerostite

Când totul este ocupat de iluzii

Unde trăiesc speranţele adormite

În aşteptarea fericitelor concluzii

Prea multe sentimente într-o singură inimă

Ce bate împovărată de griji şi nevoi

Prea multe şi totuşi prea puţine

Din fericire pentru noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord 26

În pod am văzut un înger
în înger am văzut o scară
pe scară un cireş
îşi culegea cireşul.
Apoi la vârful lui
la vârful lui
la vârful lui
o călimară
a scris în mine
cuvântul
povară...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul s-a ridicat şi a început să se sărute pe frunte, iertându-şi ultimul păcat...

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsărelele s-au odihnit puţin, apoi şi-au şoptit nu ştiu ce, au scos un strigăt vesel şi s-au ridicat deodată cu toatele. Câteva din ele s-au despărţit o clipă din stol, au atins uşor streaşină casei, apoi s-au pierdut iarăşi în mulţimea celorlalte. Puişorii copilaşului îşi luau rămas bun de la el şi de la cuibul lor de humă. Stolul mai ocoli de vreo două ori iazul, apoi se înălţă şi porni încet să lunece spre asfinţit.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa bunicilor

Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
caii cu ochii calzi
şi-acele capete de copii
ce încremeneau în poveşti,
aidoma frigului lângă astre.
Fiecare îşi aminteşte
acei oameni bătrâni,
ce vorbeau până noaptea târziu
despre viaţa lor,
toată ţărâna acestui veac
o purtau în spate
cu războaie cu tot,
toată ţărâna acestui veac
o aveau în cuvânt.
Fiecare îşi aminteşte casa bunicilor,
acel făiniş de eresuri
ce se strecura noapte de noapte
sub felinare,
acei bătrâni tăcuţi
ce veneau de departe
cu hainele bocnă de ger,
se scuturau de zăpadă la uşă
şi călcau prin casă atât de încet,
de teamă
să nu tulbure cu pasul
chipul vreunei zâne,
ce coborâse odată cu ei
din poveşti.

poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunseseră acuma într-o încăpere mare, tapetată cu mătase roz, cu flori. Şi deodată, visurile au trecut valvârtej pe lângă ei, dar aşa de repede, că Gretchen n-a putut să-i vadă pe prinţ şi pe prinţesă. Gretchen şi cu cele două ciori au mai trecut apoi prin câteva odăi, una mai frumoasă decât alta, şi au ajuns în iatac. Aici, tavanul semăna cu un palmier cu frunze de sticlă şi în mijlocul odăii atârnau de o tulpină de aur două paturi, fiecare din ele semănând cu un crin. Un pat era alb, celălalt era roşu şi în acesta din urmă trebuia Gretchen să-l caute pe Karl. A dat la o parte o petală roşie şi a zărit o ceafă brună. O! Karl era! Gretchen l-a strigat pe nume, a ridicat lampa, şi deodată visurile s-au întors în goană în odaie, şi el s-a trezit, a întors capul şi... nu era Karl.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele cele mai strălucitoare din Pleiade au nume ca: Alcyona, Electra, Maia etc. Alcyona este cea mai strălucitoare dintre ele. Astronomii au găsit că în Pleiade sunt două feluri de stele; cele cari sunt în adevăr legate între ele şi cari au aceeaşi mişcare în spaţiu şi cele cari se află întâmplător în acea parte a cerului. Stelele principale, cele cari formează adevăratele Pleiade, sunt sori enormi, sori tineri, învăluiţi şi legaţi între ei prin întinse fâşii de nouri luminoşi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis la vânătoare

Şi-am adormit
sub braţul drept înbrăţişând un iepure
Iar
sub braţul stăng înbrăţişându-mă
alt iepure.
Unul murea.
Unul trăia.

Unul îmi spunea o poveste.
Unul îmi mânca zilele.

Unul îmi arăta dinţii.
Unul între dinţi mă ascundea.

Unul făcea cât doi.
Unul în altul se prefăcea!

Unul mă adormea.
Unul mă săruta.

Unul tăcea.
Unul la ureche-mi cânta.

Unul era.
Unul ne împuşca!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Sfântă decât "D"umnezeu

Pe al tău tărâm sfânt, tot mai multe..
Râuri secate, omăt pe munte
Câmpii nearate cu zâmbete
Din ale mele palme crescute...
Cu cireşe, puhave plăcinte
Cu izurile cele mai sfinte
De haine spălate şi miruite
Cu nopţile multe, nedormite...
Să mă înmugureşti în spinii
Ai mei... ai neascultării...
După ce am zburat mult prea mândru
Din cuibul căuşului, cerului sacru..
Cu rugi ce lăcrimează-ngerii
Ce te ascultă înaintea Lui, Lui!
Tu, născătoare albastrului
Şi a palmei Universului..
Cu poveşti şi griji-nfinite
Ce eu nu le am pentru Tine..
Mamă... ce-mi doresti doar bine
Fericire şi zile senine.
Pe care azi, eu, cu umilinţă
Ti le urez din a mea inimă...
De ziua ta prea Sfântă Heruvimă
Mai Iubitoare decât "D"umnezeu..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diademele

Zăpada-i mult prea albă,
Să înţelegem cum albul spune poveşti
Mi-am risipit mâinile,
plămădind din razele soarelui diademe
Un glonţ ascuţit ca strigătul s-a trezit prea devreme,
Ca să rămân mut în cuvinte
Linia roşie ca sângele
ce urcă şi coboară din vene s-a oprit.
Ce albă-i zăpada!
Plopii îşi caută cuiburi în cer
Pădurile sunt pline când îşi pierd păsările sărutul
Ce albă-i zăpada!
Crinolina rochiei tale tot îmi şopteşte din vis
Parcă suntem într-un teatru ce demult a nins!

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în eter

Pe vremea când se coborâse cerul
iar oamenii se căţărau pe nori,
erau poveşti ce adânceau misterul
îndrăgostiţilor rătăcitori.

O astfel de poveste-a fost cântată
la o nedeie, de un bard local,
în sat, pe când bunica era fată,
iar ea a reţinut-o integral.

Spunea povestea că într-o cetate,
trăia, modest, un fiu de-armurier
care-ndrăznise-n rânduri repetate
să se declare mare cavaler.

Ştia să lupte şi o dovedise
în crâncene-ncleştări cu un duşman
ce ne-ntrerupt cetatea o lovise
venind, ades, pe drumul dunărean.

Era îndrăgostit şi-avea nevoie
de-o aură şi de respect, de bani,
căci un sărac lipit nu are voie
să se amestece printre şoimani.

Iar ea, din lumea bună a cetăţii,
frumoasă, ca o sfântă între sfinţi,
era întruchiparea voluptăţii
în ochii lui ce-o adorau, cuminţi.

Şi se iubeau. S-au cunoscut în seara
în care o victorie serbau;
privirea lui s-a înmuiat ca ceara
în timp ce ochii ei îl cercetau.

S-au întâlnit, apoi, în multe rânduri,
dar ochii de prin ziduri i-au văzut
şi, fără a mai sta pe gânduri,
la uşi întunecate au bătut.

A fost blestem, a fost vrăjitorie,
a fost ceva ce nimeni n-a ştiut,
căci de atunci şi, poate, pe vecie,
cei doi n-au mai ştiut de vreun sărut.

El pare fericit şi străluceşte
privindu-ne de pe albastrul cer,
iar ea, sfioasă, noaptea ne-aminteşte
că stelele sunt lacrimi în eter.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Muză
autor: Alin Ojog

Cântam cu tine,
Alături de greieri
În nopţi cu lună,
În nopţi cu brumă
O brumă deasă
Cu toate gazele
Ce te credeau
A lor mireasă.

Stergeam cuprinsul
Doar c-o privire
Sa fie noaptea
Mult mai senină
Dar luna mirată
De ce văzuse
Privea în jur
Ca o străină.

Iar umbre fugeau
Din calea paşilor tăi
Crezând ca eşti un demon
Ce vrei să le răpeşti
Sa faci din ele săbii
Şi să te lupţi cu vântul
Ca-n vechile poveşti.

Dar tu... eşti mult prea blândă
Te temi să calci pământul
Să nu trezeşti vre-o floare
Vre-o gâză ce visează
Zburand prin mii de flori
Alături de surate
În dimineţi cu soare.

poezie de Alin Ojog (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!