Doar noaptea...
Noaptea-și cerne liniști sacre prin unghere neștiute,
Niciun gând nu se strecoară, umbra nopții s-o atingă.
Numai gândurile mele strigă vrute și nevrute
Și nu-i nimeni să le-audă și neliniștea să-mi stingă.
Picură câte-o-ntrebare, ca un trăsnet în furtună,
Să m-ascund de mine, Doamne, poate îmi arăți pe unde!
Mă găsește nebunia pe oriunde și m-adună
În căușul palmei sale, pân' la oase mă pătrunde.
M-aș refugia în basme, sau într-un poem de vară,
Dar am lanțuri la picioare, în coșmaruri ghemuită.
Port singurătatea nopții, peste tot, ca o povară
Și nu-i nimeni, dimineața, înspre mine s-o trimită.
Am uitat să cânt din frunză, zorii să-i aduc pe frunte,
Nu mai știu gustul iubirii și să înfloresc mi-e teamă.
Stau la pândă ochii nopții, răsăritul să înfrunte
Și-i atâta noapte-n mine și doar noaptea mă mai cheamă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre gânduri
- poezii despre uitare
- poezii despre singurătate
- poezii despre poezie
- poezii despre picioare
- poezii despre ochi
- poezii despre nebunie
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Nu mai e vară-n iulie, iubite...
Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aș aștepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Și-aș lăcrima albastru peste marea
Ce-și scutură un val doar pentru mine
La țărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrățișau săruturi orfeline
Și înfloreau în noi mărgăritare.
Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aș fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îți dezleg misterul
Tăcerilor cu gust de renunțare.
Te caut prin cotloane clandestine
Și-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?
M-aș fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta și peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.
Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Și să-l trimit la tine să te-adape,
Că ți-a secat, iubite, iar, cuvântul
Și ți-au rămas numai silabe șchioape.
Eu încă te aștept în miezul verii
Să-nsuflețim, din nou, masa tăcerii...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre ploaie
- poezii despre ziua de naștere
- poezii despre visare
- poezii despre vară
- poezii despre sărut
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
Septembrie, poem neterminat...
Septembrie, te mai gândești la mine? Sau ai plecat cu amintiri cu tot?
Eu mă frământ și-alerg printre destine și să aleg vreunul, n-am să pot...
E-atâta noapte-n versul meu și luna își caută un loc să n-o mai văd
Și zorii îmi îmbracă-n nori minciuna și mă anunță că va fi prăpăd.
Mi-aș scoate sufletul, l-aș arunca spre tine... și calcă-l în picioare dacă vrei!
Numai să nu mai simt cum serpentine îl amețesc pe întomnate-alei...
Poemul meu respiră anevoie pe-o margine de lume unde nu-i
De nicio muză-albastră o nevoie, ci doar de tine, dor al nimănui...
Mai trece-un tren prin gara mea pustie, ca o fantomă, bântuind prin timp
Din mers, într-un vagon, o poezie pictează-n violet un anotimp...
Îi fac cu mâna, poate se oprește, în stația fără peron, și-aștept și sper
Să îmi răspundă... ochii și-i ferește și-mi fac din lacrimă un colier...
Septembrie, poem neterminat, neînceput, abandonat din mers
Te-ai rătăcit pe la răscruci și-un vânt turbat mi te-a furat și nemilos te-a șters...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre trenuri, poezii despre timp, poezii despre gări, poezii despre vânt, poezii despre versuri sau poezii despre suflet
* * *
Să rămâi în mine
Să stingi lumina nopții
Dar în sân s-o ții,
Să intri-n vis aievea
În mii de-mpărății...
Să vânezi cu mintea
Ce ochii pe ascuns
Știu să pună culoare
În Crucea lui Iisus.
S-agăți pe stâlpul nopții
A inimii iubire,
Ca veșnic felinar
Simbol de mântuire.
Să stingi lumina nopții
Pe buzele de vis,
Dar să rămâi în mine
De inimă cuprins!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre inimă, poezii despre vânătoare, poezii despre simbolistică sau poezii despre mântuire
Temeri
Mi-e teamă de ziua de mâine,
Mi-e teamă de tot ce-a trecut,
De tot ce se-ntoarce ca plată
Greșelilor ce le-am făcut...
Mi-e teamă de tot neștiutul,
De litera ce ne-nfierează,
Mi-e teamă de gândul - tăcutul -
Ce drumul prin viață ghidează;
De vântul ce-n brațe ne poartă;
Mi-e teamă, de-o șoaptă "rămâi"
Păpădii suflate de soartă...
Îmbătați de visul dintâi.
Mi-e teamă de lipsa iubirii,
De frigul ce inimi pătrunde...
Tomnatic ne plâng trandafirii
Când mierla nu cântă niciunde.
Mi-e teamă de noaptea ce-a tristă
Ce nu mai găsește sclipirea,
Din steaua ce nu mai există -
Renunțând să-și afle menirea...
Mi-e teamă de lacrimi, de mine,
De timpul ce se cerne prin noi
Clepsidre... nisip de suspine
Numărând pași spre viața de-apoi...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre frică, poezii despre viitor, poezii despre tristețe, poezii despre trandafiri sau poezii despre toamnă
Mustind a vară
miroase-mă a miere din flori de tei și ploaia
oprește-o să nu-mi fure polenul din poem,
mai picură din ochiul ce a aprins văpaia
albastrul fantomatic al florilor ce gem!
e-atâta vară-n mine și pleoapele-mi sunt grele
de galbenul din spice și sângele din maci.
hai, gustă-mă, iubite, am gust de micșunele
și m-aș urca pe tine, ca via pe araci.
cârcei de nerăbdare-mi furnică-adânc prin vene
(de vină-i curcubeul din ochii tăi de jar);
mă cheamă-n dansul nopții un glas de sânziene
să te opresc, străine, din jocul tău barbar.
și de te strigă iarba când o strivești sub talpă
oprește-te o clipă, privește înapoi!
sunt eu cu-alaiul verii, ce sevele dezgroapă
să ne ajungă viața din urmă, pe-amândoi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre tei, poezii despre sânge sau poezii despre miere
În palma ta, într-un poem de jale...
M-așez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În brațe c-un buchet de iasomie.
Într-un hățiș de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Și lacrima neșansei mă irigă.
În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea și nici în palma lunii.
M-așez în palma ta s-aud cum viața,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineața
Într-un poem cu versurile noastre.
Îți scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eșecul vieții mele.
Și de-o găsești pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căușul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!
Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieții emisferă.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre seară sau poezii despre primăvară
Dă-mi Doamne-un pic de fericire...
Mă rog din nou la tine Doamne,
Deși mi-e tare greu să sper,
Când ochii mei uitați de toamne
Zăresc în toate efemer.
Amară mi-e singurătatea
Și-n gânduri am numai pelin
Mi-e ziua neagră ca și noaptea
Iar zorile îmi sunt un chin.
Pentru greșeli plătit-am vamă
La toate oștile din cer,
Dar simt mereu cum se destramă
Orice speranță în eter.
Dă-mi Doamne-un pic de fericire
Și-o oră doar, ia-mi lacrima
Ce-i dă privirii strălucire
Dar îmi străpunge inima.
M-apasă îndoieli cumplite,
Mi-e teamă și de umbra mea,
Iar zilele îmi sunt zidite
În gheața florilor de nea.
Și n-am pe nimeni lângă mine:
- Și ce? Avut-am vreodat'?...
Nu! Te-am avut numai pe tine,
Dar azi mi-e crezul sfîșiat.
Și numai Tu, doar Tu poți Doamne,
Să mi-l redai, dar m-ai uitat,
Iar eu m-am poticnit prin damne
Și în păcat iar am intrat.
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vamă sau poezii despre ore
Locuiesc într-un cerc
Locuiesc într-un cerc
Și mă simt în el ca-ntr-o cușcă.
Cerberii nopții fruntea îmi mușcă,
Gânduri către tine când incerc.
Locuiesc într-un cerc.
Lanțuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îți mai duc dorul.
Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheață nu are punți,
Frigul din mine mă înfioară.
Cercul e strâmt, cât aș vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Și cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.
Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul și sfârșitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai știu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre sfârșit, poezii despre secunde sau poezii despre naștere
În strălucirea nopții
În strălucirea nopții e vis și armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri și legende ascunse-n depărtare,
Din care oameni fac înlănțuiri divine,
De mult de tot create și-apuse pânʼ la mine.
E liniște afară și-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,
Ce-și ard în veșnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopții mă pierd ca-n alte dăți,
Cu taina ei de-acuma și din eternități.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre muzică sau poezii despre infinit
În castelele nopții
Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorințe îmbrățișate-n sărut.
Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine
Și podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguțe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte și îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze și ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele și-au găsit sălașul,
Cu palmele în pumnii strânși de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopții cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Și mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre zbor, poezii despre verb, poezii despre somn, poezii despre roz sau poezii despre păsări
Noi, poeții...
Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Și le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-și aruncă peste lume jumătățile de vină,
Ca și când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munții-n spinare și pădurile pe frunte
Și din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame și pe tâmplele cărunte
Așezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.
Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nșelătoare,
Și le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieții doare
Și pentru o dimineață și o zi, plătim dobânzi.
Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linșăm în piețe și s-o ardem chiar pe rug,
Din dușmani să-mi fac prieteni și să-i țin pe lângă mine,
Și tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.
Noi, poeții, spargem pietre, din nisip facem castele,
Oprim timpu-n loc la vamă, să ne păsuiască-un ceas,
Scormonim într-un mesteacăn, să înnobilăm inele,
Pentru nenuntiții lumii, neiubiții ce-au rămas...
Noi cărăm cuvinte goale și tăceri fără răspuns,
Dar, povara, nu-i povară, ne e hrană-ndeajuns...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre verde sau poezii despre sâni
Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...
Mai trece-un azi la fel ca și un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri și-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătății din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinație unde concurg aceleași gânduri în veșmântul pauper...
Mi-au împietrit pe brațe rugi spre cer și-n palme nu mai pot să țin măcar un vis,
rânjește într-un colț un rinocer și mușcă din poemul interzis...
Și-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele dușilor din neam...
Nu e tristețe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
și-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar și spre rai, când nu mai știi pe un' s-o iei pe la răscruci
și când la vamă n-ai un ort să dai și te împiedici de torturi și cruci...
Și m-aș întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă și-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea și vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineață-n care plec și mă întorc de unde am plecat,
același splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac și-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie sau poezii despre trecut
Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...
Mai trece-un azi la fel ca și un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri și-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătății din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinație unde concurg aceleași gânduri în veșmântul pauper...
Mi-au împietrit pe brațe rugi spre cer și-n palme nu mai pot să țin măcar un vis, rânjește într-un colț un rinocer și mușcă din poemul interzis...
Și-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele dușilor din neam...
Nu e tristețe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu și-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar și spre rai, când nu mai știi pe un' s-o iei pe la răscruci și când la vamă n-ai un ort să dai și te împiedici de torturi și cruci...
Și m-aș întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă și-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea și vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineață-n care plec și mă întorc de unde am plecat, același splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac și-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru 29
Am brațele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Și plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în iriși cantilene
Și îmi zâmbesc pe buze, crini albaștri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Și mă înalț, o novă printre aștri.
În palme cresc poeme de lumină,
Din asfințit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire și de vină
Și mă dezbrac de a tăcerii haină.
Și aș dansa cu ielele de mână
Când noaptea își îmbrățișează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.
Mi-s tălpile de verde amețite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!
Mă vei găsi în câmp de gențiene,
Printre scaieți ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Și-n mine nemurirea se strecoară.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre zâmbet, poezii despre voce, poezii despre vioară sau poezii despre vestimentație
Primăvară egoistă
De fiecare Paște, e-o altă primăvară-
N-o recunosc în verde și nici în rogvaiv.
O caut înăuntru, mai răscolesc pe-afară,
Dar ea își schimbă straiul, fără nici un motiv.
O dată-i prea târzie și în tăceri se-ascunde,
Pe sub zăpezi așteaptă să ne rugăm de ea
Și doar în file albe de calendar pătrunde,
Dar să-și arate nurii, prin luncă, nici că vrea.
Iar uneori gonește zăpezile, nebuna
Și se insinuează-n decembrie, cu flori,
Nu-i pasă că va ninge și-i va-ngheța cununa-
Ea cântă și dansează în prag de sărbători.
Oricum ar fi, oriunde și-oricând, ea ne surprinde
Cu-atâta frumusețe, că uneori, aș vrea,
Să am mai multe brațe, pe toată, s-o pot prinde
Și s-o lipesc de mine și de tristețea mea.
Dar știu că-i schimbătoare și neastâmpărată,
Nu stă-ntr-un loc și pleacă fără, măcar, să-și ia
Adio de la mine. Și cred că-i vinovată,
Că nu mă ia-n bagaje, să plec și eu cu ea...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre sărbători, poezii despre schimbare sau poezii despre ninsoare
În taina nopții
Pe cărare, lângă codru,
Numai pasul meu s-aude...
Ploaia picură din frunze
Și din ramurile ude.
Norii-ntunecați îmbracă
Cerul nopții fără stele,
Luminoși mi-arată calea
Numai ochii dragii mele!
Du-mă, dorule, cu tine,
Toată jalea să mi-o-ngropi
Pân' la casa tăinuită,
Casa albă dintre plopi.
Dulce clipă a-ntâlnirii,
Mintea-ntreagă mi-o răpești!...
Dar nu-i nime-n prispă-afară,
Nici lumină la ferești!
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: Ramona Doleanu
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre frunze, poezii despre crengi sau poezii despre alb
Pâinea nopții
Răsturna-m-aș răsturna
Mândro, peste umbra ta:
Cu noaptea din carnea mea
S-o frământ, să crească stea!
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe epigrame despre noapte, epigrame despre pâine sau epigrame despre creștere
Doritul brânci (verbal)
Mi-s apele tulburi și nu știu de îngeri sau demoni se scaldă
ce sadici,
cât cred ei că îmi vor mai izvorâ ochii?
Miroase a picioare.
Ochii mi-s tulburi și purpura se scurge pe-afară
"Unde"-le mi-e țintă pe hartă
Unde ești înger ce tulburi apele ce mă vindecă?
Unde ce să-mi mângâie malul,
mi-e poftă de ceartă.
Ciudată poveste de țânc o știam -
Când alergam prin iarba cu rouă
La scăldătoare cu lacrimi în ochi
Povestea mi-a rupt picioarele-n două.
Sisif umilit de undele tulburi
Știu umbrele serii pe nume, de ani
Decade s-au scurs iar eu tot aștept,
Un brânci de la gloata nebună.
Și poate cândva de cade un strop de înger stingher
Mă va trage și pe mine de mână.
Întrebarea mă scuipă în față sigur că vreau,
Dar cine mă-ntreabă?
Nimeni nu vorbește cu mine.
Și casa și averea cu mine le am,
Să le ridic după mine-n picioare...?
Ce tărie în glas, îmi sun-a poruncă
Oasele mele, deșert puturos,
Parcă le simt iarăși de stâncă.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vorbire, poezii despre stânci, poezii despre sadism, poezii despre rouă sau poezii despre poftă
Înflorim cu ochii-nchiși
Și dacă-i numai noapte și umbre ne doboară,
Eu înfloresc în mine și-n tine-a doua oară.
Cu ochii-nchiși te caut și te găsesc oriunde,
Acolo unde luna, de lumea mea, te-ascunde.
Știu gustul gurii tale dintr-un sărut cuminte,
De ochii tăi, în ochii-mi eu îmi aduc aminte.
Și chiar de iriși galbeni au adormit în vină,
Te am întreg, iubite, pictat pe-a mea retină.
Sub piele am lăstunii din primăveri albastre,
Pe coapse cântă vara din zâmbetele noastre.
Și toamnele se-alintă pe sâni, cu ploi flămânde,
Pe brațe ninge iarna, cu alb, să ne inunde.
Te văd cu ochii minții și te citesc ca orbii,
Poemul meu de taină, cum te vânează corbii,
Când află că lumina și soarele-s străine!
Dar înflorim, iubite, doi orbi, printre ruine.
Și dac-ar fi ca mâine, să ne deschidem ochii,
Eu te-aș închide-n mine, de mine, să te-apropii!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al clipei
Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce și-a turnat tiparul pentru năruire
Și din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe și ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul prețios al flinței
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Și nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinței
Nu-i cer răsplată sau răsfăț; nici bir credinței.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Și niciodată n-am să fiu mai bine
Puținul din această clipă apropiindu-mă
Și-al clipei sunt din ce în ce mult...
poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre răsfăț, poezii despre ceas sau poezii despre amintiri