Mândra mea
Să o vezi pe-a mea mândruță ce frumos e îmbrăcată,
Cu catrință și maramă și cu ie înflorată,
Când mă-învârt cu ea la horă, fusta i se face roată,
Saltă și bate opinca, în pământ se face groapă.
Pe fâneața-înmiresmată, vara, la cosit pe luncă,
Tot la ea mă duce gândul și mi-i tare drag de muncă,
O zăresc din depărtare, vine-n brațe cu ulciorul,
Apa rece-mi stinge setea, ea îmi potolește dorul.
Rumenă în obrăjori, strânge fânul în căpiță,
O ridic de subsuori și ne dăm câte-o guriță,
Ciocârlia cântă-n zare pân* ce soarele apune,
Suntem tare fericiți că trăim în astă lume.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre mândrie
- poezii despre muncă
- poezii despre gânduri
- poezii despre gură
- poezii despre fuste
- poezii despre frumusețe
- poezii despre fericire
- poezii despre dor
Citate similare
Valentin și Dragobete
Pe la sfârșitul de iarnă, în luna lui Făurar,
Două sărbători frumoase sunt trecute-n calendar,
Îndrăgite și iubite de băieți dar și de fete,
Zile de îndrăgostiți: Valentin și Dragobete.
Cel tânăr nu-i de la noi, e venit din țări străine
Să-i învețe pe români cum să iubească mai bine,
Snob, monden și elegant, pripășit de câțiva ani,
Ne dă lecții de iubire imitând pe-americani.
Dezinvolt și îndrăzneț se-adresă în ofensivă:
-Eu sunt tânăr și galant, plin de inițiativă,
Noi purtăm țoale de firmă, îmbrăcăminte de vis,
Nu le cumpărăm din țară, le luăm de la Paris.
N-avem lipsă de lovele, buzunaru-i plin de sfanți,
Cheltuim cât ne vor mușchii cu fițe de Dorobanți,
Nopți întregi noi ne distrăm și prin baruri și prin cluburi,
Cu prietenii din gașcă, ne cinstim și ne dăm fumuri.
Îmbrăcați moderni cum suntem aducem un nou aflux,
Ne pupăm prin limuzine și-n mașinile de lux,
Ne îmbrățișăm în iahturi, pe plaje la tropice,
Ne iubim, ne dăm pupici în locuri exotice.
Dragobete cu mult calm îi răspunde într-o doară:
-Dragostea noastră de-acasă cu nimic nu se compară,
Plină de sinceritate, simplă, pură și curată,
De-o trăiești cu-adevărat nu se uită niciodată.
Și s-o vezi pe Dragobetă ce frumos e îmbrăcată,
Cu catrință și maramă și cu ie înflorată,
Când mă-nvârt cu ea la horă, fusta i se face roată,
Saltă și bate opinca, în pământ se face groapă
Pe fâneața-nmiresmată, vara, la cosit pe luncă,
Tot la ea mă duce gândul și mi-tare dor de muncă,
O zăresc din depărtare, vine-n brațe cu ulciorul,
Apa rece-mi stinge setea, ea îmi potolește dorul.
Rumenă în obrăjori, strânge fânul în căpiță,
O ridic de subsuori și ne dăm câte-o guriță,
Ciocârlia cântă-n zare pân* ce soarele apune,
Suntem tare fericiți că trăim în astă lume.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre zile
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- lecții de engleză
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Gongul unui nou început
bate tare gongul unui nou început
soarele speranței îl zăresc mijind
am sculptat cuvinte cum m-am priceput
poemele luminii le nutresc cu jind.
minunile vieții toate m-au încăput
sufletul e o ladă de zestre vrăjind
bate tare gongul unui nou început
soarele speranței îl zăresc mijind.
timpul mă instruiește ca pe un recrut
la mărul Evei văd șerpii îndârjind
poporul sărăciei între Bega și Prut
sărmanul oftează fericiri tânjind.
bate tare gongul unui nou început
soarele speranței îl admir mijind.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre început, poezii despre șerpi, poezii despre sărăcie, poezii despre suflet, poezii despre sculptură, poezii despre poezie sau poezii despre mere
Flori de câmp
Toate florile din câmp, de pe văi, din poieniță,
Le-aș culege-ntr-un mănunchi și-aș face o coroniță
S-o așez pe fruntea-ți dragă, să-ți mângâi părul bălai,
Brațe moi să mă cuprindă, un sărut dulce să-mi dai.
Să ascult culcat în poală lin cum susură izvorul,
Pe-a lui undă străvezie să ne curgă-n vale dorul,
Păsări ciripind iubirea, frunza-n ramuri să foșnească,
Cu-adierile-i ușoare vântul să ne răcorească.
Soarele a obosit de a drumului povară,
În miresme dulci de tei seara peste noi coboară,
Sus pe boltă-ncet răsare steaua noastră călăuză,
Versu-mi saltă în iubire încântat de a mea muză.
poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre văi, poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre tei, poezii despre sărut, poezii despre stele, poezii despre seară sau poezii despre păsări
Am învățat ce să iubesc
De la soare-am învățat
Să iubesc lumina.
De la floare-am învățat
Să iubesc grădina.
De la vânt am învățat
Să călătoresc.
De la om am învățat
Multe să iubesc.
Să iubesc pământul
Care mă hrănește,
Să-mi potolesc gândul
Când prea îndrăznește.
Să iubesc izvorul
Care-mi stinge setea,
Să-mi astâmpăr dorul
Găsindu-i perechea.
Ciocârlia m-a-nvățat
Cum să îmi iau zborul.
Să mă ridic spre înalt,
Scrutând viitorul.
poezie de Dumitru Delcă (5 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre înălțime, poezii despre zbor sau poezii despre viitor
Amurg de toamnă
Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenușa-ntunecării,
Dulci adieri spre zările roșcate
Trimite vântu-n suflul alinării.
Cocorii obosiți se vaită-n șoapte,
Pribeag mai este dorul depărtării,
Amurgul arămiu din aripi bate,
Se stinge în cenușa-ntunecării.
Se spală luna în apa înserării
Și stelele de praf sunt măturate,
Desprinse, frunze-n pragul disperării
Veștede-adorm în liniștea uitării,
Amurgul arămiu din aripi bate...
sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre toamnă, poezii despre păr roșcat, poezii despre aripi sau poezii despre apă
Te aștept
O ploaie tristă, rece-mi bate-n geam,
Inima mea-i transformată-n scrum
Mi-e dor de zilele-n care-ți șopteam
Că suntem un întreg, avem același drum.
Sufletul meu ușor, ușor se stinge,
Ești departe, dorul de tine nu-l alin
Și mâna mea... chipul tău nu-l atinge,
Iar la răsărit în brațe nu pot să te țin.
Te voi purta ca pe-un talisman în piept
Și-ți promit, vei fi mereu al meu erou.
Pe drumul vieții eu am să te aștept
Până-n brațe te voi strânge din nou!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre promisiuni, poezii despre ploaie, poezii despre mâini, poezii despre inimă sau poezii despre eroism
Scoțianul are multe tare: un whisky tare, la rugby e tare, cu fusta lui kilt, tare caraghios. Și mai presus de toate, e tare zgârcit!
calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre zgârcenie, aforisme despre whisky, aforisme despre fuste sau aforisme despre Scoția
Zi colindă, zi mai tare!
Zi colindă, zi mai tare,
Să mai ningă c-o strigare,
Ca în ceas de sărbătoare,
Să uităm de tot ce doare!
Zi colindă, zi mai tare,
Mai rămâi cu o urare,
Pentru anul care-apare,
Cu noi file-n calendare!
Zi colindă, zi mai tare,
Să se-audă-n depărtare,
C-am scăpat de izolare
Și de-atâta-nsingurare!
Zi colindă, zi mai tare,
Să răsune-ntreaga zare,
Iar din cer să se coboare
Pruncul sfânt la fiecare!
poezie de Violeta Andrei Stoicescu (decembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urări, poezii despre sărbători, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre copilărie, poezii despre ceas, poezii despre calendar sau poezii despre bebeluși
Parfumul primăverii
Un buchet de liliac
A adus mama în casă.
Și eu îl admir cu drag,
Parfumul lui așa frumos miroase.
E parfumul primăverii,
Care mi-aduce aminte
Că se apropie sărbătoarea Învierii
Și soarele e tot mai fierbinte.
Inima îmi bate tot mai tare.
Sufletul îmi este plin de bucurie,
Când admir această floare,
Parfumul ei mă îmbie să scriu o nouă poezie.
poezie de Vladimir Potlog (21 aprilie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre mamă sau poezii despre bucurie
E tare greu când ți-e dor...
Văd acum în depărtare
Un punct mic ce se vede-n zare.
Îi văd! Îi văd venind...
Ziua o-ncep sărbătorind,
I-am așteptat atâta vreme
Și-i greu! E greu să tot aștept,
Pornesc la drum la întâmpinare,
Grăbită să le dau o sărutare.
Acum îi văd, le zăresc fața,
Și-i greu. E tare greu.
E greu să transpun în cuvinte
Tot ce-am adunat atâta timp în minte,
Chiar dacă au venit eu nu le-aș mai da drumul.
Sub mantia timpului i-aș ascunde-n fumul...
Dar vremea mea de mult e în apus
E doar un vis, din visul meu de sus.
poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fum sau poezii despre cuvinte
Cântec pentru mama
Așa cum vrăbiuța ciripește,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Așa cum guguștiucul gângurește,
Îmi cânt și eu amarul în poeme.
Așa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbărețul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi și văd ce rău te doare.
Așa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel și mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ți aduc o mângâiere.
Așa cum în război cel plin de sânge
Privește-n sus și nu-și pierde credința,
La fel și eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, știindu-mi neputința.
Și-așa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Și tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.
poezie de Octavian Cocoș (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre versuri, poezii despre sânge, poezii despre război sau poezii despre plâns
Rondelul măgărușului
Măgărușul greul duce,
Nu se plânge că nu poate,
Turma-n liniște-o conduce
Cu desagile în spate.
Bate vântul la răscruce,
Pân' la stână nu-i departe,
Măgărușul greul duce,
Nu se plânge că nu poate.
Totul merge ca pe roate,
Iarbă proaspăt-o să-mbuce,
În umbrar o să se culce,
Harnic, le face pe toate,
Măgărușul greul duce.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măgari sau poezii despre hărnicie
Poveste din zăvoi
Zăvoiu-adăpostește tufiș lângă tufiș,
mă furișez pe-aproape și mă postez pitiș,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandrețe, îți răcorești piciorul.
Îți pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ți va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.
Te urmărește lacom, privește pe furiș,
la felul cum pui galeș cămașa pe prundiș,
cum despletit ți-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.
I se lărgesc și ochii, se dă de ceasul morții,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorții,
se zbate ca un pește, nu știe ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaște tihna.
Se mistuie, revine și umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.
Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniștea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deșteptul.
Deschide ochii minții, s-alunge toropeala
și simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, știe ce vrea să-i facă
și o cuprinde-n brațe, de dorul ei să zacă.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre odihnă, poezii despre săptămâni, poezii despre păr, poezii despre picioare, poezii despre pești sau poezii despre ochi
Într-o mare albastră
Lasă-ți gândul tot să zboare,
Inima sa-ti înconjoare,
Uită chiar si ce te doare
Zboară dincolo de zare!
Dincolo ce tot ce-i omenesc!
Pentru o clipă lasă-mă să te iubesc!
Stinge focul ce mă arde,
Sau ațâță-l tot mai tare!
Într-o mare albastră,
Tu dulce crăiasă,
Fii a mea mireasă
Într-o lume tot albastră!
Într-o lume fără lume,
Fără mine, fără tine!
Fii tot ce-mi doresc,
Tot ce încă pot să mai iubesc!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre foc, poezii despre dorințe, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre albastru
În pământ mi-aș face casă...
Bătrânețile m-apasă,
Ca un bolovan pe piept,
În pământ mi-aș face casă,
Dar nu-i vrerea Celui Drept.
Viața asta mi-e urâtă,
Nu mai am pe nimenea,
Singură și amărâtă,
Cine apa să mi-o dea?
Feciorul și-a luat nevastă,
S-a luat după fusta ei,
Ambii mă numesc năpastă,
Eu le zic tot "puii mei..."
Când i-aveam pe lângă mine,
Îi hrăneam din mâna mea,
După ce n-am mai fost bine,
Unul, altul mă lovea...
Ba cu fapta, ba cu vorba,
Ba cu privirile-sloi,
"Hai, babo, mănâncă ciorba,
Sau joci teatru cu noi?
Doamne, ce urât miroase!
Duhnești, mamaie, duhnești,
Ți-a întrat moartea în oase,
Cu-un picior în groapă ești!"
Ei râdeau de-al meu necaz,
Eu plângeam de supărare,
Iar cuta de pe obraz,
Parcă se-adâncea mai tare.
" - Puiul mamii, drag copil,
Suferința mea de mamă...
-Taci! Că te duc la azil...
Nu mai face-atâta dramă!
Vrei să mă cert cu nevasta?
- Cine ți-a dat viață? Ea?
- Hai că este bună asta...
N-am timp de durerea ta!"
Dup-o săptămâna, două,
Vin la mine, amândoi...
" - Ți-am găsit o casă nouă,
Cât mai departe de noi!
- Unde mă duceți? Am casă,
Și aici eu vreau să mor...
- Haide, nu fi mofturoasă,
Cu tine nu e ușor!
Peste tot, (nu simți?) miroase,
A bătrân stătut, bolnav...
- Doamne Iisuse - Hristoase,
Ce ți-am făcut așa grav?
Fiule, vreau să-ți vorbesc,
De ce mă alungi întruna?
Neveste se mai găsesc,
Însă "mama" e doar una... "
Într-o cameră de-azil,
Bătrânețile m-apasă,
Crunt e dorul de copil,
În pământ mi-aș face casă...
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soție, poezii despre căsătorie, poezii despre moarte, poezii despre vorbire sau poezii despre teatru
Vara
E atât de cald, încât
Umblă descheiat la gât
Cocostârcul Gât-sucit
Prin fânul abia cosit.
Sar lăcustele lelițe.
Cheamă niște prepelițe
Puii sprinteni din polog.
Merge soarele olog.
Doamne, că încet se mișcă!
Trică zice-n deal din trișcă.
Și-i atât de cald, încât
Umblă descheiat la gât
Cocostârcul Gât-sucit
Prin fânul abia cosit.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare sau citate de Marin Sorescu despre Soare
Pasărea măiastră
Un cântec fără de sfârșit
Ce zboară-n veci în zări albastre,
O flacără cu glas vrăjit -
Măiastra cântecelor noastre.
Oftatu-n doină când îl pune
E un oftat al lumii-ntregi,
Cu el a îmblânzit o lume,
De la opincă pân' la regi.
Cu-o foaie verde frunzișoară,
Când ea o face un descânt,
O simți c-o ia din inimioară
Să stingă răul pe pământ.
Și una de-asta de la noi,
Când zice-așa cu foc și dor,
Se prind în horă câte doi
Și piatra saltă sub picior.
Vom fi bogați c-un infinit
De armonii ca apa vie,
Dumnezeiescu-i glas vrăjit
A strâns comori de veșnicie.
A ars cu fiece cuvânt,
Cu lăutari în nopți cu stele,
S-a dăruit, topită-n cânt,
Măiastra cântecelor mele.
poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre verde, poezii despre sfârșit, poezii despre noapte sau poezii despre monarhie
Ciocârlia
Se duce ciocârlia spre țări mai fericite,
Lăsând mâhnita iarnă cu viscole și ger,
Plăpânda melodie, poete-mbătrânite,
Cu-ncetul se retrage ș-iluziile per!
Natura cărunțită s-acuma tot mai cată
Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut!
Nu mai spera, poete, în inima-ți sfărmată
Să redeștepți avântul doritului trecut!
Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare,
Acolo unde vara mai poate străluci...
Ce mai aștepți, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o dată... dar numai nu aci!
poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre viscol, poezii despre trecut, poezii despre natură, poezii despre iarnă sau poezii despre ger
Nostalgie de iarnă
Searbădă-i iarna ninsă de sterpele-i zăpezi,
De neguri reci pătrunse din zori până-n nămiezi,
Sătul de haina-i roasă pământul înnegrit
În dalb costum așteaptă să fie primenit.
Subțire, îmbrăcată în boțite rochii,
Cu albe flori n-a vrut să ne încânte ochii,
Ar vrea să fie alta, tot caută-n zadar
Să-și regăsească locul sortit în calendar.
Se stinge ziua-n jaluzeaua din fereastră,
Dorul își face cuib în frezia din glastră,
Din aripi fâlfâie amurgu-n prag de seară,
Nostalgice chemări în noapte lin coboară.
poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre zăpadă, poezii despre rochii, poezii despre ninsoare sau poezii despre negru
Atingerea blândă a iubirii
Strânge-mă în brațe cât poți tu de tare
Aerul să-l prindem, să n-aibă scăpare
Haide să simțim pieptul cum zvâcnește
Când inima ta, pe-a mea o întâlnește.
Ochii îi închid și se face noapte
Și-n ureche aud ale tale șoapte
Însă dacă vorba nu îți va plăcea
Să lăsăm tăcerea să vorbească ea
Părul mi-l atingi tandru, delicat
Mângâierea ta m-a înfiorat
Îți simt răsuflarea caldă pe obraz
Și a ta iubire mă poartă-n extaz.
Sunt la tine-n brațe, mă mângâi duios
Nu lăsa să-ți scape acest moment frumos.
poezie de Tara Acharya, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi sau poezii despre tăcere