Voci din goetia

voci groase
din clase înalte
înconjoară case
cu pisici de sticle
sparte, se răsfrânge
cioburi de clase
joase întemeiate în
a fiecărui pubertate
când coşuri iau moarte
sub forme de naştere
azvârlind pe seri de
pături grijulii renaştere
când în camera se ascunde
de obiective, imaginile subiective
propulsate din aparate, butoane
roşii şi albe lângă mâini livide
rachete de mingi încete plasate
de glezne aride pe terenuri călcate
de însele pietrele încălţate cu piei animalice
în obosire se leagănă în viteze
ochilor nevăzători le gâdilă uimire
din cordul lansat de nasurile artificiale
ca simţul unei stele cu mâinile pline
dar în întins goale
le ating vocile groase
cum lacrima unui copil stinge
piepturile cele mai înalte
pe la joase violoncele de moarte
crănţăne cu dintele de departe
omul să făptuiască în şoapte
piersici în suc, mor atârnate
pe sfori de rufe ale unor pene
de cocori ninse de blana calului
de-a câinelui orfan plouate lăbuţe lichide
din sufletului soare mânjeşte cu vaier
ape de aer răsunând cristale muribunde
dezgheţând înveliri de munte urcate
adesea doar cocoţate de pântece nature
pisate de mâna omului obscur
casa-i înconjurată de înjur şi împrejur
de la moarte fur cât să îndur din dorinţa
unei frici fug în brate de mame
cu un murmur îmbrăcat de fâşului unui
da şi un nu

poezie de Cristian Lungu
Adăugat de Cristian Lungu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modalităţi de a muri

Noi n-avem nimic împotriva morţii,
Suntem doar împotriva
Unei morţi agonizante,
Cum ar fi cea a câinilor loviţi
De camioanele care se îndreaptă către Malawi
De-a lungul autostrăzii Harare - Nyamapanda
Sau moartea patetică
A unui peşte scos din apă.

Noi n-avem nimic împotriva morţii,
Doar că nu vrem să murim
De-o moarte macabră ca cele din abatoare
Sau de-o moarte dezonorantă,
Cum ar fi moartea prematură, subită
A masculului devorat
De partenera călugăriţă
În mijlocul dansului sexual.

Dacă tot trebuie să murim,
Să nu murim de-o moarte ruşinoasă,
Ca tăcuta, mucegăita moarte-a unei târfe,
Ci s-avem parte de-o moarte onorabilă,
Cum ar fi cea a soldaţilor în război.

poezie de Dellas Chitekwe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de cristal

Departe în umbra visului tău oval
Fluture pe o petală
Eram o lacrimă de cristal
Dulce amară
Adânc adânc în inima ta
Cu viaţa care muşcă din moarte
Erai vaporul ce mă naviga
Departe departe

Târziu eram un râu de lacrimi
Sparte în cioburi de cristal
Corăbiile tale biruiau furtuna
Ispitelor mele deşarte
Noaptea adorm fără păreri de rău
De dimineaţă o să răsar din pieptul tău
Departe de moarte

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ape

O rază de soare se odihnea
pe umbra unei lacrimi,
reflecţii multicolore
din ape, pe ape,

Libertatea plutea pe aripa
pescăruşului călător,
magia zborului uşor
din ape, pe ape,

Fericirea o scufundam in mare
cu salt de delfin,
năvodul ţi-l întindeai,
ca iarăşi s-o-nchizi,
iubirea-ţi prea multă
de tine şi moarte,
a noastră poveste,
din ape, pe ape...

poezie de Carmen Petraru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

În jurul poeziei se sparg clipe,
Emoţiile se spânzură-n cuvinte,
Se nasc din cioburi mii de legăminte,
Iubiri de fum din suflul unei pipe.

În jurul meu se sparg oglinzi de ape
Şi bucurii se spânzură de maluri,
Un pescăruş eu mă renasc din valuri,
Să zbor, să-mi fie cerul mai aproape.

În jurul tău, se sparg tăceri-ciorchine
Şi bucurii se spânzură sub gene,
Să te renaşti în scrisul unei pene
Din mâna mea sau uneia străine.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile nu sunt niciodată la fel de frumoase ca cele ale unei seri de iarnă, când apusul aproape că ascunde trupul şi când ele par să vină din neant cu o notă de intimitate rar auzită în timpul zilei.

citat din Virginia Wolf
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetul mării

La miezul nopţii marea s-a trezit din somnul ei profund,
Şi de-a lungul plajelor întinse şi pietroase, până departe,
Am auzit cum vine primul val, valul mareelor înalte,
Şi cum urcă pe uscat răsucindu-se fosforescent, rotund.

O voce s-a înălţat din liniştea adâncurilor fără fund,
Un sunet multiplicat misterios în noapte,
Ca cel al unei cataracte-n munţi, la miazănoapte,
Ca mugetul codrului de brazi când vântoasele-l pătrund.

La fel, spre noi vin uneori din neştiute,
Inaccesibile singurătăţi ale propriei fiinţe
Talazurile răscolitoare-ale unui suflet căutându-şi rostul;
Iluminări pe care le credem ale noastre, din noi născute,

Dar ele-s prefigurări şi prevestiri, şi preştiinţe
Ale unor lucruri dincolo de-înţelegerea şi controlul nostru.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre celălalt mal

Înotam amândoi în mijlocul fluviului,
de parc-am fi vrut să fugim dintr-un tărâm fără nume,
spre un alt tărâm fără nume, al libertăţii.
O noapte de smoală, fără lună...
Gândul acelui spaţiu imens de apă,
gândul că sub noi se întind atâtea adâncimi tainice,
înfricoşătoare ne dădea fiori şi ne mâna, fără odihnă, către înainte.
Înotam spre bezna unui mal pe care ni-l indica doar pâlpâirea
unor lumini galbene, probabil nişte case, în care putea să nu mai
locuiască nimeni; case abandonate sau case cu stăpâni defuncţi,
în care lumina mergea chiar şi după moarte,
în care becurile gălbui ardeau nestinse de nimeni, ca nişte
ochiuri de far, până când, exilaţi din propriile răni, ar fi ajuns
secătuiţi de puteri, cu mâinile întinse la ele şi s-ar fi salvat
cu un codru de pâine tare ca lemnul în odăile acelea simple
şi pustii, din bârne.
Se mai apropia de noi câte unul ce părea grănicer,
îmbrăcat însă civil, stând oficial, în picioare, într-o barcă
prăpădită, care lua apă: "Aţi depăşit de mult geamandurile de siguranţă,
sunteţi pe cale de a depăşi apele teritoriale ale propriei dumneavoastră
existenţe, eu nu vă mai spun nimic, de acum sunteţi pe cont propriu!"
Ultimele cuvinte abia le auzeam, căci se scufunda demn, în picioare,
în prăpădita aia de barcă, în mijlocul unui fluviu care ne
ameţea cu parfumul lui de apă verde şi dulce.
Înotam fără să vorbim. Uneori ne atingeam sau ne atingeau
valurile unul de altul.

Noroc cu corul acela discret de copii,
altfel, pluta pescarului ce dormea ar fi intrat, fără ştire, în noi.
Noroc cu copiii; cântau pe nas ca nişte diaconi, sau cum s-or numi
ajutorii ăia de popi care cântă mereu cu ei. Pescarul dormea
cu o sticlă goală lângă el şi la căpătâiul lui cântau vreo cinci copii,
sub pânze croite din vestoane militare groase, întinse slab în sfori.
Le străluceau bumbii în noapte. Înotam spre luminiţele acelea
gălbui şi câte un peşte sfârtecat mai trecea lin pe lângă noi,
cu câte un pui de vultur adăpostit ca într-un cuib în miezul
cărnii roşii, ferfeniţite. Algele începeau să se ridice de sub ape
ca nişte păduri lacustre, cu plante groase, unduitoare.
Ne strigam obosiţi în mijlocul fluviului, începusem
să ne auzim tot mai slab...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezând în Bernoulli

Mă gândesc la dumneavoastră, Monsieur Bernoulli,
De fiecare dată când privesc pe fereastra unui avion
Şi-i văd aripa planând îndrăzneaţă prin aer.
Mă gândesc la credinţa mea
Că fizica dumneavoastră nu se va înşela, iar perna de aer
Acţionând asupra aripii
Va da naştere de fiecare dată
Unei presiuni joase, unei împingeri, unui curent
De aer care ne va menţine sus pe cer.
Şi la dumneavoastră, Isaac Newton,
La legea a treia a mişcării. Când văd dedesupt
Nori şi continente
Lăsate în urmă de jeturile propulsoare ale reactoarelor,
Mă simt îndeajuns în siguranţă încât, închizând ochii, ştiu
Că legile dumneavoastră vor funcţiona
Întotdeauna.

poezie de Arun Kumar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catargul

Catargul colorat cu vise înfloreşte pe ochiul crud al mării.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

Ne–am prins izvorul ierbii de vârful unei aripi,
puterea unei pietre ce ne–a pătruns în os.
Ne hrănim din vânt, din păsări şi din greieri,
din coardă de vioară, dintr–un nuc umbros.

Ne–am prins zăpezi pe umeri şi munţi de stele în şoapte,
fiecare zi, ploi de flăcări vii.
Tulpini de anemone cu gust de mere coapte,
buza unei note, puterea de a fi.

Ne–am prins înaltul şi adâncul, romburi şi pătrate,
geometrii de vise, timpul care geme.
Imperii ce răsfaţă drumuri neumblate
ce urcă încet spre lună atunci când cerul doarme.

Ne–am prins cuvinte nerostite şi sunet de corăbii,
cuib de curcubee şi universul lor.
Leagăne de fluturi, iedere cu săbii,
umbra unei sfere în caligrafia aştrilor ce mor.

Ne–am prins catarg pe suflet, gigantic, cât o mare,
al vieţii fără moarte ce–şi lasă în urmă un gând.
Din cremene şi rouă ne–am tipărit sub soare
un descântec de lumină, verde şi rotund.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de iarnă

El a venit de departe – şi nici n-a ajuns bine
că a plecat încă mai departe:
a stat doar cât să facă
din apele adormite ale inimii mele poticnite
un murmur de silabe, trezind dimineaţa.

Ca toţi oamenii care împart
viaţa lor cu lumina,
era foarte inocent, el a adus din locul
unde se născuse
fervoarea lucrurilor care aparţin mării.

N-am cunoscut veselie mai pură
decât cea care era în pietrele
umede-ale ochilor lui
şi care mai dansează şi acum în flăcările
fiecărui colţ al acestei case.

Spre seară, cântecul
unei pasăruici şi vântul spuneau
acelaşi lucru: nu lăsa pârjolul
deşertului să-ţi invadeze inima.

Iar asta fără ca tu să prinzi măcar de veste.

poezie de Eugénio de Andrade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă şi moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.
.
Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.
.
Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor în ne-patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au însemnătate culturală, morală pentru un popor, nu cei care au luat diploma de patru clase primare, de opt clase de liceu, de patru, cinci ani de la Facultate, ci numai acei care, din cunoaşterea semnelor scrisului, din stăpânirea puterii cititului au ajuns la setea citirii, la putinţa străbaterii sufletului unei cărţi şi a îmbogăţirii fiinţei lor dinlăuntru printr-însul.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decor între viaţă si moarte

Ascult, meditez şi încerc să-nţeleg
tăcerea din gândul ce stă să pornească,
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduţi
prin vagi amintiri ce nu vor să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuţi
din mame uitate sub gloanţele trase.

Şi voci neştiute aud din trecut,
ajung la ureche în zeci de jargoane,
în inimă creşte un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din vastul război
în care soldaţii mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viaţă,
purtând peste zâmbete stropi de venin
şi măşti de revoltă cusute pe faţă.
Azi încă mai mor pentru patria lor
eroi din legende, trimişi prea departe,
ajunşi amintiri în străinul decor
rămas adormit între viaţă şi moarte.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 28.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt copac ramas nepovestit

tu, vântule, îmi spui din nou povestea aia
cum nori se nasc şi mor şi cum iubeşti tu ploaia
deşi ţi-am scris scenariul potrivit,
sunt doar un alt copac rămas nepovestit...

sunt numai eu dar şi un pic din toate
căci fur mereu din lume ce se poate
fur timp şi frunze colorate de rugină
sunt doar un hoţ de raze de lumină.

mai sunt puţin şi-n lacrimile tale,
în amintirea trupurilor goale,
în zorii începutului de mai
când primăverii încă îi zâmbeai.

sunt tot acolo unde-am fost mereu
furând culorile din curcubeu
fur stele de pe-un cer închipuit
sunt doar un hoţ rămas nepedepsit.

poate-am furat şi câte-un răsărit de soare
dar doar să-l dau la schimb pe zâmbetele tale
te rog mă iartă dacă-am şi greşit
nu-s chiar aşa un hoţ desăvârşit.

poezie de Cristian Florin Căpriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să dai naştere unui animal deja pe moarte? Care e diferenţa între o fiinţă născută moartă şi una pe moarte, care agonizează 80 de ani? Niciuna. Doar suferinţa. Dar suferinţa asta nu înseamnă nimic. Din moment ce ei nu pleacă din lumea asta spre o alta, unde ar putea folosi ce au învăţat în agonia de aici, suferinţa piere şi ea odată cu ei. Pleacă goi şi neştiutori, la fel de goi şi neştiutori cum erau când au venit.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei creaţii (2)

Mi-am spart puşculiţa cu îngeri
în căutarea celui cu pene de aur
împrăştiaţi pe jos
au început să cânte toţi în gama pustiirii
cu voci de bronz şi alamă
bătând din aripi găurite ritmuri metalice şi reci
adun cu grijă penele profetice
căzute în durerea ce clocoteşte în tâmple

deschid trapa sufletului
cu mâinile adânc afundate
în solul din sânge şi amintiri
al cimitirului din mine
îmi trag morţii afară
de păr
de mâini
de picioare
spre durerea din tâmple
vocile lor carnale recită
în limba moartă a iubirii
infunde amorem cordibus

o mână de pene
un sac de oase
un craniu
o aură
îngerul de aur e gata şi zboară
îl prind de picioare
pendula bate în uşă visului
mă trezesc
cu mâna prăfuită în galben
îi fac conturul pe foaia
închisă între copertele vieţii

. |

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoici moarte pe carena navei

Navighez pe ape cu curenţi puternici,
Iar Trecutul apăsător îmi pune piedici
Depunând scoici pe carena navei mele, deci:
Multe mirosuri de carne înoată-n apele marine, reci,

Ale sufletului meu.
Valuri mari îngrămădesc, valuri înalte rostogolesc
Lipitori moarte pe destinul omenesc
Îngreunându-i libertatea de mişcare!

Aruncă lesturile-n fiecare zi,
Până când uitarea te va acoperi!
Pentru că eu sunt viu, iar tu eşti mort;
Mă legi de mal, eu năzuiesc spre-alt port,

Acolo-s aşteptat de Ziua mea!
Desprinde-ţi lestul! Din urmă vine-o noapte rea,
Ai nevoie din pupa de vânturi sunătoare
Şi de-o asietă* corespunzătoare.

* Asietă - înclinarea longitudinală a unei nave; altfel spus, diferenţa
dintre pescajul acesteia pupa şi pescajul prova.

poezie de Clopton Lanier, 1842-1881, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume mult prea largă

te simt de parcă ai fi un ţipăt
din larma asta universală
rupt cumva în două şoapte
ca atunci când luna eliberează soarele
după o eclipsă totală
ori precum dublează pictorii lumina
cu o tuşă de întuneric

te simt ca pe o împreunare decentă
între un fulger tubular
şi disperarea din ochii unei căprioare
condamnată la moarte prin sfâşiere
de o haită flămândă de pui de lup

pe când eu fluier ca un începător
într-o biserică de aer şi stele
ca şi cum din cer mi-ai tot veni
ca un răspuns la o rugă de netot
scăpat din dogmă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme

Ai văzut tu nenorocito vreodată
sticla spartă căzută din rame
a unei icoane
a unei icoane
de moarte mirată?
Ai spart tu cu mâna ta de carne
ţeava unei puşti, a unei arme
Doamne, a unei arme?

Pahar umplut cu obuze, cu gloanţe
... al unei arme...
Nu, sigur că nu
nenorocito, făcuto din carne
Nicicând n-ai să poţi să-ţi azvârli
inima din tine
inima din mine

Nicicând, vai nicicând n-ai să le tragi
cum trase sunt în morţi
gloanţele din arme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!