Dreptul de a alege
rătăcit pe cărările sufletului
într-o viață fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie și inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerșind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viața asta, o piesă proastă
cu actori retardați, cumpărați sau ratați
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am pășit către EL
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De vorbă cu mine
mă înfiora lumina ce curgea trist
pe fereastra murdară
în orașul rătăcit între cer și pământ
trist era parfumul cuvintelor
ce mor suav pe câmpuri de dor
nu aveam liniște, nici idei
deci, nu gândeam
nici nu aveam la ce
pășeam aiurea pe alei
mă dureau cumplit lacrimile cerului
ce se scurgeau pe trupul scrijelit de întrebări
zăceam pe treptele părăginite ale lumii
apoi am aprins un rug
să ard rănile sufletului
focul s-a stins în bezna lumii
furios mă adăposteam în mine
cu ochii triști, pierduți și goi
cu trupul încercănat de vise ucise
cu pașii duși, de mult apuși
azi, stau singur cu mine la o masă
pe masă, o ceașcă răsturnată de gânduri
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răni
azi nu mai vin femeie acasă
am fost alungat
iubeam prea mult lumina și cerul
eram damnatul din cetate
mi-era rău și înghițeam sacadat disperarea
eram robul trist al ultimei nopți
în suflet o rană
în palme cuvinte ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n-am casă, n-am rude
aici totul e tragic și trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
o lume bolnavă într-un pat de spital
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop și atât
rebel într-o agonică lume
curg și pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răni
am fost alungat
iubeam prea mult lumina și cerul albastru
eram damnatul din cetate
mi-e rău și înghit disperarea
sunt robul trist al ultimei nopți
în suflet o rană
în palme cuvinte
ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n'am casă, n'am rude
aici totul e tragic și trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop și atât
rebel într-o agonică lume
curg și pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caut o barcă
mă doboară tăcerea
din mine, din jur
am plecat de aici
când trebuia să fiu
eram damnatul din cetate
când m-am întors
nu m-am regăsit
o lume însângerată în jur
viața asta, o epavă ciudată
ce se târăște prin agonica lume
nu mai aștept nimic
ce să mai sper
o viață de lacrimi
privesc în jur
și mă cutremur
mă ucide suferința
corbi pe drum
croncăne pe cer
am vorbit cu ea
mă așteptă
caut o barcă
să trec Styxul
nu vii...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sângerează lumina
zilele sunt arse acum
în jur lacrimi și fum
am despărțit drumurile, am ajuns la amintiri
tragice amintiri
azi dorm între sălcii plângătoare
nimeni pe drum, nimeni în cale
târziu am aflat
sunt străin de mine, de lume, de toate
eram proscrisul din cetate
nu am știut că am pășit într-o noapte dincolo de mine
am atins cu fruntea zenitul unei lumi
azi capul mă doare
lumina sângerează pe drum
ce pot să fac aici, acum
când viața asta este scrum
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptări
obosisem
stigmatizat zăceam printre gânduri
doar ploaia mai spăla sufletul de drum
eram mai bătrân decât mine
uneori mai plecat dintr-o parte în altă parte
eram singur cu timpul
simteam echivoc
o lume trecea, eu zăceam pe un ciot rupt de speranță
speranțe nu aveam, le băusem pe toate la crâșma din drum
eram nimeni
aici și acasă
deschideam, mai scriam câte-o carte, mă scriam
ploua peste mine și totuși ploua
răgușit, mă adunam dintre cioburi de gânduri
ruginise în palme cuvântul rămas
de rămas nu a rămas nimeni
doar ploaia bătea spasmodic în poartă
vroiam să vin dar nimic nu venea
am tăcut speriat, strângând în brațe cuvântul
renunțasem la lume, ruginise și ea
pășeam printre șinele rupte
mi-era sete și totuși plecam
uitasem să cânt
în tindă fata plângea pe note difuze
rătăceam printre cei plecați între noi
sfărâmam lumina în palme
croind curcubee pe cer
învățasem să vâd
așteptând o clipă
ce azi nu venea
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piesa
călător prin singurătate
ochii curg pe geana uscată de lacrimi
uneori merg prin venele sufletului
pulsează sângele în stații terminus
azi am fost condamnat
de nimeni știut, de nimeni cunoscut
pământul a cerut pământ
laurii căzuseră pe oasele calcinate
eram nebunul din cetate și a contat
acum totul e banal și trist
ca o piesă de teatru
fără actori sau spectatori
doar regizorul rătăcit pe ultimul rând
dar viața, unde a rămas...
uneori mergeam printre ani
un actor rătăcit într-o piesă neterminată
trecuse vremea,
crucile au țipat într-o noapte și am fugit
pe mâini se așternuse huma
alteori vroiam să mă întorc
eram gândul în noapte
cocoșat ca un semn de întrebare așezat aiurea
orbit de lumină, m-am afundat într-o călimară și scriu...
când nu plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă întreb
mă întreb mereu
fără sens, fără rost
într-o clipă obosită, tare chinuită
băusem mâhnirea pînă la fund
într-o seară chioară
într-o cârciumă goală
doar eu și ea...
nu mi-a păsat de mine, de lume, de toate
sunt beat într-o lume beată
și ce... sunt beat, nu vezi...
pe cer, stele inegale
cad în cale
a mai căzut azi una
se șterg una câte una
stau și mă întreb
desigur fără rost
cum o să fie chipul lumii noi
când totul e clădit
din rugină, nămol și gunoi.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duios Anastasia trecea
nu e despre filme sau actori, e despre viață și despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
și care se chinuie să înțeleagă viața cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
și-atunci cuvântul se retrage
și intră în ilegalitate
ca și genul.
cândva eram și eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
și lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ține istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri încurcate
nu înțelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar și trist
în mine, în jur
priveam cum țipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta știu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simțit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristețe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără rațiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur și el nebun
dimineața pe țărm, nu a venit nimeni
pescărușii plecaseră spre alt meleag
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bolnavul
un spital bolnav la margine de veac
știu, știu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul obosit pe un pat murdar de spital
nu am nimic azi de spus
sunt orbul uitat
într-o lume urâtă, bolnavă
pașii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge și puroi
feși nu am
spitalul e obosit și sărac
de boli, de griji, nevoi
azi zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas
eu chemam lacrima să spele murdăria din jur
noaptea plângeam pe patul bolnav
chitara era ruptă și timpul rănit
și totuși cântam
pe acorduri de suflet
aici nimeni nu vorbește
eu zac pe un pat
afară timpul zgârie tăcerea
mă dor timpanele sufletului
furios, țip
chem sora
să închidă fereastra
sunt străinul rătăcit într-o țară bolnavă
noaptea mănânc ceară dintr-o lumânare
ce-mi arde la cap
lumina pâlpâie agonic în salonul unui spital bolnav
pic... pic... pic
apoi, nimic
lumânarea s-a stins...
dimineața,
un dric așteaptă la poarta unui spital
dintr-un oraș murdar
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre ape și păcate
ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aștept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele și minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se așterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele își mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viața curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine și cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp și nici răbdare
să aștept a ta chemare
amintirile's murdare
pașii se scurg pe o cărare
printre sticle și pahare
toate's sparte, toate's goale
viața asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine și ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pagina ruptă
cad, mă ridic
obosit, mă așez trist în neputința cotidiană
privind obsedat în jur
în căutarea unui sens într-un deplin nonsens
în jur, o lume aleatorie
rătăcită în propria inexistență
la ușă pusesem siguranța
nu a contat
trecuseră pe lângă ea în căutarea mea
au pârjolit pământul, arzând căile sufletului
când au ajuns la mine, eram în altă parte
m-au căutat atunci furioși mai departe
nu m-au găsit niciodată
de secole mă caută disperați
pe cărările murdare ale lumii
uneori, apar într-o carte de istorie
la pagina ruptă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul bolnav
un spital bolnav la margine de veac
știu, știu, boala asta nu mai are leac
sunt bolnavul aruncat pe un pat murdar de spital
azi nu am nimic de spus
ce s-a spus, nu s-a spus
sunt suflet răpus
într-o lume urâtă, bolnavă și hâdă
pașii mei rătăcesc
în salonul sufletelor pierdute
uneori îmi pipăi trupul
e plin de răni
ce ard, ce dor
sânge, puroi și gunoi
decor ireal
feși nu am
spitalul e oropsit și sărac
de boli, de griji, nevoi
zac în salonul bolnav
bolnav fără leac
niciodată a trecut încet-încet de mine
la pas
în semn de bun rămas
eu chemam lacrima să spele murdăria din jur
noaptea plângeam pe patul bolnav
chitara era ruptă și timpul rănit
și totuși cântam
pe acorduri de suflet
aici doar tăcerea vorbește
eu zac pe un pat bolnav de spital
afară timpul zgârie tăcerea
mă dor timpanele sufletului
furios, țip
chem sora
să închidă fereastra
sunt străinul rătăcit într-o țară bolnavă
noaptea mănânc ceară dintr-o lumânare
ce-mi arde la cap
lumina pâlpâie agonic în salonul unui spital bolnav
pic... pic... pic
apoi, nimic
lumânarea a plâns și s-a stins...
dimineața,
un dric așteaptă la poarta unui spital
dintr-un oraș murdar
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o gară
plecasem din gară
o gară mică, urâtă, murdară
urmele pașilor se izbeau dureros de pereți
treceau umbre grăbite prin mine
uitaseră că sunt om
mi-am oprit gândurile obosite
într-o cârciumă, la marginea lumii
beau, cu uimire și nedumerire
și uneori mai scriu
în cuvinte împrăștiate sau împleticite
umplute cu amărăciunea unui timp trecut și niciodată împlinit
expirat în propria inexistență
de ce scriu
ha-ha-ha...
ce întrebare fără sens și în deplin consens
cu cine, cu ce
asta nu mai știu
sunt beat, nu vezi.
deci, am strâns bagajele și am fugit
ușa scârțăia
atunci m-am trezit, a plecare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încotro
e seară, e târziu
pentru clipa
ce azi a uitat să mai vină
un medic a murit în spital
obosit, chinuit de viața asta bolnavă
bat clopote peste timpuri
se scurg anotimpuri
zac pe țărm, ascult pașii
unul, doi... apoi tăcere
se scurge în durere o lume
pășesc printre gânduri
ce viață, ce chin, ce destin
ascult viața cum plânge
știi, e prea mult sânge
curge și curge pe pereții unui spital
rătăcit într-o lume bolnavă
discut cu mine, cu tine, cu cine nu vine
nu înțeleg nimic, nici nu am ce
în absurdul cotidian
timpul se schimbă
orele ceasornicului atârnă haotic
peste cearcănele universului
întorc privirea
să nu mă lovesc de voi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniștea cerului
mă întind sub aripile cerului
pe murmur trist de gânduri
nimeni nu mă înțelege, nici nu are de ce
sau nu vrea
mă rog, chestie de gusturi, de proaste gusturi
rătăcesc prin nostalgia trecutului
privesc în altă parte, azi
mâine, voi privi în cealaltă parte
desigur inutil
fără rost, fără folos
într-un joc steril și pueril
nu găsesc nici locul, nici fericirea
deși o caut fără sens
colind printre ganduri
visul l-au ucis într-o noapte
a rămas cenușa, plânge
clopote bat în neștire
mă spijin de un zid
ascult cum răsună in piatră durerea
pe drum trec fantomatice umbre
si totul e sublim.. nu
pierdut în labirintul unei lumi rătăcite în propria inexistență
mă refugiam
sau poate mă regăseam
pe o coală albă
cădeau gânduri
neștiute, nespuse
atunci nu știam, astăzi știu
dar e târziu
mult prea târziu..
sufletul arde, opaiț chior
într-o odaie fără lumină
respins de singurătatea sufletului
mă înghesui prin cotloanele tăcerii
tac în tăceri repetate
ars de neputința luminii
să plângă în mine
neliniștea cerului e mare
o ascult, plânge
e vaiet etern și tern
nu pot să dorm
o veghez
în neliniștea anilor ce trec, se petrec
vorbesc pe aici, de mii de ani
în pustiu, în gol
în jur o lume exemplară prin absența ei
mâna ce odată se înălța către cer
scormonește azi în gunoaie
ce să cer
ce să sper
viața asta
o piesă proastă
pe o scenă
roasă de ani
cu actori ratați și multe personaje inutile
''am aflat că ai cumpărat
un bilet către Rai
cât ceri
cât dai''
o discuție filozofică
între el și cine vrei
să ceri, să iei
două persoane debusolate
de propria inexistență
ne lepădăm zilnic
de El, de orice...
ce am ajuns,
privește doar în jur...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre spini
ochii mei cădeau obosiți
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei pași
fugise și ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
ușa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înțepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară și un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în țara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viața trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam țigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morți
mă întorc acasă
tata mă așteapta în prag
surâsul morții pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porți
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii și cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
timpul se voala în trecăt
era atât de întuneric în odaia goală
clipele fugeau, eu tăceam zăcând
într-o odaie tristă
eram beat, îngrozitor de beat
nu am înțeles, deci am rămas
am rămas eu cu ea sau cu sticla
era goală ea într-o odaie tristă
unde era sticla, căutam în gând
pe pereți atârnau gânduri răvășite
apoi a venit dimineața, zâmbeai
chipul suav l-am sărutat în zori
am alungat somnul ce izbea obosite pleoape
plecând în doi către noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciorna
aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e liniște în eterna și fascinanta cetate
lugubră cetate
la porți nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăși
și nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă așteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins țigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arși ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce țipă
prin colțuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad și toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană și o mână atârnată
poartă o pană și un gând
pe o ciornă aruncată
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!