Donaţia

Pornind făr'un cap de aţă
Omul nostru strânse-o viaţă
Tot ce dânsul astăzi are
Case, maşini şi tractoare,
Obiecte de valoare
Şi conturi grase în bănci
Cât să nu trăieşti pe sponci,
Zeci de vieţi de-amu-nainte
Un nabab cu-alte cuvinte.
Chiar dacă e cocoşat
Multe l-au invidiat,
Însă ele uitând toate
C-a irosit sănătate,
Că e c-un picior în groapă,
Cum i-a zis în târg o ţoapă,
Ce l-a dorit de bărbat
Văzându-l aşa bogat.
Numai că, moşneagu' nost
Avu minte, nu fu prost,
Şi toată averea lui
O donă, dar statului
Să facă-n locuri virane
Luxoase vespasiane.

MORALA:

Când nu ai urmaşi, să ştii...
Poţi să faci mici bucurii
Celor mulţi ce au rămas
La oraş într-un impas,
Dar... ar mai fi un amănunt,
Statul o fi de cuvânt?

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sobolul şi hârciogul

În vara acestui an
În maidan, la arman
Sub un stog
Un hârciog
A cărat provizii multe
Şi toate pe căi oculte!
Boabe de grâu, de secară
S-aibă ce duce la moară
Şapte vieţi de-amu-nainte
Un nabab... cu-alte cuvinte!
Vietăţi mai mari, mai mici
În afară de furnici
Au invidiat hârciogul
Şi de-aici tot pocinogul,
Că s-a găsit un sobol
Un picuţ cam natantol
Ce avea hambarul gol
Să-i solicite jumate
Din bobiţele furate
Şi-asta, ca să nu-l reclame
La marele şef viezure,
Şef de facto şi de jure
La ANAF-ul din pădure.
Ca să evite controlul
A dat tot ce-a vrut sobolul
Rămânând cu jumătate
Din bobiţele furate.
Dar când şi ultimul stog
A fost treierat, mă rog!
Un domn în costum Armani
Ce-a-ncasat profitul, banii
A dat ordin la mulţime
Să are în profunzime,
Făcându-i hambarul zob
Şi lăsându-l fără bob.
Bine c-a scăpat cu viaţă
Tupilându-se-n fâneaţă,
Căci vecinul său, sobolul,
Cel care i-a luat obolul
A rămas inert pe solul
Proaspăt arat, afânat...
Aşezat la fezandat!

MORALA:

Cei cuprinşi de lăcomie
Ori de crunta invidie
Nicicând nu au sfârşit bine...
Sunteţi de acord cu mine?

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii din care omul învaţă

Chiar dacă uneori este bine să şi plângi,
important este să-ţi ştergi lacrimile
şi să priveşti cu încredere în viitor.
Să zâmbeşti şi să simţi dragostea celor din jur.
E drept că în viaţă, omul are şi de pierdut,
că este nevoit să plângă,
dar trebuie să aibă şi puterea să se ridice.
Să nu abandoneze lupta cu greutăţile vieţii.
Ele sunt lecţii din care omul trebuie să înveţe.
Să înveţe cum să le depăşească,
cum să le evite.
Numai astfel va putea să-şi recunoască propriile greşeli.
Va învăţa că necazurile pot fi depăşite, nu bocite.
Va trebui să ţină minte că
de iubire nu faci paradă
chiar de-o întâlneşti pe stradă.
Să ţină minte că în viaţă trebuie să fii curajos,
nu fricos, altfel, tot ce faci iese pe dos.
Toate acestea sunt lecţii care te învaţă
cum să reuşeşti în viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dovleacul şi spanacul

Într-o bună dimineaţă-
Pe taraba de la piaţă-
Capsomanul de dovleac
S-a luat de-un biet spanac:
-Ce ştii tu? Eşti o verdeaţă
Fără mare importanţă
În a omului viaţă,
Cu alte cuvinte- fleac!
De-asta ţi-au şi zis spanac.
-Sunt spanac, dar văzut bine,
Că sunt plin de vitamine,
Pe când tu, oricum o-ntorci,
Ajungi hrană pentru porci
Dacă nu... chiar şi mai rău,
Cap la orice tăntălău.
Cu-asta, ce mai tura-vura
I-a închis spanacul gura.

MORALA:

Drept să ştie fiecare
Că şi din puţin se moare
Şi e bine a-nţelege
De fleacuri... să nu se lege!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul rău şi prost

Cu omul prost te mai descurci,
De nu-i şi rău, nu te ia-n furci;
Şi cu cel rău poţi să trăieşti,
De eşti om bun şi te fereşti;
Dar fugi cât poţi, cu orice cost,
De omul care-i rău şi prost!

pamflet de George Budoi din Dicţionarul prostiei (18 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La proţap

La masă vine-un mare ştab,
C-un aer mândru, de nabab.
- Sunt X, sunt de la DNA
Sunt tare, nu sunt de colea,
Făceţi-mi loc degrab!

Băiete, dă-mi grătar de porc
Ai grijă, până mă întorc
Să fie gata că, altfel
N-o să te văd bine defel
De sânge-o să te storc!

La budă cum se duse el,
Unul bătrân şi foarte chel,
La masa mare, dintr-un brad,
Făcu un plan ca de-un jihad,
Sau chiar de un măcel.

Şi, cum erau acolo toţi
Din cei cu care greu te scoţi,
Maeştri-n vorbe şi-n umor
De care nu prea scapi uşor,
E simplu să socoţi!

Cum l-au văzut venind domol
Direct la masă, făr-ocol,
Cu gândul numai la grătar
-Adus, deja, de ospătar-
L-au încolţit nasol.

Eşti doar un X, tu, un gunoi!
Şi prost şi gras cât un butoi!
Ce zâmbet tâmp! Ce mare ştab?
Nu te-ai închis nici la prohab,
Ce cauţi printre noi?

L-au tot sucit, ca pe-un ciorap,
C-a ameţit de tot de cap
Şi nu i-a mai priit defel.
Nu s-aştepta ca, tocmai el
Să fie... la proţap.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

iei cuvintele, un mit,
le semeni pe foaia albă
faci din ele bici şi salbă
şi le-arunci în infinit.

şi aşa te joci mereu,
faci din ele curcubeu,
pui o lună, semeni stele,
şi-ţi petrteci vremea cu ele.

mai pui iarbă pe tăpşan,
nori pe cerul plumburiu,
la viaţă încă un an,
la necazuri, un pustiu.

din cuvinte faci morminte
şi mai faci săbii de foc,
dacă vei avea noroc
faci roiala unei chinte.

câteodată faci iubire,
vise năruite-n vânt,
rar de tot si fericire,
când faci aur din cuvânt.

din cuvinte faci de toate,
faci şi viaţă, faci şi moarte
şi, când noaptea întârzie,
faci şi câte-o poezie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2009)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazanul şi ulcica

O ulcică de lut ars-
Aduce vorbe de-ocară
Cazanului de vinars
Ce scoate rachiu de pară:
-Degeaba eşti din aramă
Şi arăţi ca un furnal,
Beţivii te bagă-n seamă
Eu... te văd un criminal!
Când te-ncingi, tu scoţi pe ţeavă,
Pentru oameni fără minte
Pârâiaşe de otravă.
Eu le fierb niscaiva linte,
Foamea să îşi potolească
Toţi aceia care vor,
Dar nicicând nu îi omor
Cum faci tu, de când te ştiu
Şi le scoţi pe ţevi rachiu.
-Tot ce-ai zis îs vorbe-n vânt
Se-auzi dinspre cazan,
Toţi mă cântă pe pământ
Mai ales Mâţu Stoian;
Pe la nunţi, prin discotecă
Am valoare intrinsecă.
Cazangiul beţivan,
Om ce nu cunoaşte frica
Vrând să bage sub cazan
Lemne... a crăpat ulcica!
Lintea-n foc s-a-mprăştiat
Şi a rămas nemâncat,
Însă el atât a spus:
-Bine că-i cazanul sus!

MORALA:

Dacă ştii că eşti fragil,
În discuţii... fii abil!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

N-am apucat să-ţi spun "la revedere",
Nici alte cuvinte pe care-aş fi dorit să le auzi;
Ar fi trebuit să le rostesc când am avut şansa,
Dar am crezut că-o să-mi fii alături cât vântul bate-n duzi.

Mi-a trecut timpul fără să îţi fi spus
Cât de mult ai însemnat tu pentru mine;
Ar fi trebuit s-o fac, dar am crezut că-ţi este clar
Şi acum chiar nu ştiu cât ai înţeles de bine.

Când îţi vorbesc în rugăciuni, din noaptea asta grea,
Aş fi-încântată dacă vorbele-mi urechea ta le-ar auzi;
O, cum ţi le-aş mai spune astăzi dacă aş putea,
Dacă-aş mai avea norocul să fiu cu tine-o zi.

Poate-au fost cuvinte pe care şi tu voiai să le rosteşti
Şi care-au rămas nespuse, deşi tu le-ai gândit;
Dar ştiu că m-ai iubit întotdeauna,
Aşa cum şi tu ştii că te-am iubit.

Să spunem, prin urmare, tot ce-n suflete simţim
Căci ziua cea de mâine se poate să nu vină;
Rosteşte-acele vorbe astăzi cum le simţi,
Nu pierde şansa de-a-împărtăşi lumina din lumină.

poezie de Pamela Hall, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darurile vieţii

De unde era sa stiu
Ca viaţa n-are meniu
Şi ca nu poti comanda
Altceva decât vrea ea?
Ca n-as sta la masa milei
Să aştept meniul zilei,
Ci aş fi ales din toate
Numai lucruri rafinate.
N-as fi stat ca la pomană
Sa-mi dea un colac si-o zeama...,
De-mi dădea ce mi-am dorit,
Toate mi le-as fi plătit.
Ştiu că i-as fi comandat
Mai multe decât mi-a dat!
Nu mi-aş fi dorit belele,
Nicicând n-am poftit la ele.
Imi doream, de pofta bună
Soare ziua, noaptea-lună,
Si plimbari pe-un car de stele,
Eu şi visurile mele.
Aşadar, ca de-nceput
Nişte minte de-am cerut,
Ea mi-o dete la antreu...,
(Multumesc lui Dumnezeu!)
Dupa ce i-am cerut minte
Am vrut niste simţăminte,
Dar sa nu îmi fac păcat,
Că şi dintr-alea mi-a dat.
Iar după ce m-a servit
Zic: atâta am primit?
M-a-ntrebat: "nu ţi-e de-ajuns?
Uite ce mult ţi-am adus!"
M-a-ntrebat cum de cutez,
Ca nu-i bufet suedez?!
Mă uitam tristă la alţii,
Că-i vedeam p-ăia bogaţii
Cum luau fără ruşine
Chiar de nu li se cuvine.
Luau tot ce apucau
Şi în traistă-şi indesau,
Numai eu stăteam timidă,
La un colţ, într-o firida.
Aşteptam ospătăriţa
Ca să vină cu tăviţa
Şi pe ea cu toate cele
Care erau ale mele.
În restaurantul vieţii
Ii priveam pe indrăzneţii
Ce luau fără ruşine
Şi nu aşteptau ca mine.
Dac-aş fi avut tupeu
M-aş fi dus să-mi iau şi eu,
Dar am zis că nu-i frumos
Să fiu omul pofticios,
Fiindcă-i rău şi e păcat...,
Şi-am tot stat şi-am aşteptat.
Din bun simţ şi cu ruşine
Aşteptat-am mult şi bine,
C-alţii-n faţă s-au băgat
Şi-au luat pe apucat.
Viaţă, nu m-am lăcomit,
As fi vrut să fi primit
Dragoste şi sănătate
Lângă nişte bunătate.
Aş fi vrut să am norocul
Sa imi pot alege locul
Unde sa traiesc in pace
Dar nu m-ai lasat..., nu-mi place!
Vrut-am omul meu sortit
Care să mă fi iubit,
Cu care să-mi fac eu casă,
Dar mi-ai zis: nu fi scârboasă.
Că daca nu eşti cuminte
O să-ţi iau niţel din minte
Şi-atunci o să vad ce faci,
Că-n prostie o sa zaci!
Eu m-am ridicat plângând
C-aveam sufletul flămând
Şi mi-aş fi dorit mai multe,
Dar n-a vrut să mai asculte.
Mi-a zis ca aşa e-n viaţă,
Nu ne targuim, nu-i piaţă!
Şi mi-a zis că ce mi-a dat
Este pentr-un om bogat
Dacă ştiu să-mi folosesc
Harul meu dumnezeiesc.
Când mi-a zis că o insult
De-ndrăznesc să cer mai mult,
Tare fost-am ruşinată
Căci mi-a zis că sunt ingrată
Că nu-s recunoscătoare
C-o jignesc şi că o doare.
După ce m-a gâlcevit
Ah, cum m-am mai înroşit,
Fiindcă ştiu c-avea dreptate:
De am minte, am de toate!
Mi-a dat ce-i mai important
Fără sa-i dau vreun talant
Si-apoi după ce m-am mai gandit,
Am plecat si-am mulţumit!

poezie de Florentina Mitrică (29 iunie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porcul şi cioroiul

Un râtan cu şoric gros
Râma în loc mocirlos
Cu asemenea plăcere
De parc-ar fi dat de miere
Când, un cioroi firoscos,
Cu penaj de abanos
I se urcă pe spinare
Şi-i croncăne o-ntrebare:
-De ce eşti murdar tot timpul
Şi nu îţi cureţi şoricul?
Toată lumea-ţi zice porc
De-aici până în NEW YORK,
Când te văd aşa murdar
De mizerii, bălegar!
Din noroi scoţându-şi râtul
I-a răspuns astfel, urâtul:
-Chiar dacă în noroi zac
La oameni le sunt pe plac
Şi-atunci când vine IGNATUL
Eu înveselesc tot natul
Pe când tu, cioroi bătrân
Degeaba trăieşti, îţi spun!
Pe nimenea nu hrăneşti
Altfel spus... paria eşti!
Chiar şi-acum ca un netot
Aştepţi o râmă să-ţi scot.

MORALA:
Sunt şi vieţi ce-s efemere,
Dar trăite... cu plăcere!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa (Sonet Tarot)

Te bucuri de belşug şi sănătate
Indiferent ce faci, bogat e rodul,
De-aceea nu duci lipsă, ai de toate
Nu trebuie decât s-arunci năvodul.
Şi mintea ta e foarte creativă
Proiecte noi îţi stau acum în faţă
Eşti hotărât, priveşti în perspectivă
Şi-n scurtă vreme poţi să le dai viaţă.
Dar dacă energia se consumă
Pe lucruri mici şi iute trecătoare,
Prosperitatea piere ca o spumă,
Vei fi sărac şi gol, fără valoare.

Oricine-ai fi, Natura ţi-e stăpână
Îţi poate da, dar când nu vrea, te-amână.

poezie de Octavian Cocoş (14 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne amintim parabola despre un om care era pe patul de moarte şi despre cei trei tovarăşi ai lui. Primul i-a spus: "Eu te voi conduce numai până la groapă". Al doilea: "Eu voi aprinde o lumânare pentru tine", însă al treilea i-a spus: "Eu voi fi mereu cu tine, nu te voi părăsi nici după moarte". Omul a murit. Soţia lui l-a condus numai până la groapă. Banii i-au aprins o lumânare, iar faptele bune l-au însoţit în veşnicie.

Ieromonahul Arsenie în Familia ortodoxă
Adăugat de mirela nicoleta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am dus apoi la şcolile cele mari din oraş, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huţu era tot mare, dar îmi părea mai puţin straşnic. Nu-i vorbă, şi acum zicea Tatăl nostru, cânta chiar în strană şi citea Apostolul în biserică, şi acum purta pe Mili, ba chiar şi pe Linică cea mică în braţe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot ţineam la el, fiindcă era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huţu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înţelept.

citat celebru din Ioan Slavici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce ne-am ales în viaţă: şlagărul mafioţilor din PSD, care pretind că sunt apărătorii săracilor, dar au condamnări penale (Dragnea, Năstase, Constantinescu, Hrebenciuc, Ghiţă, Maior, Mazăre, Mitrea, Niţă, Rădulescu, Severin, Stancu, Şova, Vâlcov, Voicu ş.a.)

Cu ce ne-am ales în viaţă,
Noi, cu firea hrăpăreaţă?
Posturi grase (sinecuri),
Vile, lacuri şi păduri,
Bani şi aur, multe case,
Plaje, pietre preţioase,
Cu tablouri şi sculpturi,
Firme, iahturi şi gravuri,
Cu maşini, pământ bogat,
Practic cu tot ce-am furat.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (14 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Dorohoiului

Un târg micuţ, provincial,
Dar mai "bătrân" c-un an ca Iaşul,
Şi-a ridicat în Nord lăcaşul,
Drept scut la un atac muscal.

PAN MIHAIL i-a fost chiar naşul
Ce l-a slujit, i-a fost loial,
Acestui târg provincial,
Şi mai"bătrân" c-un an ca Iaşul.

Când deseori revăd oraşul
Şi-observ că-n locul meu natal
E un plictis făr'de egal
Mă-ntreb, e vinovat Ostaşul*

Că este-un târg povincial?

* Ostaşul: Statuia"Ostaşului Român" din faţa Primăriei Municipiului Dorohoi.

rondel de Mihai Haivas din Tangoul poantelor în pas de vals (2009)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te...

Te iubesc!
Şi te iubesc atât de tare
Că mă doare!
Întâi m-au durut două coaste,
Gândindu-mă la aspectul relaţiei noastre.
Apoi m-a durut un ficat
Eu eram maritată, tu erai însurat.
Dar iubeam ochii tăi, gura ta
Numai când te priveam, sufletul mă durea.
Fruntea de mă durea, îmi spuneam ne-ncetat:
Eu chiar sunt măritată, tu chiar eşti însurat!
Iar astăzi dacă-ţi scriu, e doar pentru a afla
Când ştii toate acestea, te doare undeva
Sau îţi trăieşti cu tot cu dureri de ficat,
Viaţă aşa cum e, de bărbat însurat?
Şi-ţi faci bagaju-n lipsă să fugi în ţări străine,
Că viaţa s-a jucat şi te-a-nsurat cu... mine.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula fluturelui ziarist

Omida, dar o... masculină,
(Fiind gramatica haină,
S-admită genul masculin
Pentru o "ea" în sens divin),
Ca jurnalistă... (cer iertare),
Ca jurnalist, pe-o creangă mare,
Săracă însă-n frunze multe,
Omidul (ea) vrând să-l asculte
Toţi cei ce ascultau, normal,
Opinii doar în vizual,
Aflând că un gândac de jos,
Tot ziarist, a tras folos,
Intrând într-un partid să-i fie
Mai bine-n viaţă pe vecie,
A spus, ritos, cu voce tare:
"Cu cât mai prost eşti, prin urmare,
Mai imoral, linguşitor,
Mai grobian şi trădător
Ca gazetar şi curvă chiar,
Corupt, lucrând la un ziar,
Cu-atât treci peste-al vieţii hop,
S-ajungi un politruc de top!"
Aplaudat de spectatori
Omida a primit chiar flori
De la partidu-naripat
Care pe loc l-a remarcat
Şi i-a propus să vină-n zbor
Pe post de mare senator,
De vrea să fie sus pe-o cracă
Bogată-n frunze, nu săracă...
Omidul (sau omida)-ndată
Uitând de ce a spus odată,
Se transformă, neaşteptat,
În fluture viu colorat,
Şi printre cei cu penele
Îşi lăuda el genele,
Privind de sus spre-acel gândac,
Tot ziarist, însă sărac,
Care văzându-l aşa sus,
Ca o MORALĂ-atât i-a spus:

De ce te tot făleşti atât,
Când, pentru aripi, te-ai târât?

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta maimuţelor

Azi ne-au invadat maimuţe
Şi mai mari şi mai micuţe.
Toate ţipă-n megafoane
Promiţând multe banane,
C-or să aibă papagalii
Şi de Paşti şi de Rusalii
Şi mai multe de Crăciun...
Va fi un an foarte bun!
Însă ele-au maimuţele,
Cum s-ar spune-beizadele-
Croite pe fapte rele,
Ce-n Paris, New-York fac şcoala
Învăţând maimuţăreala,
Ca apoi, picând din nori
Să fie conducători
Peste-acei ce ştiu şi pot
Să semneze doar la vot,
Uitând timpul de-altădată
Când semnau statul de plată.

MORALA:

Eu, acestor lighioane
Le-aş da coaja de banane
Şi-n liane de lux, huţa
Să se dea cât vrea, maimuţa,
Iar de vor miez de banană
O să-l aibă rar... Pomană!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula coronavirusului gazetăresc

Cică-ntr-un sat, s-a întâmplat,
S-ajungă, fără-a fi chemat,
Un "animal" deloc văzut,
Un virus, cam... necunoscut,
Care, se zice, afectase
Doar amărâţii fără case
(Dar nu şi pe un Preşedinte,
Catârul, fără multă minte,
Un fost Primar, cel ce furase
Cu catâroaica-i, şase case.
Fusese el votat, în vară,
De oile plecate-afară,
Din satul unde el domnea
Şi peste care-acum voia
Să aibă azi puteri depline,
Cu un partid, tot de ovine).
Aşadar, virusul dorit
Doar de catârul învestit,
Să poată el partid să-şi facă
Peste mulţimea cea săracă.
Şi c-un partid al lui, etern,
Să aibă-n sat al lui guvern,
A şi convins, mai mulţi prostiţi,
Supuşii lui neinstruiţi,
Cu virusu-i... încoronat,
Că-i un pericol pentru stat
Cum şi spuneau, spre-nspăimântare,
Cocoşi "viteji" din presă, care,
Voiau şi ei, într-un final,
O halcă dintr-un caşcaval,
Şi-n spaimă-l, tot creşteau mereu,
Pe-acest biet virus ca pe-un zeu.
Fiind oi multe proaste-n sat,
Catârul nostru-a triumfat
Şi c-un guvern numit de el,
Condus de un cocoş tembel,
Beţiv, dar veşnic lui supus,
C-un virus fals... s-a văzut sus!
MORALA:
În ţară, viruşi productivi
Sunt ziariştii proşti, activi!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!