Viaţă

Prea multe aşteptări şi timpul zboară,
Iar ce e dus rămâne veşnic dus,
Tic-tac-ul grabnic mersul ţi-l măsoară
Şi-n fiecare clipă te-ndrepţi spre apus.

Prea multe inutile griji te-neacă,
Te-afunzi adânc cu fiecare gând,
Laşi prea uşor momentele să treacă
Şi ani din existenţa ta trec rând pe rând.

Mâine e-un "astăzi" ce va fi uitat,
Ispite tainice mereu te-agaţă,
Adesea eşti absent nemotivat,
Din darul ce se cheamă, Viaţă.

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrick, ne lipseşti

Alături de Cătălin ai plecat
Într-o seară rece de mai,
Dar noi pe tine nu te-am uitat
Ştim că ne veghezi din Rai.

Timpul trece prea grăbit
Însă-amintirea ta vie rămâne.
Din adâncul inimii te-am iubit
Numele tău răsună-n tribune.

Şi vor mai trece ani şi ani,
Iar şase acum e zi tristă.
Tu nu vei fi uitat de fani,
De-ntreaga suflare dinamovistă

Te-ai dus într-o noapte târzie
Şi ne-a marcat aşa profund...
Plecarea ta prea timpurie
Rămâi în suflet şi în gând!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (16 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea repede

Zboară clipele-n vânt una câte una,
La rând, pierzându-se-n uitate zări,
Prea repede la asfinţit răsare luna,
Prea-n grabă apune soarele în mări.

Prea repede s-a risipit copilăria,
Iar tinereţea parcă a trecut acum,
Prea lungă-i, Doamne, veşnicia,
Pentru o viaţă ce trece ca un fum.

Prea repede trec zilele cu soare,
Iar nopţile albastre nu-mi ajung,
Prea scurtă mi se pare bucuria,
Pentr-un infern atât de lung.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul apus

Am furat o bucată de timp şi-am ascuns-o în stele
Cu un zâmbet timid m-am plimbat mai apoi printre ele
Talpa mea a păşit prea uşor, nimeni astăzi nu ştie
C-am trecut pe acolo cândva, într-o clipă târzie...

Mii de ani am crezut că o lume-i făcută să piară
Neştiind de ce toamna soseşte mereu după vară
Am fost centru solar şi-am sclipit o secundă-n amurg
Risipind vise lungi prea ascunse-n speranţe ce curg

Umbra verii tăcea urmărind pasul meu legănat
Iar poteca rămasă în urmă după mine-a strigat
Rele vânturi băteau peste anii ce-n spate-i căram
Împotriva uitării mi-amintesc şi acum că luptam

Am ştiut că secunda avea chipul fetei bătrâne
Şi din trecerea ei friguroasă nimic nu rămâne
Curtezana din ea e mereu doar un suflet flămând
Care sapă adânc răscolind printre şoaptă şi gând

Înghiţită de-o stea somnoroasă mai alerg prin secunde
Învăţând să trăiesc nostalgii fără lacrimi profunde
Am păşit izgonind anotimpul spre care m-am dus
Patimi dulci am trăit aşteptând doar un ultim apus...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exces de sentimente

Prea multe sentimente

Într-o singură inimă

Prea multe gânduri inocente

Adunate în palmă

Prea multe dureri prea multe vise

Unde au loc şi rezistă timpului

De atâta vreme închise

Ascunse de razele soarelui

Prea multe semne de întrebare

Ca într-un joc divin

Prea multe răspunsuri în aşteptare

Unde rătăcesc de nu mai vin

Şi totul pare anormal de firesc

Toate nedreptăţile din labirintul lumii

Una câte una ne-amăgesc

Lovind la porţile raiului inimii

Unde oare încap atâtea cuvinte nerostite

Când totul este ocupat de iluzii

Unde trăiesc speranţele adormite

În aşteptarea fericitelor concluzii

Prea multe sentimente într-o singură inimă

Ce bate împovărată de griji şi nevoi

Prea multe şi totuşi prea puţine

Din fericire pentru noi...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat să mai culegem flori şi zâmbete

Iubirea are-întotdeauna timp suficient.
Iar pentru oameni, timpul aproape că e absent.
Noi, oamenii, nu mai avem timp pentru iubire,
Tot ce facem este o continuă grăbire.
Pe noi, oamenii, răbdarea ne-a părăsit de mult.
Am ajuns sclavii stresului în al vieţii tumult.
Răpuşi de tristeţe şi de prea multe plânsete,
Toţi am uitat să mai culegem flori şi zâmbete.
În viaţă, de mult prea multe necazuri loviţi,
Am uitat că mai putem trăi şi fericiţi.

poezie de Dumitru Delcă (3 mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir de nisip

Se scurge timpul în clepsidră,
Dispar secunde furibund,
Spre o tăcere insipidă
În care pasul mi-l afund.

Fir de nisip născând momente,
Ce-mi par mereu de neajuns,
Prea multe scări, prea multe trepte,
Prea mulţi de dacă până sus.

Le urc, dar parcă merg la vale,
Spre un adânc nesuferit,
Chiar de nu vreau, e doar o cale,
Mă-ntorc de unde am venit.

Şi tot alerg finalitatea,
Sperând că poate-i început,
Uitând că viaţa-şi cere partea,
Iar eu nu-i dau ce ar fi vrut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri resetate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
Vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe căte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 29.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugite de la şcoală

Prea multe amintiri ce dau năvală
cu umbre vagi din visuri re-setate,
la miezul nopţii vă aduc pe toate,
frumoaselor fugite de la şcoală.

Cu gândurile-mi pline de ispite,
vă chem la mine-n fiecare seară
când luna, pe fereastră, de afară,
se scurge-n pat cu raze poleite.

Şi-n muzica celestă care vine
din adâncimea cerului albastru,
pe frunze dantelate de jugastru,
vom scrie noi poeme cu aldine.

La rând, pe câte-o frunză fiecare,
cu rimele gândite împreună,
şi un condei din razele de lună
le-om termina-nainte de plecare.

Spre ziuă când veţi fi deja plecate,
trezindu-mă din visu-mi repetat,
m-oi întreba de nu a fost păcat
că n-am putut să vă iubesc pe toate.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 28.09.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Am oferit
probabil prea puţin
din ce-nseamnă
"a da"

am aşteptat
probabil prea mult
de la verbul
"a iubi"

într-un târziu
m-am trezit
aşa cum am fost
de fapt
tot timpul.

poezie de Ovidiu Scridon din Portretul unui gând
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află Ceea Ce Eşti pentru că restul sunt doar efemere poveşti. Şi ducem prea multe poveşti cu noi. Ştim prea multe, credem prea multe, vrem prea mult, sperăm prea mult. Şi toate aceste dorinţe ne leagă cu lanţuri invizibile de identitatea corp-minte, de ceea ce nu suntem. Pentru că dorinţa pentru ceea ce nu eşti aparţine a ceea nu eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - VI

Prea multe vise voi mi-aţi secerat;
Tristeţi tulburate ard în fiece cuvânt!
Mă rog să uit de flăcări, de păcat
Şi să îmi curăţ sufletul atât de-nfrânt

Prea multe lacrimi eu am vărsat;
Dorinţele m-au dus către abis!
Acum mă uit în urmă-nsingurat
La câte-am îndurat şi câte-am promis!

Prea multe zboruri m-au vidat!
Aş fi avut aripi şi idealuri înalte
Dar toţi din jur m-au alungat
Să le fie amar de dor, singurătate!

Prea multe gânduri mi s-au surpat!
Şi din lumina viselor de altădată
O flacără-n poezie m-ar fi înălţat
Dacă n-ar fi fost ura voastră toată!

Prea multe sentimente m-au erodat!
Săruturile au fost de umbre devorate!
Te-ntreb o, Doamne, dacă m-ai fi iertat
De vieţi netrăite, de vieţi şi vise alungate?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Poveşti...,
De ieri şi de mâine
De- acolo şi de-atunci.
O zi e, mereu!

Azi poartă, pe rând,
Şapte nume venite din gând.
De nu-i azi, e visare.
De-i ieri, ori de-i mâine,
Şoapte de gând
Te-mbată pe rând.
Nu-i zi ca azi.
Tu eşti, azi.

Rămâi ca acum,
În acum- ul lui azi.
Ca azi nu va mai fi un alt azi,
Ca azi nu va mai fi un alt tu,
Ca să fii.

Azi pierdut în ieri, ori în mâine,
Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Eşti gând,
Ori aici şi acum
E doar azi.
Rămâi tăcut ca ziua de azi.

poezie de Florin Dragoş Minculescu din Cine nu Eşti (2016)
Adăugat de Florin Dragos Minculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indulgenţă divină

Mă mint să văd în mine ce nu-i adevărat...
Mamona nu stă-n casă cinând cu Dumnezeu...
Mă mint c-aş fi aleasă pe drumul cel curat,
Dar adevăr, e numai orgoliu-n apogeu.

Sunt mult prea multe taine ce eu am cunoscut...
Aşa multe mistere pătruns-au prea adânc...
De la-nceput mi-a dat multe de avut...
Cărând neîncetat din timpul meu de prunc...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa...

Un vis frumos s-aşterne-n prag,
Un vis ce nu mai vine
În al nopţii lung metraj... te aştept
Te aştept pe tine...

Trecut-au nopţi şi zile-ntregi
Trecut-au în neştire,
Trecut-au luni şi ani la rând,
Iar eu te-aştept pe tine.

Trec anii încet, trec rând pe rând
Trec anii în neştire,
Îmbătrânesc în al vieţii gând
Gândindu-mă la tine.

Doar o lumină se mai vede-n gând,
E ultima ce moare,
Apar trecând rând pe rând,
Speranţa şi împăcarea.

poezie de Tudor Mihai
Adăugat de Tudor Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă, femeie...

Eu n-am să-ţi spun că te iubesc,
E prea banal şi prea firesc,
Dar am să-ţi pun un câmp cu flori,
Iar la sărut îi pun fiori.

În fiecare zi o floare
Ţi-o voi aduce la picioare.
Voi sta de veghe nopţi întregi
Şi-ai să-ntelegi...

Eu n-am să spun că te ador,
Dar visu'-am să ţi-l fac uşor,
Pe braţe-am să te port la cină,
Te-oi duce seara în gradină,

Pe mân-am să te culc în noapte
Şi vorbe dulci ţi-oi spune-n şoapte,
Ţi-oi umple casa de copii
Şi tu vei ştii...

Eu n-am să-ţi spun nici vorbe mari
Precum vestiţii cărturari.
Dar când vom fi pe-acelaşi drum,
Întotdeauna... ca şi-acum,

Vor trece zile rând pe rând
Şi-om împărţii acelaşi gând
Şi-o curte plină de nepoţi,
Ai să socoţi...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!