Străinul

Dumnezeu e pretutindeni (punct)
chip şi asemănare (noi), dar
unde ascundem propria
pretutindenietate?
Cât de largi, cuprinzători ni se îngăduie…
liberul arbitru, ei bine
această condiţie
ne face puternici… şi singuri
sau umili şi în comuniune, unitate.
Cu toate acestea
am tot mai mult senzaţia
că sunt doar o traiectorie
nu am nici măcar
consistenţa unui bob de nisip

limitele sunt înăuntru şi
acest înăuntru este reflexia bogată
a lui afară…
din ce în ce mai greu îmi pare
să-mi asum destinul de om –
menirea mea dincolo de contemplare
cu motivul venirii sau plecării mă frământă
nu mijloacele
ci faptele în sine, rotundul în care
muchii acestui pretutindeni parcurgându-mă
«cine pe cine» sau «cine-cui»
lasă semn!
Oglinda aceasta arată un străin.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea exterioară este partea vizibilă a frumuseţii interioare. Şi ea se manifestă prin lumina care iese din ochii fiecăruia. Nu are de a face dacă persoana e prost îmbrăcată, dacă nu respectă canoanele eleganţei sau dacă nici măcar nu se sinchiseşte de părerea celor care îi stau în preajmă. Ochii sunt oglinda sufletului şi reflectă tot ce pare a fi ascuns. Dar, dincolo de puterea de a străluci, ochii mai au o virtute: sunt o oglindă. Şi reflectă pe cine îi admiră. Astfel, dacă sufletul celui care observă este întunecat, el îşi va vedea întotdeauna propria urâţenie. Deoarece, ca orice oglindă, ochii înapoiază fiecăruia dintre noi imaginea propriului nostru chip.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cred în miracole

nu
nu sunt copil, măcar de-aş fi – şi nici naiv
cred în miracole
veţi spune că acestea sunt deseori doar la alţii…
iată sunt viu
iată iubesc
iată o cumpănă rea m-a scos din conul alteia
şi mai rea – anii trecuţi, Nedorita mă căuta ca o umbră
multe semne în ultima vreme
se aşează lucrurile în jur ca de la sine
o concentrare aş spune, în calea mea, de lumini
alb-sidef
speranţa s-a aciuat la ceafă şi mă saltă
toate părându-mi dintr-o dată mai lesne de înţeles
iată, simplitatea acestor rânduri
nici măcar nu ar părea poezie
mărturisire mai degrabă

Nu-mi hrănesc iluzii sau obsesii din
căuşul palmelor, pur văd cu vedere nouă
curândul
îmbrăţişându-vă
îmbrăţişându-mă în oglinda unui lac – undeva
există

de-mi puneţi pe seama religiozităţii…
nu, nu veţi greşi – deşi n-a atins «bobul de mazăre»
rotundul sufletului credincios!
vă spun… ceva se întâmplă. veţi vedea!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu e contemplare

plângi, norul tău preferat s-a dus
să plouă departelui…
plângi, basmul a fost scurt în seara aceasta
şi inima ta flămândă mai crede…
te zgâieşti la rotundul lunii şi
nu chemi actul contemplare
este aceeaşi lună pe care o rugai
lipindu-ţi nasul de geam să nu plece
până te faci mare

arunci apoi
aceste rânduri mâzgălite ţinând
foaia pe genunchi
vântul va şti unde să le ducă
adormi, fără vise
în ziua următoare vei primi
o telegramă, un semn – undeva
a înflorit caisul pentru tine
«să nu vii după ziua culesului»
acolo unde norul tău preferat…
unde basmul face la dreapta apoi
de două ori la stânga, sus
câteva muriri… luna, iată-i rotundul
nu-i nici de data aceasta contemplare
îţi trezeşte atenţia
o hârtie mototolită, a reuşit
ţi-a desenat pe chip ultimul surâs
singurul dealtfel
întreg

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

corbitor

în locul unde se reculeg apele
cerul nu ajunge
umbrele se multiplică la fiecare pas
desculţ, în mantia de argint a lunii îmbrăcat
aud muzică înăuntru şi lunec în dans
dansul mă are şi nu eu pe acesta
sunt ram subţire sau nici măcar atât – traiectorie
părere că zbor descărnat – nu…
aşa cum mă ştiţi sunt doar umbrele
proiectate, în ele dansul îşi are măiestria
întâlnirea într-o secundă
a tuturor emoţiilor, simbioze, culori
forme, sunete… lumina-i de fapt
singura atitudine…!
Ba nu, şi ochiul, altfel de unde aş şti
sau văd cu buricele degetelor
cu tălpile, buzele, cu genunchii
cu genunchii rădăcini

ghem de foc stern rotind eliptic
continuu
trupul meu de vânt…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

moment de bine - 4

duhul frunzelor plecând încotro
traiectorii, prefacerea culorilor, frânturi
de voci: oameni, păsări, animale,
nerăbdarea vântului, poala lui amplă
gustul astfel al stropului de ploaie, lumina
strânsă
dar mai mult parfumurile în amestec nou
îmi încarcă momentul acesta de bine plin
revărsând ca într-o clepsidră care
nimeni nu o va întoarce, capătul ei fiind
străbătând germinaţii promise
în ierni probabile, apoi în alte anotimpuri

am şi mai mult senzaţia că sunt
în toate acestea
că nu mă veţi mai găsi niciodată
cel de acum

nu sunt pereche precum pantofii, nu am replică
precum un ecou la ecou – ori cutremur
am doar momentul acesta, cuibărit în el
vi-l dăruiesc vouă, dezbrăcaţi literele, sunt acolo
ca un «ă», ca un «o» sau «t»
«m», «u» şi «n», împreună cu duhul lor
mi-e bine
cardinal, sferic
bob…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

lentoare

să nu te temi
nu sunt împietrit, doar un pic mai lent
îţi pare mima neschimbată
dar gestul curge
sunt doar speriat şi nu în contemplare
nu sunt bolnav, nici n-am orbit

de ţin o vreme ochii
răsuciţi spre înăuntru
rămâi alături, aşteaptă în tăcere
dacă nu ai, ia de la mine, ia totul şi
lasă-mi numai rugăciunea, o cheie
a zilei fără mâine şi fără ieri-ul condensat
în lacrimă şi nici aşa să nu te temi.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai descoperit tu că propria mea Inimă bate în pieptul tău? Oare ai uitat că nici măcar un fir de iarbă nu se mişcă în lumea aceasta de vis fără voia Mea? Dar tu pretinzi că ai primit ajutorul bietului cascador ce este mult mai păcătos ca tine? Iar Acum, vii în faţa mea, Tatăl tău şi tot mie îmi ceri socoteală pentru că l-am definit, drept un iluzionist, un cascador sau biet magician? Oare are vreo una din cele cinci mari religii monopolul Meu, te rog, ca prin vasta ta experienţă să îmi spui fiule ca să mă închin la ea sau la sfinţii minţilor umane deşarte? Atunci la ce folos vă rugaţi la deşertăciune dacă Eu însumi mă dărui fiecăruia dintre voi? Adevărat, adevărat vă spun, tot ajutorul pe care-l puteţi primi de la această lume e doar deşertăciune că inima voastră este deja cu Mine pentru că e propria mea inimă, doar gândul nebun continuă să-şi trăiască separarea închinându-se şi cerşind la toate porţile religiilor acestei lumi şi mai mult vis şi mai multă deşertăciune. Află cine eşti, fiul meu, căci nu ai fost născut vreodată şi atunci ce crezi că ştii sau îţi aparţine din acest vis?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o vreme, n-o mai fac cu înverşunare. Nici apropierea, nici pierderea. Ceea ce unora le pare a fi sfârşit sau "prea târziu" pe mine mă face să mă simt (iar) la început, mereu la început de poveste. Golul din suflet se umple cu oameni noi, cu alte istorii, cu alte feluri de "cald", la care nici măcar nu mă gândisem. Mă opresc în locuri unde stau un pic sau un pic mai mult. Cât mă lasă inima. Nu mă plictisesc, nu sunt tristă, doar uneori bate vântul ceva mai rece pe dinăuntrul meu. Şi atunci îmi imaginez că fiecare dintre noi rătăceşte insular printr-o lume cufundată preponderent în iarnă. Nu trebuie decât să ne intersectăm poveştile, căutând starea de bine. Insule calde.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

!…

Nu mai ştiu ce a rămas nescornit
ca semn al iubirii mele
gura a căpătat conturul teiubesc-urilor
pasul lasă dâră şi-n ea să citeşti
declaraţii de dragoste
ochii dilataţi – sau lumea?
În orice umbră se probează şablonul umbrei tale –
devenind gest reflex
Acestea toate vin natural…
şoaptele tale sunt muzici care mă ţin
sub un duş de nisip – clepsidră pe măsură…
fiecare bob având efigia ta, secţionează carne, os, nerv
şi venă, renăscându-le cu frecvenţă uluitoare

dovada iubirii sunt
Eu
altfel, nu mai ştiu…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciocolată amară

Femeie, cine te sărută pe frunte şi pe inimă?
Doar vântul? Şi soarele când nu te-ascunzi de el?
Şi ploaia, uneori, sau neaua. Dar de iubit cu patimă?
Nu-i cine. Doar în vise mă cuprinde şi m- alintă uşurel,

Un tânăr ce miroase-a maci, cu ochi de ciocolată amară.
Mi-e drag, dar tare-i încruntat şi mai mult mânios îl ştiu.
Îmi face nopţile frumoase şi... poate-l păcălesc la vară,
Îi descreţesc fruntea şi mintea. Aş vrea să simt dacă e viu.

O fi, că doar nu umblă mort pe drum, sau.... poate.
Dar dacă-i mort ce-o fi păţit? Vreo boală? Sau iubirea?
De-aceea nu mai vrea plăceri să aibă. Nici păcate.
De înviat nu l-oi putea. Doar Dumnezeu, c-a lui este menirea.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Cine sunt eu?
Cine eşti tu?
Un da sau un nu.

Cine e el?
Cine e ea?
Un nu sau un da.

Cine e bun
Sau cine e rău?
Diavolul sau Dumnezeu.

Cine e rob
Şi cine e împărat?
Cel sărac sau cel bogat.

Ce întrebare stupidă
Mi-am pus,
O întrebare veşnic fără răspuns.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu stau la rând, să nu îmi vină rândul

trupul ia distanţă din ce în ce mai multă
de cine sunt şi cine bun mă recunosc
oglinda mă scuipă şi duşmănos insultă
şi-azvârle în aer putred iz de mosc

nu am murit, zic, mai am destulă cale
erorilor să le-mplinesc cumva rotundul
cât ora judecăţii şi-a iubirii sunt rivale
nu stau la rând, să nu îmi vină rândul

dileme-s prea puţine, banale şi precare
când neştiinţa umple-n mine orice gol
din cineva ajung faimos un oarecare
foamei stăpâne respectându-i protocol

minţii mai curând deloc nu o să-i pese
de trupul săvârşit în irosiri şi alte trude
o să mângâie pe creştet şi lasciv pe fese
Luna, cu ifosele ei misterioase, prude

acum, un fel de atunci sau de cândva
singur parcurgând desculţ, haihui, geneza
în pauză, implor oglinda mea, a ei, a ta
să nu lovească jos, că-mi taie maioneza.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă pe o stâncă

Înăuntru, geana unei lămpi micuţe. Afară,
Sclipirile farului peste marea neprimitoare şi temută.
Înăuntru, sunetul vântului. Afară, vântul.
Înăuntru, inima închisă şi cheia pierdută.

Afară frigul, vidul, sirena farului. Înăuntru,
Omul puternic luptându-se să-şi reia soarta în mână,
În vreme ce ornicul orb devine tot mai iute, tot mai zgomotos.
Afară, luna mută şi mareea gureşă peste care luna-i stăpână.

Înăuntru, blestemele şi binecuvântările-ancestrale.
Afară, căuşul gol al cerului, golul adâncurilor, abrupt.
Înăuntru, un om pragmatic, vorbind la o cruce
Despre lucruri folositoare lui, într-un somn întrerupt.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Trebuie să mergi la biserică pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu? A. M: Când şi unde te-ai desprins de Dumnezeu, de trebuie să mergi într-o "biserică" ca să te reîntorci la EL? Cel mai mare păcat al tuturor timpurilor este religia, ea scindează Absolutul, Numenul în fenomen adică, credincios şi Dumnezeu. Cel mai mare păcat al tuturor timpurilor este religia pentru că îţi vinde separarea la preţ de mântuire, ce boală o fi asta? Toate religiile nu sunt nimic altceva decât cultura separării şi prilej de războaie. Dar de ce, nu să fii mântuit, ci să te topeşti în inima lui Dumnezeu Aici, dar de ce nu Acum şi nu într-o "biserică" sau în halucinanta "viaţă de apoi"? Oare Dumnezeu e atât de redus încât să stea într-o biserică sau el este pretutindeni? Cum ar putea fi Dumnezeu intermediat de fiinţe care nu se cunosc nici măcar pe ele şi care vând separare la preţ de viitoare (eventual la Sfântul Aşteaptă!) mântuire, unitate?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea urmează pretutindeni iubirea, indiferent dacă aceasta din urmă este returnată sau nu sau dacă celălalt îi răspunde cu aceeaşi monedă. În aceasta constă rezultatul iubirii, în faptul că valoarea ei este intrinsecă. Ea nu depinde de răspunsul celuilalt, ci vă aparţine în întregime dumneavoastră. Nu contează nici pe cine iubiţi: poate fi un câine, o pisică, o piatră sau un copac.

Osho în Farmacie pentru suflet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Nu ştiu dacă bobul de nisip
Se întinsese lângă mine leneş şi tăcut
Sau era umbra lui, răcoroasă şi zâmbind
În timp ce el mă privea din cer
Dar, acolo unde timpul seamănă
Cu gâtul prelung al unei girafe
Sau cu veninul şarpelui cu clopoţei,
Nu este important dacă respirăm aerul
Sau senzaţia transpiraţiei lui
Şi nici dacă iubim femeia
Sau ceea ce ne lasă ea să iubim
De fapt, dacă acolo nici noi
Nu ştim ce vrem să fim
Sau dacă ne vedem tot pe noi
Ori cu totul şi cu totul altceva,
Ce putem şti despre iubire!?

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!