Calofile...

respir acest aer buvabil retrăindu-l
mediteranean, armorial «atunci-ul» răzbate
din algezii rămase, granivore...
M-am vrut un goliard destoinic?
Iată
nu-s
mi-a-nfipt «prezentul» astupaş, pulberi
nu-n ochi
ci-n bustul fricii bostănos...
Să fiu brevilocvent – nesuspectat de
cacosmie: m-apleacă ancilar, dar insistent
şi acrimonios destin, să beau din aer
nu din vin
apoi să trec de grafospasmul gri-vernil
de arlechinade ample – stil subţire
de «te iubesc» debil când urlă
heliofil
un suflet viu şi-i viu...
Acest rulment imens căruia-i spuneţi Galaxie
mă ştie şi îl chem drept chezăşie
în desele momente de... cataplexie...
Cu fruntea-n amintire cad
nu-s beat, încă beatitudine destulă nu-i –
fereşte-mă de hulă – la morţi
să nu mă spui...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i amiază –
Reperele zilei lipsesc – nu-s zori – şi nici amurg.

Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego

Sfârşesc prin a naşte în jururi mereu
Durere nebună ce creşte în timp,
Se-adună în suflet. Devine mai greu
Să fac necuprinsul din mine iar nimb.

Chem disperarea, amarul şi frigul;
Toate m-ascultă, îmi cad înainte,
Afară tronează despotic nimicul,
În mine – năvalnice, surde cuvinte.

Dezgust şi tăcere mă-neacă de viu.
Aş vrea să aud, să umblu, să ştiu
Dar totul decade din suflet în sus.

Eu umplu natura cu mine, pe rând,
Sădesc deznădejdea în norii ce nu-s.
Mă fac necuprins de apă, pământ.

poezie de Dragoş Nichita
Adăugat de Mihaela Dragu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng la fel ca voi...

mă împrăştii în cuvinte
şi m-adun şi iar m-adun,
multe nu le ţin nici minte,
se ard seci şi fără scrum,
dar m-apucă câte-o dată,
să le chem să-mi fac*- un vers
şi atunci aşa pe-o pată
câte-o poezie ţes...
nu-i minunea de pe lume,
e cum e, e nu ştiu cum,
e ceva ce n-are nume,
e din mine, e de-acum

mă împrăştii câte-o dată
şi chem luna şi-i şoptesc,
ea mă ştie ca o roată,
când cuvinte învârtesc
şi mă ştie singuratic,
doar cu ea eu mai vorbesc,
câte-o dată sunt apatic,
ea zâmbeşte, eu mocnesc
şi mă ştie din iubire
şi mă ştie din nevoi,
cu ea cad în amintire
şi-atunci plâng la fel ca voi..

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biruinţa

Isus a înviat din morţi, biruitor,
din Însăsi viaţa Lui dând viaţă tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate şi-mpărat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Şi toate spun că Cel Crucificat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat cu trup de slavă plin,
aşa cum vom trăi şi noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
şi florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Isus a înviat, puternic şi slăvit.
Şi sutele de fraţi cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viaţa ce mi-a dat
trăieşte, trăieşte, e viu cu-adevărat!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
https://Versuri. ro/w/jo87
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun

Vin din cer colindători de toate felurile
De la cetină, la frunze întârziate ruginii
Cântă Crăciunul cuprins de toate dorurile
Şi de mult rodatele gânduri pământii...

Apusurile iarna-s colorate magic
Cu reazăm de putere şi aruncă dor...
O stea cade spre mine tragic
Şi-mi spune că nu-s nemuritor!

Prezentul este mai dulce de Crăciun
Mi-a pus cineva un dar sub pom
Ar trebui să fiu mai viu, mai vesel şi mai bun
Şi om să fiu, un mai mult om...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele ne dau apă la moară

Mă joc cu vântu acum în palmă
Cu spicele de aer viu
Şi-aud cum clipele mă cheamă
Dintr-un pahar de clipe albăstriu

Şi flori de aer iată acum
Ne prind în zâmbete uşor
De trecem toţi printr-un parfum
De ochi şi vise mai cu spor

Cu flori de paşi îmi împletesc
Şi mersul şi cărarea
De sus când norii ne privesc
Şi ne-nverzesc la toţi răcoarea

Ne-nscriem ochii până-n nori
Pe aripi de tăcere
Străpunşi de atâţia reci fiori
Din umbra ce nu piere

Lambriuri mari iată de vânt
Cu stete ne-nfăşoară
Pe când cuvânt lângă cuvânt
Na dau apă la moară

poezie de Ioan Daniel Bălan (14 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papa

Papa, te am din nou în minte
Atât de blând, uman şi drept;
Cel ce-mi cerea să fiu cuminte,
Mai înţelept ca el, deştept.

Îţi simt pe-obraji perii din barbă
Când mă strângeai la piept de dor,
La Montreal în parc, pe iarbă...
Te lăudai; "Am un fecior...!"

Îţi simt pe umăr palma caldă
Şi râsul ţi-l aud, ştrengar.
Din sânge, al tău, inima-mi scaldă...
Te-aud; mă-nveţi abecedar!

Îmi pipăi piept -că sunt ca tine
Cu forme un pic mai voluptoase-
Să fiu şi eu sprijin de bine...
Un trup şi suflet, carne, oase.

Nu mai am altul de prieten,
Căci azi numele-a dispărut
Şi-n loc de aproape... suflet ieften!
Cu ochi închişi te ating... Trecut!

Sunt pana ta de mandolină;
Ţine-mă în degete pe strună
Să-mi spui şi mie, moartea-i lină?
Să-ţi fiu aproape os, tăciună!?...

... Sau lasă tată, poate-oi sta
Încă puţin, să te port fiu;
Să-ţi spun din când în când papa,
Doar eu, cuvânt să te ţin viu!

Să nu mă uiţi, pe unde-oi fi,
Că-ţi port nume şi gene, lacrimi
Şi braţe să-mi întinzi... Să ştii
Că vin să-mi spovedesc din patimi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apucături zburătoare

Acest aer apăsător peste respiraţii apăsătoare
Acest încetinitor în lucrurile grăbite
Aceste păsări cu apucături zburătoare
Aceste încântătoare privelişti aerisite.
Toate acestea la prima vedere
par că se schimbă... dispar
într-o limbă nevorbită
apăsătoare!
Inspirăm din aer... cuvintele călătoare,!
Expirăm în aer... apucături zburătoare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Troc

Să-ţi dau ca să îmi dai,
Ce sens!
Îţi dau din timp, din aripi, mers
Ca-n suflet să îmi stai:
Intens!

Să-ţi spun ca să îmi spui,
Ce greu!
Îţi spun din dor, din vină, eu,
Ca-n braţe să îmi cazi:
Al meu!

Să-ţi cânt ca să îmi cânţi,
Ce joc!
Îţi cânt din mâini, din buze, foc,
Ca-n versuri să m-alinţi
În troc.

Să vin ca să îmi vii,
Ce mers!
Îţi vin din ochi, din paşi, divers,
Ca-n goană să mă scrii:
Imens.

Să te iubesc să-mi fii
Ce jar!
Te iubesc des, uşor, stupid, arar,
Ca-n toate să m-alegi
În dar.

poezie de Gabriela Chişcari (24 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

fixat pe un ceasornic

Prezentul nu
nu ne-ncape, tindem spre dilatări
nostalgici de trecut: «bine mai era» – noi… eh!
… şi visătorii: «las că va fi bine» – ardem unicul aer
singurul trup prelins în vanitate
«Trăieşte clipa!»…. care?… deja trecu!

Să mi se dea un altfel de ceasornic
deşteptătorul să pornească-n viitor – ceru
«gândul responsabil cu speranţa» – dar dacă-i 11:59
şi gata, lepezi trupul
cine şi unde-ţi va purta trezirea?!

Un prezent supraelastic atunci, să vină pe măsură
glăsui «gândul ţiitor de garderobe, mime, gesturi» –
şi cu durerile n-ai teamă?!

Le vei dubla sau… chiar şi râsul!

Pasul stă jumătate-n aer, prezentul când este?
… atât!
Ba nu, şi pleoapa – zise «gândul chimist şi răspunzător
de articulaţii» – ea coboară în trecut
la înălţare deja-i confuzie, nimic din ce era înainte
nimic din ce va fi după…
un flash şi iată doar în el încape şi gând şi faptă
iubire şi agregări
Ne-ar mai putea mira minunea Big-Bang-ului? Da.
Am dorul
neputinţa de a întinde-o mână
spre prieteni, spre lacrima femeii, suspendată
spre coapsa ei, iată ce-ar însemna
prezent!
… incoerenţa nu-i niciodată întâmplătoare!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P

Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,
doresc să se împartă între copii şi tine,
întreaga amintire de când eram om viu.

Averii mele brute mai grabnic daţi-i foc,
vedeţi că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,
după sfârşitul nostru vine sfârşitul lumii,
noi, pătimit, poetul de moarte şi noroc.

Mai scriu aici ca banii găsiţi prin buzunare
să-i îngropaţi cu mine ca semn că îi detest
şi ca un ultim, tragic, orgolios protest
al celui care suntem, în locul de uitare,

să m-aşezaţi în groapă cu spatele spre est,
cu tot pămăntu-n faţă, cu lumea în spinare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru sănătatea pământului (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi te închini

prostia nu-i o armă, e scutul de oţel,
toţi sfinţii în cazarmă te-aşteaptă la apel,
durerea nu-i o cale, de nu ştii să o porţi,
bei vinul din pocale şi îi jeleşti pe morţi.

ideile-s corupte, cuvintele-s murdare,
iubiri cu haine rupte, atac şi apărare,
o viaţă-ntâmplătoare nu-ţi va grăbi clemenţa,
de cauţi ajutoare, te bântuie... demenţa.

trecutul te inspiră, prezentul te-amăgeşte,
când firul se deşiră, durerea-i ca un cleşte,
te-ntrebi ce o să vină, ce vine nu contează,
pe dâre de lumină credinţa delirează.

ehei, umanitate, a câta oară scriu
cuvinte aruncate ca lutul pe sicriu?
durerea nu-i o cale, de nu ştii să o porţi,
bei vinul din pocale şi iar te-nchini la morţi.

ce tristă este viaţa, poetu-i încă viu...
sau întrupează umbra a celui ce-o să fiu?

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă încet -
Mă poartă un regret;
Pe aripile destinului
Sub lumina sufleului.
Scăldată în aroma iubirii -
Vreau să fiu din nou,
Să simt parfumul fericirii
Acesta-i cel mai scump cadou!
Picăturile de ploaie
Să-mi spele a inimii văpaie;
Mângâiată de petalele de flori -
Aş vrea sa fiu, până-n zori,
Căldura îmbrăţişărilor s-o simt
Şi-atunci n-am să te mint -
Că te iubesc fără regret
Eu, sincer scriu
Despre un suflet viu
Chiar dacă nu-s poet!

poezie de Veronica Mocanu (12 iulie 2012)
Adăugat de Veronica Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinitul

Întotdeauna mi-a fost drag acest deal singuratic
Şi gardul viu care şerpuieşte pe el vălurind
Depărtările, aducând orizontul mai aproape.
Dar, cum stau şi privesc, dincolo se mai află un spaţiu,
Nemărginit, există mai mult decât tăcerea letală
Întinsă până la cea din urmă frontieră-a acalmiei,
Căreia-n gând îi dau o formă, până când în inima mea
Cu greu se mai poate ascunde vreo teamă. Iar vântul
Se strecoară prin dumbrăvi, oftându-mi în urechi;
Trebuie să compar tăcerea infinită şi vocile pasagere:
Să rememorez anotimpurile,
Liniştite în eternitatea-încremenită, şi prezentul,
Încă viu şi zgomotos. Iar în această
Imensitate se scufundă gândurile mele –
Şi-i o dezmiedare să naufragiezi pe o asemenea mare.

poezie de Giacomo Leopardi,1798-1837, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!