Terorile ploilor

S-au răzvrătit de la o vreme şi ploile...
nu mai cad liniştite şi bune
ci în vârtejuri
şi puhoaie năvalnice
de bidivii lichizi
ce nechează sălbatec
prin norii de smoală!

Sub ropotul lor
vijelii şi bulboane
muşcă pământul
şi-l cară la vale
în cavalcade drăceşti!

În urma trecerii lor
rămân şleauri adânci
apocaliptice semne
de nămol şi prundiş
peste tot...

Ploile nu mai sunt ploi
ci diluvii
ce se reped spre pământ
cu un hăuit de bombarde...

Ce mirifice
şi vesele erau ploile
copilăriilor noastre!...

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de curcubeu

Norii negri dau să cadă,
dar îi agaţă un pui de vânt,
ploile vor să cuprindă
tot ce este pe pământ.
Pod de curcubeu se pune
peste văile deşarte,
norii toţi se răspândesc,
apele rămân umflate.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea complicat totul. De aceea îmi place când plouă. Ploile încete sau repezi, ploile care se opresc la timp, pot simplifica totul. După ploi aerul rămâne atât de curat...

citat din Claire North
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ea visează...
Şi cu inocenta unui copil
pluteşte...
Pluteşte cu aripi de jucărie
cu visele la vedere,
printre oameni..
In adâncurile ei se contopesc
zboruri şi ploi,
visele tale şi visele ei...
ploi de lacrimi şi ploi de stele..
Aprige si calde ploi..
Copilăreşti şi pustii
pătimaşe şi tăcute
Ploile tale şi ploile ei...
Pe toate le canta
Pe toate le tace..
Pe toate le alinta..
Şi visează..
zbor şi... ploi de viaţă dătătoare..

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ploile, cu legile lor, spânzură pământul pe nimic.

Eli Gîlcescu (16 iulie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile copilăriei

Ieri am reîntâlnit
ploile de la noi.
Mi-a fost dor de ele,
de aerul lor
plin de miresme,
aducător de gânduri pure.
Ploilor de la noi,
desculţ şi gol
le adulmecam venirea.
Citeam nămolul lor,
cu flori de tălpi
din cârduri de picioare.
Chiteam atent,
ştiam dintr-o suflare
pe purtători
şi sensul de mişcare.
Ador sclipiri de cer,
cu tunet trosnitor
şi pompieri cereşti
stingând naturi
în agonii toride.
Ploi cu bulbuci
cad vara-n debut
pe grâul în pârgă.
Trezesc aburii pâinii
dorminde-n spuza
copacului trăsnit.
Când plouă,
Viaţa s-adapă
dansând mulţumită,
cu gând de-mplinire
visând la înflorit.
Atunci,
creşte vlăstarul,
perenul sporeşte,
moartea păleşte
fugind peste lan.
Tună şi plouă,
ce mai contează
copacul trăsnit
când spuza aşteaptă
aluatul dospit.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Şi întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură şi râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca nişte eroi înveşmântaţi
Cu zale de aur şi de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Şi călimara e goală.
Doar gândurile foşnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... şi frunze... şi ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa ploilor de vară

Ce voluptoase-s ploile de vară!...
Sunt veşnic calde şi catifelate
Ca bratele femeilor ce ne-nfioară
Cu-aceleaşi biblice senzaţii repetate
La infinit -
Ca ploile fără sfârşit -
Din clipa primului păcat
De Eva şi Adam sanctificat!...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când se-mpreună sexele spre seară!...
Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când le lăsăm să intre în odaie,
Să ne topească buzele timide
In buzele lor calde şi umide!...

Ce voluptoase-s picăturile de ploaie
Când ne repetă-n fiecare seară
Romanţa ploilor de vară -
Pe care noi,
Doi câte doi -
N-o mai cântam nici pe ghitară,
De câte ori
Nerăbdători
Ne-nchidem tainic în odaie...

Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne-ntregesc cu stropii calzi de ploaie
Şi ne sărută, seară după seară,
Cu-aceleaşi buze pline de văpaie,
Eternizând acel "Da capo-al fine",
Pe care noi îl repetam fără ruşine
Pe-aceeasi sofa din odaie
Armonizindu-l cu-ale ploii şoapte
Până se schimba seara-n miez de noapte...
Ce voluptoase-s ploile de vară
Când ne saruta pina ne omoară...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile cântă afară

Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinţilor.

Piaţa-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.

Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naşte suferinţa
şi o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândeşte prin sânge.

Se furişează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin aşternuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ploile

Când încerc să te strig
alte ploi izvorând din pământ
dintre flori
mi-ar da tot
căutându-mă în zori
să le-ascult

poezie de Eli Gîlcescu (12 mai 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ şi cer.
Norii îşi scutură veşminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.

Căci lacrimile mele sunt amare şi reci, precum ploaia.
Tristeţe! ai chip frumos, dar eşti fără milă,
fragilă şi rece aşterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.

În faţa casei mele sunt urme de paşi, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârşite şi iarba se va ostoi de dor şi uitare.
Rămâne doar gândul ce ţipă în noapte
pentru a-şi găsi sălaşul acolo departe, în inima ta.

Şi plouă mărunt, e seară,
tăcerea se aşterne potop între noi şi inima bate şi inima tace
şi luna priveşte timid cu ochi ca de sfinx şi sunet de ploi.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea vieţii

În timp fără de sfârşit
la marginea vieţii, vise nu sunt,
ci mai degrabă o acceptare-n tăcere
a trecerii în lumea ce nu mai apune.

Lumina cea vestitoare de mugure
ca şi seminţele îngropate nu mor,
ploile între tunete trezesc pământul din somn
şi caută-n câmpii mirosul de pâine.

Iar toţi cei ce caută-n memorie
răscumpărarea sufletului ce învinge
păcatul cu iertare,
îşi pleacă genunchi şi văd mai departe
de orizontul spre care merg.

Tu să nu-mi spui că-ţi pare rău
pentru ce nu ţi s-a întâmplat
când căutai peste tot rodul naşterii,
tot ce-i trecut nu se mai întoarce.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim difuz prin ploile durerii

Păşim difuz prin ploile durerii,
Importăm manifestanţi în strada mare,
Perfuzia cuvintelor e varză:
Coduri refăcute, puse-n sare.

Flămânzim cu stele reci sub nas,
Munca nu-i cu chef în ţara-adevărată,
Rezistăm vioi în sărăcii şi boli,
Cu recomandări şi zarea-i bulversată.

Antagonic împărţim credinţă şi iubire
În noaptea minţilor scăpate
Pe lampa lui Ilici care re-nvie
Peste cei ce rostuiesc gresite fapte.

Casele controversate sunt colivă,
Căinţa este-a doi părinţi orfani
De copii, dar vor, prin moştenire
Să se-mbuibe cu euroi şi bani.

Păşim difuz prin ploile durerii,
Luăm felii din ţara noastră-n spate
Şi o cărăm aiurea să o vindem
Unor făpturi stupide de departe!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în umbră

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
şi cu găsirea de mijloace de înavuţire rapidă
stăm şi mai bine.

totul a trecut în umbra tăcerii
privesc în continuare cum se defrişează în duşmănie
şi aştept o zi când totul se va opri
mă tem că nu se va întâmpla în curând
şi vin ploile fulminante care ne pedepsesc
pământul alunecă şi apele cresc
se revarsă peste oameni şi bunuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Frigul vine prima oară,
Cade bruma peste vii,
Făcând iute să dispară
Verdele de pe câmpii.

Soarele şi el apune
Mai devreme ca oricând
Voind parcă a ne spune:
Iarna va veni curând.

Norii-n ceruri se agită,
Ploile ne dau târcoale,
Ziua este tot mai mică,
Turmele se-ntorc în vale.

Deodată şade vântul.
Cerul este-ntunecat;
Se îmbracă tot pământul
Într-un alb imaculat

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sumbră noaptea

E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă noaptea

E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă
În giulgiul morţii se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăşi s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea şi-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste praguri

Cum se ţes umbrele vrăjii
ochii nu pot să le pătrundă,
structura lor închisă în griuri
e îmbrăţişată de o adiere secretă.
Nu se împacă cu niciun joc vesel.
Peste praguri măcinate de cari
nu mai trec paşii tineri
şi uşile rămân adesea închise,
lumina se opreşte pe geamul ferestrelor.
Nopţile căzute pe acoperişurile vechi
se absorb ca ploile de către pământ.
Inima mea nu mai încape în piept
şi nu mai ştie de dragoste,
cât lumea nu mai comunică direct.
Trupul mai plăpând decât se vede
respiră aerul poluat şi rarefiat
ca un peşte scos din apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul şi omul

Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.

Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ţinut de hăţuri de-o mână de oase.

Copacul şi omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiam

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!