Bunicule, să nu plângi!
Au venit ca să-și revadă
În concediu, astă vară,
Copilul rămas în grijă
La bunicul de la țară.
Bătrânul s-a-îmbolnăvit,
Respiră din greu, strănută,
S-a forțat când a tușit
Și s-a murdărit de spută.
Părinții nu s-au grăbit,
Parc-au amuțit în glas,
S-au sucit, s-au învârtit,
Au strâmbat ușor din nas.
Copilul sări îndată
Cu privirea blândă, tristă,
Îi mângâie fruntea toată
Și îl șterge c-o batistă:
-Bunicule, să nu plângi,
Îți aduc puțină apă,
Inima de milă-mi frângi,
Tu îmi ești mamă și tată!
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre tată
- poezii despre sat
- poezii despre plâns
- poezii despre murdărie
- poezii despre mamă
- poezii despre inimă
- poezii despre copilărie
- poezii despre concediu
Citate similare
La vederea animalului
S-au bucurat cu toții la vederea
animalului
au aprins focuri și au dănțuit
și s-au bețivit toată noaptea
și nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriașul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloși
și la dinții săi atât de albi
și la fruntea sa ușor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea și s-au
destrăbălat și nu s-au uitat deloc
la cele două brațe subțiri și la coatele
însângerate și la genunchii însângerați
ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri și le-au presărat pe stânci
au răvăși cerul cu privirile lor
și la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat
poezie de Matei Vișniec din Orașul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zoologie
- poezii despre sânge
- poezii despre animale
- poezii despre stânci
- poezii despre stele
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre foc
- poezii despre dinți
Recviem
viața se stinge ușor
într-un trup de țărână
cum seacă al apei izvor
într-o fostă fântână...
luminile toate s-au stins
sub palide pleoape...
frigul în trup s-a prelins
din aproape-n aproape...
gândurile s-au risipit
în noaptea de ceață...
dorințele au amuțit
în trupul de gheață...
iluziile toate s-au dus
păreri trecătoare...
speranțele toate-au apus
ca stelele-n zare...
viața s-a terminat
ca apa din ciuturi...
visele s-au spulberat
ca roiul de fluturi...
poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre apă, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre sfârșit, poezii despre lumină, poezii despre gânduri, poezii despre gheață sau poezii despre fluturi
Juriul circar
Cum doar strâmb a judecat
Și din nas a tot strâmbat,
Strâmbături făcînd jurații,
S-au strâmbat de râs confrații!
epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre râs
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lut, poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre păsări, poezii despre ploaie sau poezii despre ocean
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind în urmă...
(fragment)
(să ne aducem aminte de părinți, nu numai de sărbători)
îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
toți cei ce/au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
plecăciune mamă tată
și tuturor pe care v-am iubi
(...)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre sărbători, poezii despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Copilul cel mai bogat s-a născut din părinți ce s-au iubit și se iubesc necondiționat, fiind învățat să-și mențină sufletul imaculat și de credință luminat.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre iubire, aforisme despre învățătură, aforisme despre superlative, aforisme despre suflet, aforisme despre naștere, aforisme despre lumină, aforisme despre copilărie sau aforisme despre bogăție
Vino, tată!
Mă chinui din greu la poartă,
Dor și lacrimi m-au cuprins,
Te aștept, dragul meu tată,
Zăvorul nu s-a deschis.
Praf s-a așternut în vreme
Pe cărări reci și pustii,
Curtea neatinsă geme,
Te așteaptă ca să vii.
Vino, tată, pentr-o clipă,
Toate-s vraiște-n obor,
Să le așezăm în pripă
Pe toate la locul lor.
Pe Cavancea, calul nostru,
L-am văzut plângând acum,
Vino și să-i pui căpăstru,
Să plecăm din nou la drum.
Doar speranța mai rămâne,
Toate s-au pierdut în vânt,
M-am apropiat de tine
Cu o floare la mormânt.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre flori, poezii despre dor sau poezii despre cai
Privind în urmă...
În casa noastră primitoare
rămasa busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în șara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare
îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
mamă, sunt copilul tău și-a ștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând
plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit
poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre uitare, poezii despre timp, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Privind în urmă
în casa noastră primitoare
rămasa busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toți ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în țara unde veșnic e apus
o țară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
și lavița crăpată tot mai tristă
îi așteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteți dragii mei
ușa de la poartă e încuiată
în curte peste tot și pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
și babele puține câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare
îmbătrânesc și țiglele pe casă
pereții au crăpat și s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut și fără foc
mamă, sunt copilul tău și-aștept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog privește-n mine și mă iartă
precum și Tatăl Sfânt de sus
o să plec și eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece și rănile uitate
și tot ce-a fost și fi-va în curând
plecăciune mamă, tată
și tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că știu că altădată
nu voi putea păși spre răsărit
poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochi de copil
Prin ochiul de ferestră aburit
Cad nuferi albi, steluțe de zăpadă,
Copilul ce în mine-a stat pitit
A alergat îndată ca să vadă...
Din podul casei, sănii dau năvală
Pe derdeluș să lunece în zbor,
Tot satul a ieșit acum să vadă
Că timpu-i alb și parcă mai ușor.
Trec norii suri, în turle diafane,
Bătrânul munte și-a pus un ilic,
Un viscol tânăr bate în rafale
Și el sărmanul a înghețat de frig...
Un horn grăbit își șuieră iar fumul
Să pună sobele acum pe jar,
În clolot fierbe vinul ca nebunul,
O clipă, atât și-l toarnă în pahar.
Plăcinte cu miros de scorțișoară
Se perpelesc prin nuca-caramel,
Bunicul îmi citește dintr-o carte
Un basm, în care tânăr era el...
Cad nuferi mari, steluțe de zăpadă
Copilul ce în mine-a stat pitit
A alergat îndată ca să vadă...
Frumoasă Iarnă, bine ai venit!
poezie de Camelia Cristea din Confluente literare, ianuarie 2021 (16 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre alb, poezii despre zăpadă, poezii despre viscol, poezii despre vin, poezii despre tinerețe sau poezii despre săniuș
Luat
Mi s-au luat din zile,
din avere,
din mile...
Mi s-a luat putere.
Mi s-au luat părinții,
iubire...
Mi s-a luat produsul minții,
fericire.
Mi s-a luat din țară,
din noroc.
Mi s-a luat dreptul de-afară...
drept la joc.
Mi s-a luat dorință,
mândrie,
credință...
Mi s-a luat o feerie.
Mi s-a luat cuvântul,
amintiri...
Mi s-a luat mormântul,
năluciri.
Mi s-a luat frumusețe,
visări.
Mi s-a luat tinerețe,
mi s-au luat salutări.
Mi s-a luat din vedere,
din amici.
Mi s-a luat plăcere;
mi s-a luat dreptul... de-aici.
Mi s-a luat pâine,
ultimul ban,
mi s-a luat din mâine...
mi s-a luat pian.
Mi s-au luat copii,
prieten bun,
mi s-au luat ultimii vii,
mi s-a luat străbun.
Mi s-a luat icoană,
inteligență,
drept la pomană,
drept la clemență.
Mi s-a luat dormit,
dumnezeiesc.
Mi s-a luat citit...
mi s-a luat "trăiesc".
Mi s-a luat alean,
speranță,
mi s-a luat an de an...
mi s-a luat vacanță.
Mi s-a luat o istorie,
sănătate,
mi s-a luat orice glorie,
bunătate.
Mi s-a luat nou,
libertate.
Mi s-a luat cavou...
umanitate.
Mi s-au luat biserici,
paritate,
mi s-au luat adevărați clerici...
Mi s-a luat dreptate.
Mi s-a luat călimară,
soare;
mi s-a luat ultima vară,
mi s-a luat miros de floare.
Mi s-a luat să fiu stăpân,
lumină;
mi s-a luat drept de român,
mi s-a luat cortină.
Mi s-a luat actor,
cinematograf...
Mi s-a luat amor,
astralul praf.
Mi s-au luat educatori,
o școală.
Mi s-a luat adeseori
drept la greșeală.
Mi s-a luat plin de benzină,
"dulceață",
mi s-a luat zi senină...
Mi s-a luat din viață.
Mi s-a luat cu zâmbet
egalitate,
dreptul la umblet...
Mi s-a luat posteritate.
Mi s-a luat incandescent,
liniște,
mi s-a luat talent...
somnul pe-o miriște.
Mi s-a luat onoare,
minte...
Mi s-a luat orișicare.
Mi s-a luat..."înainte".
Mi s-a luat casă,
ascult de cântec,
mireasă,
"eul" din pântec.
Mi s-a luat conștiință,
adevărat.
Mi s-a luat adeverință,
orice-atestat.
Mi s-a luat orientare;
mi s-a luat nord,
orice cărare...
Mi s-a luat cord.
Primordial
mi s-a luat scară...
Mi s-a luat regal!
Mi s-a luat totu-ntr-o doară!
Mi s-a luat teritoriu,
un tezaur,
mi s-a luat din notoriu,
tot ce-aveam aur.
Mi s-a luat piele,
năzuințe,
până și-obiele...
Mi s-au luat cerințe.
Mi s-a luat gustul vieții,
mi s-a luat minte,
roua dimineții...
mi s-a luat ginte.
Mi s-a luat nume,
mii de răspunsuri,
o lume,
din deajunsuri.
Mi s-a luat remușcare,
recunoștință,
orice-ncercare...
Mi s-a luat știință.
Odoare
mi s-au luat, fidelitate
ce nu doare...
Mi s-a luat eternitate.
Mi s-au luat doruri,
vin de vie,
onoruri...
Mi s-a luat gust de datorie.
Nimic nu am în schimb,
nu am surâs pe buze,
n-am dreptul să mă plimb
de bunul plac... Refuz e.
Nimic nu mi s-a dat,
nu am primit busolă,
sunt oul de păcat
înregistrat pe-o rolă.
Mi s-au luat ștampile,
destinat
pastile...
Mi s-a luat... câștigat.
Mi s-a luat căldura,
zbor, petența,
mi s-a luat natura...
Mi s-a luat competența.
Mi s-a luat soră,
zar de ruletă.
... Oră cu oră
mi s-a luat planetă.
Mi s-a luat cutezanță
de sclipire,
mi s-a luat din importanță,
o nemurire.
Mi s-au luat lacrimi,
frenezie.
Mi s-a luat...! Mi s-au luat patimi,
mi s-a luat poezie...
Mi s-a luat suflet...
luat din tine
s-a luat răsuflet...
mi s-a luat din mine.
Ah, ce păcat,
mi s-a luat și cât de mult am dat...
nemeritat
mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre priet, poezii despre adevăr, poezii despre știință, poezii despre zile sau poezii despre zaruri
Azi dorm
Azi vreau să dorm!
Mi s-au încâlcit neuronii,
S-au molipsit de albul nopții
Și de rotundul gol al lunii,
Revoltați...
Azi fac o pauză!
Mi s-au stins luminile gândului
Când le-am aprins forțat.
S-au cuibărit în întuneric,
Perimate...
Azi n-am idee!
Mi-au intrat ziduri în ochi
Când priveam în urmă.
S-au spart în privire
Dezghețate...
Azi vreau să dorm!
Mi s-au umplut pleoapele de vis,
Când le goleam de tine.
S-au închis în gene,
Obosite...
poezie de Gabriela Chișcari (5 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre revoltă sau poezii despre prezent
Mama
Rază desprinsă din soare,
Nestemată între stele,
Pată vie de culoare
În desenul vieții mele.
Ochii ei, privire blândă,
Brațe, mângâieri ușoare,
Glasul, rostire plăpândă,
Dorul ei, rană ce doare.
Zâmbet, primăvară nouă
Îmbrăcată-n sărbătoare,
Lacrima, boabă de rouă
Plânsă-n pâlnie de floare.
Părul, unduiri de lanuri,
Gura, fagure de miere,
Anii ce-ai venit în valuri
S-au adunat în tăcere.
Timpul nu s-a îndurat,
Te-a luat, mamă frumoasă,
Ai fost raiu-ntruchipat,
Stâlp și ancoră în casă.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre zâmbet sau poezii despre rouă
Dor de părinți
Când am deschis privirea pentru întâia dată
Se-nfiripa iubirea de mamă și de tată,
Se furișase-n suflet plăpândă și curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!
Mi-e dor de casa-n care treceam peste necaz,
În cuiul din perete ardea lampa cu gaz,
Se frământase coca să crească în covată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată!
Mi-e dor de curtea-n care ne fascinase jocul,
Mi-ardeau obrajii rumeni, se-mbujorau ca focul,
De geamul casei care-l spărsesem cu o piatră,
Mi-e dor de-o palmă, mamă, mi-e dor de-o palmă, tată.
De frații mei de-acasă îmi este-așa de dor,
Când mama scotea pâinea fierbinte din cuptor
Și-o așeza pe masă la toți să ne-o împartă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
Sosise primăvara, pe-afară zburdau mieii,
Mergeam pe la pădure să adun ghioceii,
Ți-i dăruiam din suflet cu inima curată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
În arșițele verii, la seceriș, pe luncă,
Strângeați recolta pâinii și istoviți de muncă
Vă răcoreați obrazul și fruntea transpirată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
Într-un târziu de toamnă cu frunză arămie
Voi culegeați ciorchinii și strugurii din vie
Și-i mustuiați zdrobindu-i în cada din polată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
În iernile cumplite, cu viscol și ninsoare
Vă duceați pe la vite și le dădeați mâncare,
Vă întorceați în casă cu mâna înghețată,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
Și v-ați crescut nepoții în lunile de vară,
Iubindu-i și-ngrijindu-i în casa de la țară,
Vor ține mereu minte, nu uită niciodată,
Li-i dor de tine, mamă. li-i dor de tine tată.
V-ați dus apoi pe drumul ce-ntoarcere nu are,
V-a luminat în cale un muc de lumânare,
Așa e legea firii, nescrisă și nedreaptă,
Mi-e dor de tine, mamă, mi-e dor de tine, tată.
poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre recoltă, poezii despre pâine, poezii despre creștere, poezii despre toamnă sau poezii despre suflet
Glossă pentru Moș Crăciun
Aștept să vină Moș Crăciun,
Îmi vreau părinții înapoi,
E ger și sunt nămeți pe drum,
Ei sunt departe și apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun și daruri, noi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea!
Copil sărac sunt... ca și voi.
Aștept să vină Moș Crăciun!
Povești cu zâne-am auzit...
Cu feți-frumoși, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Și dacă traiul le e greu,
Izbândă tot își vor afla.
Îmi vreau părinții înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniți! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalță flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinții mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!
E ger și sunt nămeți pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger și câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Își șterge ochii cu năframa
Și tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.
Ei sunt departe și apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duși departe amândoi
Și plâng și ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuța și-o privesc.
Știu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.
Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărțeau păduri și stânci...
Un trai mai bun și daruri noi
Voi ne-ați adus, dar cât vom fi
Copii uitați, lipsiți de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu pești de-argint plângând de dor,
Voi sunteți doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea...
Să nu uiți moșule! Acum
Este târziu și poți pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu știu că nu ne-ați părăsit,
Însă și nouă ne-a fost greu.
Copil sărac sunt... ca și voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteți goi
Și eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieții înapoi...
Copil sărac sunt... ca și voi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea.
Un trai mai bun și daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe și apoi
E ger și sunt nămeți pe drum.
Îmi vreau părinții înapoi!
Aștept să vină Moș Crăciun...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre vinovăție
Mix
Mi s-au amestecat simțurile
De dimineață.
Acu văd cu mâinile
Când îmi trec degetele
Peste genele tale
Să le orbesc
De mine...
Mi s-au amestecat simțurile
Deodată.
Acum miros cu ochii
Când îmi plimb privirea
Pe gâtul tău
Să-l recunosc
Din amintire.
Mi s-au amestecat simțurile
Copilăresc.
Acum gust cu nările
Când îmi îngrop fața
În mâinile tale
Niciodată
Fade...
Mi s-au amestecat simțurile
Diform.
Acum iubesc cu auzul
Când îmi caut notele
În sufletul tău
Să-i golesc
Din plin...
poezie de Gabriela Chișcari (22 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre simțuri, poezii despre plimbare, poezii despre mâini, poezii despre dimineață sau poezii despre degete
A nins...
A nins cu-atâția morți în iarna asta!
Pe buze mi s-au cumințit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.
A nins cu fluturi peste sânge
Și oasele s-au cumințit.
Nu, nu s-a plâns și nici nu se va plânge
Pentru cenușile aprinse-n noi, ce s-au topit.
Zăpada s-a purificat, priviți-o
Și nu se mai topește când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ții în tine adânc și-l taci.
poezie de Luminița Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre ninsoare sau poezii despre naștere
Carusel (în loc de prolog)
Imprudent am pus culorile în morișcă
Și le-am învârtit,
Le-am învârtit până la alb.
S-au dus de-a valma anii,
Amintirile, visele
Într-un tărâm de o culoare fără culoare.
Am vrut să mă opresc puțin, să strig la ele,
Dar și strigătul s-a oprit în cascadă.
Torentul mi-a luat cuvintele neauzite
Și le-a târât în marele infinit al mișcării.
O pălărie de paie, uitată la cișmea,
Și plânsul meu de-acasă, s-au învârtit până la alb.
Un ghiozdan cu manuale,
În timp ce căscam gura la vitrină,
Șterpelit de cineva, s-a învârtit până la alb.
Vecinul bătut cu varga, la gardul cu sârmă ghimpată,
De soția lui geloasă,
S-a învârtit până la alb.
Întâia senzație de înot și întâia probă de înec
La ștrandul Bivol, s-au învârtit până la alb.
Rândunica mirosind a ploaie, și albina a fagure,
Ticăind în palmă,
S-a învârtit până la alb.
Hei, carusel, cu căișori de lemn în horă,
Prinde mai repede,
Mai repede ceea ce se perindă.
Literele ce le-am citit la Democrit, în tinerețe,
Și scenele văzute în dramele lui Shakespeare,
Amestecă-le într-o panoramă de umbre.
Palide umbre au rămas toți anii mei,
Și acelea abia înțelese de mine însumi.
Am alergat să desprind adevărul de minciună,
Fără să știu că ele dorm împreună,
Și numai când se scoală din pat,
Observă că sunt personaje diferite.
Urnește-te, carusel, încă o dată,
Memoria mea cu greu mai reține ceva,
Cum nu mai reține nimic floarea-soarelui
De lângă drum,
Bătută de arșițe și ploi,
Sprijinindu-se în cârja ei subțirică
Și cu dinții semințelor căzuți în pământ.
poezie clasică de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot sau poezii despre soție