Atâta toamnă

Atâta toamnă a căzut prin vii,
Într-un amurg de soare-ntârziat,
Că boabele-n ciorchini sunt rubinii
Şi strălucesc... cu gândul la păcat.

De mâine... poate vin culegătoare
Cu trupuri zvelte şi cu ochi senini.
Vor pune în panere... bob de soare.
Şi veselie-n jocuri de lumini.

Atâta freamăt e... şi-atâta viaţă,
În boaba coaptă, pusă-n zdrobitor,
Că te şi miri cu câtă eleganţă
Ţâşneşte must, la margini de izvor.

Licoarea în ciubere, lin, se duce.
Flăcăi o tot măsoară pricepuţi,
E-atât de parfumată... şi de dulce,
C-atâta toamnă, n-o să poti, să uiţi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

De câtă toamnă e nevoie, să nu-mi zâmbeşti cu soare pe sub gene,
Unde se-ngână umbrele alene şi pasu-ţi tace sufletul în voie?
Să-mi fie sete iar de răsărituri şi de atingeri sub un gând răpus,
Ţi-e toamna har şi veşnicie sau doar o toamnă nu e de ajuns?
Să ne-aşezăm în pribegia nopţii, cu şoapte prinse-n ramuri de brumar,
Împleticiţi de un păcat măcar, tăcuţi şi fericiţi sub talpa sorţii.
Şi să iubim cum poate niciodată, sub Cer albastru n-a mai curs senin,
Agonizând delicii şi suspin, o mângâiere şi-un pahar cu vin, să-mi fie clipa neuitată.
Hai spune-mi, câtă toamnă ţi-e destul, s-o-mpărţim ca pe-o gutuie coaptă?

Din câte Eve sunt pe lutul fin, simple femei şi muze şi ispite,
Fac Rai din iadul lor cuminte, închipuit şi lacom şi deplin
Eu vin şi uit că ţi-am plecat în goană, mai abitir ca ele te trăiesc
Să-mi fie oare de ajuns o toamnă, ca să te ispitesc?

poezie de Andreea Palasescu (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am iubit

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Iar păru-ţi mirosea a mere coapte,
Îţi respiram în ziua aceea, doamnă,
Sărutul cald intersectat cu şoapte.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Stele cădeau în tainice priviri,
Îţi mângâiam în ziua aceea, doamnă,
Cordul trezit de valuri şi simţiri.

Când te-am iubit era atâta toamnă,
Din noi plecau pierdute trenuri,
Plângeau în ziua aceea, doamnă,
Îmbrăţişări ieşite printre sternuri.

Când te-am iubit era atâta toamnă
Şi-n gândul meu deschide-voi o nişă,
Să-nmormântez în ziua asta, doamnă,
Iubirea toamnei noastre... interzisă.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pahar cu vin

O frunză de geam se loveşte
O fată in gol priveşte,
O lacrimă curge lin
Într-un pahar cu vin.

Un sunet nesfârşit
De plânset răguşit,
O viaţă ce se duce lin,
Într-un pahar cu vin.

O continuă dilemă
Într-o gândire fermă,
Un gând ce apare lin,
Dintr-un pahar cu vin.

Pe masă o pată
Şi-o tigară sfărâmată,
Scrumu-i împraştiat lin
Lâng-un pahar cu vin.

O rază rătăcită
De lună înngalbenită,
Luminează lin...
Un pahar cu vin!

poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare în nori

Norii se ţin în cârje de ninsoare,
Vag timpul ţesătura o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere, în vidul pal dansând.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt,
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

Sunt reci culorile şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite
Sub răsuflarea serii albăstrii.

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere, în vidul pal dansând.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt,
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier
Cu umbra mea, în vidul pal dansând...
Cu umbra mea, în vidul pal dansând...
Cu umbra mea, în vidul pal dansând....

cântec interpretat de Ioana Sandu, muzica de Francisc Reiter, versuri de Rodica Elena Lupu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă parfumată...

E-o toamnă parfumată în fructe şi cuvânt...
Îi simt poemul parcă în mine-alunecând...
Adulmecată umbră cu rochie de mătasă,
Mă-mbracă în tăcere... Azi sunt cea mai frumoasă!

În valuri foşnitoare de frunze arămii,
Te-aştept! Te-aştept de-o viaţă, iubtul meu, să vii!
Să alergăm în noapte ca doi fugari nebuni!
De frunze şi de ramuri, să-mi pui pe cap, cununi!

Şi să ne plângă ploaia la creştet până-n zori
În toamna parfumată şi plină de culori...
Să evadăm, iubite, noi doi şi veşnicia,
Să nu sfârşim vreodată, (vezi tu?!), călătoria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare în nori

Atâta frig s-a condensat în aer
Şi-atâta întuneric în pământ,
Prin rumeguşul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.

Norii se ţin în cârje de ninsoare
Vag timpul ţesătura şi-o complică,
Contururile ard în îngroşare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Culorile sunt reci şi părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstrii.

Atâta timp s-a condensat în aer
Şi-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2007)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg violet

Amurg de toamnă violet...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
- Apostoli în odăjdii violete -
Oraşul e tot violet.

Amurg de toamnă violet...
Pe drum e-o lume leneşă, cochetă;
Mulţimea toată pare violetă,
Oraşul tot e violet.

Amurg de toamnă violet...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Oraşul tot e violet.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă viei...

Struguri albi ciorchini în vie
Boabe de cristal
Plâns de toamnă ruginie
Mustu-i în pocal

Struguri negri arşi de soare
Brumării cu pete
Poartă-n ei stropi de licoare
Strânşi pe îndelete

Struguri rubinii dulceaţa
Holdelor din vii
Au prins duşul frigul ceaţa
Toamnelor târzii

Struguri rupţi de viţa mamă
Plâng de bucurie
Se vor odihni în cramă
Lacrimă de vie

Via strugurii budana
Vinul razachia
Pentru toate sus stacana
Să trăiască via!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă!

Atâta toamnă se-ascunde în mine,
Că sufletul a devenit ca o cumpănă –
Prolog al lacrimii pe altarul de suflete.
Atâta vânt mi-a cutreierat în inimă,
Că roşul carmin al inimii
S-a risipit pe cerul
Cu miros de nucă şi scorţişoară.
Sunt o cumpănă de fântână, da,
Părăsită de ceasuri şi stele,
Singură, plângând, desenând
Imensitatea de smoală
Sub dunga gri a tăcerii,
La frontiera unde
Necunoscutul din mine
Evadează pentru a fi om.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupurile cântă

Fără de prihană, amărui de dulce,
Înfloreşti sărutul între ieri... şi azi,
Tainice-atingeri vor a te seduce
Rostuind ispite... dincolo de brazi.

Vor renaşte-n tine interzise clipe,
Gânduri dezgolite şi speranţe vii,
Din tăceri uitate împleteşti risipe
Şi topeşti în sânge... mii de erezii.

Suntem simbioza sferelor divine,
Magica formul-a sacrului păcat,
Libertatea pusă-n energii puţine
Rătăcite seara... într-un roşu pat.

Făr-asemănare... trupurile cântă,
Curba împlinirii şerpuieşte-n noi,
Palmele nebune, visele frământă
Şi-n adânc aruncă nesfârşite ploi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mâine toamnă

Răsuflă vara ultima ei zi
prin parcuri băncile planează
iar apa în fântâni se aranjează
cu frunze aruncate de copii.
Mă torc de-un deget să măsor tot anul
copacii ne strănută umbre-n palmă
castanele-absolvente se destramă
în două desfăcute pălării.
Şi tac
şi mă trezesc din armonie
şi cânt şi pasul mi-l arunc în faţă
de mâine toamnă
o să fie
cu rece tot mai rece dimineaţă.
Să ştii!
Să ştii să-ţi rugineşti surâsul
dar tot la fel pe-aleea putrezită
să vii
să te îmbraci cu lacrimi călduroase
în ochi cărămizii
dar fericită.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă

E atâta moarte-n toamna
Nostalgiilor de vals,
Ploi îmi sângeră în rana
Tremurărilor de glas.

E atâta vis în karma
Zilelor ce mi-au rămas,
E atâta plâns în taina
Clipelor ce-s fără pas.

Şi de-atâta rece geme
Ora-mi într-un film rulat,
Şi de-atâtea urme zace
Gându-mi într-un vers uitat.

E atâta frică-n noaptea
Fără somn, când umbre bat,
Din a vieţii cherestea
Desprinzând rupturi de fard.

E atâta ură-n dogma
Sentimentelor de jad,
E atâta gol în tagma
Lumilor ce-nvinse cad.

Şi de-atâta strigăt tace
Sufletu-mi robit de vreri
Şi de-atâta umblet pace
Nu-mi găsesc între dureri.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de epocă

Într-un buchet de flori de toamnă... am pus parfum de epocă,
Un vechi parfum stors din romanţe, din frumuseţi îngălbenite.
Parfum de coarde-atinse tandru şi veşnic... ca un miez de rocă,
Parfum din vremuri ce sunt duse... parfum din timpuri fericite.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de nostalgie,
Un vechi parfum cu iz de-atuncea, când ne iubeam fără păcat.
Parfum de epoci strânse-n viaţa... cu-aceiaşi timpi ca-n trilogie,
Parfum din vremuri stinse-n vremuri, odor ce-şi n-are duplicat.

Într-un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de tinereţe,
Un vechi parfum, stors din dorinţe... păstrat acuma în memorii.
Parfum de nopţi topite-n patimi, de nopţi cu nuferi de nobleţe,
Parfum din vremi demult apuse... din vremi răzleţe prin istorii.

Pe un buchet de flori de toamnă, am pus parfum de ploi târzii,
Un vechi parfum cu-aromă dulce, cu-aromă coaptă, de demult.
Parfum din stropi de pasiune... ce-au curs prin nopţi cu frenezii,
Parfum din vremi... ce-au fost odată, romanţe vechi ce le ascult.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce toamnă

Oh, dulce toamnă cu miros de miere,
Cu zâmbet rece şi covor de frunze,
În ascunzişul nopţii mii de stele
În colivii de nouri stau ascunse...

Ca un slujbaş al templelor – o umbră –
Ţie destinat în nemişcarea ta,
Să laşi pe cer doar nori sortiţi să plângă
Şi vânt sinistru... Toamnă, toamnă grea!

Un râu de frunze-nvolburat de vânt,
Gutui, în vreun pridvor, straniu lucind,
Alai de fum şi ramuri tremurând...
Sângeri mustind pe cerul suferind...

Miros de pâine coaptă şi dovleac,
Velinţe fluturânde la fereşti,
Surâs de prunci şi dulce cozonac...
Un rod bogat mereu ne dăruieşti...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Urlete-n tăcere
Şoapte, foşnet, zgomot
Somn, anxietate, depresie-
Toamnă.

Natura se stinge
Sub pături de culori,
Sentimente, jeg, dorinţe-
E toamnă.

Frigul mă cuprinde
Simt tot cum mă apasă
Fiori de plumb, teamă-
E toamnă.

Tot încerc să adorm
Dar somnul e incomod
Insomnii, viaţă, trăiesc-
Şi totuşi e toamnă.

poezie de Costyn Gilca (13 octombrie 2017)
Adăugat de Costyn Gilca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...

Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele îşi foşnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Şi-şi pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzişuri moarte.
E timp destul să răsfoieşti o carte.
Şuviţele tale roşcat-aurii,
Împrăştie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă şi coaptă.
Vântul îşi drege glasul, ca în şoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanţa toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei şi noi;
În suflete e primăvară-n doi.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă

Vacanţa mea de vară a fost... o toamnă,
Lumini multicolore ce-au lunecat în timp
Şi te-ai purtat în ceasuri ca o doamnă
Un mod ciudat în care n-am făcut nimic.

Eu n-am ştiut acum că fără tine
Nu semăn nici un bob din suferinţa noastră
Şi-aştept o vară care numai vine
Sau mă condamn tăcerii care e sihastră.

Ochii-mi lucesc unei întregi pleiade
De frunze şi iubiri purtate-n jalnic vânt
Şi amăgire-apare-n acoladă
De sunt o mică toamnă cu greu deznodământ.

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă
Şi toamnă va ramâne întreagă în timpuri
Învolburate ceruri mă condamnă
Dispar şi-apar, m-ascund printre nisipuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!