Last October

frunze şi pantofii mei cu toc firav
ţigările tale stinse pe pământ
până mai ieri dragostea ca un greier rătăcit
în fântâna arteziană
şi toate toamnele cu rujul siclam...

dincolo de casa păpuşilor mama tânără
râde spre tatăl meu care îşi vâjâie motorul
nu a cunoscut eclipsa vieţii
venită de pe dealuri aroma vinului a îmbătat
nefericiri prezente

din octombrie vom circumscrie letargii
şi vom semăna nebunia nopţilor în doi
pe terasa îngustă a blocurilor
tu şi larma sturzilor din grădinile oraşului
vă veţi ipostazia

clipele sunt purtate în lesă ca un câine comunitar pe care nu îl revendică nimeni
iar noi tragem retuşuri cu toamna aceasta
peste anarhia umbrelor îndrăgostite
apoi dăm foc frunzişului
nerisipit de ciclon

toamne se răsfiră se pliază devin
mai noi decât pantofii de carton ai morţii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grefe

poezia te arde îţi spune că nu ai pantofi roşii ori că buzele îţi sunt perfide
iar tu o iei în serios şi te aşezi în tabloul
lui Grigorescu cu falsă maramă pe cap
în oraşul tău la fântâna arteziană se împart pensii vezi femeile trupeşe răscolite de iluzii
un fel de icon fashion al urbei şi simţi aroma
cafelei turceşti de la terasele de pe Lipscani

tu ştii că statuile ce împînzesc centrul dorm
sub stele vii
şi încălzesc umbra căzută pe trotuare a celor mai tineri artişti
care dansează bachata la Imperius cu mâinile pe şoldurile ferme
au băut până la ultima picătură rostesc incantaţii despre umanitatea decorticată
însă eu nu cedez îmi încalţ pantofii de dans
cu liniştea unui ecou plan

parcă ieri ne îndrăgosteam şi ne îndrăgosteam
planete solubile crisalide efemere ce îşi trag
firele de mătase peste timpul minat
înspre final cu toţii vom face o grefă de piele şi nuditatea va fi precum scriitura nesfârşită ireversibilă aptă de procreere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grefe

poezia te arde îţi spune că nu ai pantofi
roşii ori că buzele îţi sunt perfide
iar tu o iei în serios şi te aşezi în tabloul
lui Grigorescu cu falsă maramă pe cap
în oraşul tău la fântâna arteziană se
împart pensii vezi femeile trupeşe
răscolite de iluzii
un fel de icon fashion al urbei şi simţi aroma
cafelei turceşti de la terasele de pe Lipscani

tu ştii că statuile ce împînzesc centrul dorm
sub stele vii
şi încălzesc umbra căzută pe trotuare a celor mai tineri artişti
care dansează bachata la Imperius cu mâinile pe şoldurile ferme
au băut până la ultima picătură rostesc incantaţii despre umanitatea decorticată
însă eu nu cedez îmi încalţ pantofii de dans
cu liniştea unui ecou plan

parcă ieri ne îndrăgosteam şi ne îndrăgosteam
planete solubile crisalide efemere ce-şi trag
firele de mătase peste timpul minat
înspre final cu toţii vom face o grefă de piele şi nuditatea va fi precum scriitura nesfârşită ireversibilă aptă de procreere

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

arşiţa verii -
copiii din fântâna arteziană
râd în cascade

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie cu frunze în vânt

dragule frunze arămii se scurg pe alei
miroase a versuri uploadate din cer
de atei
bat clopotele în turn prelung ca un şarpe de vânt
port între palme lumina/doruri gravate-n aspru cuvânt/
sar guşteri din frunziş/silabe ale lumii din noi
îmi încalţ neliniştea tăceri răsărite din ploi

se zice că lumea începe ca un zbor de cocori
cu toamne pe aripi cu frunze demente şi nori
rugina s-a întins pe dealuri sculptez în molizi sensul vieţii
aştept să se răsucească sufletul alb al dimineţii
cu faţa spre luna de toamnă alb de zurlie
dragule sunt iubiri care ard în iarba orelor vie

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru tatăl meu

Colonele, va veni o zi
când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
râzând atât de mult
că până şi zeii din Olimp
vor fi geloşi pe veselia noastră

pe-nserat tu îmi vei spune poveşti
ca în copilăria mea multicoloră
precum un fluture exotic
dimineaţa îţi vei pune uniforma albă şi tresele
iar eu costumaşul roz cu dungi, de la Lili
inelul cu perlă dăruit de mama
şi vom lua vaporul spre primul port
marinarii ne vor aduce narghilea
iar eu îţi voi povesti despre Orientul meu
despre dragii mei profesori
şi despre cărţile sufletului meu

apoi ne vom aduce aminte
cum discutam noi cu vânzătorii de pepeni
cum ne uitam la desene animate
cu pisicuţele-n braţe
şi cum, în fiecare vară
ne dădeam în maşinuţe ca doi copii
ne vom aminti de vacanţele la Sinaia
despre încântătoarele hoteluri şi restaurantul
în care dansam împreună pe muzica lui Nicky
despre iubiţii mei frumoşi
şi despre cum mă sunai tu în fiecare seară
pe când colindam pământul în lung şi-n lat

nu-i aşa, tată, că nimeni n-a mai râs ca noi
nu-i aşa că pentru tine
eu sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ
eu cred că eram cel mai fericit copil
din toate timpurile
mai ales în Noaptea de Sfânta Maria
cu toţi prietenii noştri
pe scena aceea de poveste

ce frumoasă era viaţa pe atunci
tu erai împăratul meu
iar eu cea mai iubită prinţesă de pe pământ

va veni o zi, tată, când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
ce frumoasă va fi lumea şi atunci

poezie de Alina Beatrice Chesca (octombrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rueda

merg prin oraşul cu statui galbene
(trecători oneşti mă ignoră)
mă opresc lângă fântâna arteziană
unde în fiecare vară se ţin spectacole
iar stropii de apă
udă iarba încărcată de pesticide
(e un program între 16 şi 21)
poate de data aceasta splendoarea cartierelor de muncitori
va înlocui grădinile suspendate din centru
şi /slabi de înger/vom mărturisi că ne iubim
lângă biblioteca Aman
tu şi toate cărţile adolescenţei prinse ca un ecuson
de inima mea cu o mie de volţi

îţi voi spune că seara aceasta am obosit la rueda
şi nu o să mai pot să ascult ştirile despre căderea guvernului
cuvintele se vor înroşi măduva lor va curge spumos
iar tu mă vei aştepta 5 ore vizavi de universitate
exact ca atunci când am uitat de prima noastră întâlnire
şi ţi s-a părut că sunt prea fiţoasă pentru un oraş de provincie
şi nicidecum poetă ( nu obişnuiam să fiu eu însămi)

de obicei mă deghizez în ceea ce tu deteşti
sunt şoarece pământ negru camion defect scări rulante poliţist nou-născut porta-voce zgârie-nori
trăiesc pe silent mood

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru tatăl meu (tatălui meu – comandor ing. Constantin Cheşcă)

Colonele, va veni o zi
când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
râzând atât de mult
că până şi zeii din Olimp
vor fi geloşi pe veselia noastră

pe-nserat tu îmi vei spune poveşti
ca în copilăria mea multicoloră
precum un fluture exotic
dimineaţa îţi vei pune uniforma albă şi tresele
iar eu costumaşul roz cu dungi, de la Lili
inelul cu perlă dăruit de mama
şi vom lua vaporul spre primul port
marinarii ne vor aduce narghilea
iar eu îţi voi povesti despre Orientul meu
despre dragii mei profesori
şi despre cărţile sufletului meu

apoi ne vom aduce aminte
cum discutam noi cu vânzătorii de pepeni
cum ne uitam la desene animate
cu pisicuţele-n braţe
şi cum, în fiecare vară
ne dădeam în maşinuţe ca doi copii
ne vom aminti de vacanţele la Sinaia
despre încântătoarele hoteluri şi restaurantul
în care dansam împreună pe muzica lui Nicky
despre iubiţii mei frumoşi
şi despre cum mă sunai tu în fiecare seară
pe când colindam pământul în lung şi-n lat

nu-i aşa, tată, că nimeni n-a mai râs ca noi
nu-i aşa că pentru tine
eu sunt cea mai frumoasă fată de pe pământ
eu cred că eram cel mai fericit copil
din toate timpurile
mai ales în Noaptea de Sfânta Maria
cu toţi prietenii noştri
pe scena aceea de poveste

CE FRUMOASĂ ERA VIAŢA PE ATUNCI
tu erai împăratul meu
iar eu cea mai iubită prinţesă de pe pământ

va veni o zi, tată, când ne vom plimba împreună
mână în mână pe Câmpiile Elizee
CE FRUMOASĂ VA FI LUMEA ŞI ATUNCI

poezie de Alina Beatrice Chesca (octombrie 2010)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un final fără-nceput

Noi nu ne vom iubi în lumea asta
Şi poate nici în lumea de apoi,
Noi nu vom fi bărbatul şi nevasta
Care să facă totul... doar în doi...

Nici fericirii nu-i vom da vreun nume,
Nici amintiri nu ne vor povesti,
Nici gândul nostru n-o să poată spune
Că s-a-ntâmplat a ne... îndrăgosti...

Noi nu vom fi nici timp şi nici distanţă,
Nici paşii noştri nu se vor cunoaşte,
Vom dispărea ca într-o aroganţă
Pe care nimeni... nu o recunoaşte...

Noi ne ucidem sufletele triste
Şi rupem nemurirea în tăceri,
Nu acceptăm că poate să existe
Un viitor bazându-ne... pe ieri...

Noi nu ne vom iubi, nu avem voie!
Iubirea dintre noi e prea intensă.
Şi nimeni nu mai are azi nevoie
De dragoste prea pură şi imensă...

poezie de Florin Răileanu (mai 2020)
Adăugat de M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hemoragie

Tu şi ultima carte roşie...
Crezi în utopii, în viaţa de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar şi iar, anesteziază frica.

Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
şi, la braţ cu oraşul pe catalige,
vei dansa ştrengăreşte,
ca în vremea holerei.

Cât de hello kitty
am să te îmbrăţişez,
fără emoţii porţionate minimalist!
Aici creşti lângă casa puterii;
oamenii, ca şi sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea îşi numără galaxiile.

Poate cartea ta e un meteorit
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie...
Eu, firesc, despart muntele de trecere
şi nădejdea de semn,
atât de tânără lumină
pâlpâie în aburii gurii tale
care scad apoi cresc,

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret în sepia

Zilele acelea cu incandescenţe şi nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitaţie.

Din oraş se scurge uleiul zilelor
în sepia
Şi aşteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrăneşte la ore fixe
Cu artificii şi timpi paradoxali;
Numai tu simţi zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!

Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldaţi de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca nişte saltimbanci deveniţi eroi peste noapte,
liberi în oraşul cu politicieni instabili
şi cu seri nesfârşite de poezie.

Toamne şi caravane cu melancolii...
Tatăl meu aşezat drept în inima oraşului
de muncitori...
S-ar putea să îmi recuperez antisentimentalismul
de pe rafturile de la Cărtăreşti,
unde mişună populaţii de viitori
oameni fără nicio emoţie.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

Un foc de aş fi... doar langa tine aş arde,
Şi cenuşa mea in cele patru vânturi ar zbura.
Ca foc... pot toată lumea vede...
Şi flacăra... mi-o pot a alina.

Sunt foc... pătrund schăntei aprinse
In sufletul pe care îl iubesc.
În nopţile senine şi deschise
Doar eu voi arde până te zăresc.

Nu vrei sa fiu eu focul vieţii tale
Să ardem la nesfârşit numai noi doi.
Să nu ne stângă marile puhoaie
Să fim puternici chiar şi peste ploi.

De nu pot arde... inima îmi tace
Şi clipele frumoase se topesc.
Un foc de sunt vă rog să îmi daţi pace
Să ard... pe acest pământ căt mai trăiesc.

La foc... v-aţi încălzit in zile triste
Şi-n ieri geroase, eu v-am ocrotit.
Acum... în jur sunt dealuri pustiite...
Şi eu... sunt stins... că voi nu m-aţi iubit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima, izvorul vieţii

Inima, izvorul vieţii,
Mereu trebuie să bată,
De vrem zorii dimineţii
Să-i vedem când se arată.

Neîncetat să pulseze
Sângele, hrană a vieţii.
Răul din noi să-l dreneze,
S-avem girul tinereţii.

Când moare s-o resuscităm.
Viaţa din nou să apară.
Sufletul să înzestrăm
Cu o nouă primăvară.

De la vânt şi de la soare
Să-i dăm aer şi lumină,
Dacă vrem să nu ne doară
Motorul care ne-animă.

Aşa vom trăi mai mult,
Ne vom bucura de soare,
Vom dăinui pe pământ,
Omenirea nu dispare.

poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom sălbătici

Să căutăm prin ramuri de mălin
Flori cu petale care-aduc noroc,
Căci pentru toate este un soroc,
Cum dragostea sub soare aprilin.

Când peste sânii mei înmiresmaţi
Va trece smirna gurii tale moi,
Vom şti că tot ce s-a ales din noi
Sunt doi îngeri căzuţi, înfometaţi.

Ne vom sălbătici străini, fugaci,
Strigându-ne pe nume tot mereu,
Trăind în cel din urmă empireu
Golit de zei nebuni şi orgiaci.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcise blonde

Narcise blonde, ne doare când
Vă vedem grăbind spre-o altă lume,
Cu toate că soarele e blând,
Şi mai are cale lungă până sus, pe culme.
Staţi aci, staţi aci
Până când grăbita zi
Se va sfârşi
În liturghia-acestei seri;
Apoi, după ce-împreună ne vom fi rugat, şi noi
Vom vom însoţi pe drumul către nicăieri.
Ca şi voi, umblăm puţin pe-acest pământ
În haină de sărbătoare, nouă,
Curând se vor ofili nunţile culorii
Pentru noi toţi, asemeni vouă.
Noi murim.
Ca şi voi, ne petrecem către ţintirim
Cum trec spre alte zări cocorii,
Ne uscăm ca ploaia de mai ieri, atât de caldă,
Ca perlele din roua dimineţii
Care nu vor mai fi găsite niciodată.

poezie de Robert Herrick, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim puţin

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pomii iar vor înflorii

Şi pomii iar vor înflorii,
Veni-va altă primăvară,
Şi noi ne vom căsătorii
Sub cer senin, parfum de seară.

Şi vom avea şi invitaţi;
- Anotimpuri ce-au trecut,
Iubirii martori să ne staţi
Ca atunci când ne-am cunoscut.

Şi ne veţi binecuvânta,
Stele-a înaltei bolte albastre,
Când noi doi vom înainta
Spre calea fericirii noastre.

poezie de Răzvan Isac (28 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamne tinere

astăzi fereastra ovală
nu se deschide cu uşurinţă
în grădina ta toamna alungă anii tineri
sentimentele ca nişte nibelungi
din cer se scurge mir peste dealurile
pline de scaieţi şi fâlfâit de aripi
prelung

parcă de ieri şi de niciodată
mânjii luminii pasc iarba de fum
iar timpul cu urechile atârnate de plămânii
soarelui brun
cade recade

tu ţii între gene zorile vii
mai bei din orele caste apă vie
lumi de alabastru cresc şi descresc
pe dâra de argint a ceasului mort
lupii întunericului fulgeră-n toamne
cuvinte-stihii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zecimalele lunii

cu o mie de cai
poţi cumpăra o scară spre cer
dar liniştea cu glas de greier
nu o poţi haşura
stând la fereastra ovală a orizontului
cu pintenii înfipţi în talazul ierbii

câte secunde dorm în lanul de veghe
şchioape de infinitul o sau de interminabilul a?
număr stelele care înrămează bolta
unde se scaldă luna rotundă ca o zecimală

vor apune iubiri în filigran
iar noi vom sparge fosforul secundelor
mângâind coama cuvintelor
ce îmi flutură peste umeri

respir sarea albă
pe lună plină
/sepie a mărilor înstelate/
cine îşi va îneca sorţii
cine aburul nopţii îl va ancora lângă mal?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!