Dor

parcă aş fi mâncat
varză murată
aşa-mi scârţâie între dinţi
teiubescul

De ce mă doare locul lipsă
de unde ai smuls, Doamne, coasta
să faci femeia?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam scârţâie toate, mon cher

cam scârţâie uşa cea veche,
cam scârţâie scara spre cer,
cam scârţâie într-o ureche
o frunză răpusă de ger.

cam scârţâie ventilatorul,
cam scârţâie traiul mizer,
cam scârţâie frâna, motorul,
şi n-am niciun marche arrière.

cam scârţâie încheietura,
cam scârţâie clanţa de fier,
cam scârţâie dinţii şi gura,
să scârţâi e tot ce mai sper.

cam scârţâie coarda viorii,
cam scârţâie glasu-n eter,
cam scârţâie bilele morii,
cam scârţâie toate, mon cher.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (30 mai 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui oficiant de statistică

Eu varză mănânc, murată,
Dânsul carne măcinată,
După calculele tale,
Amândoi mâncăm sarmale!

epigramă de Cornel Bălică din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc, Doamne

Doamne, Când nu ştiam încă, cine, de unde
şi, mai ales, de ce m-a adus pe lume,
Tu, Doamne, mi-ai luat-o la tine, fără să mă-ntrebi,
pe măicuţa mea bună!
Şi, în locul ei, fără ca eu să-ţi fi răspuns,
mi-ai trimis pe cap, Doamne, o coţofană!
Ea, coţofana, avea darul să se transforme în:
vrăjitoare, bufniţă, varză murată.

Aşadar, adio mamă!
Gustul surogatului a substituit, rapid,
un moft copilăresc!
Îmi amintesc, de parcă ar fi colea:
sterpe, slute, lugubre, nişte straie incerte,
difuzau sinistru şi agasant,
refrenul aceleiaşi melodii: biată copilă!
Era de neîndurat...
Cât de nefericită am fost, Doamne!
Şi am crezut că nu exişti...
Sau că nu mă iubeşti...!

Pe urmă însă, când, speriate încă,
două mure mari, negre, părtinite de Tine,
încercând să-şi deschidă candoarea către lume,
se vor fi pomenit, undeva, în sălbăticia munţilor,
cotrobăind curioase prin palmele Tale!
Şi, în poiana Lunca Florii de la Lonea
(vrednicie a mâinilor tale),
iscoditorii ochi,
ascunşi într-un covor de-al tău de "Nu mă uita",
vor fi privit zile de-a rândul,
cât îi ţinea privirea,
eternitatea ta albastră...!
Acolo, numai cu tine, Doamne,
un pui de rândunică plăpând, cald încă,
îţi va fi consfinţit existenţa prin mărturia iubirii,
ascultând vrăjit, partitura divină
a celui mai candid Vivaldi de pe Pământ:
şipotul Jiului!
Era covârşitor de bine...!
Cât de fericită m-ai făcut!
Cred că atunci, Tu ai existat, numai pentru mine!
Acum ştiu că mă iubeşti, Doamne!

Doamne, Îţi mulţumesc!

rugăciune de Iulia Mirancea (2 august 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoconservare

Unde mi-or fi ochii de bărbat?
Parcă s-au ascuns ori au plecat,
Că nu mai adulmecă femei;
Doamne, ăştia nu sunt ochii mei!

Unde mi-o fi mintea de copil?
Parcă s-a ascuns în alt profil,
Că nu mai gândeşte cum gândea;
Doamne, asta nu e mintea mea!

Unde mi-o fi sufletul de om?
Parcă s-a ascuns într-un atom,
Că nu mai transmută din nucleu;
Doamne, ăsta nu-i sufletul meu!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, femeia...

... femeia e laia
trimisă pe Gaia
în coasta maree
să-mi fie lactee...

epigramă de Iurie Osoianu (8 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

caut

alergând
între gând
şi pagina trecută, lipsă acum
dactilografiind mirarea, un «accent»
pregătit pentru un cuvânt anume, a căzut
şi-a fracturat mijlocul şi acum
caut un atelier
de reparat cuvinte şi accesorii. ştiţi cumva?!

între timp, gândul a plesnit, mirarea
s-a răsturnat –
tâmp
caut un bandaj, o atelă… îmi rup cămaşa
las’ că îl dreg eu, mi-l închipui pasăre
îi voi reda cândva zborul… veţi vedea!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine

cu paşi inegali
desculţă şi răvăşită
boem melancolică
insinuând surâsul
alergând lacrimi neivite
pe un obraz nevăzut de oglinzi
fluierând şăgalnic un segment
dintr-un cântec imposibil
.
suav îmi atinge tâmpla cu un deget
şi se evaporă
cât ai clipi
.
a fost ea
femeia cuibărită într-o virgulă
pusă eronat
între subiect şi predicat
între acum şi cândva
era ea
poezia nescrisă şi
nu am recunoscut-o

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie tristă

Dragă-mi este toamna asta,
Bucuria ei m-a molipsit!
Nu există nicio îndoială
Doamne, iarăşi m-am îndrăgostit!

Soare calm îmi mângâie fiinţa-
Parcă m-aş afla în primăvară!-
Doamne, câtă bucurie-mi picuri
Printre raze, ca întâia oară!

Eu rămân o frunză căzătoare
Iar el, prinţul lunecând pe-alei...
Doamne, toamna asta rău mă doare,
Doare verdele din ochii săi!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări de limbă

Doamne,
Ştii Tu oare
ce mă doare
când nu-i soare?
Mă doare,
când văd cum moare,
moare om
şi moare floare.
Doamne,
unde am fost,
unde ne-au dus!
Cum am fost,
cum am ajuns!
Dacă ştii,
dă-ne răspuns!

poezie de Dumitru Delcă (8 mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Făcută e din coasta lui Adam,
Cum a creat-o Domnul, habar n-am,
Admit, desigur, preţiosul dar:
Femeia este... răul necesar.

epigramă de Corneliu Văleanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Răsărit de ceară scursă
dogoreşte-i scrumul drept
pune-i seara în cenuşă
fumul înapoi în piept

Suflă-i duhul printre flăcări
candela să nu i-o stingi
suflă-i, Doamne, şi-ntre păsări
aripa ce i-o ridici

Priveghează-n siluete
pâlcuri de lumină sumbră
să-i topească desuete
secera din trup şi umbră

Pune-i raza în secară
pită în pământu-i smuls
Pune, Doamne, să răsară
trup în coasta lui Iisus

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă doare, Doamne...

Ce mă doare, Doamne, stau şi mă frământ
Ce mă doare, Doamne, dacă plâng de moarte
Nu sunt frunză, Doamne, să mă culc pe vânt
Să mă culc pe vântul care-o să mă poarte...
Ce mă doare, Doamne, ce durere rea
S-a ascuns în suflet şi nu vrea să iasă,
Uită-Te la mine, poate vei vedea
Care deznădejde m-a făcut mireasă...

Pune-ţi mână, Doamne, nu mă părăsi
Pune-Ţi mână, Doamne, totu-i cu putinţă
Fă-mă să răscumpăr fiecare zi
Ce m-a ars cu lacrimi şi cu suferinţă...

Ce mă doare, Doamne, Domnul meu cel sfânt,
Ce dureri de taină s-au ascuns în mine...
Nu sunt frunză, Doamne, să plutesc pe vânt,
Mână Ta-i aceea care azi mă ţine

Vindeca-mă, Doamne, gândul, plânsul meu
Nu lăsă pământul plânsul să mi-l poarte
Pune-Ţi mâna, Doamne, Tu eşti Dumnezeu
Tu eşti Dumnezeul ce m-a scos din moarte!...

poezie de Adriana Cristea (7 septembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refacerea

La dezgroparea coastei au venit doar bărbaţii
din lipsa încăntătoarelor femei.
Toţi săpau cu rânjetul în tăcere
Toţi se înţelegeau din junghiul ochiului.
Adam avea o beregată pe piept!
Când au găsit coasta
au aruncat-o din mână în mână
fiindcă frigea a pământ nu a humă
a lână de iarbă
a oaie pierdută-ntre dinţi.
Adam a lins coasta cu o limbă de şarpe
şi s-a aşezat lângă ea să-i vorbească
în limba osoasă.
Toţi au fugit din lipsă de carne...
Toţi! Norii schiopătau după sânge de ploaie
Fulgii mieunau după forme
Apa cârâia după copca
inimii.
Şi ea se întindea pe o baltă încordată
cu un mugur din coastă
o fată!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia: Scumpi!... Un foc interior mă mistuie! Ard toată! Parcă aş fi Biblioteca din Alexandria...
Bărbatul: Tu te aprinzi foarte uşor... Natura ta este inflamabilă... Eşti o fire incendiară...
Femeia (îşi duce, speriată, mâna stângă la sân): Doamne, ce febră m-a apucat!...
Bărbatul (sincer): Îmi pare atât de rău...
Femeia (tremură): Ard, Scumpi! Sunt toată numai o flacără!... Nici nu mai ştiu, dacă sunt eu, sau cenaclul "Flacăra"...
Bărbatul (cu pasiune): Mami!...
Femeia: Te rog să mă ajuţi, dragul meu!
Bărbatul: Ce să fac?... Să chem salvarea sau pompierii?...
Femeia (tandră):... Nu, Scumpi... Vino mai aproape... Aşează-te aici, pe genunchii mei, dragule...

replici din piesa de teatru Herghelia albastră (Forţa imaginaţiei), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine, Doamne! Îţi restitui darul vremelnic: viaţa. Dar lasă-mi memoria! Ce să faci Tu, Doamne, cu amintirile mele?

aforism de Valeriu Butulescu din Maculator existenţial (2017)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

femeia mea nu este a mea
îşi aparţine sieşi
ea este minerul care sapă
sapă în trupul şi firea mea căutând
grăuntele de aur
mă doare şi ea plânge adesea durerea asta
dar continuă să sape
munţi de steril lepădăm
până ce găseşte numai ea ştie cum
bobul acela
nu şi-l ţine apoi pentru sine, mi-l dă
iar eu, enervat un pic, gelos şi mirat fiindcă l-a găsit
nu-l păstrez
îl las rostogolindu-se pe trotuar
primului din lumea prea grăbită care-l va vrea
şi mă tem pentru când
nu o să mă mai doară

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu spui nimănui unde te doare cel mai mult, pentru că va fi locul preferat unde te va lovi.

citat din Paulo Coelho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Aduce-n jurul tău parfum,
Destinul ţi-l va afecta,
Da-i musai s-o accepţi oricum
Că-i coasta ta.

epigramă de Ioan Şiman din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul adevărului

era undeva între cer şi pământ
acolo se topeşte soarele
în mâinile îngerilor
femeile poartă rochii albastre
din zâmbetul lor se nasc stelele
la ele ne uităm noaptea
între cer şi pământ se cuibăreşte
fericirea noastră când iubim
acolo zburăm când reuşim
să evadăm din lumea asta
te întrebi unde eşti dacă nu-i cerul?
poţi să înoţi şi să zbori
să mergi încet
sau
sau
să fugi fără să simţi nimic
locul ăsta nu e raiul
nici iadul nu poate fi
aici se pliază spaţiul
şi dacă păşeşti dincolo de linie
eşti un copil sau
un adolescent îndrăgostit
de femeia cu rochie albastră
sau
sau roz
eşti vrăjit de această vrăjitoare
care te poate distruge
te întrebi ce-i locul ăsta
unde te simţi cu adevărat fericit
unde levitezi în jurul trupului
şi pluteşti deasupra ta?

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!