Aceste ploi

Dinspre nicăieri, aceste ploi
Cad frenetic în tăcerea mea
Lăsând consecinţe de noroi
Peste amintiri de catifea.

Îmi e dor şi îmi e fără tine
Toamna asta, ca un adăpost,
Unde zace frigul în ruine
Divulgând capricii fără rost.

Picătură lângă picătură
Se aşază între nori - prăvale,
Ochiul le stă paj la cotitură,
Într-o scurtă schiţă de furoare.

Dinspre nicăieri, pe-o scurtătură
Cad aceste ploi - colimatoare...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

caravana de nori cu burţile pline
anevoie trece prin pustiul
dintre cerul unu şi cerul doi
oameni ascunsi în case fara cer
aceste ploi cad mereu nicăieri

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna venea dinspre mare adusă de înalte şi înspumate valuri. Alteori dinspre miazănoapte pogora uturme de negri nori. Atunci, peste pământul straniu şi străvechi se năpusteau vijelii cumplite şi cădeau ploi năprasnice. Aurul Dobrogei îşi pierdea întreaga strălucire şi se schimba peste noapte în aramă veche, coclită...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Creaţie nouă
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului să-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie,
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
tăcerea regăsită-a clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii despre oameni

am învăţat de la avari că drumu' anevoios
e un cuţit fără mâner ce taie pân' la os.

am învăţat de la stăpâni că lumea nu-i a lor
că întrutotul ei depind de viaţa sclavilor.

am învăţat de la săraci că avuţia stă
în germenele dragostei cum a-ul stă în ă.

şi am învăţat că omul între zi şi noapte
peste drumul vieţii trece în drum către moarte.

..........................................

dintre lecţiile vieţii una este care
m-a-nvăţat că din ruine cad mărgăritare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.
Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.
Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi parcă-aud, din viitor înspre trecut,
ecoul absolut al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, ediţia din 27.01.2020. ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719 (27 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul clipei trecătoare

Un glas fără cuvinte din adâncul meu
ajunge nevăzut la margine de gânduri
pe trunchiul despicat al unui curcubeu
cu capetele prinse-n albia din prunduri.

Izvoarele din albii au secat demult,
iar pietrele uscate de prea multă sete
mă cheamă-n arcul curcubeului s-ascult
tăcerea lor rescrisă-n magice versete.

Răstorn tăcerea mea peste tăcerea lor
şi din mirajul sfânt al undelor spectrale
aduc sub pietrele ce-şi caută izvor
iubirile pierdute-n umbre vesperale.

Prea multe amintiri deodată se ivesc,
se scurg încet cu picături de apă vie
pe când din geana curcubeului ceresc
cad ploi de dor venite dinspre veşnicie.

Plec capul să ascult surâsul renăscut
al râului brodat cu pietre vorbitoare
şi din tăcerea calmă-a visului pierdut
aud ecoul sfânt al clipei trecătoare.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

O picătură de tristeţe

O picătură de tristeţe
Paharul vieţii se tot umple
Coboară toamna pe fâneţe
Să poată iarna să se-ntâmple

Şi valurile izbesc zidul
Iar marea presimţind uscatul
Coboară valurile frigul
De-alungul ţării şi de-a latul

O picătură de tristeţe
Prin poienişuri şi răsuri
Cu amintiri de vechi sâneţe
Şi cai în trap purtând trăsuri.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talmeş-balmeş

iarăşi stăm alături - eu bătrână piatră
tu ca o copilă - veşnic nou năsută
scociorând tăciunii stinşi demult în vatră
cu tăcerea noastră tristă şi acută

nori albaştri-şi varsă şoapte de iubire
flori albastre-şi culcă vise pe câmpie
ploi albastre cad întru pomenire
morţilor albaştri - duc-se pe pustie

cât-om sta eu nu ştiu - numai timpul ştie
universul care e răspuns la toate
dar privesc şederea ca pe-o armonie
între ce se poate şi ce nu se poate

nori albaştri-şi varsă şoapte de iubire
flori albastre-şi culcă vise pe câmpie
ploi albastre cad întru pomenire
morţilor albaştri - duc-se pe pustie

simt că eşti alături gata de plecare
scociorăsc în silă focul stins în vatră
armonia strigă - data viitoare
tu să fii mai tânăr, nu bătrân ca piatra...

nori albaştri-şi varsă şoapte de iubire
flori albastre-şi culcă vise pe câmpie
ploi albastre cad întru pomenire
morţilor albaştri - duc-se pe pustie

poezie de Iurie Osoianu (14 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O picătură de dor

În ambalajul
Deja zgâriat,
A rămas o singură picătură de dor...
O picătură deja zgâriată de singurătate...
O singurătate deja zgâriată de timp...
Un timp deja zgâriat de tristeţe...
O tristeţe zgâriată de noapte...
O noapte zgâriată de gânduri...
Gânduri zgâriate de amintiri..
Amintiri zgâriate de suflet...
Un suflet atât de zgâriat de dragoste...

O singura picătură de dor... mai plânge după tine...

poezie de Anna Panovici
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoleşte vântul plaja

Răscoleşte vântul plaja
Morile, un semn de întrebare
Iau zenitul în spinare
A scumpit năravul glaja

Nu mai recunoşti ţinutul
Ploi acide adăpost
Cad întruna fără rost
Cine ia pe umeri scutul?

Peste toate doar un drum
Zăvorăşte straşnic cercul
Străduieşte-se, încercu-l
Fiecare oarecum

Pâinea zilnic un argat
Drămuită raţii, raţii
Se câştigă fără graţii
Şi se pierde la văleat

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

E toamnă iar şi iar mă dor cocorii
Ce pleacă zgribuliţi de vânt şi ploi,
Săgeata lor îmi sângerează zorii
Ce i-am visat de-atâtea ori în doi.

Bucăţi de jar, de lună şi smaralde
Cad de pe crengi văzduhu-agonizând;
Lumina toamnei a-nceput să-mi scalde
Şi sufletul şi gândul, rând pe rând.

Au adunat gutuile lumină,
Ciorchinii sufletului s-au brumat,
Doar plugul raţiunii îmi dezbină
Dorinţele de ce-am realizat.

Şi iar te-adun, te chem de peste vreme,
Cu miezul bun cad nucile din gând;
Simt toamna în văzduh, dar nu te teme,
Am să te-aştept mereu, ca azi, oricând.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu,,, toamna

tu... toamna

mi-e toamna tristeţe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare

cerul de plumb amestecă norii
şi plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi intră până la oase
şi carnea mă doare
parcă-i o rană

singur sunt pe-alei pustii
păşind pe un covor de frunze roase
doar vechi amintiri îmi picură-n gând
când tu erai şi amândoi -
mână în mână -
prin ploi indiferenţi treceam
şi adieri de vânt tăioase...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi tu

Au amuţit de prin păduri toţi cerbii.
Şi lupii, deodată, au tăcut.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Eu unde aş fi fost? Ce-aş fi făcut?

În scoaba de copită se adapă
Mici vietăţi ce vor mai rătăci.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Din ce motive-aş supravieţui?

Cu sufletul plecat în pribegie,
Ecoul depărtării a-ncremenit.
De n-ai fi tu, să îmi respiri aproape,
Aripa mea unde-ar fi odihnit?

În umbra de-ntuneric, pe furiş,
O altă dimineaţă se-ntrevede.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Pădurea n-ar mai fi atât de verde!

Sălbăticia fără adăpost
Pierdută-i într-o urmă de copoi,
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Te-aş căuta în lumea de apoi.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă

E atâta moarte-n toamna
Nostalgiilor de vals,
Ploi îmi sângeră în rana
Tremurărilor de glas.

E atâta vis în karma
Zilelor ce mi-au rămas,
E atâta plâns în taina
Clipelor ce-s fără pas.

Şi de-atâta rece geme
Ora-mi într-un film rulat,
Şi de-atâtea urme zace
Gându-mi într-un vers uitat.

E atâta frică-n noaptea
Fără somn, când umbre bat,
Din a vieţii cherestea
Desprinzând rupturi de fard.

E atâta ură-n dogma
Sentimentelor de jad,
E atâta gol în tagma
Lumilor ce-nvinse cad.

Şi de-atâta strigăt tace
Sufletu-mi robit de vreri
Şi de-atâta umblet pace
Nu-mi găsesc între dureri.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu... şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatică

Printre copacii dezgoliţi de miere
Curge aroma discului solar
În valuri ruginii... Şi diademe
De frunze cad... Decor autumnal!

Cad salbe de lumină pe aleea
Slab luminată... Paşi de catifea
Foşnesc pe un ocean de ciocolată...
Se-apleacă ramuri peste faţa mea...

Pe genele tuşate, plumb şi brumă...
Un fard tăcut de ne-nţelese umbre...
Şi toamna peste suflete se-adună,
Panerele cu ploi şi frunze umple.

Cer cenuşiu.. şi vânt... apus de sângeri...
Bătând în dulce roz neînţeles...
Oh, câte toamne! Apoi câte plângeri,
N-au curs în râuri pe obrazul şters!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de tine

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi lumea-mi pare atât de mică,
Fără iubirea şi mângâierea ta,
De tot îmi este frică.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi viaţa-mi pare ca o clipă,
De-aş putea zbura
Pe-a vântului aripă.

Să vin în miez de noapte
Ori în zori de zi,
Să-ţi spun cu dulce şoapte
Că fără tine nu pot trăi.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Şi inima mă doare,
Ce mult aş vrea să fii a mea
O! tu raza mea de soare.

Dar totul e în zadar
Şi mie îmi pare atât de rău
Căci tu nu eşti lângă mine
Şi lângă tine nu sunt eu!

poezie de Vladimir Potlog (6 octombrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

Liane de ploi
Cad peste noi
Gustul nucii amar...
Copacii în rugi,
(Aminte-ţi aduci?!)
Se-apleacă şi cad iar şi air.

Frunze chihlimbării,
Glas de ploi, de copii,
Ce divină orchestră
Ram în geam bat... Şi dor!
Nu mai pot să adorm.
Ah, ce noapte funestă!

Rubiniu must... Şi cast,
Un sărut pe obraz...
Simfonie eternă
Transcendent, ne iertăm
Şi-n uitare plecam
Un drapel cobornd iar în bernă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor

Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepţii,
Şi de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit.
Animalic ţi-e instinctul dar pe-alocuri ai pretenţii
Şi ma-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit.

Tu, mă pregăteşti de moarte, şi mă-nbraci ca pe-o regină,
Peste sâni îmi pui eşarfe să-ţi rămână numai ţie.
Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină,
Şi m-arunci în temniţi noaptea lângă demoni de hârtie.

Dimineaţa pe răcoare mă priveşti cu ochi de sticlă,
Şi din ei îţi curge verde peste inima-mi de ceară,
Vreau să evadez din clipa când îţi sunt atât de mică,
Şi să inventez un vers, unde ma iubeşti o vară.

Îmi eşti monstru cu pretenţii şi-aştepţi sa-ţi vorbesc în şoaptă,
Vrei să îţi cerşesc iubire ca o ploaie sub un nor.
Mă dezbraci de amintiri şi miros de pâine coaptă,
Eşti un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!