Clipe
Femeia, pentru-o singură privi,
Primită-n drum, când pleacă sau când vi,
Se primenește-n suflet și-n oglin,
Și, răsfățându-se, în gând se-alin:
- Mi se confirmă zilnic că-s frumoa,
Ca semn că frumusețea mea nu moa;
Păcat că, după câteva secun,
Orice privire moare sau se-ascun!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre moarte, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre femei
Citate similare
Lumintea
Din tot ce mi se-ntâmplă rău, gândesc,
Învăț să fiu mai bun și să iubesc.
Dar Dumnezeu m-o crede pe cuvânt
Când mă decid în minte să fiu sfânt
Sau s-o gândi că mintea-mi iarăși minte
Și-n suflet mi-o sufla că-s prea fierbinte?
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 februarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre Dumnezeu
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dilemă prin ploaie
Mersul tău prin ploaie
Rai sau iad văpaie?
Mersu-ți ca prin vis
Iad sau paradis?
Mersul tău pe drum
Flacără sau scrum?
Drumul tău prin mine
Pleacă sau mai vine?
Pasul tău prin sânge
Râde sau se plânge?
Ochiul meu privindu-l
Sufletu-i sau gândul?
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre rai
- poezii despre visare
- poezii despre sânge
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre iad
Vedere de seară
În fiecare seară, tatăl soarelui din dimineața următoare
Moare.
Luna tânără, trăiește după ce moare luna bătrână
O lună.
Stelele sunt atât de departe, încât seamănă cu mamele lor
Până mor.
Femeie, să fii mama iubitei mele sau fata ei
Vrei?
Că de când nu mai văd foarte bine, mă încurc și pe mine
Cu mine!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre mamă, poezii despre viață, poezii despre tinerețe, poezii despre stele sau poezii despre seară
Doar dorul
Când vremea-i noroa,
Încep să mă doa
Capul și picioa.
Când vremea-i frumoa
Și afară-i soa,
Doar dorul mă doa.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor
Draga mea, când te privesc,
N-am curajul să clipesc,
Să nu-mi fie-ntr-o clipită,
Frumusețea ta răpită.
catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curaj
Și suflet
În mintea mea e numai vară,
Femeile sunt motivate
De ochii mei și provocate
Să-și plimbe coapsele pe-afară.
Mi-s vinovat de-această stare
Și-mi recunosc acest păcat,
Sunt, zilnic, aspru condamnat
La veșnicii de dezbrăcare
Din ochi, în mintea mea-i o mare,
La țărmul căreia stau goale,
Purtând, simbolic, niște țoale,
Femei cu suflet de fecioare,
Dar și fecioare, câte vrei,
Cu trup și suflet de femei.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre vinovăție, poezii despre trup și suflet sau poezii despre plimbare
Vicleșug lingvistic
Când vrem să treacă timpul, nu timpul vrem să treacă;
Necazul, dorul, greul sau plictiseala seacă...
Iar când dorim din suflet să vină vremi mai bune,
Nu vremuri vrem să vină, ci altceva anume,
Cum este sănătatea, sau pacea, sau progresul...
Vedeți complicitatea? Ne-ascundem interesul
Și îl numim, generic, printr-un concept ce n-are
Un conținut, ci numai o formă-nșelătoare.
poezie de Marius Robu (21 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre pace, poezii despre lingvistică sau poezii despre dorințe
Pădure ce nu știe de secure, îmbătrânind hai-hui, a nimănui
Mă scutur ca o frunză, rămân precum un ram
Și toamnele mă-nvață să mă despart de mine,
L-acomodez cu iarna pe cel care eram,
Lăsându-i primăvara celui ce nu-s, dar vine.
Îmbătrânesc salcâmii când vântu-i desfrunzește,
Dar și când floarea dalbă se primenește-n faguri,
Ne trece timpul, Doamne, l-am născocit orbește,
Căci ne lovim de-a pururi cu tâmplele de praguri;
Și-n fiecare toamnă mai facem un cucui,
Îmbătrânind ca niște salcâmi ai nimănui.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre păduri, poezii despre primăvară, poezii despre iarnă, poezii despre frunze, poezii despre flori, poezii despre căderea frunzelor sau poezii despre crengi
Dictare mută
E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine și copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?
Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?
Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îți face semn la geam și nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre vânt, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre nuntă
Iar (n-am)
Nu știu ce ai de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-ai
Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc
Doar eu, a mea dacă erai.
Nu știu ce am de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-am
Ce-ai fi putut, nu mă-ndoiesc,
Să-mi dai doar tu, de-al tău eram.
Iubirea ne șoptește calmă:
Cine mă are, nu mai are
Nimic, precum un fulg în palmă,
De care, când se-atinge, moare.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri
Surori de anotimp
Bună dimineața, înghețată floare!
Mi se pare mie sau chiar te-ai grăbit
S-aduci mai devreme primăvara care
A venit și totuși încă n-a venit?
Bună dimineața, floare de ce-ai fost!
Mi se pare mie sau regreți acum
Că veniși pe lume când fu ceasul prost?
Ultimu-ți, se pare, fu și primu-ți drum.
Bună dimineața, sora mea frumoasă!
N-ai sosit devreme, dacă ne-ntâlnim;
Eu sunt iarna care s-a întors acasă
După ce plecase. Ne compătimim?
poezie de Marius Robu din Aproape alb (27 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre gheață, poezii despre dimineață, poezii despre ceas sau poezii despre anotimpuri
Ca cucul
Se-ntoarce toamna dintr-o dată,
După ce nouă luni a stat
De la bărbatul său plecată
La unul tânăr și bogat.
Vorbesc muierile în șoaptă
Că parcă s-a schimbat de când
Bărbatul singur o așteaptă
Și le respinge rând pe rând.
Ce-o fi având, fir-ar a naiba,
De-o iartă când se bate nucul,
Și-n taină-și oblojește zgaiba
Când pleacă, nouă luni, ca cucul?
poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre schimbare, poezii despre iertare, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre bărbați
Din când în când
Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Și-ac smuls din pântec, insectar;
Așa din când în când se moare!
Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Așa din când în când se moare!
De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Așa din când în când se moare!
Doar dăruire-n așteptare
Și înșelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Așa din când în când se moare!
Sublim amor cu violare
De vis și trup pur neatins,
Cu gust amar de viață stins;
Așa din când în când se moare!
O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o știe
Și singur stingere-și îmbie;
Așa din când în când se moare!
Ochi plânși înălțați la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-și pierde pereche-n țărână;
Așa din când în când se moare!
Părinții duși rămași o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng și-acum și n-ai habar;
Așa din când în când se moare!
Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Așa din când în când se moare!
Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezență,
Nici gând de urmă, de esență...
Așa din când în când se moare!
Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Așa din când în când se moare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre uitare sau poezii despre picioare
Nu am înțeles încă dacă poteca e un semn al biruinței ierbii, al biruinței pasului sau al păcii dintre ele; sau al ce-o mai fi-ntre ele.
Marius Robu în Degeaba (15 august 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pace
Colind (Părintelui meu drag Fanurie și gândurilor lui la mama care i-a plecat în cer la colindat)
Pe mine iubirea mă doare,
Nu știu de se naște sau moare,
Că-n lume e doar sărbătoare,
Și-n mine mă-ntreb ce-o fi oare?
Că dor mi se face de tine,
Crăciunul în cete când vine,
Prin cetini văd stele străine,
Ce-ncet mi te poartă spre mine.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 decembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre sărbători sau poezii despre naștere
Inima mea a rămas însărcinată cu tine. Te poți naște când vrei tu, sau te poți pe veci abține.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre naștere sau aforisme despre inimă
Ești femeia
Ești femeia care mă înnebunește,
Ce își prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când sosește,
Ești acea femeie... după care mor.
Ești femeia care dorurile-și poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Și-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Ești acea femeie... ce va fi a mea.
Ești femeia care sincer mă iubește,
Care poartă-n suflet lacrimi și păcat
Și în așternuturi, vise, dezgolește,
Ești acea femeie... ce m-a fermecat.
Ești femeia care știe ce-i amorul,
Ce deschide tainic porțile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Ești acea femeie... plină de mister.
Ești femeia care sângele-mi stârnește,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topește,
Ești acea femeie... proaspătă mereu.
Ești femeia blândă și-ntelegătoare,
Plină de credință și respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Ești acea femeie... înger... renăscut.
Ești femeia care lumea o înfruntătă
Și-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Ești acea femeie... pentru care ard.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni, poezii despre îngeri sau poezii despre vulcani
Alin(t)are
Eu, când n-am nimic de zis,
Tac și mă apuc de scris.
Cel ce nu știe să tacă
Sau să scrie, ce să facă?
Eu, când nu am de mâncare
Sau iubire, cu răbdare
Îmi pun doar o întrebare:
Nu-i mai rău de cel ce n-are?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare
Orbesc de dor
Afară, cerul e-nnorat,
În suflet am un strop de soare,
Pe care, tainic, l-am păstrat
Din tine, astrul meu, și care
De cald și de urât îmi ține
Când este noapte sau e nor,
Când iarna semne dă că vine,
Când ochii mei orbesc de dor.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre astre sau poezii despre Soare
Mai bun
Îți sunt când rege, când nebun,
și îmi privești cu teamă
toți pașii care mă expun
și-n ajutor te cheamă.
Regina mea, aș vrea să-ți fiu
o pavăză, un soare,
și aș alege auriu
ca singură culoare.
Căci m-ar durea, iubita mea,
să-ți fiu doar alb sau negru,
și sunt convins- te-ai întreba
de sunt sau nu integru.
Regina mea, pot fi mai bun,
dar spune-mi: rege sau nebun?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre monarhie, poezii despre negru, citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre iubire, poezii despre frică, poezii despre alb, poezii despre ajutor sau citate de Daniel Vișan-Dimitriu despre Soare