Casa copilăriei
Trec mașini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
și trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
și este un huruit ca de căruțe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!
Trec și eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc și amintirile
și tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Țuțu,
nu mai poate opri apocalipsa.
Și uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbește și el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-și mai amintește casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mamă
Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.
Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunțiș,
Mi-e gândul la măritiș, mamă.
Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Și le dai pe card la toți,
Fată dragă, cât mai poți, mamă.
Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă ești fata lui tata, mamă.
Și-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.
Nașa Carantina știe, mamă,
De folos ce-are să-ți fie, mamă.
Stai aici și nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul și zarea
Ți-e dor de a ta mamă,
dar "zâna" e plecată -
la margine de
lume,
norocul ea își cată.
Încerci s-ajungi din nou
la vremea din poveste,
o aripă e frântă,
iar cerul nu mai este.
Privirea-ți încordată
ajunge până-n
zare,
ce jilav toarce ochiul
când mama nu apare!
Cu amintiri trezești
viori împărătești
grăbitul cânt apune
pe răvășite strune.
Trec zilele, trec anii,
în "Casa de copii",
pășești cu-amar
și teamă,
norocul e plecat,
bunicii sunt în cer,
iar cerul nu-i în mamă...
Ca jarul arde clipa,
dar candela
e rece.
Prin inimă, cea mamă
acuma nu-ți mai trece.
poezie de N. Petrescu-Redi (februarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă (variantă)
Când ești departe mamă,
La tine mă gândesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te-întâlnesc.
Hai, vino-acasă, mamă!
La piept să mă-încălzești.
Cu lacrima ta, mamă,
Tot doru-mi potolești.
Când ești acasă, mamă,
Nimic nu mă mai doare.
Mă uit la tine, mamă,
Mă uit ca la un soare.
De când ai plecat, mamă,
Eu nu știu să zâmbesc.
Mi-e dor de tine, mamă,
Mi-e dor să te iubesc.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Din lacrimă m-ai plămădit
(Cameliei Rogojinaru)
Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.
În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.
Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.
În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.
Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând în război
Mi-e frică, mamă, noaptea
Chiar de-s cu arma-n mână,
Simt că-i aproape moartea
De peste-o săptămână.
Mi-e foame și mi-e sete,
Nu am dormit o clipă
Am bătături în ghete
Și-o cucuvea cum țipă!..
Ieri, un coleg de arme,
Plângea lângă șenilă
Mi-a spus, dacă adoarme,
De mă-sa... fie-mi milă.
Azi a căzut eroul
Pe-un petec de pădure
Nici n-a știut ecoul
Durerii, să-l îndure.
Vai! E-ntuneric, mamă,
Ne trec fiori. Și-n spate
Purtăm cu noi o armă
Și frica de cea moarte.
Rânjește o fereastră
Izbindu-se de ziduri.
Mi-e dor de casa noastră
De fața ta cu riduri,
De mângâierea caldă
Și pâinea de pe masă,
O lacrimă îmi scaldă
Privirea-n gol rămasă.
Mi-e frică noaptea, mamă,
Și stau cu moartea-n spate...
Te roagă la icoană,
Să trec și-n astă noapte!
poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destinul unui copil
M-ai alungat de-acasă, mamă,
de grijă să nu-mi mai porți.
M-ai alungat de-acasă, mamă,
să cerșesc milă la toți.
La fel ca tine, mamă,
toți oamenii m-alungă.
Mă latră câini, mamă,
și-aleargă să m-ajungă.
Azi nu am mâncat, mamă,
că nimeni nu mi-a dat.
Am căutat o poamă,
dar pomul e uscat.
Acum se lasă noapte
pe ulița pustie.
În sufletul meu, poate,
tot noapte o să fie.
Regret că lângă tine
nu am găsit iubirea.
Regret că pentru mine
apune fericirea.
Spun asta, dragă mamă,
că simt încet, încet,
cum trec a vieții vamă,
cu sufletul din piept.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
România-i mama sfântă
Mamă, mamă, mamă, mamă,
N-am avut să, mă iubească,
M-a născut și a plecat
Sub țărâna românească.
Altă mamă mi-a dat lapte,
M-a-nvelit în tricolor,
Am crescut, nu sunt orfană,
Dar de mama-mi este dor.
Merg la mormântu-i din zare
Să iau un pumn de pământ
Ca să-l duc la Alba Sfântă
Unde totul este sfânt.
Acolo au fost bunicii
Și-au făcut Marea Unire,
Mama mea e România
Și în trup și în simțire.
Nu-s orfana cea orfană,
România-i mama sfântă
Unde-naintașii dorm
Dar inima le cuvântă.
Mamă, mamă, mamă, mamă
Sunt și eu și-alte femei,
Înălțăm întru iubire
Cruce-n zbor de porumbei!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani, mamă!
bag seamă
ai îmbătrânit pe dos
carnea care-ți stă cuminte pe os
mă cheamă
la mulți ani, mamă!
sau du-te în depărtare
acolo unde
glasul dumnezeului se-ascunde
la mulți ani, mamă!
să nu-mi dorești nimic
chiar dacă nici tu nu suporți
am timp
la multe morți!
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemarea unui copil
E multă tristețe în țară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an și-o vară
De când pe-acasă n-ați dat.
Mi-e foame, mamă, și mi-e frig.
Picioarele mi-au înghețat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.
Mă doare capul și mi-e rău,
Și plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Și noaptea-n somn ea te striga.
Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu știm unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-ați lăsat.
Suntem străini în sat la noi
Și nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteți și voi.
Doamne, ce viață pierdută!
Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniți să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!
Ne este prea greu fără voi
Și gânduri negre ne încearcă.
Îndurați-vă, mamă, de noi!
Nu lăsați vremea să treacă!
În casa noastră-i cald și bine
Când suntem cu toți la masă.
Vă așteptăm și azi, și mâine
Să faceți cale întoarsă.
poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cântecul tău dulce
Motto: "O mamă, dulce mamă, din negura de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;" (M. Eminescu - O mamă...)
Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să mă culce.
De cu seară până-n zori
Gândurile-mi dau fiori.
Parcă sunt, fuior de dor
prin lumina din pridvor,
și-atunci mă transfer în stea
și vorbesc pe limba mea,
căci dorul întinsu-mi-s-a
de la Nistru pân' la Tisa.
Cu el mă călătoresc
visul să ți-l împlinesc.
Limba noastră românească
este hrană sufletească,
peste plaiuri de baladă:
iarbă, miei, strungă, zăpadă.
Și de-a fost ades rănită
renăscut-a prin ursită.
Și aș vrea mereu să fie
numai viers de melodie.
Mamă, cântecul tău dulce
este leagăn, să ne culce.
poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albi porumbei dau în zbor
Spre depărtarea albastră
Am dat porumbița-n zbor,
Să-ți aducă la fereastră
Iubirea și al meu dor.
N-am știut că depărtarea
Doare chiar atât de mult.
Nici că așterne uitarea
Peste tot ce ai mai scump.
Mă doare sufletul mamă
Că nu mai ești lângă mine.
Revino la mine, mamă!
Să-mi fie și mie bine.
Lângă tine, mamă dragă,
Mă simt ca o rândunea.
Pot zbura în zarea largă
Să am și eu steaua mea.
Dorul meu aș vrea să zboare
S-ajungă, mamă, la tine.
Să-ți aducă alinare
Și iubire dela mine.
Din pragul casei părintești,
Albi porumbei dau în zbor,
Să-ți aducă, mamă, vești
De la al tău pruncușor.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
La revedere, mamă, la revedere, tată!
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creștin.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
și mă căznesc așa cum niciodată,
și soarta mi-o blestem, și lașitatea...
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar știți si voi că sunt plecat la muncă,
și peste tot e-o criză blestemată
și dacă vin, stăpânii mă aruncă.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoțică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
și vă promit c-oi încerca la anul
să vin și eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-și ostoiască-aleanul.
Mă iartă, mamă, și mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moș Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la țintirim...
Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău și-al mamei tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
și liniștea cu clopote să bată.
Și-atunce firea-mi se va liniști,
simțind din depărtări că e iertată,
și buzele-mi uscate vor șopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!
poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă, raza mea de soare
Mamă,
Ies afară și mie frig.
Intru-n casă și mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranța îmi e mică.
Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzești.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă privești.
Pe băncuța de la poartă
zi de zi, mamă te-aștept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.
Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegește pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.
Noaptea privesc mândra lună
și îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât ești de strălucitoare.
Mamă raza mea de soare!
Mamă icoană mare și sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.
poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau o mamă!
Am bătut din poartă-n poartă
Și-am cerut la fiecare
Cu-mprumut să-mi dea o mamă.
Dar n-am găsit îndurare.
Vreau o mamă cu-mprumut
Capu-n poală ei să pun.
Să plâng tot ce m-a durut,
Supărările să-i spun.
Vreau o mamă, cin' mi-o dă?
Să-i sărut mâna cea dreaptă,
Să m-alint în vocea-i caldă,
S-o mai strâng în brațe-odată.
Vreau o mamă ce mă cheamă
Să-mi sting dorul ce mă doare
Vreau o mamă să-i zic MAMĂ!
Cine-o are de vânzare?
Vreau o mamă de vândut
N-aș plăti-o cu bani grei.
Din suflet mi-aș da tribut
Și-aș plăti-o-n anii mei!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărută, mamă, fruntea
Sărută, mamă, fruntea
fierbinte și-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.
Sărută, mamă, rana
ce ustură și doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.
Sărută, mamă, ochii
închiși de suferință.
Sărutul tău coboară
o sfântă ușurință.
Sărută, mamă, gura
ce plânge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.
Sărută, mamă, fața
cu lacrimi de durere,
căci ca sărutul mamei
nu-i leac, nici mângâiere.
Sărută, mamă, somnul,
ce-n leagăn se frământă.
Sărutul rugăciunii
dă pacea cea mai sfântă.
Sărută, mamă, dulce,
căci fața ta durută
și inima ta frântă
doar Domnul le sărută.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul guvernului Orban
A plecat Orban la luptă
Măiculiță, mamă...
Din putere se înfruptă
Măi Culiță ia-mă...
Ne va fi cu mult mai bine
Măiculiță, mamă...
Că de-acum el ne va ține
Măi Culiță-n ramă...
Ne va scoate la lumină
Măiculiță, mamă...
Va cânta la mandolină
Măi Culiță gamă...
Se va bucura guvernul
Măiculiță, mamă...
Să-l lăsăm că nu-i infernul
Măi Culiță geamă...
Va reinventa șoseaua
Măiculiță, mamă...
Va lătra geaba cățeaua
Măi Culiță damă...
Despre școli nu vă mai spun
Măiculiță, mamă...
Va fi poate cel mai bun
Măi Culiță poamă...
Iar poporu-i fericit
Măiculiță, mamă...
'Și va da iute negreșit
Măi Culiță samă...
Că avem guvernul nou
Măiculiță, mamă...
Va începe un nou show
Măi Culiță dramă!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu tine, mamă!
Ca tine, mamă!
Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Așa cum se poate de bine,
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.
Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar știi, să îmi fie rușine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.
Pot moarte să-nving și să sufăr,
Să tac și să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie rușine
Nici plânge nu pot ca și tine!
Chișinău 30 septembrie 2019
poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu cred că există, în viața lumii, o clipă când toți oamenii se gândesc la mama lor. Fiica la mamă, mama la bunică, bunica la mamă... până se ajunge la o singură mamă, una imensă...
citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de Dana Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fetița alintată
Mamă, coase-mi paltonașul!
Mamă, mi s-a rupt rochița...
Prinde-mi, mamă, gulerașul!
S-alinta mereu fetița.
Coase mama, ce să facă?
Mama n-are bucurii,
Necăjită și săracă
Și c-o droaie de copii.
Și de treburi câte are,
Nici să doarmă n-are când
De mi-ar crește fata mare,
Să m-ajute mai curând!
Vine fata alintată
Mamă, coase-mi ciorăpiorul!
Dar măicuța, supărată,
A luat-o mai cu zorul:
Uite ac și uite ață.
Nu mai ești fetiță mică,
Ia împunge și te-nvață
Să mai coși și singurică!
poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta, mamă!
Mamă, tu, izvorul vieții,
Elixirul tinereții,
Tu dai viață, tu pui nume,
Tu aduci copii pe lume!
Azi, de ziua ta, cântăm,
Sufletul să-ți alinăm,
Tu să te bucuri de noi,
Mamă dragă, la nevoi!
Toate florile din lume,
Sunt azi, mamă, pentru tine!
Tânără și zâmbitoare,
Mamă dragă, scumpă floare!
Ești născută-n suferință,
Tu ești sfântă în credință,
Noi te vrem nemuritoare,
Mamă scumpă, dragă floare!
poezie de Constantin Chelaru din Prin labirintul vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!