Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme...

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leoaică tânără, iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat, leoaica, azi, de faţă.

Şi deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţâşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire
peste cate trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
înc-o vreme
şi-ncă-o vreme...

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverenţe

De la o vreme
ne pricepem cel mai bine
la reverenţă.

Curtenitor,
ni se aruncă-n spate
păpuşi de cârpă
clipocind în albia alintului.

Dragilor, e vânătoarea ineditului!

Azi, păşim în noi
peste băltoacele rămase
după ploaie
(viclene ochiuri de cer,
ce ne cer).

Într-un triaj imens
bliţuri flămânzite
scânteiază
când ni se deschid
în faţă
sertare reci, cu săruturi.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţa trebuie să fie suficientă. Adică să faci faţă cu ea la toate problemele care ţi se pun şi pe care ţi le pui. Nimeni nu e mai inteligent decât altul. Fireşte, unul are mai multă vreme, e mai spiritual, mai simpatic, mai graţios. Asta e altceva. Inteligenţa, dacă este funcţională, nu are nimic de dorit. Face faţă la toate problemele care i se pun, în vreme ce prostia este foarte polivalentă, diferită, eterogenă şi, mai ales nereceptivă.

Alexandru Paleologu în interviu (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi ia diferite forme: Faţă de credincioşi mântuire, faţă de cei lipsiţi milostivire, faţă de cei care nu o merită dar, faţă de păcătoşi îndelungă-răbdare, faţă de cei care s-au îndreptat blândeţe, faţă de cei care-şi cer iertare iertare.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detectiv particular

Între în şoaptă – ce vei fi?
Întreabă-mă – mă vei iubi?
Logic, bacteriologic,
Între mituri şi recife, hieroglife.
Putreda intelighenţia,
Ne spunea tovarişci Lenin,
Spânzurat muri Esenin,
Iepuraş, te-aleargă omul,
Omule, te-aleargă Domnul,
Cavaler peste avioane,
Detectiv filând doar doamne,
Cum să ies din gând
şi să-mi stau la rând
pe un colţ de piatră,
lângă vechea şatră?
Meştere Nichita,
Pana-aurita,
De la unu-n sus,
Poeţii s-au dus.
Călăream în zori
Iubite-surori,
Imnuri, ritmuri, Leda,
Jupiter-lebeda,
Tânără leoaică,
Spune balalaică, ce ai tu în piept?
Cât mai pot s-aştept?
Uite-mă, dar uită,
Sărutate-aş, muică,
Te mai rog, un fleac,
Îţi eram eu drag?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi, boabe de mărgăritar

Doi ochi, boabe de mărgăritar
îi împodobesc obrazul.
Când îi ofer flori în dar,
mama uită tot necazul.

Pe la tâmple, ghiocei
îi amintesc de primăvară.
S-au amintesc de anii grei
când viaţa i-a fost amară.

A trecut timp peste mama,
dar tot frumoasă a rămas.
Încă mai poartă marama,
tot mai dă la cântec glas.

Ce caldă este mâna ei!
Ce faţă blândă are!
Când eu plâng de dorul ei,
mama îmi dă alinare.

Lângă mama îmi este bine.
Ea cu drag mă încălzeşte.
Îmi face zile senine,
mama mere mă iubeşte.

Trandafirul ce-înfloreşte
mamei îl ofer cu drag.
Ea e stea ce străluceşte
şi-mi dă zborul către larg.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi-o barcă

te-am întâlnit pe un mal de lume
când îţi pregăteai barca de drum
eu călător, tu prinţesa războinică a verbelor
veneam dintr-un deşert îndelungat orbit
întuneric de oameni muşcat de vreme
răni deschise din care curgea singurătate
împăcat, aşteptat, m-ai luminat
râsul tău straşnic ploaie de primăvară
mi-a căzut pe faţă însufleţindu-mă
şi-am plecat amândoi în barcă pe oceane
până când nu s-a mai văzut decât un punct
pe linia orizontului între apă şi cer
ce întâlnire neaşteptată pe praful ăsta!
o îngemănare a zorilor cu apusul
în zenitul zilei

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

M-a muşcat poezia, m-a muşcat,
Nici n-am cârtit când m-a apucat,
Cu colţii ei, cu fildeşii curbaţi,
M-a smuls cu grijă de lângă confraţi,
Acum mai ronţăie la mine, mai mănâncă,
Din carnea nepătrunsă, încă.
Sunt totul numai sânge, sunt o rană,
Mă soarbe poezia dintr-o cană!
Şi eu mă mistui între două sfere,
Între odihnă şi între neputere,
C-aş vrea din gura ei să mă preling,
Puţin din vâlvătaie ca să sting,
Să ardă mai încet, să rumege cu grijă,
Să nu mă lase pradă la vreo schijă!
Dar e-n zadar, în colţii ei mă duce...
Direct către odihnă pe o cruce
Şi-mi bate cuie-n talpă şi în mâini...
E dulce poezia ca miezul unei pâini
Şi-o las aşa, să facă ce-i convine,
Că-n gura ei, eu nu mai ştiu de mine!

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prag

Torceam pe prag în răsărit de lună.
Şi visul meu spre tine s-avânta.
În suflet, tainic dragostea cânta,
Ca lira când uşor loveşti o strună.
Simţeam în visul meu o nouă viaţă
Dar mâna alb-a mamei m-a atins.
Şi mângâierea ei mi s-a prelins,
Ca strop de mir curat şi sfânt pe faţă.
Când mi-a vorbit, i-am cunoscut durerea.
Cu glasul greu de griji mi-a spus aşa:
"Te-am plămădit în trup, copila mea,
Precum albina plămădeşte mierea.
Când sângele curat ce-ţi curge-n vine
L-am colorat cu tainice iubiri
Ţi-am aşternut în leagăn trandafiri,
Crescuţi în nopţi de umbre şi lumini.
În veghea mea de chin îngreunată,
Te-am mângâiat cu-a genelor mişcări
Şi te-am scăldat în calde revărsări
De dragoste adâncă şi curată.
Eu bine ştiu că-aşa a fost să fie.
Eu simt că astăzi nu mai eşti a mea,
Sunt ca un stânjenel bătut de nea,
Pe care nici o rază nu-l învie.

Uitasem fusul. Luna răsărise
Şi se suise albă peste zări,
În mine-acum treceau străfulgerări,
Dar ochii mei se înecau în vise.
Eu capul l-am ascuns la mama-n poală
Şi mâna albă-a mamei m-a atins,
Ca strop de mir curat mi s-a prelins
Pe faţă mângâierea ei domoală.
Şi nu mai ştiu. Căzuse-n noapte rouă
Şi vântul lin din pom o scutura?...
În visul meu de-azi noapte se făcea
C-am început să plângem amândouă.

poezie clasică de Zorica Laţcu
Adăugat de gabriela alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de rar întâlnim, şi încă şi mai rar simţim, adevărata iubire, iubirea faţă de iubire, iubirea nu numai faţă de toţi oamenii, dar şi faţă de tot, de Dumnezeu.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste

Ea stă plictisită şi foarte frumoasă
părul ei negru este supărat
mâna ei luminoasă
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat şi pe sine
cum atârnă pe ceafa scaunului.

Eu mă înec în lumine
şi scrâşnesc în crugul anului.
Îi arăt dinţii din gură,
dar ea ştie că eu nu râd,
dulcea luminii făptură
mie, pe mine mă înfăţişează pe când
ea stă plictisită şi foarte frumoasă
şi eu numai pentru ea trăiesc
în lumea fioroasă
de sub ceresc.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă

Un soţ plecat de multişor,
Ajuns acasă, dimineaţă,
S-a dus la ea, în dormitor,
I-a prins şi i-a schimbat la faţă.

epigramă de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de peste mare

Iubire de peste mare, pasiune ce-mi e stare,
Fericire ce mă doare, dor de tine ce-mi e soare
În zilele de întristare şi în vise îmi apare...

Stai cu mine, fi-mi aproape de peste albastre ape,
Caută, găseşte-mă, şi a ta doreşte-mă,
Ia-mă şi iubeşte-mă, mereu fericeşte-mă...

Zi de toamnă arămie, ce-mi doresc eu va să fie -
Iubirea mea să îmi vie, carte, cel puţin, să-mi scrie,
Să-i răspund cu o poezie, să-i spună ce deja ştie...

Vreme trece, vreme vine, gându-mi e mereu la tine,
Anii vin şi trec în grabă, amintiri mă năvălesc,
Sufletu-mi arde-n iubire, de dor, dragul meu, tânjesc,
Şi de nu vei fi al meu, tu vei şti că te iubesc...

poezie de Elena Vlădescu (10 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea

Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am minţit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea ţine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasă de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt graţia
străbătând toate zidurile oraşului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt că ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îşi calcă de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau şi curăţ lănci cu benzină
ca să le azvârl în animale şi în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit să fiu
cuprins de o tandră alergare,
mă prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiază de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
şi toate stelele explodate
şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş
şi mă asfaltez
şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,
mai ales în gheaţă,
maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,
ca ea, scumpa şi divina de ea
trecând să alunece
şi să cadă şi să-şi rănească glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul să sărute o gleznă
dacă ea nu şchioapătă?!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Mara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce rază

Eu dezamăgesc crima,
trădez trădarea de a fi.
Tu dezamăgeşti crima,
trădezi natura.
Faţă de fapte noi suntem pedepsiţi,
faţă de lucruri
noi suntem chiar lucrurile.
Suntem un timp.
Ce rază, doamne, ce rază!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet, încet, spaima mea faţă de lună se transformă în dragoste faţă de ea. O doresc. Vreau să fiu al ei, să mă contopesc cu ea. De multe ori ridic braţele către ea – căci ea este tot timpul deasupra mea, nu mai există demult zi, totul e un clarobscur roşietic dominat de silueta ei impunătoare – eu nu mă pot înălţa către ea, dar spiritul meu poate. Mă mistuie dorul de ea, vreau să fiu tot mai aproape de ea.

Gheorghe Dobrovolschi în Turnul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

Au ce mi-a fost din tine mai aproape?
Umbritu-ţi păr, sau fruntea grea de nor,
sau mâna ta, în care, la izvor,
mi-ai dat să beau din claru-adânc de ape?
Sau glasu-nvăluindu-mă uşor,
sau ochii tăi în cari o lume-ncape,
ce deodată mi-o deschizi sub pleoape -
sau drumul laolaltă, suitor?
Dar dacă vocea s-a-năsprit prin vreme
şi părul n-a putut de ierni să scape,
în ochii tăi privind - o, nu te teme! -
şi azi mai regăsesc acelaşi dor,
pe care anii au ştiut să-l sape
în limpezimea primului fior.

poezie celebră de Veronica Porumbacu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger adormit...

Am întâlnit odată mai demult
Un înger îngândurat şi cam tăcut
Avea un aer aşa uman
Ochii pătrunzători şi zâmbet diafan

Când era sus, când era jos
Era perfect, era frumos
Când pe pământ a coborât
Şi-ntâia oară m-a privit

Părea puţin cam obosit
L-am alintat şi-ncet a adormit
Să nu-l treziţi vă rog frumos
El pentru mine s-a întors

Sunt visul lui e visul meu
Şi uite aşa va fi mereu
Aş vrea în braţe să îl strâng
Să nu-l trezesc defel nicicând

Este un înger, e a mea iubită
Aş vrea să fie fericită
Şi dacă timpul trecut-a peste aripile ei
Ea a rămas cea mai frumoasă între femei
 
Vă mulţumesc ca-ntr-o prefaţă
Vă scriu acum şi am în faţă
Un înger care tace
Vă rog să îl lăsaţi în pace

Ce poate fi mai minunat în viaţă
Decât să fii cu îngerul în faţă
La tine Doamne, mă închin smerit
Privind... un înger adormit.

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!