Toamna
De la deal înspre câmpie
Zboară zvonul, susotind,
Vântul spune c-o să vie
"Ea", în vizită curând.
Vorbesc pomii, de-i asculti,
Între ei, parcă cu jale.
Cic-a fost văzută-n munti,
Coborând încet spre vale
Într-o rochie de "rugină",
Încăltată în "noroi",
Cu alura-i de regină,
În caleasca ei de "ploi".
Soarele îi face loc,
Norii, crainicii fideli,
Adunati parcă ad-hoc
O anuntă-n chicoteli.
Frunzele cuprinse-n ceată
Înteleg că... nu-i a glumă.
Au simtit spre dimineată
Pe-a lor haină verde... brumă.
Salcâmi povestesc în doi:
Ce-o să fie oare frate?
Că de-atâta vânt si ploi
Sigur vom fi "rupti de spate"!
În grădini se sterg culorile.
Gri e... noul trend la modă.
Triste-si plâng azi florile
Ultima lor odă.
Fluturii se pierd prin crânguri
Si cocori dispar în zare,
Iar broscoii din adâncuri
Îsi pierd cheful de "cântare".
Doar un greier, cu sperantă
Cântă încă la chitară,
Cu putină arogantă:
"Vesnic, vesnic va fi vară!"
poezie de Marius Alexandru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- poezii despre vorbire
- poezii despre vestimentație
- poezii despre verde
- poezii despre umor
- poezii despre toamnă
- poezii despre rochii
Citate similare
Vine Toamna
De la deal înspre câmpie
Zboară zvonul, susotind,
Vântul spune c-o să vie
"Ea", în vizită curând.
Vorbesc pomii, de-i asculti,
Între ei, parcă cu jale.
Cic-a fost văzută-n munti,
Coborând încet spre vale
Într-o rochie de "rugină",
Încăltată în "noroi",
Cu alura-i de regină,
În caleasca ei de "ploi".
Soarele îi face loc,
Norii, crainicii fideli,
Adunati parcă ad-hoc
O anuntă-n chicoteli.
Frunzele cuprinse-n ceată
Înteleg că... nu-i a glumă.
Au simtit spre dimineată
Pe-a lor haină verde... brumă.
Salcâmi povestesc în doi:
Ce-o să fie oare frate?
Că de-atâta vânt si ploi
Sigur vom fi "rupti de spate"!
În grădini se sterg culorile.
Gri e... noul trend la modă.
Triste-si plâng azi florile
Ultima lor odă.
Fluturii se pierd prin crânguri
Si cocori dispar în zare,
Iar broscoii din adâncuri
Îsi pierd cheful de "cântare".
Doar un greier, cu sperantă
Cântă încă la chitară,
Cu putină arogantă:
"Vesnic, vesnic va fi vară!"
Marius Alexandru
poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte-Poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Va veni toamna...
Va veni toamna
Curând și grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.
Va veni toamna
Cu plete arzând,
Și haine de vânt, transparente, din ceață
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.
Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii și berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Și căt nenoroc
Să fim părăsiți de-a verii crăiasă.
Va veni toamna
Mă doare un gând
Că și viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranțele și zilele-mi plâng
Și va fi ceata.... în orice dimineată.
poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vară, poezii despre tristețe, poezii despre păr, poezii despre plâns, poezii despre jocuri sau poezii despre gânduri
O lume...
Motto: "Cred că lumea a fost prea mare pentru mine..." Octavian Paller
Mă pierd printre nouri și plâng
Și frunze foșnesc printre vânt
Sălbatică lume prinsă-n povesti,
E lumea albastră în care trăiesc!
Și pomii își plâng soarta lor,
Și fluturii plâng până-zori,
E trasă perdeaua de vise ușor
Și lumea-o privesc printre flori!
Caut urma de iarnă prin noi
Cum curge cu fulgi și noroi,
Sălbatică minte ce ești,
Îmi ceri nemurire și cerți!
Te strig de pe culmi nenăscute,
Iubire, soptește-mi ceva,
Tărâna îmi cântă durerea
Și lumea trăită-i tăcerea!
Mă pierd printre umbrele reci,
Cu iubire și flori de regret,
I-au iubirea cu mine s-o am
Într-o lume ce plânge încet!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre muzică
- poezii despre iarnă
- poezii despre frunze
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Vine Toamna
Vine Toamna!
Încet se trece vara și verdele se moare
Grădina înflorită își pierde din culoare.
Mireasma florii piere,.... un abur în amurg
Cocorii albi în cârduri, încet, încet se scurg.
Un cuib pustiu, sub grindă, în curte la bunici,
Îi duce deja dorul, voioasei rândunici.
Iar sus pe hornul casei o barză agitată
Privește melancolic, în jur, ultima dată.
Din stână, de la munte, spre sat coboară-ușor
Țurcane albe, negre,... păstori cuprinși de dor.
Hărpărețele omizi fac ravagii prin livadă
Ordonate și "cuminți" au pornit a lor cruciadă.
O frunza mică plânge, speriată în cădere
Simțind pe propria-i piele a vântutui putere.
Bătrânii pomi, săracii, sunt tot mai necăjiți
Ieri au fost plini de viață, azi tot mai ruginiți.
E seară tot mai iute și soarele-i mai trist
Doinește prins de jale un greier "chitarist".
Iar ploaia-i tot mai rece și norii-s tot mai gri
Uscate, arse, ofilite, întinsele câmpii.
Apare-n dealuri Toamna, coborând la pas spre vale
E pe drum, ajunge sigur,... nu e altă cale!
.................................................
Mă cuprinde o tristețe... însă remediabiă
Căci aud că anu-acesta, Toamna va fi agreabilă.
poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte - Poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre flori, poezii despre dor, poezii despre alb sau poezii despre trecut
Glasul durerii
Auzit-ai tu vreodată frunzele de vânt mișcate
Susurând încet și tainic pe-a lor ramuri clătinate?
Ele cântă-atunci de jale cu un glas suspinător;
Cine știe-a lor durere, cine știe dorul lor.
Și ascunsă prin frunzișuri, tăinuind a ei ființă,
cântă dulcea Filomela, și-n cântare-i o dorință
Pare că îndreaptă vecinic către cerul cel senin,
Și divina-i melodie se sfârșește c-un suspin.
Iar poetul ce-o aude își ia lira și se duce
Pribegind cu-a sale doruri, și ca dânsa el atunce
Cu un vers duios și jalnic spune lumii chinul său
Și răpit de-a lui simțire el suspină-amar și greu.
Și-auzind atâtea glasuri ce spre ceruri se înalță
Care te pătrund în suflet cu-a lor farmec și dulceață,
Nu întrebi, plecând cu jale ochii-n jos înspre pământ
Pentru ce tot cu suspinuri se sfărșește orice cânt?
O! de-ai ști tu că pe lume, de când lumea e facută,
Blânda voce-a fericirii este, a fost și va fi mută,
În viață-orice cântare ce cu drag ai asculta
Ai ști că-i glasul durerii și adânc ai suspina.
poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre durere, poezii despre versuri, poezii despre suflet sau poezii despre privighetori
Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre școală, poezii despre valoare, poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre tată, poezii despre prietenie sau poezii despre prieteni și dușmani
Haiducii
Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toți cei șapte flăcăi,
spre codri, prin munți și sălbatice văi.
Puternici și tineri, se-aud chiuind,
priviți de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot și-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.
Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-așteaptă la locul știut
un dar prețios, obicei cunoscut,
O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sat, poezii despre câini, poezii despre virginitate sau poezii despre sfinți
Cei ce iubesc
Iată în șiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecați, aveau deja în față
de parcă ar vrea să fugă și ei, norii,
acum dintr-o viață duși în altă viață.
Cu aceeași grabă și înalți la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori și nori, în zborul paralel,
cerul să și-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici și altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum crește
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpește.
Iar cât timp nu adastă și nu pier,
nu îi ating nici o amenințare
din orișicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau pușcă tunătoare.
Sub lună și sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? Înspre nicăieri. De ce fugiți? De toate.
De cât timp sunteți împreună oare?
Puțin. Când vă veți despărți? Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.
poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre înălțime, poezii despre reîncarnare sau poezii despre prezent
Năzdrăvănii de toamnă
Și-a pus toamna rochie de brumă
Și-alergând râzând peste câmpii,
Culorile și le-arunca în glumă,
Frunzele făcându-le-arămii!
Și-ntr-un dans nebun s-a prins cu vântul,
Păsările toate le-a gonit
Ca să nu se supere pământul
Chiar și ceru'-n gri l-a zugrăvit!
Sugubeață rău e năzdrăvana,
Struguri copți a pus cercei la vie,
Și zdrobindu-i umple damigeana
Cu motive dulci de bucurie!
Chiar de uneori e mai ciufută
Și din zâmbet soare, plânge ploi,
Ni-i cămara cu de toate-umplută
Și ne-a pus și varza la butoi!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre struguri, poezii despre păsări sau poezii despre ploaie
Tomnând
Vară se stinge încet, torid răcește
Și albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbenește.
E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochiști, ce-a întreținut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.
În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Și câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopțile sunt iar fior spre îngheț... în ce se curge.
Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Și câinele păros, ce doar și-a lăsat păr, e șui...
Se îmbracă iar... Cum știe de-o fi rece?
Nu știu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că și ea ar plânge des, în picuri, în șuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte
Zăpezi eterne plâng
Privesc cum soarele sărută pământul
și mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul își cântă anii
din flaut subțire de trestii.
Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.
Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
și-n liniștea nopții ascult
zăpezile eterne cum plâng.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre sărut sau poezii despre râuri
Mi-a fost de-ajuns ...
Prin vânt și ploi răzbesc cu greu,
Pieptiș, pân' la iubitul meu,
Să aflu poate un răspuns,
La întrebări ce m-au ajuns.
Până și timpul mi-e dușman
Împotrivindu-se în van,
Când iau in piept și vânt și ploi,
Tot poticnindu-mă-n noroi.
Și când, în fine, am ajuns,
Uit c-am venit după răspuns.
Mă pierd în ochii de smarald
Și în sărutul moale, cald,
Mă pierd în brațele de fier,
Incertitudinile pier,
Se risipesc în patru zări,
Ca frunze veștede-n cărări.
Mă-ntorc de la iubitul meu
Prin vânt și ploi, răzbesc cu greu,
La întrebări n-am un răspuns,-
Că l-am văzut, mi-a fost de-ajuns...
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre fier sau poezii despre dușmănie
Septembrie
Septembrie s-a reîntors de parcă
ar vrea să mă ducă spre undeva
pe un câmp, pe un lac într-o barcă
într-un semn atârnând de o stea.
e-un început de toamnă în toate
sub soarele ce freamătă domol
în piept se zbat inimi furate
pe străzi cerșesc actori fără rol.
adio vară mi-ai luat și cocorii
spre unde pleci cu-al tău miraj?
a revenit bruma ce scutură norii
și eu parcă pierd din curaj.
semptembrie cu zvon de ceață rece
e toamna în oase și viața mea trece!
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre inimă, poezii despre curaj, poezii despre cerșetorie, poezii despre bărci sau poezii despre brumă
Și... nimic nu poate fi
Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.
Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranța vie
Cerului ce ne veghea.
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte și lumină,
Între verde și uscat.
Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristețe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!
Între mine, între noi
Bate vântul și curg ploi.
Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul și nici locul,
Și nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roșul pe obraz!
Bate Între mine, între noi
vântul și plâng ploi!
La ce bun aceste toate
Când speranțele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?
Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime șuvoi
Și... nimic nu poate fi.
Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu sau poezii despre moarte
Glossă de sfârșit de vară
Ascultă! Cântă chitara
Și codrul vuiește de plâns,
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și păsări și vise și râs.
Se-aprind sub jăratice ploi,
Focuri de frunze și teamă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Schimbăm fericirea în dramă.
Ascultă! Cântă chitara
Și păsări se-nalță spre cer,
Se pierde în cețuri și vara,
Sub umbre de vis și mister.
O flacără-i vara și arde
În rugi de tăceri și dorinți...
E azi atât de departe,
Iar noi suntem triști și cuminți.
Și codrul vuiește de plâns,
Se-ascunde în ochiul de jar
Și soarele iar a apus
Și curge un râu diafan.
E râul cu pești de argint,
E râul cu valuri de miere.
Sub pleoape, târziu adorit,
Simt frunza din ramuri cum geme.
Pleacă, oh, pleacă și vara,
Mătăsuri de taină și jar,
Chihlimbărie și rece,
Toamna se-apropie iar.
Copaci ruginii peste deal
Și rod de gutui aromate,
E toamnă în suflete iar
Și vara-i atât de departe.
Și păsări și vise și râs...
Un râu în aval ai plecat
Și fluturi de stele am strâns
Și vară, din nou te-am iertat.
În cupa trecutelor zări,
Un "X" călător și stingher,
Un vuiet de plâns și ninsori,
M-am pierdut și eu în eter.
Se-aprind sub jăratice ploi
Azi clipe și vreascuri de vară,
Rămânem tăcuți amâdoi,
Ne-ascundem la margini se seară.
Un râu spre aval te tot pierd,
Oh, vară, dereme-ai plecat!
Zadarnic te chem și te iert,
Zadarnic mereu te-am iertat...
Focuri de frunze și teamă,
Poem-razelit reclădesc,
Cad ploi de cenușă și-aramă,
Tăcut, peste trupul lumesc.
Trec îngeri aripa să-și 'moaie
În arșița verii târzii,
Să uite durere din ploaie
Și nopțile iar vineții.
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Un gând reumatic ne doare,
De sângeri, uitatele ploi,
Aleargă mereu după soare.
Ciorchinii de stele cobor
În casele slab luminate,
Oh, vară, de tine mi-e dor
Și plâng după tine în noapte.
Schimbăm fericirea în dramă,
Inundă vulcanice ploi,
Pădurea-n copaci de aramă,
Sfielnic se-apleacă spre noi.
Cioplitele umbre îngână
Un cântec cu versul ciuntit,
Pădure, pădure bătrână,
Mereu, tot mereu te-am iubit.
Scimbăm fericirea în dramă,
Tăcuți, ne-afundăm în noroi,
Focuri de frunze și teamă
Se-aprind sub jăratice ploi.
Și păsări și vise și râs...
Pleacă, oh, pleacă și vara
Și codrul vuiește de plâns.
Ascultă! Cântă chitara...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri
Melancolie
Din nou privesc spre tine
Spre-al tau balcon, la doi,
Tu te gandesti la mine?
Eu ma gandesc la noi.
Si iar se face seara
Iar clipele se scurg
Si eu iti vorbesc iara
Tu oare ma asculti?
Privesc spre tine iara
Dar nu stiu unde esti
Afara este seara
Tu oare ma privesti?
Doar luna trece lina
Privind la ce afost
Iar vocea ei sublima
Imi spune: n-are rost.
poezie de Alin Micu
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre seară sau poezii despre melancolie
Flori de fulgi
Ninge ninge ca-n copilărie
flori de fulgi prin aer zboară
ca dalbi fluturi pe câmpie
când ființa-ți împresoară
ninge ninge acuma iar
cu o floare de ninsoare
pe un drum în calendar
făr' vreo rază azi de soare
ca o ploaie de cântări
fulgii albi azi se revarsă
albind gingașele zări
peste a iernii albă casă
dar la geam fulgii nu cad
ci atâția iată suie
înspre ceruri parcă ard
după nașterea lor vie
iată cât e de frumos
chipul fulgilor ce zboară
înspre cer și nu în jos
pe-a privirii ulicioară
cât de scumpă este iarna
tot ce Isus a creat
în suflet să fie hrana
pentru omul cel curat
Doamne azi îți mulțumim
pentru fulgii mari și vii
Numele ți-l proslăvim
și-ți cântăm în veșnicii
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare
Mai Septembrie ca oricând
Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.
Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.
Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.
Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.
Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Și mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare
Prin pomii din livezi
Retrage-te la timp, când încă știi că poți
Sub soare să reziști.... în mare să înoți,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ți zboare pașii,
Când încă-ți mai vorbesc doi ochi, senini, albaștri.
Oprește-te la timp, cât ușa nu-i închisă
Și poți încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îți este sărbătoare!
Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur și nu-ți este străină,
Cât mai lucește încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ți este foarte dragă!
Retrage-te din vreme și meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Și câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheț, tot ce a hibernat...
Retrage-te la timp și rău să nu îți pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunși de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre sărbători sau poezii despre promisiuni
Lumina ultimelor flori
Să fie vina toamnei ce știu că îi plăcea,
A razelor de Soare și-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerșetor?
Ori, poate-atâtea frunze ce cad, și cad, și mor,
Să fie vinovate și gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioșie, spre zări cuprinse-n verde.
Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină și umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?
Nu știu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Și-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalță prin florile de gând.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre lumină sau poezii despre trandafiri