Dragă mamă

era o încrengătură de voci ce-ţi şopteau
ţigară după ţigară şi râzi şi plângi şi urli
totul se destramă apoi se reconstruieşte
erau mişcările degetelor tale de parcă
dirijai corul diavolilor ce răsună în mintea ta

dacă vreodată diavolii încetează să-ţi mai vorbească
să ştii că eu locuiesc în franţa cu iulia
avem doi copii foarte frumoşi şi anul
viitor cu siguranţă vom veni pe la tine

mai ştii când eram mic vindecam oameni
împreună vorbeam cu hristos şi vedeam
boala în ei? de când te-ai îmbolnăvit
am refuzat să cred toate acestea iar lui dumnezeu
i-a părut rău că m-am îndepărtat aşa că
de anul trecut încearcă prin toate mijloacele
să mă atragă înapoi la credinţă dar mi-e frică mamă
poate mă voi îmbolnăvi ca tine din prea multă credinţă

am văzut o fotografie în care stăteai întinsă
aveai părul încurcat şi te uitai în tavan
înconjurată de mormane cu haine vechi
mamă dacă ai şti mi-am amintit melodia
pe care mi-o cântai când aveam febră mare

întotdeauna mi-am dorit să înnebunesc
numai pentru faptul că aşa vom vorbi aceeaşi
limbă şi-am fost acolo şi-am auzit
înjurăturile păsărilor şi diavolii tăi dar n-am rezistat
trebuia să mă întorc printre ai mei unde aveam treabă

se făcea că era o apă neagră din care ieşeai
în cămaşa ta de noapte murdară părul
îţi acoperea faţa apoi ţi l-ai dat la o parte
te-ai descălţat şi te-ai băgat sub plapumă

când eram mic mi-ai povestit că într-o noapte
o sferă de lumină se apropia de marginea
patului şi ai rămas împietrită dar nu ţi-era frică
erai convinsă că venise isus mântuitorul
de atunci te-ai retras în lumea ta iar noi
am ascultat ţipetele şi monologurile tale când
te plimbai de dimineaţa până seara pe hol
ei bine mamă de aceea cred că isus
nu ne-a făcut decât rău

aşa cum auzi voci este adevărat că auzi
şi vibraţia pieptului meu când mă gândesc la tine?

de câte ori aud oameni vorbind singuri
îmi vine să-i rog să meargă la tine să ţi-i faci prieteni

nu mi-am imaginat niciodată cum e să ai o mamă
pentru că o am pe iulia însă de câte ori te sun
şi te simţi bine mi se face ruşine că nu am terminat şcoala

poezie de Dan Ciupureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare dor

Mi-e tare dor de tine mamă,
De chipul tău angelic, de fecioară,
De glasul tău scăzut şi blând,
Spunând vorbe bine ticluite,
Pe care şi acum le am în minte.

De la tine ştiu, e uşor a găsi pricină
Când este dragoste puţină,
Pământul negru pâinea albă face,
Numai omul, locul îl sfinţeşte
Şi câte încă or mai fi
Care s-au pierdut în negura vremii.

Gândurile mă poartă ades,
La satul nostru vechi, de la răzeşi,
Aşezat pe coama unui deal
Şi la poale, râul Berheci şerpuia
Şi toată valea lin o străbătea.

La casa noastră de pe-o a lui uliţă,
Nu mai iese nimeni la portiţă,
Mi-e greu mamă pe-acolo să trec,
Că tare, tare inima-mi bate în piept
Şi un nod în gât mi se pune,
Când gândul îmi zboară către tine.

Mi-e tare dor de tine mamă,
Lacrimi calde mi se preling pe geană,
Mult aş vrea chipul a ţi-l mai vedea,
Să-mi mai alin puţin durerea.
Aievea eşti în visul meu,
Şi-n al meu suflet te port mereu.

Timpul nu ne-a fost de-ajuns,
Să ne spunem tot ce aveam de spus,
Viaţa mi-am dus-o departe de tine,
Iar tu erai împăcată c-o duc mai bine,
Aşa cum tu te-ai luptat şi ţi-ai dorit,
Ca noi, copiii tăi, să fim mai fericiţi.

Mi-e tare dor de tine mamă
Amintirile în minte-mi dau năvală,
Dar nu voi uita vreodată,
Odăiţa în care am crescut odată,
Când amândouă coseam şi tricotam,
Taina meşteşugului o descifram.

Mi- e tare dor de tine mamă
Şi nu voi uita vreodată,
Cum ne petreceai până la poartă,
Ne binecuvântai şi-ncercai mereu să spui,
Când vă voi mai vedea, dragi copii.
Dar cum era firesc şi de aşteptat,
A venit şi clipa de adio şi de bun rămas.

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu existam când te-ai născut

Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Regreţi că m-am născut târziu,
Regret ca te-ai născut devreme.
Nu existam când te-ai născut,
Erai deja femeie când m-am născut.
Mi-am dorit să fi fost născuţi în aceeaşi zi,
Ne-am fi petrecut toată viaţa împreună.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Eram atât de departe de tine,
Era atâta distanţă între noi.
Nu existai când m-am născut
Eram deja femeie când te-ai născut.
Aş fi devenit o floare îmbrăţişându-şi fluturele,
Adormind în iarba înmiresmată noapte de noapte.

Poezia a fost scrisă in jurul anului 1075, când poetul Su Shi îşi visa soţia moartă. S-a căsătorit cu ea in 1054, cand ea avea cinsprezece ani. Din nefericire, a murit 11 ani mai târziu. Anul următor, a reînmormântat-o în cimitirul familiei din ţinutul Sichuan şi a plantat câţiva pini in jurul criptei.

poezie clasică de Su Shi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri difuze

Când eram mic, dar mare... mă gândeam
într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic
şi afară ploua torenţial cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam
dacă îi spun Colonelului, tatăl tău,
dimineaţa când pleacă la unitate:
- Tată... te rog, încuie uşa după mine!
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
vreau să construim din plastilină
o Luminiţă, un Laurel şi alte figurine...
ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă?
Cred că mi-ar fi răspuns:
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme,
nu-i place să se trezească atât de dimineaţă.
Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată;
intră dar n-o trezi... dezbrăca-te dar, n-o trezi... atinge-o dar, n-o trezi
las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum
începând de azi, te va vedea numai pe tine.
Ai grijă, îi place să viseze,
aşa că n-o trezi niciodată!
Hai intră, fiule, încui uşa după tine.
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
înalt, puternic, frumos şi cu musteţi de husar
aşa ar fi procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
m-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile şi lângă tine,
lipit de tine... te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine:
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc, iar tu îmi eşti ca un frate
şi nu putem comite acest incest!
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit:
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate.
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă,
toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur, că după ce te-ai fi dezmeticit şi te-ai fi gândit un secol,
în secolele următoare m-ai fi lăsat
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. plinuţă!
Iar eu aş fi fost mai fericit şi Ani ar fi fost mai fericită
iar tu Luminiţă... ai fi fost cu adevărat fericită!
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat
sunt om şi greşesc întotdeauna!
Când eram mic, dar mare iar tu erai mică, dar mare
şi eu n-aveam mintea de acum
când sunt mare, dar mic iară tu eşti tot tânără, însă înţeleaptă.
Era pe vremuri... când eram tineri
copii de o şchioapă şi mi s-a părut că eşti singură.
Oare ai fost singură sau am fost noi vreodată tineri?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama: Tu chiar vrei să rămâi singură? Nu vezi că toate fetele sunt în competiţie pentru un bărbat? Numai tu,... tu chiar nu cauţi să fii deloc atractivă?
Fiica: Eu sunt floarea de la marginea prăpastiei. Dacă vrea să mă iubească, cel care va vrea, nu ar trebui să mă iubească pentru forţa din interiorul meu, de a sta la margine, şi totuşi, de a rezista?" (în mintea mea).... în realitate îi răspund "Şi mie îmi pare rău pentru faţa pe care o am. Nu mă pot abţine să nu îmi fac rău.
Mama: Întelege, aşa funcţionează toţi bărbaţii, pentru ei contează cum arată o fată, e vorba de prima impresie. Te vede aşa, plină de bube, o să fugă de tine. Orice băiat, orice băiat...
Fiica: Nu numai orice băiat, chiar orice om... sunt un monstru. Nici măcar o prietenă nu am... Toate aşteaptă de la mine ceva. Iar eu, uneori, îmi doresc să fiu altcineva...
Mama: Data viitoare te internez la spital, te declar incapabilă să te controlezi.
Fiica: Da, sigur.... Aşteaptă măcar să ajung la cauză, să împlinesc profeţia, şi o să pot fi domnişoara cu altă faţă. Vedem noi cine râde la sfârşit, eu şi amicul meu Kierkegaard. Îmi pare rău, mamă, dar numai dacă o salvez pe Ariadna o să mă pot iubi vreodată. Ai idee câte strategii trebuie să elaborez ca să distrug monstrul?
Mama: Care monstru, parcă tu erai monstrul?
Fiica: Cât de încuiată să fii să nu realizezi că monstrul mă ţine captivă din primii ani de copilărie? Toate fricile alea, faptul că nu alergam spre tine, când aveam nevoie de tine, fuga de realitate, fuga de mine însămi, toate sunt rezultatele operei lui. Pe care am de gând să o închei anul ăsta. Şi ştiu exact cum...
Mama: Cum?
Fiica: Să îţi prezint labirintul... mi-e teamă numai să nu faci infarct, pentru că aici nu mai poţi ascunde cine eşti cu adevărat. Aici, poate, o să îţi auzi urletele la fel de tare cum le aud eu. Pentru că, aici, toţi îmi văd capul ascuţit, când el de fapt e rotund. Numai şi numai pentru că ăsta e rezultatul fricii mele de oameni. Şi nu am altă şansă decât să trec prin Pădurea Interzisă, să îmi înving frica.
Mama: Imposibil... în Pădurea Interzisă nu o să poţi supravieţui. O să rămâi cel puţin fără picioare...
Fiica: Nu şi dacă îmi iau o pelerină verde de camuflaj... şi un prieten de încredere...
Mama: Parcă spuneai că nu ai prieteni...
Fiica: Nu am, dar de unde ştii tu că nu o să am... e drept, un parteneriat la început, fac eu un efort... Ideea este că se pune la bătaie toată viaţa mea, mamă. Nu pot da înapoi...
Mama: Vezi doar să nu mai ai încredere din nou într-un lup, ştii bine ce ai păţit ultima oară...
Fiica: Fără frica de lupi, păstorii nu ar putea avea curaj. Pot fi o ciobăniţă bună, o ştiu sigur, mi-a spus-o luna. Ea nu minte niciodată...
Mama: Te las în protecţia Maicii Domnului...
Fiica: Ea mi-a trimis visul cu furtuna... chiar dacă aş călca în mijlocul morţii, tot aş fi în siguranţă. Nu crezi că merită?...
Mama: Eu niciodată nu mi-am dorit decât să te protejez. Iartă-mă pentru tot ce n-am putut înţelege.
Fiica: Vei înţelege, la sfârşit...

replici din Scufiţa Verde, scenariu de Ana-Maria Gondoş
Adăugat de Ana-Maria Gondoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă

Auzi mama
deseori stau aşa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am minţit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care ştiu că
nu îţi erau pe plac

ştiu că tu mă priveşti
de acolo de sus şi mai ştiu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
aşa cum sunt
ştiu că au trecut
mulţi ani de când
te-ai întâlnit cu Dumnezeu
şi de venit înapoi
n- ai mai venit şi
nici semne
nu mi-ai mai dat
deşi ştiai că am nevoie
doar de tine şi nu de bani
şi de alte lucruri pe care
tu le ai iar eu nu...

acolo tu ai de toate mama
şi eu doar câteceva pe aici deşi inflaţia mi-a înghiţit şi
ultimul bănuţ pe care
l-am strâns pentru cadoul
de ziua ta
să ştii că nu pot să ţi-l mai dau şi
ce rost ar mai avea dacă tu
nu eşti niciodată lângă mine...

iartă-mă mama
nu nu asta am vrut ca să-ţi spun...
am vrut doar să te invit de ziua mea care va fi
pe aprilie 4...

spune-i Dumnezeului tău
că ţi-ai lăsat un copil pe pământ şi că
ai vrea
să-i trimiţi un zâmbet
învelit într-o lacrimă de mamă
şi nimic mai mult...

da mama
ştiu că poate ar fi mai bine
să nu îţi spun despre
lipsurile mele de aici şi
să îţi spun doar că
te iubesc
şi că
am îmbătrânit de când
te tot aştept...

nu nu îţi face griji
dacă Dumnezeul tău ar fi cinstit cu mine
te-ar lăsa să-mi trimiţi
cadoul promis chiar dacă
nu va ajunge pe 4 anul ăsta
pentru gest i-aş mulţumi
sau mi-aş împreuna
cele două degete şi
l-aş întreba
când m-a minţit ultima oară...

iartă-mă mama
gestul meu ar fi
unul de dragoste...

poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iar vine Crăciunul...

Doamne, iar vine Crăciunul,
Iarăşi, singură voi fi,
Copilaşii mei, niciunul,
Acasă, nu vor veni...

Le-am spus că-i aştept acasă,
Bradul să-l imbodobim,
Mi-au răspuns cu voce joasă:
"- Mamă dragă, nu venim...

Ştii cât costă un bilet,
De avion, până la tine?
Îţi trimitem un pachet,
Şi nişte bănuţi, e bine?

La anul promitem, mamă,
Că ne vom strânge cu toţii!",
"- Puii mamii, îmi e teamă,
Că-mi va suna ceasul morţii.

Dorul ăsta şi tristeţea,
Îmi bagă boala în oase,
Slută rău e bătrâneţea,
Şi a ţărână miroase...".

"- Haide mamă, nu fi tristă,
O să ne vedem curând!".
Mi-am şters ochii c-o batistă,
Mi-au închis când am zis "Când?".

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit exclusiv pentru tine, de când te ştiu. Am venit după tine mereu, am ieşit cu toţi prietenii tăi mereu, am fost acolo, lângă tine, de câte ori am simţit că ai reală nevoie. Am fost femeia ta cum nu ştiu câte femei au fost ale altui bărbat, refuzând şi simplul gând de a fi cu altcineva. Am făcut lucruri pentru noi, am înfruntat oameni pentru noi, am plecat de-atâtea ori din lumea mea şi... m-am trezit singură, nu numai după visul de azi noapte, ci aşa, dintr-odată. E atât de aiurea să nu-l mai poţi crede pe iubitul tău, să nu mai ştii când îţi spune adevărul şi când te înşală, să nu poţi avea măsura iubirii lui decât când îi eşti în braţe.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu ochi frumoşi

când eram copii
era acolo o casă ciudată
cu jaluzelele
întotdeauna
trase
şi nu se auzeau voci
niciodată
şi grădina era plină de
bambuşi
şi nouă ne plăcea să ne jucăm printre
bambuşi
pretinzând că eram
Tarzan
(cu toate că Jane
lipsea).
mai era şi
un lac cu peşte
unul mare
plin cu
cei mai rotofei peştişori aurii
pe care i-ai fi putut vedea vreodată
şi erau domesticiţi.
veneau la suprafaţa apei
şi luau bucăţele
de pâine
din mâinile noastre.

părinţii
ne spuseseră:
"nu vă apropiaţi niciodată de acea
casă."
aşa că, desigur, exact asta
am făcut.
ne întrebam dacă locuieşte
cineva acolo.
au trecut multe săptămâni iar noi
n-am văzut niciodată
pe cineva.

apoi într-o zi
am auzit
o voce
din casă
"EŞTI O CURVĂ
AFURISITĂ!"

era vocea unui
bărbat.

apoi
uşa
casei s-a
deschis larg
şi bărbatul
a ieşit
afară.

ţinea în mâna
dreptă o sticlă
de jumătate de litru cu whiskey.
era cam de
30 de ani.
avea o ţigară-n
gură şi
era nebărbierit.
părul
nepieptănat
îi stătea vâlvoi
şi era
desculţ
în tricou
şi-n pantaloni.
dar ochii lui
erau
strălucitori.
scânteiau
în
lumină
şi-a spus,
"hei, micuţi
domni,
vă distraţi,
sper,
de minune, aşa-i?"

apoi a scos un
chicotit
şi a intrat
înapoi în casă.

am plecat,
ne-am întors
în curtea noastră
şi-am căzut
pe gânduri.

părinţii noştri,
am concluzionat,
voiau ca noi
să stăm departe
de acel loc
pentru că
nu doreau
să vedem un
astfel
de om,
un om natural
puternic şi
cu ochi
frumoşi.

părinţilor noştri
le era ruşine
că ei nu erau
ca
acel om,
de-aia
doreau ca noi
să stăm departe.

dar
ne-am întors
la acea casă
şi la bambuşi
şi la peştişorii aurii
domesticiţi.
ne-am întors
de multe ori
multe săptămâni
dar nu l-am mai văzut
şi nici nu l-am mai auzit
vreodată
iarăşi.

jaluzelele stăteau
trase
ca întotdeauna
şi era linişte.

apoi într-o zi
când veneam de la
şcoală
am văzut
casa.

era arsă
toată,
nu mai rămăsese
nimic,
doar fundaţia
contorsionată şi neagră
fumegând
şi ne-am dus la
lacul cu peşti
dar nu mai era
apă
în el
şi peştişorii
rotofei şi-aurii
zăceau morţi
acolo
uscându-se.

ne-am întors
în curtea noastră
şi-am vorbit despre
asta
şi-am decis că
părinţii noştri
le-au ars
casa
i-au ucis
au ucis şi
peştişorii aurii
pentru că totul
era prea
frumos,
până şi păduricea
de bambus a fost
arsă.

lor le fusese
teamă de
de omul cu
ochi
frumoşi.

şi
nouă ne-a fost teamă
atunci
că
de-a lungul vieţilor noastre
asemenea lucruri
se vor mai
întâmpla,
că nimeni
nu dorea
ca cineva
să fie
atât de
puternic şi de
frumos,
că toţi
ceilalţi niciodată
n-ar permite aşa ceva
şi că
mulţi oameni
vor mai trebui să
moară.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil străin

Eram străin şi-am pribegit,
Tu, mamă, pruncul ţi-ai iubit,
Când zările erau pustii,
Mamă, doar tu puteai să ştii.

Şi fiinţa ta acoperea
În somn, întreaga fiinţă-a mea,
De-aceea mamă-ţi mulţumesc
Şi te iubesc!

..............................................
Eram străini şi pribegeam prin sat,
Nu aveam mamă, casă şi nici pat,
Tu m-ai crescut cu trudă şi amar,
Îmi amintesc măicuţă, iar şi iar.

Strigam la porţi de oameni ferecate,
În suflet, mamă, ne clădeam palate,
Aveam iubirea, rostul de a fi
- mpreună, mamă,-n fiecare zi.

Umblam pe drumuri lungi şi prăfuite...
Doar Dumnezeu şi noi mai ţinem minte.
De-aveai un colţ de pâine strâns în sân,
Tot mie mi-l dădeai, ca şi acum.

Când pentru viaţa noastră asudai
Muncind cu ziua pentru a trăi,
Tu îţi puneai o temelie-n rai
Şi-n suflet taina dragostei de fii.

Tu îmi vefgeai şi creşterea şi somnul
Şi braţul, pernă mamă ţi-l puneai,
Să doarmă lângă tine puişorul
Cel pentru care zi de zi trudeai.

Ne-acopeream cu cerul şi pământul
Ne era veşnic ţol şi aşternut,
Ne biciuia în nopţi de sticlă vântul...
Doar noi durerea vieţii am ştiut.

Nu m-ai lăsat să sufăr, oh, ştiu bine!
Dormeam în gări, pe bănci de lemn murdare,
De-aceea azi, măicuţă, pentru tine,
Ridic rugi simple întru înălţare.

M-ai dat la şcoală... Mândră erai mamă
Când mă vedeai că mă înalţ... Iar eu
Spuneam în sat, întregii lumi, cu fală,
Că m-ai crescut şi sunt feciorul tău.

Prin tine, mamă, prins-am rădăcină,
Doar ţie mamă scumpă-ţi mulţumesc...
Mă iartă mamă dacă am vreo vină!
O viaţă-ntreagă am să te iubesc!

Şi dincolo de moarte, în lumină,
Eu rugi fierbinţi spre cer voi înălţa,
Domnul, măicuţă, să te aibă-n pază
Căci am ajuns ce sunt, prin grija ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Dumnezeul meu

Mamă, Dumnezeul meu,
Prima lacrimă de mine
S-a ivit în ochi la tine,
Ţi-a părut aşa de bine
C-am venit pe lume eu.

În această seară tristă, plouă, plânge Dumnezeu
Sunt aşa de singur, Mamă, şi ce dor îmi e de tine!
Oare mai trăieşti măicuţă, să-ţi mai fie rău sau bine,
Ca măcar un ochi pe lume să plângă şi pentru mine
Când mi-e teamă sau mi-e greu,
Mamă, Dumnezeul meu!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (25 noiembrie 2000)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine, mamă!

Ca tine, mamă!

Pot, mamă, să-mi legăn copiii
Aşa cum se poate de bine,
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i leagăn mai bun ca la tine.

Pot, mamă, să cânt cum se cântă,
Pietoso, dacapo al fine.
Dar ştii, să îmi fie ruşine,
Nu-i cântec mai drag ca la tine.

Pot moarte să-nving şi să sufăr,
Să tac şi să plâng cum se plânge...
Dar, mamă, să-mi fie ruşine—
Nici plânge nu pot ca şi tine!

Chişinău 30 septembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (30 septembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi ne vom aşeza toate la masa din colţ

vom fuma ţigară după ţigară
ne vom arunca hainele prin camera ta
vom zgâria mobila
vom asculta muzică zgomotoasă
vom sparge paharele
ca mai toate femeile îndrăgostite
da
într-o zi aşa ai să ne găseşti
în fumul gros de ţigară
cu mâinile pline de tuş
aşteptându-te
ca mai toate femeile îndrăgostite
să facem dezordine în mintea ta
să te pedepsim pentru toate tăcerile
şi mai ales pentru nopţile în care
te-ai învelit în singurătate
într-o zi asta vom face
îţi vom curăţa sângele de frică
şi ne vom arunca hainele pe fereastră
ca mai toate femeile ce îşi doresc
să petreacă măcar o noapte
în mintea ta

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, iartă-mi fiecare lacrimă de a ta,
Ascultă-mi mamă gândurile, eşti binecuvântarea mea,
Şi pentru fiecare noapte când ai stat cu teamă,
De ce nu sun, dacă sunt bine, tu, iartă-mă, o, mamă.

Te-aş scrie-n mii de versuri şi te-aş repeta într-una,
Ca mama nu sunt toate, ca mama nu-i niciuna,
Az zmulge ani din viaţa mea doar ca să ţi-i dau ţie,
Aşa cum tu din viaţa ta mi-ai dat viaţă şi mie.

Te simt în fiecare gând şi-n fiecare dor,
Şi mamă, în fiecare zi spre tine vreau să zbor,
Vreau să pot fi lângă tine, să mă strângi la piept,
Să pot să îţi sărut iar mâna de atâta timp aştept.

De-ai putea să pierzi din bani să-ţi cumperi sănătate,
Nu te zgârci, să-ţi cumperi multă, că-n rest le ai pe toate,
Mi-aş sacrifica întreaga viaţă doar să te ştiu bine,
Aşa cum ţi-ai sacrificat-o tu să-mi fie bine mie.

M-aş urca până la cer, ţi-aş scrie chiar şi-n stele,
"Te iubesc, fiinţă dragă, eşti sensul vieţii mele"
Iar pentru fiecare lacrimă ce n-am băgato-n seamă,
Te rog tu să mă ierţi pe mine, draga mea, sfântă mamă.

poezie de Ionela Hondreac (26 iunie 2018)
Adăugat de Ionela Hondreac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri târzii

Când eram mic dar mare, mă gândeam
Într-o dimineaţă, când soarele strălucea puternic
Şi afară ploua cu stropi mari de căldură, ce nu se mai opreau
Şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
Că dispăruse în noapte, ca motanii... mă tot gândeam
Dacă... îi spun Colonelului, tatăl tău.. dimineaţa.. când pleacă la unitate
Tată... te rog încuie uşa după mine
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
Vreau, să construim din plastilină
O Luminiţă... un Aurel şi alte figurine
Ce se întâmplă să le cream cu imaginaţia noastră
Fabuloasă... Cred că mi-ar fi răspuns..
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme, şi
Nu-i place să se trezească atât de dimineaţă,
Mama ei... nu mai e. Aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă..
Are nevoie de ea, dar nu mai este, aşa că.. înlocuieşte-o
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi, niciodată.
Intră, dar n-o trezi.. dezbrăca-te, dar n-o trezi... atinge-o dar n-o trezi
Las-o să viseze toată viaţa, chiar dacă visează alt băiat.. acum
Începând de azi... te va visa doar pe tine.
Ai grijă...
Îi place să viseze, aşa că n-o trezi, niciodată! Hai intră fiule!
Încui uşa după tine!
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
Înalt, puternic, frumos şi cu musteţi ca un husar.
Aşa ar procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
M-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile, şi lângă tine,
Lipit de tine.. te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine,
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc iar tu îmi eşti ca un frate
Şi nu putem comite acest incest...
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate,
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă
Toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur... că după ce te-ai fi gândit un secol
În secolele următoare m-ai fi... lăsat...
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. grăsuţă
Iar eu aş fi fost mai fericit, şi Ani ar fi fost mai fericită,
Iar tu Luminiţă ai fi fost fericită.
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat!
Sunt om şi greşesc întotdeauna.
Când eram mic dar mare şi tu erai mică dar mare
Şi eu n-aveam mintea de acum
Când sunt mic dar mare şi tu eşti tot tânără dar înţeleaptă.
Era pe vremuri.. când eram foarte tineri, copii de o şchioapă şi mi se părea
Că eşti singură... oare ai fost singură?
Sau noi vrodată, tineri?

poezie de Aurel Avram Stănescu (2008)
Adăugat de Aurel Avram Stănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Când doar şapte ani eu aveam?
Plânsul te roagă şi inima te cheamă,
Vino-napoi sa fim cum eram!

Mamă, unde te-ai dus, tu, mamă,
Cand sunt pusă l-acencare?
Viaţa mi-e chin şi se destramă,
Pe mormânt îţi pun o lumânare.

Curg lacrmile-orfane pe obrazul fin...
Ia-ma, Tu, Doamne, vreau si eu sa vin!
Să-mi strâng la piept mama!
Şi să-mi pansez rana!

Unde eşti mamă, să-ti vezi nepotelul?
Să-l legeni şi să-i cânţi cum îmi cântai..
Să vezi cum mi se pune pe deget inelul
Şi-nvăţ sa iubesc cum tu pe tata-l iubeai.

Parfumul ţi-l simt şi-acum peste tot locul...
Şi dorul mă cuprinde în fiecare seară
Aş vrea să am mămico acum norocul...
Să îţi văd chipul pentru ultima oară

Iartă-mă mamă dacă ţi-am gresit...
Şi iartă-mă dacă o să mai gresesc...
Poate cat ai trăit te-am dezamăgit,
Dar îţi spun mămico că acum regret!

Eşti un luceafăr printre mii de stele,
Si lacrimile curg pe obrajii mei...
Doar cerul întelege a noastră durere...
A copiilor orfani printe goale alei...

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine, mamă...

La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,
Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!