Sărutul Toamnei

Îţi poartă vântul ale tale roşii buze
Şi loveşte cu sărutul fragile frunze,
Ce se usucă pe loc şi groaznic cad,
Oare de mă vei săruta ce o să fac?

O să ruginesc şi eu precum verdeaţa,
Sau mă voi îneca în rouă ca dimineaţa?
Mă pui pe fugă ca pe razele de soare,
Când aduci Septembrie peste mare.

M-aş ascunde la umbra unui falnic tei,
Poate aşa nu mă vor găsi privirile ei,
Şi-am să-i aştept ale sale lacrimi
Să-mi fac un ceai din dor şi patimi.

Mi-e frică să alerg, să nu calc pe frunze,
Şi să strivesc ca un hain urmele de buze,
Doar brazii toamna îşi ignoră soarta,
Cine sunt eu? Să stric anotimpului arta.

Chiar de mă va usca al tău ruginiu sărut
Îl doresc ca un cuvânt rostit de-un mut,
Chiar de mă va rupe al tău vânt
Îl doresc precum groapa doreşte pământ.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (19 septembrie 2018)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un munte tăcut

Cum taci tu, singuratic munte,
Şi totuşi reuşeşti să spui atât de multe,
Ai crescut brazii ce uneori ating norii,
Dar nimeni nu îţi vede urmele sudorii.

Te-a mutilat vântul, te-au tăiat râurile,
Si tot ai răbdare să-mi asculţi dorurile,
De-ar fi măcar atâtea, printre alte,
Ai rade sincer, fără răni însângerate,

Dar drumeţul ce vine să te panseze,
Caută doar locul unde dorul să-l paseze,
Un dor uitat, sau o rană prea ascunsă,
Ce doar crestele ştiu unde o are pusă.

Oare ce poveşti cunoaşte-o stâncă?
Câte inimi frânte poartă-n râpa adâncă?
Oare câte lacrimi a înghiţit floare de colţ?
Ce amintiri ascunde cerul sub ale sale bolţi?

Prea multe râuri izvorăsc din tine,
Şi toate poartă a călătorului suspine,
Eşti aşa de fericit omule pe munte,
Pentru că doar muntele ştie să te asculte.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (30 iulie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Mi-au ruginit frunzele de dor
Şi strugurii-mi atârnă greu
Şi lacrimile-mi cad mereu
Şi vântul şi ploile mă dor.
Împleteşte-ţi crengile cu ale mele.
Sărută-mi fruntea, sărută-mi rădăcinile,
Întoarce-mă, dezbracă-mă de frunze,
Presară-mi pe tot trupul gol atingeri dulci de buze.
Mi-a ruginit dragostea de toamnă,
Ïnvaţă-mă să o iubesc mereu,
Să fac din cerşetoare la loc o doamnă,
Iar pe tine să te fac al meu.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să mă laşi?

Vrei să mă laşi?
Vrei să mă laşi să te sărut?
Promit că nu am să stric nimic,
poate am să pun
pe ici-colo câte ceva.
Am să pun
câteva raze de lumină
în ochi,
sau un zâmbet strengăresc
pe colţul celor mai senzuale buze,
sau poate am să pun
puţină poezie pe fruntea
brăzdată de timp,
sau poate am să pun
mâna să îţi ating roşul
nefiresc din obraz.
Promit să îţi ating
atât de uşor sufletul
încât să nu simţi că te dor,
sau poate am să te dor,
poate am să aduc
mobilier nou pentru inima ta,
câteva sentimente acolo,
ca să nu vin cu mâna goală.
Poate am să stric ceva totuşi!
Da.
Vreau să stric ceva,
nu pot să trec aşa
prin viaţa ta fără să las nimic,
am să îţi stric tristeţea,
de aceea am să-ţi mobilez
sufletul cu fiecare zori de zi,
cu un sărut pe fiecare vis,
am să o acopăr cu palmele mele,
să mă doară pe mine,
eu pot să o duc.
Şi am să mai fac o stricăciune,
am să stric fiecare zi
când nu vei zâmbi,
aceea nu e ziua ta.
o trăieşti în locul altcuiva.

Mă laşi să te sărut?
Promit să nu stric nimic!

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău

Trupul tău a dor miroase
Sau a ploaie-n asfinţit,
A cireşe mari, pietroase,
Şi a lacrimi care mint.

Două pere pârguite
Se topesc pe-a mele buze,
Strânse -n palmele sfinţite
De parfumul... unei muze.

Şi mi-e bine şi mi-e sete
A sorbi din tine, iată,
Fără urmă de regrete,
Seva dragostei curată.

Şi mi-e foame de iubire,
Dulce pusă-ntr-un sărut,
Peste trupul tău subţire,
Ce se coace -n aşternut.

Trupul tău miroase-a mure
Sau a mac topit în soare,
Când vin fluturi să te fure
Şi-n adânc să îţi coboare

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul tău

Trupul tău, a dor miroase,
Sau a ploaie-n asfinţit,
A cireşe mari, pietroase
Şi a lacrimi care mint.

Doua pere pârguite
Se topesc pe-a mele buze,
Strânse-n palmele sfinţite
De parfumul... unei muze.

Şi mi-e bine... şi mi-e sete
A sorbi din tine, iată,
Fără urmă de regrete,
Seva dragostei curată.

Şi mi-e foame de iubire,
Dulce, pusă-ntr-un sărut,
Peste trupul tău subţire
Ce se coace-n aşternut.

Trupul tău, miroase-a mure,
Sau a mac topit în soare,
Când vin fluturi să te fure
Şi-n adânc... să îţi coboare

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă fără precedent... (Doresc!)

Şi tot ce fac e să mă-ntreb de tine,
De-ţi este bine, de eşti fericit...
Şi chiar de nu ai procedat cum se cuvine,
Eu te-nţeleg, te iubesc şi nu te vreau robit!

Şi chiar de m-ai îndepărtat când te doream,
Am acceptat, plângând în mine mut...
N-ai vrut să ştii ce am simţit şi ce simţeam,
N-ai vrut să dai iubire cu-mprumut.

Şi îmi doresc să fii tot al meu!...
Nu vreau doar jumătăţi de viaţă!
De-acum să fim doar noi doi mereu,
Să spargem distanţa cea de gheaţă...

Şi tot ce fac, îmi zboară inima spre tine...
Nu pot să o opresc...!
O parte din mine, să fi rămas la tine,
E tot ce sper şi tot ce îmi doresc.

Şi îmi doresc povestea care,
Ne readuce în faţă pe amândoi...
Mă iubeşti tu, atât de tare oare,
Să fii al meu... să ne unim din doi?...

Mi-e dor imens de zâmbetul tău dulce,
Mi-e dor să mă arunci în lumi de vis...
Ce aduce ceasul, anul nu aduce
Şi sper la un miracol mult visat, nestins!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra celor nevăzuţi

Prin cuvânt
eu am ajuns târziu
în lumina voastră.
Pentru mulţi voi rămâne
tot nevăzut.
Precum şi voi mie.
Precum în cer, aşa şi pe Pământ!

Poate că umbrele noastre
au trecut intr-o goană bezmetică
una pe lângă alta.
Sau trec acum
(precum cometele),
una în umbra celeilalte.
- Ştii, eu sunt cometa, mă rog,
corpul ceresc, mai mare: spune unul.
- Aşa... şi?
- Eu sunt cometa mai mică,
dar mai plină de energie: spune altul.
- Aşa... şi?

Oare cum s-ar potrivi,
Aşa şi, aşa şi,
Intr-o galaxie gri?
Ne umbrim cu un cuvânt,
Precum în cer, aşa şi pe Pământ!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, aer, apă-sănătate

Mi-e dor de tine viaţă,
Mi-e dor de suflul tău,
De câmpul cu verdeaţă,
De tot ce-i bun şi nu e rău.

Mi-e dor de tine soare.
De razele tale mi-e dor.
Aş vrea să văd marea cea mare
Vara, în luna lui cuptor.

Mi-e dor, în zori de dimineaţă
De aerul proaspăt, curat.
De vântul care-mi răsfaţă
Obrajii, când merg la secerat.

Mi-e dor de apa care curge
În râuri, dar şi de pe frunte.
Mi-e dor de-un vânt care s-alunge
Gândurile negre, multe.

Mi-e dor de tine sănătate.
Mi-e dor de voinicia mea.
Aş vrea să trec uşor prin toate,
Chiar şi când viaţa este grea.

Soare, aer, apă, sănătate,
Odihnă, muncă şi prosperitate.
Dacă toate-acestea, le vom dobândi,
O viaţă liniştită, sigur vom trăi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine sau de ele?

Poate că, de fapt, nu mi-e dor de tine
Ci de felul în care Universul ţi se-nchină
Când mi te-apropii sau când eşti cu mine
Mi-e dor de întunericul făcându-se lumină
Să-ţi mângâie picioarele fugind pe-a mea retină
Tălpile tale, fac pământul gură
Pe care apăsat şi-n mers o fură
Gleznele tale fac din iarbă floare
Iar tălpile fac artă din covoare
Coapsele tale vântul scot din minţi
Părându-i şi de gheaţă şi fierbinţi
Mijlocul tău, mişcându-se ceresc
Dă naştere la răget bărbătesc
Şi pieptul tău şi spatele şi gâtul
Duc în ispită mare absolutul
De gura ta, de ochi, de suflet sau de păr
Nu mai vorbesc, dar fac într-adevăr
Minuni de care mi se face dor
Nu făr' de tine, făr' de ele mor.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 august 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rest de petale prin eter

îmi cade toamna la picioare,
covor de frunze e pe jos,
pomii răriţi plâng după soare,
sunt ca un arbore scorţos

păşesc cu mine singuratic,
poteca duce în trecut,
în amintiri pierdut slugarnic
mă contopesc cu gândul mut

frământ în palme frunze moarte,
le-am prins din zbor când au căzut,
privirile îmi sunt ciudate,
îţi simt pe buze al tău sărut

m-aplec şi rup o roşie floare
dar cui s-o dau, nu eşti aici,
în mine totu-i remuşcare,
frământ şi floarea frunzei mici

îmi pare rău, apoi de-odată,
îmi scutur palmele şi cer
iertare florii sfărâmată,
rest de petale sunt eter

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teii

Teii mă cheamă cu aroma lor,
Să-mi potolească al meu dor.
Vreau să zbor ca un condor,
Să aleg un tei, al dragostei ambasador.

Teiule drag, trezeşte-mi simţurile toate,
Cu ale tale flori minunat înmiresmate,
Învăluie-mă în frunzele tale elegante
Şi luminează-mi sufletul cu a ta puritate.

Îmi doresc să arăt bine la întâlnirea
La care îmi va fi cunoscută iubirea,
Va avea loc a dorului alinare
Şi a simţurilor noastre desfătare.

Teiule, te rog, să nu mă dezamăgeşti,
Vreau, cât poţi de bine, să mă pregăteşti,
Din farmecul tău, să-mi dăruieşti,
Fericire mare, să-mi făureşti!

Îţi promit, teiule dragă, că în fiecare an, când vei da în floare,
Voi reveni cu bucurie mare,
Pentru a simţurilor reîmprospătare
Şi pentru a ta adorare.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă din timpul tău

Pe-un trup, o toamnă pune frunze
tu, pământule, primeşte-le la sânul tău
aşa mai trece un an, printr-o amintire
zarea se întunecă, într-un asfinţit cu-n nor

Pe cer?
Strigă păsările prin zilele trecute
şi cât îmi este, Doamne, atât de tare dor!
Rugineşte timpul în mine, toamnele prin ani, cobor
Iar Tu să ştii!
Că umbra vântului ce trece îmi spune
nu cobori tu, stea, ci străluceşte
nu cerşi chiar nimănui, măcar un petec
de toamnă, din inimă de frunză rătăcită
nu fi nicicănd aripă frântă-n zbor

aşeazăte-n straturi de toamne, pagini-ruginite
litere să scrii, în vine sângerii
iar trupul ei să-l vrei mereu
fraga timpului să-o simţi de vrei!

Toamna trece alb-albastru, sus pe cer
jos în rochie imensă, ruginiu înobilată
mă agăţ de ea şi-a trupului pământ sărut
şi-i cer ca sângele să-mi fie numai viaţă

Nu-mi vreau secunde, scurse-n gheaţă de cristale
ascuţite în vene, care să mă înţepe
de aceea-ţi cer, tu, Vânt
tu, Umbră de trecut
tu, Toamnă
să-mi dăruieşti, din focul ruginiu al tău
frunze de inimă, din flăcări
să-mi pot topi din suflet, ce-mi rătăcesc până târziu
ochii tăi, cristale care-n noapte mă îngheaţă
Şi-ţi cer!
lasă-mă să simt buzele pe trupul tău

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi doreşti cu adevărat ca un vis de-al tău să se împlinească, nu renunţa la el niciodată. Adaptează-ţi mereu strategia, învaţă, îmbunătăţeşte-te şi nu te lăsa până când visul tău devine realitate. Toate acestea se aplică la obiectivele care depind doar de tine ca să le îndeplineşti. Însă atunci când este vorba de o altă fiinţă umană, acceptă că "nu" înseamnă "nu". Nu poţi să forţezi pe cineva să te iubească sau să te dorească în viaţa sa. Oamenii nu sunt obiecte, nu sunt bunuri şi nici lucruri. Ei au drumul lor, au viaţa lor şi poate nu-şi doresc sau nu îţi mai doresc ca tu să îi însoţeşti în călătoria lor. Caută să ai demnitatea necesară ca, după ce le-ai arătat ce îţi doreşti tu de la ei, să accepţi faptul că ei nu îşi doresc acelaşi lucru ca şi tine. Să fii cu un anumit om poate fi doar visul tău, care provine din motivaţia ta interioară, dar poate sa nu fie şi ceea ce-şi doreşte celalalt. Mergi mai departe, dă-ţi o altă şansă şi cu siguranţă vei găsi pe altcineva care va dori acelaşi lucru ca şi tine.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi eu

Ce fac? Mă sufoc.
De ce? Că nu-i lângă mine.
Cum aşa? Fără noroc.
Cine? Cineva ca tine.

Ce o să fac? Voi mai încerca odată.
De ce? Să fiu bine auzit.
Cum aşa? O melodie uşor-cântată.
Cui? Unui suflet rătăcit.

...

Ce am făcut? Îţi voi spune mai târziu.
De ce? Încă aştept.
Cum aşa? Îţi voi spune mai târziu.
Când? Când îmi va bate inima-n piept.

...

Ce fac? Îţi răspund ultima dată.
De ce? Că am ce îmi doresc.
Cum aşa? Am convins-o că nu-i uitată.
Pe cine? Pe fata ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Să sărut un strop de ploaie caldă,
Să mângâi cu faţa o rază de soare,
Cum marginea lumii o prind între mâini
Privesc cerul şi-l număr şi-astept,

Să dau crezare iubirii
Doar ca să smulg un surâs nedreptăţii,
Un dulce popas e neantul,
Prezuma secundă în frumuseţea vieţii.

Peste buze umede şi diafane,
Arunc latent respectul meu şi al timpului,
Că nu sunt om, sunt zeu,
În secunda sărutului tău.

Calc peste ape, merg către soare,
Ajung să întârzii mereu,
Dar viaţa mă calcă-n picioare,
Să plâng şi să râd, cam asta sunt eu.

Mă tulbură norii, de la atâta ploaie
Şi-n fiori de fluturi, aştept blândă ta rouă
Să-mi zguduie părul, să simt dar şuvoaie
De apă, de nalbă, de... Doamne!

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza inimii mele

Azi plouă cu petale de trandafir
Din ochii tăi dulci de safir
Lacrimi de aur şi de cristal
Curg limpezi pe obrazul tău ca un val

Vântul se plimbă uşor ca o boare
Prin părul tău curge ca apa în mare
Se lasă-ncet pe umerii tăi goi
Părul tău valuri suave apoi

Inima-mi bate doar pentru tine
Nu vrea să mă asculte şi fuge de mine
Tânjeşte la tine ca deşertul la apă
Doreşte a tale buze s-o placă

Şi glasul tău sursur de izvoare
Ca mierea de dulce în suflet rumoare
Mi-e sete de tine de roua-ţi pe buze
Eşti îngerul meu şi-a inimii muze

poezie de Grigore Ovidiu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!