Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie,
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu (13 septembrie 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire contratimp

Eu te aştept şi-acum la ultima adresă,
La care-am stat cu tine cam un anotimp,
E o mansardă într-un vechi hotel de clasă,
Este o cameră închiriată contratimp,

Este o cameră la care am plătit chirie
În vechi monede cu efigii de argint,
Unde ne-am fi putut iubi măcar o veşnicie,
Nu doar de la un răstimp la alt răstimp,

Este odaia cea mai veche de la o mansardă,
Care se lumina când tu erai în preajma mea,
Un chip frumos mă mai priveşte din oglindă,
Şi-n cioburi de argint mai caut faţa ta,

Este un imobil care demult nu are număr,
În care îţi mai simt parfumul dup-atâta timp,
E o mansardă veche care-aş vrea s-o cumpăr,
Să ne iubim printre răstimpuri, contratimp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La hotel, am trăit cincisprezece ani într-o mansardă; acum trăiesc tot la mansardă, într-un "apartament". Întotdeauna am locuit sub acoperiş. Sunt omul de la ultimul etaj, omul de sub streaşină.

Emil Cioran în Caiete (20 iulie 1960)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contratimp

E contratimp între a vrea şi a putea, a face,
Ce lasă gust amar de a pierde, de-a n-avea,
Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea
Transformă orice reuşită în ghinion rapace.

E contratimp în sunet, ce dă la fad culoare,
Plictisitor lung ton, ce naşte în notă zveltă...
Cum galice poveşti, din mariaj cu celtă,
Îşi lasă un parfum de-un antic, tot candoare.

E contratimp orgoliul, nepriceput, prostia,
Când nu se vrea, ori nulul doar ştie oponenţă,
De dragul de-a fi nu la orice competenţă...
E întârzierea minţii, ce-şi face apologia.

E contratimp futilul, când doar fugar amână
Plăcerea, pentr-o clipă, speranţele tenace
Ce într-un târziu lucesc, din nou, din vechi opace...
Se reînnoind cum timp, ce întorci... cum ceas la mână.

Mă întreb; îs contratimp, ori timp... O să-mi rămână?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate tu

Poate tu ai ştiut
De la bun început,
Ai ştiut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.

Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.

Aş fi vrut ca să ştiu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aştept,
Într-un secol abject.

Când te-ntorci, să m-anunţi
Să nu mor printre munţi,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doar ca vis

Am fi putut să ne iubim năvalnic,
Nemărginiţi de spaţiu sau de timp,
Aş fi putut să îţi zâmbesc şăgalnic,
Dar parcă ne-am născut în contratimp.

Prin trupul tău puteam s-ascund cuvinte,
Ca să le caut, Doamnă, mai târziu
Cu două mâini să te ating fierbinte,
Să te cunosc mai bine, să te ştiu.

Tu să te pierzi alături fără teamă
Că poezie mâine nu va fi,
Să mă iubeşti şi corpul să îţi geamă,
Când conjugăm doar verbul a iubi.

Într-un târziu mi-ai respira în braţe
Şi ochii tăi frumoşi, seducători,
Mi-ar dărui priviri, ce dulci şi hoaţe,
M-aduc din nou spre sânii-ţi doritori.

Am fi putut să ne iubim o viaţă,
Dar tu nu vezi deloc ceea ce simt,
Preferi să ai o lacrimă pe faţă,
În loc de-o sărutare şi-un alint.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doar ca vis

Am fi putut să ne iubim năvalnic
Nemărginiţi de spaţiu sau de timp
Aş fi putut să îţi zâmbesc şăgalnic
Dar parcă ne-am născut în contratimp

Prin trupul tău puteam s-ascund cuvinte
Ca să le caut, Doamnă, mai târziu
Cu două mâini să te ating fierbinte
Să te cunosc mai bine, să te ştiu,

Tu să te pierzi alături fără teamă
Că poezie mâine nu va fi
Să mă iubeşti şi corpul să îţi geamă
Când conjugăm doar verbul a iubi

Într-un târziu mi-ai respira în braţe
Şi ochii tăi frumoşi, seducători,
Mi-ar dărui priviri, ce dulci şi hoaţe,
M-aduc din nou spre sânii-ţi doritori

Am fi putut să ne iubim o viaţă
Dar tu nu vezi deloc ceea ce simt
Preferi să ai o lacrimă pe faţă
În loc de-o sărutare şi-un alint

poezie de Adi Conţu (12 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut,
Te caut în sinele meu.
Nu te caut
Prin oraş,
Pe stradă,
Pe la altă adresă,
Pe aleea din parc,
Prin alte paturi,
Prin case conspirative,
Eu te caut doar în mine,
În sinele meu
Când mi-e dor.
Chiar dacă m-ai părăsit de mult,
Eu te găsesc mereu,
Mereu acolo te am,
Într-un ciob de inimă frântă,
Într-un cuib de fântână,
În inima pietrei din inimă,
Într-o cazemată a sufletului,
Necucerită,
Unde te-am refugiat
De potrivnicia vremurilor,
De zgomotele sociale,
De otrava cotidiană,
De toaca care bate...
Mereu eşti acolo şi mă aştepţi
Cuminte,
În sinele meu,
Triunghiul dintre
Inimă, minte şi suflet,
În firida tăcerii,
În cicatricea veche,
Din vremea când mi-ai rupt inima,
Să te poţi ascunde acolo,
Ca să te pot găsi
Doar eu...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna din mansardă

în morminte din cărămizi suprapuse şi liniştea e zgomot
îngrămădiţi să trăiască în singurătate
în marile oraşe orgolioase şi colosale
printre ceţuri
cei care trec văd ziduri înalte şi goale
ici colo se mai iveşte câte-o insulă de-nţelepciune
trecătorul n-o vede la fereastra unei celule

pe o masă cât jumătate de cameră
o floare bastardă
se ridică dintr-o amforă verde
această realitate n-ar putea fi înlocuită
de o imitaţie oricât de genială
fantezia pură de aici n-a ajuns să fie izgonită
un trandafir îşi lasă căzută o petală
purificat şi mântuit
de luna oprită în mansardă

de la înălţime locuitorul ar vrea să strige
priviţi repede această formă va intra în nor şi se va stinge
nimeni nu l-ar auzi nimeni nu l-ar vedea
afară e ceaţă şi ninge

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o stradă îngustă şi întortocheată, cu case mici, urâte şi dărăpănate. Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche şi de şubredă încât îţi venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme. Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiaşă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruţătoare cu cât, în faţa odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumuseţea.

începutul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie

erai de atâta vreme a mea
încât
parcă şi pietrele
îşi pierdeau uneori
veşnicia

erai atât de demult
doar a mea
încât
certitudinea
nu mai avea consistenţă

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul în care tu locuieşti

Am fost în oraşul în care tu locuieşti,
Speram să te zăresc păşind pe stradă,
Să fii pe un balcon unde stai şi priveşti,
Sau să te văd la o fereastră într-o veche mansardă.

Erau mulţi castani înfloriţi, străjeri la drum,
Totul mirosea a zenit şi speranţă,
Dar nu te-am vazut, nici nu aveam cum,
Probabil erai plecată, undeva în vacanţă.

Şi liliacul era înflorit, cel alb şi cel violaceu,
Cerul albastru, părea înlţat de un curcubeu,
Ce îi sprijininea bolta, ca un bătrân lacheu,
Dar între toate, nicăieri nu vedeam chipul tău.

Cred că am să mai trec prin al tău oraş,
Măcar să-i respir primăvăratecul aer,
Pe ale castanilor frunze să-ţi scriu un răvaş,
Şi să mai deapăn al amintirilor caier.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre literatură şi timp

Timpul e, de fapt, un anotimp,
Prelung, etern, lipsit de remanenţă,
E-o stare veşnică de permanenţă...
Timpul este, de-a pururea, răstimp!

De-aceea, noi trăim în contratimp,
Suavi, ne pierdem în evanescenţă,
Comunicăm sublim doar în absenţă,
Visând c-o să ajungem în Olymp...

Cu timpul te măsori, când n-ai măsură,
Te laşi rănit de umbră şi lumină,
Şi, Doamne, în a timpului fisură,

Cădem, c-o relativă disciplină,
Despre iubire scriem, despre ură,
Şi despre neaua blănii de hermină,

Cine-am fi, Simm, fără literatură?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi simt inima un airbag...
deci gata de tamponare cu musca vremii
şi maşina timpului care
tot are ceva cu nepurtătorii de centură
trăiesc iminentul bănuindu-mă viu
şi doar sorbind vinul
liturgic
mă prind
calea lactee este o viţă de vie
ajunsă până aici, jos, unde circulaţia este
pe contrasens
iar fără abs
vor rupe retina în cioburi de oglindă în care
tu erai cel căruia nu i-am acordat
prioritate
fiindcă drumul meu este
pâine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit castani, mireasă!

În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Şi ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veşnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu eşti mireasa vieţii mele! Să fiu cu tine îmi doresc!

Ţi-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-şi curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinţi,
Să ne iubim o veşnicie, noi doi, ca doi copii cuminţi.

Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aştept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Şi-n gânduri voalul tău, mireasă, pe faţa mea s-a aşezat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să poţi privi viaţa în faţă: acesta este un lucru pentru care merită să trăieşti într-o mansardă, nu-i aşa?

citat din Edith Wharton
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesă veche

Mă-întorc acasă mai devreme
doar pentru a fi blocată-n trafic,
ca un pianist orb prins într-o melodie
gândită pentru-a fi cântată la mai multe mâini.
Textul era simplu, fredonat
de o tânară tânjind să se simtă vie, să descopere
o durere îndeajuns de măreaţă
pentru care să merite să trăieşti. Am închis aerul condiţionat
şi m-am lăsat pe spate-într-un film de transpiraţie,
ascultându-i sentimentele:
Dragă, unde s-a dus iubirea noastră?- o lamentare
pe care-am îmbrăţişat-o deodată, lacomă,
fără-a mă fi gândit cine-ar fi putut fi iubitul meu –
sau direcţia-n care-aş fi putut începe să caut.

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

un sertar vechi a adunat creioane într-o bibleotecă
dintr-o mansardă
acoperişu-i vechi, într-un bloc cu trei etaje
podul coace hârtia din cărţi şi caiete, amintirile scrise gem
o grindă este coaptă, poate să se prăbuşească
un cărucior de copil, fără o roată
atârnă de o grindă, într-un cui
sub tavanul cu vechituri, într-o ghivetă picură apă
la parter într-o cameră nemobilată
un puşti stă ghemuit într-un colţ, cu o tabletă
se întreţine cu iubita lui, pe net
în faţa geamului o sapă taie iarba, încă nearsă
pe tocuri aleargă cea de la etajul doi
fusta-i prea strâmtă şi trage de picioarele lungi
cu greu
fundu-i şi fesele-i sunt apetisante şi stârnesc multe priviri
neveste pe la ferestre se holbează
cu ciudă şi strigă la bărbaţii din faţa blocului
să vină repede sus
poştaşul de pe bicicletă era să cadă, capul nu mai era cu el
corpul dezbrăcat din ochi, duce fiori şi dor
un popă şi-un dascăl, cu cădelniţa, târşesc haine negre
după ei
ochii le strălucesc, sunt tineri şi au şi ei pofte
sapa s-a oprit şi nu mai taie nimic, a ramas cu gura căscată
sus soarele luminează, astăzi, o altă zi
una dintre şoselele vieţii se uita şi ea după fată
cu poftă şi cu o sete, de arsiţă-n priviri

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

Te invit la vals, iubito,
Valsul pe care l-am învăţat împreună,
Cândva, pas cu pas, noi doi.
E ultimul vals, dar tu nu ştii,
Este valsul de adio.
Te invit la un bal vienez, la un regal,
Îmbracă-te cu rochia decoltată,
Mulată pe talia ta de vestală,
Cu rochia verde, vaporoasă şi lungă,
Despicată.
Eşti atât de frumoasă!
Lasă coapsa trandafirie să o vadă
Ochii lacomi înceţoşaţi de şampanie.
Îmi iau fracul, chiar şi jobenul,
Îmi iau butonii de aur,
Pe care mi i-ai făcut cadou
Atunci când miroseai a parfum străin.
Îmi voi pune o garoafă galbenă la butonieră,
Din buchetul pe care l-ai primit,
Numai tu ştii de la cine,
Batista regulamentară pe care desigur
Ai cumpărat-o pentru altcineva
Şi te invit la vals, la un ultim vals.
Îmi pun şi mănuşile albe
După ce despăturesc amintirile noastre
Pe care le-ai mototolit demult,
Şi te invit la vals.
Se dansează sublim în doi,
Printre viori...
Te rog să valsăm împreună,
Printre pahare de cristal, globuri de platină,
Portţigarete de fildeş
Şi vechi bomboniere de argint.
Printre blazoane false, rânjete asortate,
Cancan-uri urbane,
Bârfe cotidiene,
Fracuri împrumutate, paiete decolorate,
Cochete dame de companie
Cu care începi să semeni tot mai mult.
Printre domni-bine care-ţi zâmbesc complice,
Pe care
Îi inviţi din priviri în patul tău cu baldachin.
E ultimul vals.
Iartă-mă, dar la miezul nopţii
Voi pleca singur, sprijinit în bastonul
Pe care mi l-ai dăruit cândva,
Ca să nu mă sprijin de felinare
Când ies de la balurile vieneze,
Despre care îmi povesteai odată,
Că sunt făcute doar pentru doi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!