Sonetul şoaptelor de toamnă

Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Şi-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-aminteşte luna mai...
Îţi aminteşti de maiul de demult,
Când totu-n viaţă ne era tumult
Şi ne simţeam ca îngerii în Rai?

Aşa e şi acum, iubita mea,
Ca şi atunci, iar frunzele-mi şoptesc
Acelaşi susur fin, copilăresc.

Mai spun că nu e mult şi vor cădea,
Plutind uşor prin toamna ta şi-a mea,
Cu-acelaşi foşnet simplu: "Te iubesc!"

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neştiute

Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru şi firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?

Îţi aminteşti ce simplu, natural,
Acele buze şi-au unit dulceaţa
În spaţiul devenit atemporal
Când, în sărut, simţeam, eternă, viaţa?

Mai ştii cât a durat? Eu nu mai ştiu
Şi nici nu vreau, dar cred că-n veşnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoţi. Aşa aş vrea să fie!

Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin vieţile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Şi-n timpurile noastre neştiute.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o zi

Te-ai săturat demult şi nu mai poţi
atâta răutate să înduri,
în mlaştina morală să înoţi
servind şi-n viitor, lepădături.

Stăpânii tăi, vulgari, neruşinaţi,
sunt dintre proşti-aceia plini de bani,
cu ifose, pretenţii de bogaţi
ce nu-şi dau seama cât sunt de sărmani.

Averea lor e marele nimic
cu care nu pot cumpăra un strop
din dragostea ce ultimul calic
se poate bucura, căci nu-i de shop.

Cei care au, mai vor, mai mult, mai mult,
sunt nesătui, iar viaţa lor e-un chin,
căci pofta lor de bani e un tumult,
iar pentru boala lor, nu-i un vaccin.

Tu îi suporţi demult, te-ai săturat,
deşi ei vor, tu nu-i mai poţi servi:
ai devenit de neînduplecat.
În toamna ce-a venit, mai ai o zi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se întâmplă mai des decât vreau să recunosc, însă rar atunci când îţi scriu. Încearcă să mă înţelegi: te iubesc şi în acelaşi timp încerc să fiu atent la cele exterioare. La Toulouse pur şi simplu te-am adorat. Te iubesc în seara asta de primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Tu eşti a mea şi lucrurile sunt ale mele şi iubirea mea alterează lucrurile din jurul meu, iar lucrurile alterează şi ele iubirea mea.

Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alintări de vise

În umbra ta, se mişcă, valuri-valuri,
lucind alene, gânduri ce-mi apar,
te-nvăluie-n priviri şi-apoi dispar
în lumi nedesluşite, prin portaluri.

Revin, plutind pe ape liniştite,
te caută, din nou, şi te găsesc
în trupul tău, pe care-l copleşesc
cu sărutări fierbinţi, nepotolite.

Iar gândurile tale? Nu mai ai!
La mine-s toate, mă iubesc în voie
în timp ce tu, printre-ale mele, stai.

Iubita mea, mă pierd de bunăvoie
în alintări de vise. Ce spuneai?
Că sărutări o viaţă o să-mi dai?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturne

Câte minciuni mi-ai spus iubito
şi eu am stat să ţi le-ascult,
o noapte totuşi am vrăjit-o,
o noapte lungă cu parfum.

Şi ne-am trezit şi flori de rouă
sunt ofilite de atunci,
iubita mea şi-acum ne plouă
şi-mi spune toamna mea minciuni.

Se uită crângul prin ferestre,
mă vede singur şi pătruns
şi luna încă mai priveşte
tăcerile care m-au uns.

Şi plouă, ninge şi e soare
şi eu iubito nu-nfloresc,
se plimbă vremea mea pe vale
şi eu iubito te iubesc.

Trăiesc cu nopţile şi luna,
vorbesc cu crângul plin de flori,
dar nu vorbesc deloc cu tine,
iubita mea pierdută-n nori.

Sunt obosit de a mea soartă
şi totuşi încă le mai ud,
acele flori ce-mi cresc la poartă,
mai ştii iubito tu le-ai pus.

Câte minciuni mi-ai spus iubito
prin flori de tei şi liliac
şi floarea ce-ţi plăcea iubito
s-a scuturat şi te mai plac.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri rătăcite

M-apasă, de o vreme, noul gând:
Nu e prea mult cu-atâta fericire?
E-un echilibru-n viaţă, şi-i plăpând!
Cum voi putea să îl menţin, iubire?

Eu am să-ncerc un taler să menţin
Mereu în jos, mereu prea-plin de tine,
Iar celălalt, de-mi scrie în destin,
L-aş vrea umplut cu micile suspine,

Acelea ce mă-ncearcă, uneori,
Când doar singurătatea mă-nconjoară
Iar gândurile-mi rătăcesc prin nori
De unde ploaia rece le doboară.

E-un echilibru-n toate, nu-i aşa?
Acum ştii ce aş vrea, iubirea mea!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Iubita mea,
să scriem o poveste,
vrei?
O scriem, o rescriem şi-om vedea,
atât cât timpul nostru este,
de pot iubirile celeste
s-o depăşească în splendoarea ei.

A fost, demult,
o noapte ca niciuna
-n mai,
când am simţit în sânge un tumult
de parcă stelele şi luna
cântau în el, cântau întruna,
iar tu, pe melodia lor, dansai.

Şi te priveam,
şi-am început cu tine
-un dans
pe-un cântec nou, pe care nu-l ştiam,
dar îl simţeam cum îmi devine,
prin vocea ta, ceva din mine
şi pentru tot ce va urma, avans.

Am înţeles
că visul se încheie.
Zei
ce pânzele destinului ne ţes,
te-au îndrumat, de sus, c-o cheie
şi-n suflet ai pătruns, femeie,
ca o poveste. Hai s-o scriem, vrei?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele-steaua mea

Pe cerul tău răsare luna plină,
Pe cerul meu a mai căzut o stea;
Tu ai de-acum o noapte de lumină,
Dar nu zâmbi, mai noapte-i noaptea mea!

Iar dimineaţa, când o fi să vină...
"Dar dacă nu mai vine?", zise ea;
Şi cum să-i spun că palida-i lumină
E de la soare, de la steaua mea?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (16 februarie 2000)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia XIV

Tu îmi spuneai: - Iubite! - Iubito! îţi spuneam.
- Ninge! spuneai, şi: - Ninge! spuneam privind pe geam.

- Încă... spuneai, şi: - Încă... şi gura mea spunea.
- Aşa... spuneai, şi gura mea îngâna: - Aşa...

Iar mai târziu: - Pe tine cât te iubesc! mi-ai spus.
- Eu şi mai mult pe tine! îţi răspundeam. - S-a dus,

Spuneai, frumoasa vară! Eu: - Toamna e-n pridvor!
... Dar vorbele-şi pierduseră asemănarea lor.

Şi a venit şi ziua aceea, în sfârşit.
Când m-ai numit pe nume: - Prietene iubit!

(Din Vasta Întomnare era doar un ecou!)
Şi-ţi răspundeam: - Repetă! Vreau să aud din nou!

poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Victor Tulbure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ţi spun de ce-am plecat şi ce m-apasă.

- Ei bine, am să vin. Acelaşi loc?
- Acelaşi! – am să fac o rezervare
şi, poate - cine ştie? - am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simţeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

Şi ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind uşor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp, când m-am lăsat
purtat pe valul dulce, de iubire.

Au fost şi zile calme, şi furtuni,
şi mari tristeţi, şi multă bucurie,
şi ani mai răi, dar, mult mai mulţi ani buni,
a fost cum viaţa ştie ea să fie.

Parfumul tău, acelaşi, cel ştiut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ţi l-am simţit pe loc, într-un sărut
ce, în secunde, a durat doar una.

Ne-am aşezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit, din viaţă, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ţi-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare.

L-ai desfăcut şi ai găsit un plic
în care îţi scrisesem multe rânduri
în care încercam să îţi explic
ce am crezut, ce-aş vrea acum şi... gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi, şi-o stare
pe care o ştiam şi am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

- Gândeai aşa atunci, sau crezi acum?
Te-ai înşelat, puteai să-mi spui şi, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi şi nu singurătate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vechilor poteci

E-o toamnă frumoasă, iar zilele trec
Prin mine, prin tine, pe drumul de-abis
Pe care şi astăzi privirea-mi aplec
Şi-i mângâi tăcerea în care s-a-nchis.

Cad frunze şi lasă copacii mai goi
Decât înserarea din care-mi lipseşti
În clipele-n care te-aş vrea înapoi
Aşa cum erai şi prin gânduri îmi eşti.

Simt frunzele-n suflet foşnindu-mi funest,
Iar drumul din mine îngheaţă treptat
Sub tot ce-a fost viaţă şi-acum e un lest
Ce-apasă mai tare decât un păcat.

E azi şi-i senin ca o zi de demult
Când tu îţi făceai nesfârşite poteci
Prin sângele care-mi vuia în tumult,
Dar simt cum, din ultima-mi toamnă, tu pleci.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul lunii de săpun

Iubita mea, te port pe braţe
atât de lin – şi-atât de greu! –
de-mi seacă muşchii-n antebraţe
Iar tu eşti, toată,-n dorul meu.

Ai ochii-nchişi, pluteşti pe unde,
visezi la luna de pe cer,
ţi-aş zice: "Ia-o!", dar... de unde?
- că-n noaptea asta-s cavaler -.

Iubito, n-am, că de-aş avea,
ţi-aş da-o ţie, la pachet,
cu steagu'-american pe ea
şi paişpe versuri de sonet.

Iubita mea,-n final, îţi spun:
-N-am luni, dar marţi, nu ţi-aş fi bun?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa de dor

Zâmbea lumina mea uimirii tale
ţinută în privirea-mi caldă strâns,
cu grijă ca pe-a lacrimilor cale,
să şteargă urma ultimului plâns.

Şi ţi-am zâmbit de-atunci, trecând prin vreme
şi-ţi mai zâmbesc şi azi, iubita mea,
când îţi pictez iubirea-mi în poeme
şi-ngenunchez, umil, ‘naintea ta.

Ca şi atunci, privirea mea revarsă,
în unduiri din faldurile ei,
o flacără ce curge şi se varsă
asupra ta c-o mare de scântei.

De vrei nectarul zeilor să bei,
fă-ţi buzele o cupă, iar izvor
îţi voi fi eu, turnând, prin ochii mei,
tot ce am strâns în clipele de dor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprataxă

Se plâng românii că sunt prea taxaţi
Şi că de stat sunt prea împovăraţi,
Eu nu-s de-acord cu asta şi vă spun
Că bani mai vreau să dau, mi-o tot propun

De ieri, de când impozite-am plătit,
Şi iată, încă nu sunt liniştit
Ca-n ceilalţi ani - şi nu e chiar demult -
Când nu simţeam al inimii tumult

Odată ce scăpam la stat de dat.
Pe-atunci eram, pe dată uşurat,
Dar nu de bani - o, nu! - căci mă simţeam
Un "om de bine", banii când dădeam.

Acum, nu ştiu, ceva s-o fi schimbat
Căci am, de-o zi, impozit achitat,
Dar tot aş vrea o taxă să găsesc,
La casiera blondă să plătesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper

şi dacă ne vom întâlni vreodată...
întâmplaător în plină zi...
îţi laşi privirea aplecată?
sau pur şi simplu... vei zâmbi?

tu ştii... eu nu te-am uitat...
mesaje nu-tţi trimit demult
cuvintele rost nu-şi mai au!
dar te-am iubit... şi foarte mult!

de tine frunzele-mi şoptesc...
de tine îmi şopteşte marea
de tine stelele-mi vorbesc
cu tine-n gând e înserarea!

alt drum în viaţă mi-am croit..
dar nu-nteleg de ce acum
mă-ntorc în timp numai la tine
şi sper să te-ntâlnesc pe drum!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă din întâmplare

Ţi-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simţeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca preţul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viaţa mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrăţisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ţi spun de ce-am plecat şi ce m-apasă.

-Ei bine, am să vin. Acelaşi loc?
-Acelaşi! – am să fac o rezervare
şi, poate - cine ştie?- am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simţeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

Şi ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind uşor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp când m-am lăsat
purtat pe valul dulce de iubire.

Au fost şi zile calme, şi furtuni,
şi mari tristeţi, şi multă bucurie,
şi ani mai răi, dar, mult mai mulţi ani buni,
a fost cum viaţa ştie ea să fie.

Parfumul tău, acelaşi, cel ştiut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ţi l-am simţit pe loc într-un sărut
ce în secunde a durat doar una.

Ne-am aşezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit din viaţă, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ţi-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare.

L-ai desfăcut şi ai găsit un plic
în care îţi scrisesem multe rânduri
în care încercam să îţi explic
ce am crezut, ce-aş vrea acum şi... gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi şi-o stare
pe care o ştiam şi am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

- Gândeai aşa atunci sau crezi acum?
Te-ai înşelat, puteai să-mi spui şi, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi şi nu singurătate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!