Pe vremuri deja apuse, când telefonul deştept nici nu se născuse, lumea viziona telenovele cu mare nerăbdare şi desfătare aşa cum stau pisicile vara tolănite la soare în timp ce puricii dau petreceri pe a lor pufoasă şi îmbietoare spinare; acum se uită cu mirare şi înfierbântare pe reţele de pseudosocializare: cine cu cine se iubeşte, care pe unde mai călătoreşte, ce mănâncă, ce mai bea, ce haine, maşini, case îşi ia şi uite aşa apare... comedia sau invidia!

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invidia e mare, împovărătoare, ca stânca de tare, usturătoare şi are spini, ciulini pe a omului spinare; cine de ea se dezlipeşte, uşor, uşor se linişteşte şi în multe aspecte ale vieţii se îmbogăţeşte.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai iubeşte...

Între flori preamăriţi
De toamnă răstigniţi,
Cu brumatele giulgii
înveliţi, ruģiniţi..

Mor iar,.. hervuvimi.
Galbeni, roşii şi albi..
Cu mirosuri divine,
Cine mai iubeşte,.. spini

Şi cum sunt şi trandafiri..
Aşa suntem noi, oameni
în iubiri.
Si cum mereu nu putem fii..
înfloriţi.
Cine mai iubeşte,... spini

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede în Dumnezeu primeşte

Cine crede în Dumnezeu
Pe ploaie cu sacii în spinare,
Pe ninsoare sau blând soare,
Sătul sau în stare de înfometare,
La deal pe cal,
La mare pe val,
La câmpie muncind cu vrednicie,
În livadă sărind de bucurie,
Pe munte galopând cu stea în frunte
Sau pe vale mergând agale,
Primeşte soluţii la toate problemele sale,
Iar viaţa capătă direcţie, sens
Şi valori universale...

poezie de Michelle Rosenberg (15 martie 2019)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine are, bea şi mănâncă, cine nu, stă şi se uită.

Anton Pann în Povestea vorbii
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când morţii sunt aşa departe

Nu mai gândi la zilele apuse,
Nu mai privi la umbrele rămase
În urmă; sufletele duse
În altă lume - cine ştie? – poate
Ne uită.

Când morţii sunt aşa departe,
Şi când de la pământ la stele
Atâta cale ne desparte,
Durerea – cine ştie? – dacă
La cer peste morminte poate
Să treacă.

Priveşte-n jurul tău – e marea
Vieţei; pleacă şi o-nfruntă,
Îmbată-ţi ochii-n contemplarea
Minunilor ce te aşteaptă;
Trăieşte, mergi oriunde soarta
Te-ndreaptă.

poezie celebră de Ovid Densusianu din Limanuri albe (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Habar n-au că Puterea stă de vorbă numai cu Puterea. Că simt nevoia să se întâlnească din când în când, să bea şi să ia masa împreună, să asiste la marile petreceri, girându-le astfel cu prestigiul lor, să întreţină iluzia că lumea luxului şi a strălucirii e accesibilă tuturor celor care au destul curaj pentru a nu renunţa; să evite războaie atunci când ele nu sunt profitabile, să încurajeze agresivitatea între ţări sau companii atunci când simt că aşa ar obţine mai multă putere şi mai mulţi bani; să se prefacă fericiţi, chiar dacă sunt prizonierii propriului succes; să facă tot posibilul să-şi mărească bogăţia şi influenţa, chiar dacă sunt deja enorme: fiindcă orgoliul Superclasei este să concureze cu sine şi să vadă cine ajunge în vârful vârfului. A înţeles că, orice ar crede lumea, puterea înseamnă sclavia cea mai neagră. Când ajungi aici, nu mai vrei să ieşi. Totdeauna există un pisc de cucerit. Totdeauna există un concurent de învins sau de depăşit.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi viaţa unora dacă nu ar râde în hohote sau pe-nfundate de alţii, dacă nu i-ar critica şi dacă nu ar căuta câte-o eroare ca maimuţele între ele - purici când stau tolănite la soare? S-ar plictisi cât ar clipi!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine naiba o fi inventat cârciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta.

Ştefan Iordache în interviu în ziarul "Jurnalul Naţional" (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbiţi, vă rog

Ne stresează piramida
Care pare mai înaltă,
Şi obida ca omida
Sastisite stau în haltă

Unde este impiegatul
Să ne mişte de pe şine?
Când fac mâţele şpagatul,
Moare lumea de ruşine

Asta-i: nici o bucurie
Neplătită îndeajuns
Când mi-aduc aminte mie,
Nu mi-a stat bine nici tuns

Lăsaţi gluma la o parte
Domnilor, cât mai e timp
Cumpăraţi rapid o carte
De intrare în olimp!

Spuneţi-mi că nu se poate
Şi întorc lumea pe dos
Cine n-o să dea din coate,
O să dea din gură fără de folos

Ziua când îţi rupe graba
Lumea haina pe din dos
Mai bine să stai degeaba,
Decât să lucrezi fără folos

Priviţi la băiatul acela cuminte
Cum se uită la noi de sfios:
El l-a învăţat pe Arvinte,
Să-şi lege pantalonii mai jos

Şi la urma urmei, dacă
Am ajuns de tot povară
Numai vorbele de clacă,
Nu ne scot din baltă-afară

Cine otrăveşte mărul
Nici nu ştie, nici nu-i pare
Rău, dacă ne cade părul,
Ziua în amiaza mare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pădurea

Cine casa încălzeşte
De cum vremea se răceşte?
Cei cu sobe ştiu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având aşa valoare
Are o mare căutare
Şi uite aşa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Şi-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecinţe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Şi când zăpada se topeşte
Şuvoaiele potoleşte?

Dar când vântul suflă tare
Cine opreşte a lui sforţare
Protejând sate-n câmpie
De nămeţi, chiar de urgie?

Şi de-i zăpuşeală mare
Te primeşte, îţi dă răcoare
Şi la umbra ei cea deasă
Uiţi de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Fereşte de-alunecare
Protejând şosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, ştie Domnul
Mai puţin o ştie omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nţelege

Şi pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAŢĂ fără ea!

poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea în strigăt

unde eşti, cine sunt,
cine eşti, până când
mai aveai undeva vreo mirare?
care noi, care tu, pentru ce, pentru cât,
mai aud în văzduh nemişcare?

n-ai idei, n-am nici eu,
vreun habar, vreun rabat
de iubire neatinsă de humă,
şi de-o fi într-un veac
de amurg, de iubiri,
vom deschide o uşă în lume.

într-o mare de chin, de visări,
de-adâncimi,
unde nu se aude nicicum
despărţirea,
nici iubirea în strigăt
nici chiar moartea în ţipăt,
o corabie de minciuni
şi-adevăr.

care eu, care noi, care timp,
pe Pământ?
ce iubeşti, ce trăieşti?
ce te miri?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi din viaţa lui Lazăr cel Tânăr

Dis-de-dimineaţă eu mă aşez sub steagul poeziei tale şi stau drepţi toată ziua.
Când apare Soarele, îl salut,
când apare iarba, mă înclin de asemenea.

Apoi, pe la zece, mă uit fix pe deasupra
băieţilor care descarcă pâine şi trag adânc
aer în piept să te simt.
Sătul, parcă aş vrea puţină apă.
Nu-mi dai tu, cititorule, din apa rămasă
de când ea îţi vorbea mult?

O, amiaza!?! Nici nu ştiu când, oare când a trecut?
(Niciun semn de la ea, nicio firimitură sub masa săracului Lazăr!)
Dar oare câţi ani Iov cel Bătrân a visat un sărut?
Oare nu poate Lazăr, micul nostru soldat, să rabde trei ceasuri? Trei zile?

Iată, e deja patru după-amiază, când trec înapoi
fiii şi fiicele, carnea cea proaspătă şi bună de tun.
Râsul lor se agaţă şi stă spânzurat de cornişa gheretei o vreme. Cel puţin unul se strâmbă şi face pe măscăriciul sub nasul meu neclintit.
Eu mut steagul puţin mai încolo.

Mai trec, scrijelind gardul fiinţei, nişte minute şi ore.

Şi cum seara e cel mai urât, îmi vorbesc mie însumi despre soldatul roman
îndrăgostit de prinţesa romană din vremea lui Tiberius, neştiutorul.
Dis-de-dimineaţă el se aşeza sub steagul poeziei sale
şi, când apărea,
saluta Soarele,
saluta iarba
pe care ea luneca, atotştiutoare.

Soldatul acela, băiete, a stat luni, poate ani,
până când ea i-a aruncat o privire,
până când ea l-a făcut străjerul ei personal.
Şi cum stau eu şi privesc Luna, tot aşa
şi el o privea şi era privit
sau, mai bine zis,
privirea lor se rotunjea, tot mai adânc, în ea însăşi.

E deja noapte, străjerul meu, şi suntem amândoi cum suntem.
Ştim de ce a plecat soldatul de sub geamul prinţesei, aşa, deodată? Nu ştim.
Nu ştim nici măcar dacă ea doarme.
Iar ce visează? Ehei, Lazăre, baţi câmpii deja, fiul meu!
Ia şi te culcă, bobocule!
Mănâncă şi dormi!
Dormi şi mănâncă!
Mănâncă şi dormi!
Dormi şi mănâncă!
Mănâncă şi...

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora a treia am avut geografia. Şi eu care credeam că geografia e cine ştie ce obiect greu! Ca aritmetica, de pildă. Da' de unde! E foarte uşor! Geografia este ştiinţa despre pământul pe care trăim noi, despre munţi, mări şi oceane. Până acum îmi închipuisem că pământul nostru e drept şi întins ca o foaie de clătită. Olga Nikolaevna ne-a spus însă că nu e întins, ci rotund. Rotund ca un glob! Mai auzisem eu aşa ceva, dar am crezut că e cine ştie ce poveste sau născocire. Acum însă se ştie sigur că asta nu-i poveste. S-a stabilit că pământul nostru este un glob mare, mare de tot, şi că oamenii, trăiesc peste tot, de jur împrejurul lui. Pământul atrage spre el oamenii şi animalele şi tot ce se află pe pământ, şi iată de ce vietăţile care trăiesc dedesubtul nostru nu cad niciodată! Mai e ceva foarte ciudat: cei care trăiesc dedesubt merg cu picioarele în sus, adică cu capul în jos, numai că ei nu bagă de seamă asta şi-şi închipuie că merg aşa cum trebuie; pentru că, nu-i aşa, dacă lasă capul în jos şi se uită la picioare, văd pământul pe care stau, iar dacă înalţă capul, văd cerul. De aceea li se pare că şi ei merg cum trebuie.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sera cu întrebări

cine să rupă spinii la trandafiri?
să nu rănească fluturii în zbor
şi aşa lumea e plină de martiri
şi îngeri gingaşi din faşă mor.

cine să stingă vulcanii de foc?
acoperă oameni cu case cu tot
gem oceanele la sinistru soroc
pământul suspină în dangăt de clopot.

cine să purifice păcatele lumii?
planeta se revoltă aşa cum ştie ea
naţiuni se războiesc precum nebunii
viaţa fiecărui om a devenit grea.

dacă ploaia n-ar avea putere divină
cine ar spăla omenească vină?

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veţii sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nţelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentaţi să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luaţi în zbor... de Heruvim.

Cine suntem şi unde mergem?

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi binele ţi se întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor că nu ştii unde loveşti cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi că vă otrăviţi sufletul. Şi nici pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât noi. Că nu ştim nici unul de ce be aflăm acilea, pe pământ.

Ileana Vulpescu în Arta compromisului
Adăugat de Roxanel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii în prezenţa cărora omul uită ce reprezintă el cu adevărat; prin minciunile şi complexele lor de superioritate sau inferioritate, încearcă să îi distorsioneze acestuia percepţia asupra propriei persoane şi a realităţii. Pentru a se proteja de ei când roiesc în sfera lui de acţiune, cel mai indicat e să nu îşi pună sufletul pe tavă, să nu spună tot despre el, despre visurile şi sentimentele sale, să devină un pic sau mai mult... secretos. Se va simţi mai bine şi mai frumos! Aşa, ca mine!

Michelle Rosenberg în Secretomanul Şarmant
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce culoare au ochii tăi?

Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor, nu ştiu cum faci,
În viaţă îmi reamenajezi decorul.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicţie cu ceea ce simţi
Şi ascunzi în ei sensuri şi non-sensuri,
Paradigme cu subînţelesuri.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când îţi spun, mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanţe de nu pleca
Şi mă întorci din drum,
Direcţii diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar şi-n vremuri demult apuse.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Şi-mi cauţi privirea în oricine,
Pentru că în ei găseşti ceva familiar,
Acel "aşteaptă-mă", că vin îndat'.
Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, aşa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!