De șaptezeci de ori câte șapte
îl vedeam din depărtare în spectacolele de stradă cum treceam
grăbită spre grădinile suspendate ale Semiramidei
îi aruncam cu praștia genelor
așchii de vis de la distanța celor
câțiva ani de cenușă care se tot așezaseră
aripi de albine frânte pe umerii mei
auzeam vocea lui zdrobită de muchiile de bronz ale Ereborului
și poteci de lumină mă străbăteau
niciodată nu m-am apropiat mai mult decât
o palmă de pământ de pădure de inima lui
și-atât cât să-i simt mirosul poeziei
se revărsa ca lava din Santa Maria mai mult binecuvântând
decât ucigând rizomii de ferigă din palmele celor din jur
într-o zi m-am hotărât să las
fuga de mine însămi la o parte și să-mi dezrădăcinez ochii
să-i prind de coapsa lui
apoi nu mai știu ce mi s-a întâmplat...
vena aceea de pe frunte-i pulsa sistolic
ca un Obi nărăvaș gata să se reverse peste mine
să-mi spele nevinovățiile de șaptezeci de ori câte șapte
poezie de Mihaela Meravei (27 februarie 2018)
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre păduri
- poezii despre promisiuni
- poezii despre poezie
- poezii despre ochi
- poezii despre nevinovăție
- poezii despre lumină
Citate similare
Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult
întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
și ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie
până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam și nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios și în sfârșit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult
gălăgia din mine încerca să se cațere, să mă ajungă
mă ridicam, așa țintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
și în sfârșit simțeam că sunt liber. mă simțeam curat
m-am aplecat și mi-am sărutat ghizdurile sufletului
și buzele mele au simțit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt
acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre ocean
- poezii despre libertate
- poezii despre furie
- poezii despre curățenie
Să trec pe lângă sentimente?
Eu nu știu nimic
Și văd puțin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.
Eu nu știu nimic.
Și Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simțit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l lași!
Ar fi păcat,
Ca tinerețea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Și-o ploaie caldă
Ca pe un duș reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.
Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget și-n voință,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre aer, poezii despre viață, poezii despre râs, poezii despre ploaie, poezii despre mâini, poezii despre dor sau poezii despre Pământ
Cine sunt eu
Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi și noapte
(mai cu spor pentru ceilalți oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie și celorlalți oameni),
pentru ca ceilalți oameni să știe că asta de-aici și de oriunde,
cea de-acum și dintotdeauna, am fost, sunt și voi rămâne, eu!!
Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorințelor celor din jur! Și, fiindcă n-a rezistat și, acum trei mii de ani,
când, câțiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului și să devină poetă!
Și ea i-a dedicat versuri poetului și a devenit poetă! Poetă adevărată!
Cine sunt eu? Eu sunt un om care și-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Și apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerității:
deznădăjduire și speranță, durere și bucurie suferință și iubire!
Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!
Cine sunt eu, cine ești tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o șansă!
De lumina zilei și de întunericul nopții;
de albastru cerului și de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineții și de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalți oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!
Pentru că aveți un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteți sănătoși, frumoși, buni;
pentru că puteți dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucurați-vă..., prieteni...!
poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre bucurie, poezii despre noapte, poezii despre dorințe, poezii despre devenire, poezii despre cadouri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Plătești
cu tichete locul de veci
achiziționat după ce-ai trecut
o stradă din trecut
uitată în grădinile suspendate ale semiramidei
hidratată cu bere
dai tichetul și te înscrii
pe veci la locul unde te odihnești
pe veci cu burta la o palmă
de soarele dogorâtor
în pământul plin cu rizomi
de ferigă autentică de pădure
dai tichetul și primești locul
de veci în veci
și mirosul poezii umblă
pe strada trecută în trecut
cu creierul suprastimulat
până la incandescență
după ce ai eliminat starea de panică
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre trecut, poezii despre plată, poezii despre panică, poezii despre odihnă, poezii despre creier sau poezii despre comerț
Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârșit. De unde să încep să mă caut? Unde aș putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Și cum se putea recunoaște adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deșteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpățânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Același întuneric. Și nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul și să viețuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut și cu atât mai puțin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...
citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre întuneric, citate despre încăpățânare, citate despre viață, citate despre urechi, citate despre trecut, citate despre perfecțiune, citate despre ochi sau citate despre lumină
Cu orașul meu se întâmplă ceva ciudat
plouă de ceva timp cu aripi de păsări
din scheletul lor răsar
la fiecare treizeci de minute de cenușă
poeți orfani
soarele își ascute colții în barele de oțel ale zilei
așezate piramidal susțin o civilizație prezumtivă
peste care se așterne noaptea ca o maladie cronică a singurătății
și nu-mi mai e poftă de zbor
semăn tot mai mult cu bătrânul Santiago -
mă zbat ca un salao în plasa destinului
incapabilă să renunț la peștele cel de toate zilele
din care să-mi hrănesc muza -
pe podul plutitor cineva așteaptă cu timpanele oarbe
terapia miraculoasă a florii de lotus mimând un requiem
de cealaltă parte a pământului
un oraș șchioapătă
din lipsa poeziei
poezie de Mihaela Meravei din Volumul "Cu roașul meu se întâmplă ceva ciudat", Editura Ex Ponto, Constanța 2019
Adăugat de Mihaela Meravei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre oraș, poezii despre zile, poezii despre singurătate, poezii despre păsări, poezii despre poftă sau poezii despre poduri
Mi se pare că oamenii s-au apropiat de mine mult mai mult în ultima vreme pentru că mi-am mai tocit din egocentrism și am început să mă uit în jur cu adevărat, să ascult, să le dăruiesc compasiune, înțelegere, încurajare și să-i iubesc pe cei care au curaj să se livreze așa cum sunt și nu să-mi prezinte variante cosmetizate ale oamenilor care sunt de fapt, de frica de-a nu fi acceptați.
citat din Monica Bârlădeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre promisiuni, citate despre iubire, citate despre frică, citate despre curaj, citate despre compasiune, citate despre cadouri sau citate despre adevăr
În așteptare
Nu știu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simți că-ți este mult mai bine!...
Am fost cândva bolnav cu-adevărat?...
Sau boala mea n-a fost decât
Coșmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deșteptat?...
Nu știu ce-a fost, și nici n-aș vrea
Să știu mai mult decât mi-e dat să știu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Același "fapt divers" se va-ntâmpla...
N-aștept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca și Christos, călare pe măgar!
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre medicină, poezii despre coșmaruri, poezii despre schimbare, poezii despre religie, poezii despre măgari, poezii despre călărie sau poezii despre creștinism
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019
poezie de Camelia Oprița (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștere, poezii despre aripi, poezii despre îngeri, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre tată, poezii despre scrisori sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Scrisoare de la tata
Când ziua de mâine va veni fără mine,
aș vrea să nu plângi.
Știu cât mă iubești,
că te gândești la mine,
mie îmi va fi dor de lume.
Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeți,
că nu m-am risipit în vânt.
Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârșit
și trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.
Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.
M-am gândit la voi, copiii mei cum ați crescut,
la tot ce v-am împărtășit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
și o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.
M-aș întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.
vezi mai multe poezii de: Camelia Oprița
poezie de Camelia Oprița din BOEMA - Revistă de Literatură și Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel trist
Singurătate, să mă iei de tot!
Din mine însămi am lipsit puțin,
În fața ta din nou eu mă înclin,
Iubirea îmi făcuse un complot.
Și m-am purtat atât de idiot,
Mă iartă dacă încă mai suspin,
Singurătate să mă iei de tot!
Din mine însămi am lipsit puțin...
Am vrut speranței să-i mai dau un vot,
Dar ea nu face parte din destin,
Măcar am încercat, așa socot,
Că nu cerusem mult, dar nici puțin,
Singurătate să mă iei de tot!
rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre votare, poezii despre tristețe sau poezii despre iertare
Mai lasă-mi!
Mai lasă-mi o clipă, alături să-ți stau!
Și-n poală să-ți gust măngâierea,
Din cerul pierdut, cu nori ce treceau,
Pe față să simt, cum îmi plânge-nvierea.
Mai lasă-mi sărutul, pe buze să stea!
Să nu se topească vreodată-n deșerturi,
De-atâta dogoare, din inima mea,
Ce-adie purtată pe gură de vânturi.
Mai lasă-mi speranța, cu aripi ce-s frânte!
Din zborul topit al unui Icar,
Și stoluri de păsări, cocorii să-i cânte,
Nespusa poveste-a unui vechi cronicar.
Mai lasă-mi durerea, în pântec să-mi bată!
Și sângele-mi urce, spre tâmple șuvoi,
Prin pleoapele strânse, o lacrimă toată,
Să cadă-n pământ, de-atâtea nevoi.
Mai lasă-mi copacul, cu creanga plecată!
S-adumbrească adâncul ce tare mă ține,
Și golul să-mi umple, cu umbra lui toată
Și coasta ce-i ruptă din mine.
poezie de Daniel Dac (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre muzică, poezii despre inimă, poezii despre gură sau poezii despre durere
Omul cu o impecabilă conduită morală, dar care nu recunoaște supremația lui Dumnezeu în viața sa, e ca o floare artificială, din ceară, ireală... La polul opus, cel care Îi este lui Dumnezeu supus, întrece în parfum, grandoare și splendoare Grădinile Suspendate ale Semiramidei legendare.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre viață, aforisme despre religie, aforisme despre moralitate, aforisme despre flori sau aforisme despre Dumnezeu
Schimbare absurdă
cum ai putut să-mi spui că nu mai sunt același,
când tu m-ai inventat din propria-mi cenușă,
cum poți spune asta când nici chiar tu
nu mai poți deosebi trupurile noastre
de trilul păsărilor
în atmosferă?
cum poți spune că m-am schimbat,
când de fapt s-a schimbat
ora exactă,
și oamenii
și norii
și faptele
și zidurile,
ai uitat când făceam copii din flori,
din priviri,
din flăcări,
pe câmpuri de maci,
pe frunze de nuc,
când beam licori de neant
din pumnii tăi fierbinți?
ai uitat când îți făuream
din crengi și suspine
și cocori
un copac înalt să mă aștepți
într-o tăcere absurdă,
într-o absență de mine,
cu umerii goi de cuvinte
să mă strigi dintr-o depărtare
de la începutul lumilor?
ai uitat când te reinventai
cu mine
în turnul alb
de fildeș,
din cioburi arse de lut,
din aripi însângerate,
din vânt,
din săruturi?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre început sau poezii despre sânge
Să nu mă ierți, Doamne ...
Doamne,
n-am numărat niciodată bucuriile
și mângâierile și clipele de fericire
cu care, din pruncie, m-ai învățat
să-i slujesc pe cei din jur!
N-am numărat nici iertările de cu seară
greșiților mei;
nici zâmbetele dis de dimineață,
oferite, cu îngăduința Ta, semenilor!
Știu că, prin zâmbirile din zori
și iertările din amurg,
eu îmi alcătui zilnic,
un mic Eden, cum ți-ai dorit Tu!
Și că, aceasta e treaba mea, pe Pământ!
Știu că, Tu m-ai ales pe mine,
ca să-ți înfăptuiești Binele!
Doamne, cu toate acestea,
nu m-am învrednicit niciodată
să-mi număr creditele de răsfăț divin,
și concesiile de bunăstare pământeană!
Iartă-mă, Doamne!
Dar, Doamne, număr în fiecare zi
iubirile confiscate, refuzate,
reprimate de mine semenilor mei,
fără voia Ta!
Iar ele mă dor într-atât,
încât simt cum, fiecare
golește ireversibil,
cupa din mine a Binelui Tău!
Pentru aceste nevrednicii,
Doamne, să nu mă ierți...!
rugăciune de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre toleranță, poezii despre seară, poezii despre răsfăț sau poezii despre rai
Mă latră asfințitul și nu cred
Semăn tot mai mult a copac.
Mai cuminte decât busuiocul
trimit semne disperate de ajutor celor
de pe țărm, dar am să mor
tot căutând un om mai singur decât mine în acest univers
din care nu pot evada.
Semăn tot mai mult a copac, un copac
din care fac fluiere alții. Veselia din inima mea
nu încape în frumoasele piepturi ale altor
bărbați. Au sufletul greu și nu știu
să mângâie cu privirea nici o poveste.
Mă latră asfințitul și nu cred
că mă va mușca niciodată de nume.
Mama mi-a spus că eram sortit îngerilor,
după ce am trecut prin luna octombrie
dar hazardul a hotărât altceva. Mama
a închis ferestrele casei demult,
nimeni să nu vadă tristețea fiului ei de acum.
Doamne, semăn mai mult a copac
deși mi-ai dat prea multă veselie în inima mea.
O inimă preacucernică în fața frumuseții
de care seamă voi da țărânii care mă așteaptă
în dulcea ei îmbrățișare. Atunci, sufletul meu
se va ridica în munți ca o pasăre, precum scria
un caligraf mai bătrân decât istoria toată.
poezie de Nicolae Sava din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre munți sau poezii despre moarte
M-am ridicat
pe jumătate
de lângă un bărbat care locuiește cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în brațele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc și rămân aiurea
suspendate între două vârste
am pășit
încet
în fața oglinzii
să mă învăț cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr
am întins arătătorul
ca și când aș fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă și această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut
apoi m-am liniștit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce pașii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o liniște asurzitoare
păream atât de naivă
în fața oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvățată cu toate jumătățile
ce se înjumătățesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în brațele bărbatului obișnuit
cu umbletul meu din fiecare viață
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre vârstă, poezii despre tinerețe sau poezii despre păr
Dragostea din tei
Nu știu pe ce pun mâna mai întâi,
Nesiguranța vrea să mă domine,
Zadarnic iau din whisky vitamine,
Dacă nu pun în el niște lămâi.
Cum n-am, în jur, pe nimeni să-mi lumine,
Rămas pe lume fără căpătâi,
Mă-ntorc mereu la dragostea dintâi:
M-am regăsit, ce dor mi-era de mine!
Acum sunt calm și nu mai am probleme,
Iar dacă-mi vine, rar, câte un gând
S-aprind în suflet, poeziei, gustul,
Stați liniștiți, n-aveți de ce vă teme!
Ies în oraș, așa, din când în când
Și-i șterg, pios, lui Eminescu, bustul.
sonet de Grig Dobreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre whisky, poezii despre vitamine, poezii despre tei, poezii despre prima iubire sau poezii despre nesiguranță
O caldă sărutare
Ascultă-mi, iubito, inima cum îmi bate
Și uită-te în ochii mei,
Căci eu mă duc departe
Să-i văd pe părinții mei!
Să-mi revăd meleagul pe care m-am născut,
Să trec pragul pe care de mult nu l-am trecut.
Căci știu că mama mă așteptă
Privind mereu în zare.
Să mă duc acasă,
Să-i dau o caldă sărutare.
Să-i șterg lacrima grea de pe obraz,
Căci atâta bucurie i-a mai rămas.
poezie de Vladimir Potlog (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre mamă sau poezii despre acasă
Cimitirul de stele
Ochii mei visează poezii
de hiperbole mâna e gata
norule poți să mă ții
cât să-i strâng mâna lui tata
De hiperbole noaptea e gata
stele-s Doamne peste tot
semne dintr-o floare-mi face fata
c-o lumină să-i răspund mai pot
Stele-s Doamne peste tot
norule poți să mă ții
inima mea iată-i pe rod
ochii mei visează poezii
De hiperbole mâna e gata
și aruncă stele cu lopata
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele