Plouă verde

plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe faţă

locuri metaforice se agaţă de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală

eşti strâns la mijloc
fără scăpare
cu ţigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măşti
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi haşurează gândul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

plouă peste pietre
plouă lung şi mărunt
fără dimensiuni Dumnezeu
dintr-un imposibil eter rotund
a intrat pe poarta bisericii şi a ieşit în neant

continui să merg printre mistificări de gând
într-o lume nepurificată
unde viaţa e un ordin dat de sus

o zi lungă-mi stă în faţă ieşită dintr-un corn de melc
ochii mei adună toate lucrurile împrăştiate
ce se strâng în braţe
suprapuse în toate chipurile
eu sunt în vârful piramidei nemişcate
descompunând gândurile în forme obscure
rostogolindu-le până la ştergere

sentimentele cad vertical pulverizate de o memorie contorsionată
de pe umărul tău clipele pereche fug într-o altă lume.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o sferă

Locuiesc într-o sferă,
Tangenţial, un punct atinge cerul
înlesnind poemului să modifice
cuvintele pe la spatele meu,
despletindu-se în lume.
Ploaia cade în cercuri, ca nişte puncte mari
îndoind bulevardele oraşului.
Amestecat în zare pluteşti ancestral în visarea târzie
când spaţiul fără profil revendică ţărmul.
Deznodământul verde rămâne
o pată finală risipită în ceruri.
Vidul înghite rămăşiţele ude
şi nicio apă verde nu mai coboară din nou.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă rotire

o nouă rotire în timp,
într-o linişte de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.

muza neinspirată sare peste dimineaţa verde,
adună pereţii, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
şi toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de braţe, de tălpi.

în centrul spaţiului eşti tu,
în orice punct aş fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
şi uneori scriu pe distanţa îngheţată
fără a aştepta răspunsul lunii indiferente.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deşertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
şi-un strigăt suspendat printre culori închise.

cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheaţă.
în propriul vis nemişcarea destinului e dusă la capăt.

rostogoliri rezistente de supravieţuire
împart luna-n amurg
şi miresme de nuferi dimineaţa.

locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
şi-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i că fuge doru-n lume

Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist şi rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropşit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopţii, toamna-mi vântură odaia.

Cerule-nvelit de nouri... un' ţi-ai dus vremea senină,
De ce laşi vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă şi-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.

Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă şi-ndoaie toţi copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopţii arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.

Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece şi trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai ţin.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care urmează mulţimea va ajunge doar în locuri în care mulţimea merge, dar nu mai departe. Mergând singur poţi ajunge în locuri unde nimeni nu a fost vreodată.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eşti

o lumină muşcă din albastru,
dansează desculţă,
fără nume şi glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.

un paradis verde se naşte printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-şi strecoară extazul
şi dincolo de obloane şi perdele.
verdele trăit şi-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.

frunzele neliniştite restituie sonor
respiraţia cuvintelor verzi.
nu eşti printre cuvinte.
la capătul liniştii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voiam

te voiam şi atunci
când ploaia biciuia în arterele pline cu albastru,
când frunzele căzute îşi răsturnau umbra în vânt,
durerile crispate dansau haotic până la lună.
primul zâmbet s-a prelins ca o mâhnire întârziată
pe-o aripă de fluture.
infinitul lui l-am strâns atunci în palmă,
în braţe am adunat un spaţiul gol
din care plecase curcubeul.
te voiam împotriva lui "tu", împotriva lui "eu",
împotriva dreptului de verde,
a neacordării simfoniei greierului cu noaptea albă.
o contopire între mine şi strălucirea himerică de luceafăr
mi-a dus călătoria la ultima poartă,
în locul unde nu există fântâni,
ci tălpi însetate.
cu fiecare clipă stelele împrăştiate construiesc un univers straniu
cu sentimente incolore,
cu tine transparent pân" la epuizare,
cu ruperea mea din lume
într-o după aceea, unde nimic nu rămâne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ieşit dintre pereţi

îţi scriu c-un început de comunicare
dinspre treptele ocupate în orele noastre libere
despre stelele evadate în şir indian
incertitudinea răsăritului în cercul meu oval
toamna scăldată în umbre de verde
lumină altoită în vârful lui te iubesc

durere nescăzută din talciocul de gânduri
plimbate între corzile fără direcţii
aşteptarea sinceră sculptată pe faţă
în nepriceperea de a-şi schimba culoarea

şi chiar neîmblânzita foaie de scris
îşi alege literele din distanţa aceea apreciată
în secunde până la tine
pentru poemul ieşit dintre pereţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

tot universul meu de azi,
cât un măr,
l-am strecurat în mâna stângă.
pentru aşteptarea ta distanţa s-a micşorat
concentrată pe o amintire deschisă,
într-un poem desenat în absenţă
din frunzele plopilor
şi cămaşa ta cu anticorpi la lume,
într-o regăsire cuminte,
dezlegând pietrele din cuvinte.
în miezul adâncului se aude poemul nerostit de nimeni
c-un sâmbure dens de tăcere,
puhoaie de întuneric, potop de lumină,
vârtej ameţit din albastru.
oraşul himeric ne aruncă cu zarul
într-un hazard fără prihană
sau poate cădem în infern,
atârnaţi amândoi de-o stea plană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pergament

Am rămas într-o lacrimă verde
pe când eram cu Dumnezeu
în braţe.

Ea mă lăsase demult
la marginea unei livezi
fără de fructe din care oamenii plecau în stoluri mari
şi se prefăceau în curcubeu
până unde ne vedeau ochii
şi ne treceau crestele

ca dinţii fierăstrăului Timp
ori ca şi cum nici n-am fi fost decât
într-o lume a noastră fără de sine
mare cât Soarele şi Luna şi tot ce-ar fi putut să existe
de la Facere şi care acum
se strângea încet într-un punct
cât o lacrimă verde,
cât Pământul cel mic,

Iartă-mă, Doamne!

poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi mers cu tine

Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire
Ţi-aş fi şters cu mâna, sufletului rid...
Peste mine ploaia n-a-ncetat să-şi mire
Stropii. Fără tine, sunt un apatrid;

Nu mi-e casă traiul, nu mi-aprinsă Luna,
Stelele şi norii-mi sunt amestecaţi
Şi-mi aduc aminte cum scriai întruna
Serile din urmă-n ani neadunaţi...

Aş fi mers cu tine până la-ntregire -
Îmi pusesem rochia verde de brocart
Ce mi-o povestisei - rând dintr-o psaltire,
De-unde numai ochii-ţi pătrundeau, înalt;

Mă duceai pe steaua ca-n vecii sculptată,
Mâna Sa cu multe ne-o îmbogăţea...
Dantelat râsesem, nu credeam să poată
Rochia-mi verde astăzi, trupul meu, purta

Furii vin în noapte, pagini să irumpă
În uitare, totuşi, nu e niciun rost
Căci adorm cu gândul peste cea mai scumpă
Din poveşti trecute, unde noi am fost;

Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire
Semn mi-e tot ce-mi vine fără ca să cer -
Din adânc de templu, fir cât mai subţire,
Inima-mi trimite nopţii, mesager...

Să îl prind, să poată glas din nou să fie,
Mă trezesc pierdută, undeva... cândva...
Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire,
Aripa mea dreaptă, stânga eu,... a ta

Nu mai vreau ispita vieţilor trecute
Scrisu-a toate cele, sufletului rid
Azi nu mai mi-e casa nicio stea din Ceruri,
Fără tine... Vino, sunt un apatrid!

poezie de Shanti Nilaya din Din trup de Femeie
Adăugat de Adrian Moldovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă iar, plouă metodic, plouă lung şi plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, şi azi,
Plouă şi la ţărm de mare, şi la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galaţi şi în Bacău,
Plouă ca şi cum chiar ploaia a murit... şi-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră şi tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, şi greu, şi tare, plouă halucinogen,
Plouă cu neruşinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârşit,
Plouă straşnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbuşit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deşănţat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăşi, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?

poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!