Suflul

Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planşeul caselor
primeşte ploile firav,
tună...
Podul dintre eu şi obeliscul universului balansează; mai este atât de puţină lumină
în ceara ce se topeşte lângă sfinţi!

Poate va renaşte sentimentalismul, vei fi iar
în marşul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poţi să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zideşti coroana imaginară sau să transformi Anele în pereţi ai cerului.

Sub cupola uriaşă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzleţe
devii fusiform, longilin, îţi atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hemoragie

Tu şi ultima carte roşie...
Crezi în utopii, în viaţa de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar şi iar, anesteziază frica.

Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
şi, la braţ cu oraşul pe catalige,
vei dansa ştrengăreşte,
ca în vremea holerei.

Cât de hello kitty
am să te îmbrăţişez,
fără emoţii porţionate minimalist!
Aici creşti lângă casa puterii;
oamenii, ca şi sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea îşi numără galaxiile.

Poate cartea ta e un meteorit
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie...
Eu, firesc, despart muntele de trecere
şi nădejdea de semn,
atât de tânără lumină
pâlpâie în aburii gurii tale
care scad apoi cresc,

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluită în Lumină sunt

Învăluită în Lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
Alături de mine vino, creştine,
să-mpărţim lumii o felie de pâine
şi-un pocal de vin roşu de sânge
trupul lui Iisus azi nu plânge.
Pentru noi păcătoşii El a Înviat,
mâinile lui Pilat a spălat
şi-n suflete negre a adus
Lumina divină de sus.
E bucurie în sufletul meu,
o aşez cu coroana de flori pe al tău.
Învăluită în lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
E Paşte, e lumină, e destin,
Lui, cu smerenie mă închin!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluită în Lumină sunt

Învăluită în Lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
Alături de mine vino, creştine,
să-mpărţim lumii o felie de pâine
şi-un pocal de vin roşu de sânge
trupul lui Iisus azi nu plânge.
Pentru noi păcătoşii El a Înviat,
mâinile lui Pilat a spălat
şi-n suflete negre a adus
Lumina divină de sus.
E bucurie în sufletul meu,
o aşez cu coroana de flori pe al tău.
Învăluită în lumină sunt,
cu păsările cerului cânt.
E Paşte, e lumină, e destin,
Lui, cu smerenie mă închin!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oase de fosfor

locuiesc în inima şarpelui
care bate cu limbile sâsâind
precum un pendul în pereţi
peste mâinile mele trec amforele verii
lipite cu ceară
verile acelea cu cozi de guşter mi se lipesc de palme şi beau halucinant
secunde să pot străbate mările
lumii cu oase de fosfor

cai ai câmpiei scuipă peste pragul lumii
aburi de sare
morţile s-au deghizat în gutui
miros a lumini şi au gust de
melci striviţi de luminatoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

câinii de pază -
numai vecinii lângă
perdeaua albă

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger la pătrat

întotdeauna mă aşez în primul rând
pare ilogic ce spun oamenii au tendinţa să se camufleze să se metamorfozeze
în pielea de şarpe a singurătăţii sau în sentimentalismul retoric

din rândul întâi gerul pare o haină de hermelină
căldura îţi coboară în anticamera sufletului
te disipezi în toate schimbările climatice
iar când vine vorba de îndrăgostit
ai o vedere panoramică

cum poţi iubi din faţă călare pe elefanţii roz
ai imaginarului!
lumea de azi cere lideri
până şi în dragoste toate au logica lor
dintr-o suburbie nu se pot metastaza atriile
nu poţi da ordin îngerului să te involueze
coborându-te la starea adamică

ah!!! singurătatea de everest
are gust de cucută
iar marea iubire este dezarticulată
libertinajul lumii care se reinventeză naşte poeţi ai secundei
care ridică la pătrat credinţa în om

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul-capuccino

anul acesta ploile de vară trâmbiţează ca un cocoş
cum deschizi fereastra ferigi uriaşe îţi invadează spaţiul şi cresc
până în ultimul cetrimetru locuit
altfel încât ai impresia că sufletul
s-a transformat într-un bolovăniş
ce te târăşte contra curentului
iar tu nu mai poţi smulge liniştea buruienoasă
din pavajul străzilor

te tot laşi aruncat de rafale pe cimentul oraşului-capuccino şi vezi toate mizeriile vieţii cum flutură
ploaia asta parcă este dusă cu pluta
trage de copertina blocurilor kaki cu ghearele lungi de zmeie a universului

eu strivesc ţânţarul insomniac care bântuie nopţile
şi bâzăitul lui umple valizele supraponderale
insinuîndu-se în acea porta-voce
ce nuepesilentiosniciodata
şi o iei într-o călătorie dincolo de zidurile minţii tale

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperişul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopţii
rotind galaxiile morţii.
Între noi cerul roşiatic îmbrăţişează
umbre de vânt.
Îţi scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogoleşte
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum şerpii de apă
în singurătatea şuierătoare.

Îţi beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă aşez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculţe,
prin ierburile vii caracatiţe ale timpului mut.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu-ţi mai scriu poeme ca unui bărbat de rând

unul care se bucură de cuvinte puţine
nu
azi îţi ating carnea şi te zidesc între gânduri
te aduc în faţa lumii
te pregătesc de iubit
că poemele cresc din sânge
şi tu nu poţi să trăieşti mereu aşa
ca un bărbat de rând

nu
nu pot să îţi arunc în grabă câteva imagini
şi apoi să mă întorc la viaţa mea de toate zilele
pe tine vreau să te zidesc între gânduri
să te obişnuiesc cu trecerile
iar ceilalţi să te citească

nu
de azi nu-ţi mai scriu poeme
ca unui bărbat oarecare
ce îşi priveşte mâinile pline de carne

nu
pe mâinile tale voi aşeza lumina
puţin câte puţin
şi vei învăţa trecerile
iar ceilalţi se vor bucura să te descopere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suave arome ale reginei-nopţii.
Inima palpită lângă luminişul
unde ne-am adăpostit de fulgere.
Lângă izvorul limpede
îţi simt setea tulburătoare.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoizolare

vorbeam secunde întregi despre licurici
şi alte minuni
apa care îmi şiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalţi
şi tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârşită
încât nici un om nu o putea curăţa de pe
tălpi
şi aşa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperişul lumii opulent

tu dragoste de trei mii de like-uri
poţi să îţi aminteşti nopţile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecţiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoţiile eterice în pumn
şi dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului

te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să rişti să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberea albă

este vremea florilor de cireş vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriţii să îşi reverse lumina în noi cu fiorul efemerităţii

mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăţi
în fluxul care deversează afluenţii iubirii
şi de aici dintre titanici scufundaţi în aval universul dă replici
lui Dumnezeu şi îngerilor deghizaţi în vii

zice inima mea către florile de cireş: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creşteau precum viţa-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creşteau şerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morţii s-a dedublat în magma timpului

haine albe ca nişte orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existenţă?
flori de cireş înfloresc în irişi cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-
suflet se aşază între grinduri se ierbeşte devine herghelii apoi carul mare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi pe aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un veşnic delirium tremens poetul
scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este totuna cu falocraţia

damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţin buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malaxor

poetul în împărăţia lui cu doctori minus şi cu mii de oameni depresivi
poetul el acest magnat al timpurilor viitoare
simte jigodiile vieţii şi aceşti neica-nimeni ai politicii sau ai poeziei
care parvin şi acaparează spectrul lumii prezente

într-un vesnic delirium tremens poetul scade factura vieţilor trecute şi îşi învaţă corifeii
că Platon nu este vreun grec ce dansează sirtaki
iar democraţia nu este tot una cu falocraţia
damele au pătruns în aula magna universul
conspiră şi se nasc tot mai multe femei
care conduc avioane sacrifică bărbaţii şi scriu o poezie-manifest
pruncii lor nu semănă cu niciunii pătrund
în malaxorul toamnei deja frustraţi

ordinea poetului este ordinea lumii îngereşti
cu buni şi mai puţini buni
fideli şi mai mult infideli
sfinţi pe de-a întregul sau de-a dreptul malefici
poeţii au atacuri de panică la fiecare respiro
şi nu îşi îngăduie unul altuia niciun şah mat

lumea universul acesta flamboaiant poate
exista fără miros de poezie fără ambrozia degustată de poeţi
dar nimic nu poate fi mai simplu
decât un poet lângă o partitură pentru două mâini
şi lângă starea de rezistenţă a culturii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se transformă. Viaţa este într-o continuă schimbare. Nu mai eşti cel de acum 10 ani şi nici viaţa ta nu mai arată la fel. Observă asta şi nu mai permite să rămâi blocat în ceea ce credeai că ştii despre tine şi despre viaţă. Nostalgiile sau regretele legate de trecut sunt modalităţi prin care încerci să recreezi în prezent lucruri care nu mai există. Nu confunda loialitatea cu rigiditatea şi incapacitatea de adaptare. Nu te agăţa de trecut. Cu 10 ani în urmă poate nu îţi imaginai că tu vei fi aşa cum eşti astăzi. Acum ai o altă viaţă. Fie pentru că ţi-ai creat-o pe măsura visurilor tale, fie pentru că te-ai lăsat purtat de ceea ce ţi s-a întâmplat. Oricum ar fi, tu eşti altul astăzi. Acceptă asta şi bucură-te de toată călătoria pe care ai făcut-o până acum şi fii deschis la tot ceea ce urmează să trăieşti. Trecutul este o lecţie, prezentul este o oportunitate, iar viitorul este scenariul pe care îl creezi. Cu lecţiile însuşite, încredere în tine şi flexibilitate. Cel din trecut nu poate să îţi creeze viitorul, ci doar tu cel de azi, poţi să fii arhitectul viitorului din visurile tale. Fii deschis, atent, flexibil şi adaptează-te... pentru a-ţi transforma visurile în realitate.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nomazii

se-adună lângă foc ţiganii
şi mâinile întind să se-ncălzească
le suflă vântul fustele-nflorate
iar caii pasc nedeshămaţi
inrourata iarbă de pe şanţ

se risipesc apoi pe uliţe golanii
cerşind din poartă-n poartă
îi latră printre garduri câinii
dar ei nepăsători mai bat încă o dată

spre seară se-ntâlnesc iar lângă foc
la cortul ridicat în câmp
azi au avut o zi cu mult noroc
de toate vor avea un timp
*
pe feţele-obosite flăcările joacă
şi fumul se ridică-n blânde adieri
purtând un cântec de ţigancă
al ne-mplinitelor iubiri

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca o ambuscadă

viaţa în război este nefiresc de simplă
îţi cunoşti capacitatea de a da mâna morţii care survolează deasupra oraşului
iar inteligenţei ei artificiale nu-i scapă nicio venă niciun călcâi niciun tendon

de unde ne vine patima de a trage cu tunurile umplute cu apă
peste câinii în călduri din ghetourile numite cartiere?
prosperitatea nu are balcoanele pline de rufe fistichii nici nu are în sertare distincţii tu poţi mirosi a sărac şi a un alt dumnezeu
cu alaiurile lui de versete
însă războiul nu distinge graniţa dintre gurile comune şi rugul pe care vor arde utopiile celor care posedă vieţi all inclusive

printre lacrimi sângerii şi ambuscade în fumul de gaze al explozibililor cu ţinte precise
zac trupuri de copii frânte de dogme absurde
în damasc flutură steaguri negre înfipte ca un cioc de pasăre rock în blocurile mici cât o boabă de orez
tu ştii câte morţi mai sunt necesare ca dumnezeu
să ierte viii flămânzi?

poate moartea este pata neagră de petrol din ocean
care pluteşte pluteşte şi niciodată nu se întoarce decât în pământ
iar războaiele sunt caii sălbatici care se zice nu se pot îmblînzi iar noi oamenii suntem viermi de mătase omizi sau fluturi de o zi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflector

nu îţi voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni şi 33 de respiraţii
ştii prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea oraşului va răsări
steaua dimineţii cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morţile şi vieţile utopia unei existenţe neameninţate de pandemii

şi dacă te-ai decis să deschizi porţile propriului tău oraş/dependent de emoţii/
cunoşti că drona îţi va inspecta firele de iarbă
ramificaţiile ultimului război adevărat
şi îndrăgosteala tâmpită care ne reduce şi ne înmulţeşte precum x factorial
proprii mei îngeri îţi vor vorbi preţ de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
şi nu voi mai planta ficuşi nici alţi arbuşti ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poţi convieţui cu sonata lunii pe epidermă?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!