Ecoul frunzei mă cheamă
din mine voi pleca un timp
absența mea o las aici
va fi o mobilă înghițită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere
voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp
cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roșu
și pașii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fuga
cât de subțire e aerul ce-l respir
și ce întreagă a fost luna agățată de tălpi!
pe tavan a rămas ochiul verde,
între pereți întârzierea încăpățânată
de domesticire a eului de a intra în vis nesingură.
împreună cu mine am plecat ieri
și singura frumusețe își așteaptă tristă sfârșitul,
muzica nu mai mută pașii,
cusut pe haine e golul de frunze,
argintul suspendat coboară în plete,
himerele revin în noapte.
sub geam amurgul întârziat e în trezire,
literele împrăștiate în albastru
îngălbenesc hârtia de scris.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovată că sunt
Vinovată că sunt
o inspirație din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.
Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanții pereți singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.
Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din așteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem
cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp
adevărul șchiop nu comunică
drumul plutește deasupra morții
cerul devine moment de iubire
ies din fierea singurătății în verdele zilei
toate cuvintele țin lupa sub lună
aici e o existență de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astral
O ușă se deschide
și trec într-un prezent
unde copacii refuză s-adoarmă,
forme de frig infernal rămân în urmă,
un adaos diferit de viață
crește peste iarba topită.
Din cer curge albastru senin,
propria inimă poleiește aerul cu
zâmbete aruncate în stânga și-n dreapta,
rostogolind mâhnirile deșarte.
O ardere cu iz de cer
curăță cămașa cuvintelor de gustul amar.
Dintr-o amestecare de ființe și lucruri
o oarecare așezare apare pe pământul nesigur.
Sunetele trezesc amintiri verzi
care se întind sub pașii grăbiți
spre astral.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La cules
focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci și spasmul mușchilor
odată cu învârtitul teascului
și strivitul boabelor
ce-și leapădă cămașa
până sub stelele nopții energia curge
cu tot cu lumină și întuneric
cu tot cu rai și iad
frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini și pe față
și chiar se coboară sub tălpi
și inima uită golul din eu
particule întregi fără substanță
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îți mută spațiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunții din Cana.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taie-mi fuga
taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
șterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănțuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.
lasă timpul să fugă într-o existență uitată.
mută pereții albi și verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
și lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!
toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spațiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Vine o vreme când
Ne oprim pentr-o clipă, în prezent și-n trecut,
Iar ce ne-a rămas i-o petală albastră
Din macul iubirii, ce-a fost roșu, demult...
Dar care s-a stins în inima noastră!
Oprindu-ne-n timp, privim peste umăr,
Adunăm multe lacrimi din tot ce a fost,
Mângâiem surâzând tristeți fără număr
Și-notând prin regrete, ne-ntrebăm,, Cu ce rost?"
Învelim răsăritul, până ieri... nevăzut,
C-un oftat și c-un zâmbet venit de departe...
Se ascunde-n clepsidra unui timp neștiut,
Ne privește o clipă... s-ar opri... dar nu poate!
Îl cheamă apusul e-o visare și-un vis
Și un cântec de bucium ce dăinuie-n iarbă,
Alunecă-n taină, străbătând un abis
Printre ploi de-ntrebări, dar nimic nu întreabă!
Frântură de timp ni-s toți anii din noi,
O clepsidră de-argint, într-o taină ni-i poartă
Pe pajiști cu soare și pe drumuri cu ploi,
Câți vor fi... până când, nu vom ști niciodată!
poezie de Lili Șipoteanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.A trecut prin mine absența ta
a trecut prin mine absența ta
ca o aripă prin aerul rece al nopții
și acum
sentimentele se reîntorc
la sanctuarele distruse de poemele
nescrise
care stau în sertarul inimii.
poetul n-a fost acasă,
o beție sub cerul liber
pe malul râului
nimeni nu-i mai purta de grijă,
obscuritatea serii
îl copleșise,
natura toată colcăia de sunete
ca-n muzica lui Vivaldi,
ieșiseră ghioceii cu albul lor pur
și primăvara râdea la el
ca o curvă pe centură
care așteptă să fie îmbrățișată.
meteoriții cădeau în apă,
luna dansa un tangou languros
și căprioarele din vis
se lăsau la râu să sorbă
văzduhul albastru al apei.
aripa aceea a nopții fâlfâia
pe deasupra lui
ca un înger de pază
străjuind nevrotice miraje
pâna când
hainele lui de hlamindă
s-au topit în întunericul nopții.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nezidite
te vreau în fotoliul acela
între pereții neplecați
între tăcerile rupându-se egal
pe partea mea de timp și de spațiu
dincoace de departe
dincoace de orice
zăbovind cu lumânări pe masa
romanticelor cine
nezidite cuvintele fug
absența ta se soarbe-n vinul roșu
pe țărmul meu se face iarăși noapte
și duhurile ies să-ntunece luna
și mă pândește iarăși ora gri
coboară noaptea iar ca-ntotdeuna
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi
Azi e un alt fel de azi,
orizontul e urcat în nori.
În mine simt un întreg
până îmi cad frunzele și trec dincolo de ușă,
rătăcindu-mă în al cincilea anotimp.
Prin gândul treaz măsor viscolul unor fețe apropiate,
ce-mi îngheață gleznele, suflând săgeți de gheață.
Paralel cu mine măști aglomerate,
unele tulburi, respiră înaintea mea
luându-mi tot aerul.
Ultimul cuvânt pierdut te caută,
pe banca de lemn neocupată.
Mă sprijin în cuvintele rotunde,
într-o reîntoarcere printre gesturile tale imperfecte,
dar cu ferestre deschise spre soare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În norma mea de timp
în norma mea de timp
o parte din trăiri se duc într-un gol primitor
sugrumat de uitare
mișcarea se cerne lângă un pahar cu apă
privind o zare împinsă-n altă parte
formele nemișcării se insinuează lent
înlocuind o risipire din mine
și uneori un sens o părere
cuvinte ascuțite
cuvinte înghețate
ating o durere și-mi acoperă gura
cuvintele se-nfig în umeri și-n spinare
aerul urlă într-o sferă de vid
tăcerea face un arc peste mine și doare
mă dărui unui timp mergând spre apus
căutând un miracol rupt dintr-un oracol
cuvinte nomade pulsează în palme
și-o impalpabilă povară de fluturi
mă sfarmă când stai lângă mine și taci.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mergi cu mine
mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
și clipe îmbrăcate în alt anotimp.
Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuțit în tăiere
ce ne târăște deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existența,
în spațiul unde nu sunt pereți
și nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremenește tălpile muritoare
și Dumnezeu șterge temerile zării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ruperea aceea
ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spațiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorțită în interior
neuitarea zăvorește cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
și nici cercul ce-mi cade peste genunchi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre sunete
rătăcesc printre sunete cu diferite frecvențe,
caut frecvența ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut și vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
și chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.
dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
și cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvența
și mă vei ocupa în întregime.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastru tulburat
într-un albastru tulburat
e tăiată calea migrației spre înalt
umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
și tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp
și tu ești o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subțire înainte de haos
ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spațiul fără aer
unde cuvintele mor
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amestec de stare
am consumat îngerii
dintre ochelarii mei și ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel
îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini și pe față
golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se nășteau neîntrebați
prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanță
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confesiune
instinct improvizat de nepăsare
printre privirile lungi fără țintă
pe spatele unui cuvânt rămas suspendat în aer
triunghiul orb plămădește răscolit alt albastru
până la ultimul etaj
timpul pare a avea o altă respirare
în care cuvintele aleargă spre mine
creând un luminiș de raze
linia devine o strigare verticală către cer
a unui singur nume
până la clătinarea treptelor
și o revenire în pătratul ferestrei
unde lumea intră pe geam privindu-mă fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!