De voi mai iubi
De voi mai iubi vreodată,
Dintre patimi și păcate
Te-aș alege, dragă fată,
Ignorându-le pe toate.
Chipul tău, icoană sfântă,
Mă stârnește și mă-nvie
În amiezi ce nu cuvântă,
Dar seduc... și mă îmbie.
De voi mai iubi, se poate,
A găsi răspunsuri care
Să mă pună iar pe coate
Și-n genunchi, ispititoare.
Trupul arde și mă-mpinge
A te prinde... oarecum,
Și-a-ncerca a te convinge,
Seara... să o facem scrum.
De voi mai iubi, femeie,
Te voi anunța, știi bine,
Pân-la proxima nedeie,
Vreau a fi numai... cu tine.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Te-aș iubi
Te-aș iubi
invers de cum răsare soarele
din Pământ până la Lună
să fiu a trupului arvună.
Te-aș iubi
cu ultimul fulg de nea
invers de cum iubește deșertul ploaia,
de la Lună pân' la stele
să ne fim blestem de iele.
Te-aș iubi fără de vină
ca pe-o dulce violină
arsă pe umărul stâng
de-a ta gură dată-n pârg.
Te-aș iubi cu-n strigăt mut
până te-aș avea tăcut
iar pe trup să te reverși
cu a' tale versuri verzi
să-mi iubești trupul în șoapte
pân' la o mie de păcate,
săvârșite-n miez de noapte.
Te-aș iubi
și poate da
M-ai iubi
te-aș săruta...
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te-aș iubi
Eu te-aș iubi, dar n-am nici casă
Și nici venituri relevante,
Pentru-a putea pune pe masă,
Atingeri... mai interesante.
Eu te-aș iubi, dar noaptea vine
Și străzile mă tot alungă,
Înspre ferestrele puține,
Ce au uitat, demult, să plângă.
Eu te-aș iubi, îmi ești pe buze,
Catifelată și discretă
Și nimeni n-o să mă acuze,
Că nu fac uz de etichetă.
Eu te-aș iubi, dar de ce oare?
Și până când să tot aștept?
Să nu mai fii o întrebare
Retorică... în al meu piept.
Eu te-aș iubi, a câta oară?
Și-n câte stiluri păcătoase?
Pentru deliciul tău fecioară,
Când orologiu bate... șase.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te voi iubi
Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare și pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.
Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.
Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.
Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.
Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi și când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri și șoapte,
Te voi iubi... când mă înveți să zbor.
Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă știe,
Te voi iubi... și-apoi am să te fur.
Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi și voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.
Te voi iubi-ntr-o noapte de beție,
Te voi iubi... mărturisindu-ți trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aș iubi
Te-aș iubi
Dar nu se poate
Mai incearca
In alta parte
Bate-n poarta
Altundeva...
Te-aș iubi
Ca mi-ar placea
Doru-i dor
Nu-i fulg de nea
Te-aș iubi
Dar nu se poate
Gândurile-s adunate
Și zburate
În alta parte
Și-i târziu
Târziu de toate!
Te-as iubi
Dar nu se poate...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De dragoste
De m- ai iubi precum un joc...
La masă aș sta în fața ta.
Și de -ai juca pe mâna mea
Eu ți -aș purta puțin noroc.
De m ai iubi ca pe o carte...
Dai pagini, zile dintr- o viață
Voi fi orice cuvânt în parte
Eu sunt final dar și prefață.
De mai iubi ca pe-o cafea...
M- ai săruta în fiecare dimineață
Și m -ai sorbi amar sau cu dulceața
Sì bună dispoziție ți- as da.
De mai iubi ca pe o țigară...
M- aș transforma în chip de fum
Pe zi sau chiar în prag de seara
M- as arde tot pân aș fi scrum.
De m- ai iubi ca pe o icoană..
Rugând la mine ore- n șir
Eu nu mă mișc că sunt o stană
Dar o să plâng cu lacrime de mir.
De m -ai iubi precum un râu...
Ti -aș da să bei când ți- o fi sete
Să te cuprind până la brâu
Păcatele - ți ca vinul sa mă -nbete.
De m -ai iubi precum un soare..
Voi fi cu tine orice -ar fi
Și voi apune înspre mare
Să mă aștepți a doua zi.
De m -ai iubi ca cerul înstelat...
Voi cobora pe o raza ca o stea
În visul tău în casa ta
Voi sta de veghe lângă pat.
De m -ai iubi ca pe un zeu..
Umilă și în pocăință
Eu voi fi tu, tu vei fi eu
Și totul fi-va cu putință.
De m -ai iubi cum te iubești pe tine...
Ai vedea.. tu însă- ți cum arată
Lumina dragostei ce vine
Si nu mai pleacă niciodată.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mă iubi
Nu mă mulțumesc cu puțin,
Nu vreau să fac act de prezență,
Atât cât ne e dat să fim,
Nu mă iubi... de complezență!
Ca într-un carusel defect,
Ne rotim în sublim consens,
Mi-ești cauză și-ți sunt efect:
Iubirea are dublu sens!
Nu mă iubi, dacă nu știi,
Nu mă iubi, dacă nu poți;
Nu veni, de nu vrei să vii,
Nu vreau rutină de roboți!
De nu știi să te dăruiești
Și visezi doar a mă-nrobi,
Nu vreau să mă mai amăgești,
Mai bine... nu mă mai iubi!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te vei convinge că din mii de ființe, abia una poate iubi cum te iubesc eu pe tine; și dacă m-ai ucide, te-aș iubi și în minutele agoniei.
Veronica Micle în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aș iubi...
te-aș iubi dar nu-mi dai voie,
te-aș iubi cum știu doar eu,
ca pe-o floare de aloe,
ca pe însuși Dumnezeu
strig în noapte, strig sihastru,
strig la lună și la cer,
o dorință cu albastru
totul este efemer
zorii plâng și mă ascultă,
plâng și eu în ton cu ei,
sunt o flacără prelinsă,
luminez tristeți de ieri
totul e învolburare,
totul tulbure le văd,
caut o rază, încântare,
caut prin pomi doar frunze verzi
te-aș iubi dar nu-mi dai voie,
te-aș iubi, cum te-aș iubi,
te-aș iubi de bunăvoie,
dacă vrei, pentru că știi...
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te voi iubi
Te voi iubi... în fiecare seară,
De cad zăpezi pe cetina de brad
Și pasiuni de vor rămâne afară,
Iubirilor... tot căutând răsad.
Te voi iubi... în fiecare noapte,
În așternutul verde de tăceri
Și mângâindu-te numai cu șoapte,
Te-nvăț să uiți... durerile de ieri.
Te voi iubi... în blânda dimineață,
Când răsăritul... te va săruta
Și când topi-voi, florile de gheață,
Alunecând... in trupul tău de stea.
Te voi iubi... în ziua asta mare,
Încolăcindu-te cu dragoste și dor
Și de la creștet... până la picioare,
Te va cuprinde-al dragostei... fior
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lolo sau nesfârșitele posibilități ale iubirii
Motto: Nimeni nu avea ca Lolo
Sâni cât mingile de polo!
Oh, Lolo s-ar iubi, lin, și cu ochii,
Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blând, și-ntr-o nară
Și în cealaltă, mai ales spre seară.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, și-n ureche,
Spre a-mi simți-n timpan cântarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi și între ele,
Acele moi și albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz și sub coate,
Lipindu-și braț de antebraț cât poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei și la ceafă,
Prinzându-și părul tragic c-o agrafă.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, și pe șira
Spinării, mlădiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neîncetat,
Și-n splină, și-n rinichi, și în ficat...
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aș iubi
ca un tânăr cu lacrimi și cu rime
mi-au rămas în urmă durerile
furiile le-am încuiat în sipet azi
să fiu iute ca norii o clipă trec
te-aș iubi prin beznă întotdeauna
ce îmbrățișează noaptea luna
o să-mi fii prințesa din visul otrăvit
vibrând în mai multe feluri
te-aș iubi în fel și chip
te-aș iubi sub fiecare boare
te-aș iubi până
apucăm să ne trezim plângând
ținându-ne de mână pe drumul
ce lung ne așteaptă întotdeauna
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De m-ai iubi
De m-ai iubi... ar fi paranghelie
În suflet și pe-al buzelor contur,
Păcatelor nu am să cer simbrie
Și nici cuvintelor, n-am să te fur.
De m-ai iubi... înmuguri-vor merii
Și te vei încălzi... la pieptul meu,
Găsind căldura maxim-a plăcerii,
Crescută-n mine ca un falnic zeu.
De m-ai iubi... va suspina și luna
Invidioasă fiind când te pătrund,
Când te ating, așa, ca pe niciuna
Și-n tine... îndrăznelile-mi ascund.
De m-ai iubi... oricine-ar întelege
De ce poemelor... nu mi te vând?
Și n-o să mă acuze... nici o lege,
Că încă de ispite sunt flămând.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubi
Iubi, iubi... ne-a topit pe toti orasul
A fugit chiar si arcasul
Nimeni nu mai vrea nimic
Iubi... Iubiiiiii
Hai la mare sa fugim! Sa-i fentam pe toti poetii
Sa ne facem ca vaslim
Iubi... iubiii
I-a tampit pe toti caldura, sta primarul - casca gura
Fara balta nu-i la fel
Iubi... Iubi... ia cu tine numai slipul.
Hai sa numaram nisipul
Restul totul e topit
Iubi.. iubi..
Judy, neagro! Ca de-aia nu te ia nimeni
Iubi, iubi.. ai ai ai ai ai ai instinct de gospodina
Simt ca vine luna plina.. daca nu plec ma transform
Iubi, iubi, nu cred ca ai vrea sa stii ce se-ntampla cand e noapte
Cand trotuarele e vii
Iubi se mira toti arhitectii ca se prabusesc peretii
Adu' berea ca lesin
Iubi.. taica-tu te vrea mireasa, zice ca sa-ti faca casa
Fug la mare ma salvez!
Iubi.. urato, judy neagro.. ca de-aia nu te ia nimeni
Iubï, ma transform!
cântec interpretat de Florin Chilian, muzica de Florin Chilian, versuri de Florin Chilian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară
A cunoaște. A iubi
Înc-o dată, iar și iară
a cunoaște-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaște. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaște - ce înseamnă?
A iubi - de ce ți-e teamă?
printre flori și-n mare iarbă?
Printre flori și-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare și ardoare
de albine re-ncarnate.
Înc-odată, iar și iară,
a iubi e primavară.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fierbe sângele
Când la tine, când la mine,
Facem planu-a ne iubi
Prin mătăsuri opaline,
Nimeni să nu poată ști.
În privire... arde dorul
Ochilor, ca un cuvânt
Ce atinge-ncet piciorul
La o palmă de pământ.
Fierbe sângele, eretic,
Netezind sacre minuni,
Așezate mult prea etic
Între fluturi și lăstuni.
Fără a stârni... regrete
Și-a huli pe nu știu cine,
Nu vom pune etichete
Nici la mine, nici la tine
Din prea plinul de ispite
Vom alege doar puținul
De păcate ne-mplinite,
Ce au gustul ca pelinul.
Și-n iubirea de-o noapte
Abia-ncinsă... de rubine
Pică mir de țâțe coapte
Ahhh!!!... ce bine!
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito
Iubito!... nu pot a dormi,
Mi-e gândul într-una la tine,
Aș vrea să te-nvăț... a iubi,
Topindu-te-n vise carmine.
Iubito!... iubirea ți-e soartă,
Adâncul deschide-ți să curg
Și-aruncă păcatele-n poartă
Din goana calului murg
Iubito!... sunt încă în tine,
Mă storci de putere... și dor,
Balansu-i mișcarea ce vine
În susur nebun... de izvor.
Iubito!... dă-mi ochii și gura,
Dă-mi trupul... plăcerile toate
Și stinge-mi în taină arsura,
Știu bine că vrei... și se poate.
Iubito!... nu pot a dormi,
Trezit-ai bărbatul din mine,
Aș vrea să mă-nveți... a iubi,
Când intru serafic în tine.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De m-aș iubi nebun cu tine
De m-aș iubi nebun cu tine,
De-ar curge cerul peste noi,
În prispa plină... de suspine,
Voi pune viață-n sânii-ți goi.
Te voi cuprinde tremurândă
Și-am să te sorb... năucitor,
Când stelele vor face pândă
Din umbra magicului zbor
Te voi topi... dumnezeiește,
În mângâieri și-n așternut,
Reînvățând cum se iubește
La marginea... unui sărut.
De m-aș trezi în zori cu tine,
Pe-o floare... de mărgăritar,
Cu străluciri de soare pline,
Voi umple trupul tău de jar.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea de mamă
Te voi iubi, frumoasă mamă,
Te pot iubi ca-n visu-ți drag,
Te pot iubi precum un soare,
Ce te încălzește în prag.
Te pot iubi fără ca tu
Să-mi ceri iubirea zi de zi,
Te pot iubi și când spui "nu",
În orice caz, te pot iubi!
poezie pentru copii de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te voi iubi
Te voi iubi in plină toamnă
Când frunzele s-au risipit
Te voi iubi ca nimeni alta
Te voi iubi pân-la sfarsit
Si-nfrigurată-n dimineață
Te voi cuprinde in ocean
Cu mii de valuri de speranță
Că iarna nu ne bate-n geam
Si dacă plouă sau va ninge
Si râul este inghetat
Mă va durea până la sânge
Dacă cu toamna ai plecat
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
... ci nu te-aș ști mai bine, nu te-aș ști
astrala mea iubire infernală
și gelozia mea patetic de fatală
ci nu să mor aș vrea, ci aș muri...
... ci nu să mor aș vrea, ci aș muri
smulgând din floarea ta petală cu petală
și împletind o coroniță boreală
ci nu te-aș ști mai bine, nu te-aș ști...
... ci nu te-aș ști mai bine, nu te-aș ști
ci nu să mor aș vrea, ci aș muri
ci nu te-aș ști mai bine, aș muri
ci n-aș iubi mai bine, n-aș iubi....
poezie de Iurie Osoianu (23 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!