Vis de toamnă

Mă-nchid, prin al nopţii târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
şi drumuri adesea bătute.

Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.

N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca şi-n strat de zăpadă.

Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-aşteaptă o cale.

Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adânc

Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis,
În lumea în care doar eu am acces,
O lume lipsită de-orice compromis,
În care îmi place şi-o caut ades.

Adâncul mi-e leagăn luminii ce-o port,
E poarta prin care spre visuri alerg,
Îmi este putere, credinţă, suport,
Şi locul în care mi-e bine când merg.

Când totul în jur îmi devine abis,
Mă-nchid în adâncuri de suflet şi vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut încă printre flori,
Prin colţul ierbii care plânge,
Iar pe cărare se răsfrânge
Iubirea noastră prinsă-n nori.
Prin ploaia frunzelor ce mor,
Un dor nestins de tine creşte
Şi-n piept, subit, îmi înfloreşte
Un ţipăt tainic de cocor.

E prea târziu să uit ce simt
E prea târziu să-alung dorinţa
Şi-n ochi îmi scrie neputinţa
Un cod cifrat cu ce resimt.
Iubeşte-mă din nou un ceas,
Cum te iubesc eu în tăcere
Şi fă-mi din clipe giuvaiere,
Să simt iubirea-n orice pas.

Am alungat al nopţii cânt,
Iar toamna geme în apusuri
Şi ploaia-nalţă-n ambitusuri
Doar uragane prin cuvânt.
Primeşte-mă în braţe iar
Şi dăm balsamul dezmierdării,
O noapte-n braţele mirării,
Să-ţi simt iubirea ca pe-un dar.

Te caut încă pe cărări,
Prin ale toamnei lăicere,
Prin ale vântului unghere,
Dar între noi se ţes doar mări...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare de toamnă

Dă-mi mâna şi vino cu mine
să vezi un decor ca de vis,
cu raze scâldând în rubine
covorul de toamnă promis!

Vom merge să facem cărare
prin frunze, cu paşii foşnind,
în lumea cu raze de soare
ce roşul pădurii aprind.

De vrei, stăm pe-o bancă o vreme,
aceea ce-aşteaptă mereu
şi pare, din nou, să ne cheme
pe vechiul, al nostru, traseu.

Hai, vino! E-o zi-n care eu
te vreau lângă sufletul meu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorii mei

cocorii mei se duc spre sud
şi-n nopţi cu lună îi aud
furându-mi, stolurile pe rând,
toate comorile din gând

şi-n urma lor rămân uşor
că aş putea şi eu să zbor
spre landu-acela plin de graţii
cu ei, într-una din formaţii;

dar eu n-am dreptul să le cer
să mă înalţ prin ei la cer,
nici să mă ducă mai departe
şi-atunci mă-nchid în câte-o carte

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Mi-am pus, mai demult, o dorinţă
Şi-n grabă, în cugetul meu,
Mi-am spus, cu a vârstei credinţă:
"E-a mea şi voi şti-o doar eu".

Închisă c-un lacăt prin visuri,
Ca nimeni s-ajungă la ea,
Dorinţa, trăind în abisuri,
Ştia că e numai a mea,

Iar când s-a-ntâmplat, peste-o vreme,
Ca totul să se fi-mplinit,
A vrut să-mi rămână-n poeme,
Să aibă, acolo, sfârşit.

Şi-mi este, mereu, o dorinţă,
Iubită şi liberă-acum,
Îmi este a vieţii credinţă
Şi nu vrea să plece, nicicum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniştite şi fără sfârşit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viaţă mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
şi-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte şi visuri,
ieşind în lumină din vechi amintiri,
şopteşte în pânze, adie înscrisuri
şi-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniştit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre ţărmul iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din templu

Mi-am rătăcit prin gânduri mii de flori,
şi sărutări, şi tot ce ţi-am trimis
prin mesageri ce mă-ntrebau în zori
cum preţuiesc plecarea unui vis.

Mi-am rătăcit şi azi un trandafir
ca un surâs aprins pe buze moi,
dar l-am găsit şi pot să îi inspir
parfumul amintirilor cu noi.

Nu ţi-l trimit: cu el pot să visez
şi-atunci când zorii visele gonesc
în lumea lor, în care nu cutez
să intru şi, din nou, să m-amăgesc.

Am doar un vis acum şi-n visul meu
ating cu-a trandafirului petală
un suflet care-n templu-mi ca de zeu
mi se arată-n forme de vestală

Şi îi dispar zeieştile veşminte,
iar trupurile cu luciri de mir
îşi fac, în zbateri strânse, jurăminte,
strivind pe dale reci un trandafir.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Târziu de zi,
Târziu de an,
În care toate cad în van,
Târziu de dragoste,
Târziu,
Doar în culori cărămiziu,
Târziu de fericiri trecute
Puse-n romanţe pe tăcute,
Târziu de ochi frumoşi
Târziu,
Când nu mai pot,
Când nu mai viu,
Târziu de un sărut furat,
Târziu,
Că nu te-am ascultat,
Târziu
Când ai plecat pe veci
Şi eu credeam că nu mai pleci,
Târziu am naufragiat,
Într-un banal de plagiat,
La indigo te-am copiat,
Dar nu era mirosul tău,
Era miros clocit de ou,
Târzie vreme e acum
Şi singur rătăcesc pe drum
Târziu, târziu,
Dar n-am ce face,
Vremea n-o mai putem întoarce,
Târziu, regrete, despărtiri,
Într-o poveste cu iubiri,
Aşa începe dragostea,
Şi se termina tot aşa,
Târziu noi regretăm mereu
Şi luăm din viată ce-i mai greu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ş pot să merg pe ele spre multe alte ţinte,
Să-mi stăpânesc emoţii adesea ne-nţelese,
Să-i pun călătoriei toţi paşii în cuvinte.

Ajung şi trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă şi-mi devenise halta
Din care o potecă ştiam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viaţa ne-o conduce.

Era pe drumu-acela şi mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl ştie şi-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n şoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi şi fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieţi străine
Şi le aşterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neguri deşarte

Cum să-nţeleg furtuna când este-aşa departe
Şi nu ştiu ce-o provoacă, ce vânturi o-nteţesc?
Pot, numai, să-mi închipui ce nori o însoţesc,
Dar, dacă-s nişte neguri şi goale şi deşarte?

De ce-o priveşti? Vrei, oare, să o atragi spre tine?
Ori e deja acolo şi face un pustiu
Din liniştea pe care ai strâns-o-ntr-un târziu,
Acoperind seninul cu negrele-i cortine?

Întoarce-te! Lumina îţi e aici, aproape,
E-n tot ce te-nconjoară, în cei ce te susţin,
În tot ce-n visul nopţii îţi e frumos sub pleoape
Şi-n gândul ce mă-ndeamnă în braţe să te ţin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine

Lacrimi de apă, fulgi de zăpadă,
În nebunia toamnei fac paradă,
Resturi de frunze, de ierburi pătate,
Hrănesc vântul cu aripi uscate.

Drumul se şterge de roţi pământii,
Bolizi tocilari străbat prin câmpii,
Eu urc un munte în lumi paralele,
Lumea din mine şi lumea din stele.

Doi porumbei îmi dau târcoale
Cu săruturile lor în ritmuri cordiale,
Noi în luciul toamnei, spre zăpadă,
Căutăm credinţa din cer, adevărată.

Am urcat muntele, am venit la tine,
Varsă-ţi iubirea cu lumina-n mine!...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Mă caut prin mia de umbre,
dar nu e niciuna a mea:
nu pot, în privirile sumbre,
să văd strălucirea de stea.

O caut şi nu ştiu de ce,
dar simt o nevoie acută
să simt că există, că e,
o am şi în lumea tăcută.

Nu cred c-ar putea să se piardă
e-aici, e cu mine mereu!
Prin minte începe să ardă
un gând: sunt o umbră şi eu?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am promis

Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar şi-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
Să fie alt motiv de voie bună.

Să nu uităm nimic să povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
Să presărăm cu ale noastre glume.

Eu ţi-am promis, iubita mea, un trai
Aşa cum îl visai şi ţi-l doreai,
Şi-mi place cum, pe faţă, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.

Tu mi-ai promis mereu a mea să fii,
Să mă iubeşti, cum numai tu poţi şti,
În viaţa ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.

Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeaşi cale mergem amândoi,
Cu liniştea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul şoaptelor de toamnă

Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Şi-nveselit de razele de Soare.

E-un timp ce ne-aminteşte luna mai...
Îţi aminteşti de maiul de demult,
Când totu-n viaţă ne era tumult
Şi ne simţeam ca îngerii în Rai?

Aşa e şi acum, iubita mea,
Ca şi atunci, iar frunzele-mi şoptesc
Acelaşi susur fin, copilăresc.

Mai spun că nu e mult şi vor cădea,
Plutind uşor prin toamna ta şi-a mea,
Cu-acelaşi foşnet simplu: "Te iubesc!"

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărare spre inima ta

Îmi voi face cărare spre inima ta,
Ai timp şi răbdare? Durează ceva,
Că azi eşti rănit, şi fugi de femeie,
Dar uite, promit să-ţi ţes curcubeie,
Pe-acolo, pe unde lacrimi au fost,
Pe unde-ţi pătrunde regretul anost,
Pe gura ce-ţi tace, dar urlă cuvinte...
Rău nu ţi-aş face, te rog ţine minte!

Speranţa deşartă te face s-o vrei,
Şi sufletu-ţi poartă sub stern izul ei,
Dar dacă ai vrea, mi-aş face cărare,
Spre inima ta, dă-mi timp, ai răbdare.
... Promit să îţi fiu ce ea nu ţi-a fost,
Un cer azuriu, şi-un cald adăpost...
Fărâmă de pace, nu false cuvinte,
Rău nu ţi-aş face, te rog ţine minte!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!