Noi nu suntem

În cercul meu strâmt din albastru
se varsă o imensitate
ce nu poate fi oprită să te aducă
din toate depărtările de vamă.

Alchimia ţiuie-n aer,
sfărâmă nisipuri,
curge-n braţe într-o oază de lumină,
drege inima humei culcată pe oase.

Totul devine o scriere aşezată
pe orice piatră întâlnită,
în alfabetul cunoscut al inimii
cu litere ce ies la iveală
desluşind straniu alfabet.

Noi nici nu suntem aici,
dar înverzim aerul,
împărţim fluturi în jur,
dezbrăcăm întunericul de haine,
mersul nostru e siamez
prin nori,
prin alt timp nefărâmiţat de nelinişti,
murind îndelung şi profund
într-o alegere a sorţii,
umplând respirarea cu fluturi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

cât gol prin aerul umed
câte vârste trag de secundele diforme
spre o îndreptare de timp

adevărul şchiop nu comunică
drumul pluteşte deasupra morţii
cerul devine moment de iubire

ies din fierea singurătăţii în verdele zilei
toate cuvintele ţin lupa sub lună
aici e o existenţă de iarbă
de frunze
de inimă
unde suntem noi într-o pagină de cuvinte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem fluturi închişi în propriul cocon

Suntem fluturi închişi în propriul cocon,
Respirăm prin lacrimă dar şi visăm.
Simţim o adiere de abandon,
Gândim că suntem atinşi de un blăstăm.

Continuăm totuşi să respirăm circon,
Cu privirea, cerul nostru desenăm.
Suntem fluturi închişi în propriul cocon,
Respirăm prin lacrimă dar şi visăm.

Lin ne retragem în al nostru amvon,
Delicateţea în suflet imprimăm.
Lumina devine al nostru blazon,
Aripi de umanitate înălţăm...

Suntem fluturi închişi în propriul cocon.

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O înserare

o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat şi neauzit
imaginea ta trece ca o migraţie de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparenţă de poezie
ceva arhaic trece prin piele

vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spaţiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o fiinţă gata
pentru lacrimi şi frig

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape poem

eşti într-o întoarcere a timpului
în vechiul orizont
gândul se ondulează între pietre şi nori
se întâmplă ca locul pornirii să aibă memorie
cerul albastru să existe
liniştea să atârne-n aer
ard în culoarea sângelui
distilând la întâmplare un ochi
o geană
un pas
prin întunericul alb harta ţâşnită din oase e alta
mai multe duminici curg toate deodată înverzind epiderma
devenim silabe
aproape poem de dragoste
revoltător de umed
de imposibil
de domestic
spulberând sensurile cu braţele
cu ochii
cu mirarea transparentă plăsmuită-n alb

poezie de Oana Frenţescu din Aventura cuvintelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi-e frig în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Toate intemperiile.

Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Şi eu încerc să-mi apăr măcar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma îngheaţă frigul care intră
Prin toate literele.

Mi-e urât în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Respiraţia şi bătăile inimii.

Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica trece...

Duminica trece prin oameni
scormonind întunericul
ascuns sub coaste, în ochi, în gând.
Deschide o fereastră unde toaca răsună cu muget violet,
limbi de clopot sfărâmă ecoul
format din peşti apocaliptici,
sfinţi cu surâs decolorat,
reliefuri învelite-n frig şi speranţe,
o turlă surpată înclină lumina într-o parte.
Un ochi pironitor ca o strigare dintr-o icoană trece prin tine.
Duminica fântânele tac.
Umbrele dorm sau îngenunchează
cu fruntea plecată-n pământ.
Aerul se plimbă pe bulevard,
trotuarele merg sub sălciile coafate ca de sărbătoare.
Duminica, îngeri formaţi din lumină şi glas vin din neant
uscându-şi aripile în lapte şi miere

poezie de Oana Frenţescu din Copacii aleargă odată cu mine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica aplecată

Duminică aplecată într-o parte
se agaţă de mine cu jumătatea sa roşie de sărbătoare.
Cealaltă jumătate înşiră plictiseala
până pe spătarul scaunului,
după ce a ameţit un cuvânt cu buze de fluturi
făcându-l de plumb.

Cu inima căzută sub tălpi
respir un aer fugărit pe geam,
greu ca o piatră istovită de timp.

Pe crengi se înşiră o asurzitoare absenţă,
depărtarea e scăldată în frunze
şi cerul coboară în palme, aproape de gură.

Decupez o margine de oră
din surparea zilei făcând-o solubilă
cu starea mea pală captivă-n albastru
şi ies întreagă, pe uşa larg deschisă
sorbind culoarea frunzelor căzute.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui cuptor de altădat‘

Aerul tremurând uşor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit,
Prin fereastra deschisă, aducându-mi răcoare,
Florile de câmp evgheniseau aerul navlosit.

Pe valuri de căldură, las vara să mă zboare
Spre câmpul încăpiţat amirosind a fân cosit,
Aerul tremurând uşor prin lentile de soare,
Valuri de fluturi răsfrângându-se neobosit...

În căminul copilăriei, cum şi-n calendare,
Toate păreau la locul lor, nimica prisosit;
Încet, îmi deschid ochii şi totul mă doare...
Reflectări din trecut, pe loc, mi-au amintit
Aerul tremurând uşor prin lentile de soare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea de piatră

Mergem prin mizeria comună
ca nişte necunoscuţi,
aceeaşi libertate ne provoacă pe toţi,
aceleaşi frunze se odihnesc tocite de culori
dincolo de sfială, pe orice drum.
Iubiri cu păcat transformă noaptea în zi
când tone de spini te înţeapă,
alergi pe trepte, te loveşti de zid
şi tandre stafii poartă săruturi pe cruce.
Zori strâmţi cu poticniri pe o întindere mare de timp
duc la evadări într-o lume,
unde se ascut dinţii silabelor
şi doar mersul mut cunoaşte aleea împodobită
şi înstelată.
Ideea de piatră trebuie sfărămată,
pentru a merge pe raza ta de soare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire există doar împărtăşire, nu există nici un consum. Dacă apare consumul, atunci mercantilismul minţii a transformat iubirea într-o afacere. Atunci totul devine o trudă istovitoare înspre mormânt. Când Prezenţa împărtăşeşte Prezenţa, această este cea mai înălţătoare iubire. Totul poate înflori aici. Când iubirea este predată minţii şi fricilor ei, totul devine toxic, nu doar relaţia în sine ci şi aerul pe care-l respiri. Orice ar fi, nu-ţi preda iubirea, inima minţii acestei lumi, doar ţi-o va nărui. Iubirea este comuniune cu pacea inimii, eşti ca un copil ţinut în braţe de Tatăl Ceresc, în afara iubirii, totul este deşertăciune. Mintea este foarte invidioasă pe fericirea inimii, pentru ea iubirea pare atât de iresponsabilă, de imatură, nu-i aşa? Dar totuşi, chiar şi mintea, prinsă în propria-i temporalitate halucinantă şi devenire înlănţuitoare, tânjeşte să se dizolve, să se odihnească în braţele iubirii.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem absenţi

Suntem absenţi din lucrurile noastre comune,
absenţi din acelaşi geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleaşi tristeţe
ce umblă desculţă prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
şi devastând orele nopţii făcându-le albe.

Aceleaşi cuvinte mângâie lumina
şi aşază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca nişte iscoade venite din veşnicie.

Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanţa dintre viu şi neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieşind din culori,
sfâşiaţi pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deşert,
gata gătit cu amprente de gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul frunzei mă cheamă

din mine voi pleca un timp
absenţa mea o las aici
va fi o mobilă înghiţită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere

voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp

cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roşu
şi paşii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi albaştri

Am trecut pragul casei tale,
Sărind de pe o pagină de facebook pe alta.
Am găsit lume multă, gânduri împrăştiate pe jos
Într-o dezordine totală....
Multe ceşti de cafea şi buchete de flori,
Citate celebre şi fluturi albaştri zburând spre cer
Într-un delir al iubirii de frumos!

La" Poarta Sărutului" nu era nimeni.
"Cuminţenia Pământului" zăcea într-o necunoscută
A brazdei strămoşeşti....
Istoria cu greu îşi făcea loc printre rândurile scrise.
Manole înălţase o mândră mânăstire
Şi Ana se făcuse nevăzută...
Clasicii plini de praf priveau tăcuţi din rafturi.

Am întâlnit oameni deghizaţi sau fără chip...
Am petrecut o seară minunată!
Tu nu erai acasă.
Am plecat.... era târziu şi întunericul nopţii
Îmi aducea nelinişti, puţin, justificate.
Poate într-o zi întorcându-te în timp
Îţi vei aduce aminte de mine....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un timp

Dominându-mi aerul şi plutirea
zâmbetul îmi îngheaţă,
am degete legate într-o plasă,
curenţi îmi muşcă pielea.

Mă înghesui în sigurul loc portocaliu
unde-mi fac foc de tabără
din cuvinte ce-mi încheie nasturii pielii
alungând suflarea rece a zilei.

Spuma amintirilor îngălbenite o dau deoparte.
O nepăsare curge înaltă pe crengile goale,
mecanism trezit pentru topirea picăturii ce aprinde trăsnete.
Rugăciunile de copil nu mai sfarmă nelinişti,
îngerii sunt reîntorşi în ceruri.
Din sinele meu salvez ce mai pot
printre tăceri ce n-aduc vindecare,
voi fi piatră, pentru un timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rima-nfiptă într-un cui

Plouă crud cu ape tulburi, inocente paranteze
Ancorează-n zbor de fluturi, rime grele-n antiteze,
Un mănunchi de vorbe goale, adunate-ntr-un buchet,
Mă apasă pe vocale şi nu pot să fiu poet...

Ce simt azi, ce mă frământă, se va scrie într-o carte,
Despre inima mea frântă, veţi citi dup-a mea moarte,
Şi n-aş vrea ca să vă doară, nici să mă compătimiţi
Nu va fi întâia oară, când vă rog să mai glumiţi

Despre ziua cu cafele, despre zâmbete cu dramă,
Colorate cu manele, şi stocate într-o ramă,
Poezie fără rimă, sau orice cuvânt nespus
Pot să poarte a mea vină, pentru că nu m-am supus,

Să vă scriu cu pana verde poezii cu rimă snoabă
Într-o lume care pierde toate vorbele-ntr-o boabă,
Pentru că îi este frică să îşi ţipe cu afront
Prea mirabile dorinţe moarte-n cui cu vârful bont.

Într-o ţară centenară, şi-un popor cu Vamă veche
Suntem orbi şi într-o nară, ne ghidăm după ureche
Nebunatici într-o turmă, n-avem norme suntem şui
Şi eu vreau să las în urmă rima-nfiptă într-un cui.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte

e prea multă linişte,
prea multe limanuri
şi găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
oraşu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec uşor dintr-o parte în alta
şi dragostea trece mereu prin pereţi.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniştea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniştea camerei
şi ora se închide mai devreme.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un sclav şi nici un rege

Cere-mi luna de pe cer
N-am să zic că nu se poate
Zborurile noastre toate
Sunt pătrunse de mister!
Nici un sclav şi nici un rege
Poate n-a-ndrăznit să-ţi pună
Peste frunte o cunună
Fiindcă nu te înţelege!
Şi se scurge suferindă
Ziua celor ce preferă
Plânsul tău de baiaderă
Spânzurat într-o oglindă

Parc-aş fi la o-nchisoare
Ţarcul care dă fiori
Unde nu mai poţi să mori
Dacă ai iubit o floare!
Cercul nostru s-a închis
Dincolo de el, nu mai poţi trece;
Noaptea piramidele aztece
Poartă fluturi spre abis.

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te ţineam pe braţe
să nu te ascundă norii de fluturi.

tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!