Întreb...
Pentru-n petic de pădure primii în cap o secure,
Pentru-un petic de negreață rămăsei cu mintea-n ceață.
Te-ntreb, Doamne, ce-am greșit de-așa pedeapsă-am primit?
Întreb soarele și luna ce-mi mai pregătește runa?
Nimeni nu-mi poate răspunde, nici măcar prin microunde,
Degeaba sunt conectat, n-am acoperire-n sat.
Numai mândra cu jungherul poate dezlega misterul.
Eu privesc spre Răsărit, dar ea e la Asfințit,
Strig că poate să-mi răspundă, mândra se preface surdă,
Lumină s-o pot vedea: e chipul ei, vocea mea,
De-mpingem timpul îndărăt, ea a uitat și cum arăt,
Dar.. chipul ei, în văzul meu, dispare, apărând mereu,
Întind o mână s-o ating, toate luminile se sting,
Iar inima-mi duhnește jar, mândruța mea n-are habar,
Cel dor nestăvilit mă vrea dorința ei, ofranda mea,
Să merg la Creator să cer viața-ne plină de mister,
Pentru noi doi, pentru urmași, nu dovedim că suntem lași,
Pe-aceeași cale, nemurire, în drumul către mântuire,
Să nu ne putem despărți de-om reînvia ori muri,
Cum umbră-om nu se despart și totul, totul își împart,
Că amândoi stăm pe un loc cu-aceeași vrajbă sau noroc,
Cu-aceeași grijă și speranță, înfiorați de eleganță,
Cu apă, aer, soare, foc, legând ursita de noroc,
Îngemănați pe veșnicie ca viața spornică să fie,
Ca dăltuiți într-o figură de heruvim sau creatură.
La final asta se-ntâmplă: să stăm tâmplă lângă tâmplă,
Stelele, noaptea și luna ne-or veghea întotdeauna!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre Soare
- poezii despre voce
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre stele
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sat
Citate similare
Reverie
I. Într-o zi, pe la chindie,
lâng-un fir de păpădie,
găsii dorul mândrii mele
înglodat în temenele.
Cu mâinile amândouă
îl spălai, din ochi, cu rouă
și-l strânsei la piept să simtă
inima cum îmi palpită.
Cu emoție și teamă
simții glasu-i că mă cheamă
de aproape, de departe
unde gândul ne desparte,
de departe, de aproape
străbătând dealuri și ape.
II. Privesc întâi spre răsărit,
iar chipu-ți e la asfințit
Te strig, dar nu poți să-mi răspunzi,
ești printre orbi, flămânzi și surzi,
lumină n-ai să poți vedea
e chipul meu, e vocea mea,
de-mpingem timpul îndărăt
tu ai uitat și cum arăt,
dar chipul tău, în visul meu,
dispare, apărând mereu,
întind o mână să te-ating,
dar lumânările se sting,
miros de smirnă, fum și jar
se simte până-n sărindar.
Cel dor nestăvilit mă vrea,
dorința ta, ofranda mea,
să merg la Creator să cer
o viață plină de mister
pentru noi doi, pentru vecie,
în care tu și eu să fie
pe-aceeași cale nemurire
în drumul către mântuire,
să nu ne putem despărți
de-om reînvia ori muri,
cum umbră-om nu se despart
și totul, totul își impart,
că putem sta doi pe un loc
cu-aceeași vrajbă sau noroc,
cu-aceeași grijă și speranță,
cu eleganță și prestanță.
cu apă, aer, soare, foc,
legând ursita de noroc,
îngemănați pe veșnicie
la rădăcini de păpădie,
agheasma pusă-ntr-o cofiță,
legați de-un fir de garofiță,
ca dăltuiți într-o figură
de heruvim sau creatură.
III. În cea zi, pe la chindie,
te-am numit melancolie,
numai vântul când adie
pletele mi le mângâie,
numai ploaia când revarsă
îmi sărută gura arsă,
numai noaptea când coboară
în mantia-i mă-nfășoară
și nimeni, nimeni nu știe
să culeagă păpădie.
Dar, privind spre deal, la vie,
te văzui copilărie,
tinerețe, bătrânețe,
patru ochi și două fețe,
două guri îngemănate,
mâinile împreunate,
părul ne crescuse-n iarbă,
via parcă sta să fiarbă,
să gustăm din mustul vieții
și porumba tinereții,
să stăm tâmplă lângă tâmplă,
la final asta se-ntâmplă:
stelele, noaptea și luna
ne-or veghea întotdeauna!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre tinerețe, poezii despre păr, poezii despre gură, poezii despre dor, poezii despre apă sau poezii despre vânt
Blestem
Unde, mândro, te-ai ascuns
De mă lași fără răspuns?
Unde, mândro, ți-este gândul
De-ți duc dorul nopți de-a rândul?
Eu mă zbat, mândra-mi dispare
Și de mine habar n-are!
Mă zbat singur, ca un pește,
Mândra nu mă mai iubește!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Mândro, de te prind cu altul,
Fac scandal să afle satul,
Dacă nu-mi vii înapoi
Singur-cuc zac în zăvoi!
Să nu zici că nu ți-am spus
Că de boală sunt răpus,
De-oi pleca să nu mă plângi,
Doar durere-n piept să strângi!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Izbăvire vreau să-ți fie
Izvorul de apă vie,
Numai ploaia când revarsă
Să-ți sărute gura arsă,
Numai vântul când adie
Pletele ți le mângâie,
Numai noaptea când coboară
În mantia-i te-nfășoară,
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
Iară boarea cea tihnită
Să-ți vrea noaptea liniștită,
Numai stelele din zori
Fie-ți ochi strălucitori,
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Că-n final așa se-ntâmplă:
Stelele, noaptea și luna
Ne-or veghea întotdeauna!
Să fii, mândro, blestemată,
Nu mi te-ai păstrat curată,
Te-or mustra păreri de rău,
N-am putut să fiu al tău!
Iar de vrei să mă blestemi,
De nimic să nu te temi,
Doar de bunul Dumnezeu,
Sunt al Lui și este-al meu!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre sărut, poezii despre scandal, poezii despre religie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Dorință
Zile și nopți cu tine-aș sta, cu vorba mea, tăcerea ta,
nicicând nu ne vom sătura, iar despărțiți n-om îndura,
să colindăm ziua mereu, noaptea să dormi pe brațul meu,
tu ploaie, soare, viscol, vânt, eu doar idee și cuvânt,
să ne-amăgim, să ne topim, și-a doua zi tot noi să fim,
ne-om tulbura, ne-om ostoi, cum viața vrea, cum vom voi,
totul depinde de noi doi, inimă-n flăcări, inimă sloi,
ne-om încălzi la focul sacru, soarta-ne dulce, destin acru,
vom face din dorință floare, iar din iubire sărbătoare,
eu floarea vieții tale sunt, tu nenăscut rod din cuvânt,
noi doi să fim împreunați ca doi caiși îngemănați,
de roade să ne bucurăm și zarea s-o cutreierăm
să dăm de veste orișicui că noi suntem ai nimănui,
c-avem un nume dus de vânt, dar respectat pe-acest pământ,
că n-avem glie, n-avem casă, statornicim celui ce lasă
și-n vatra lui ne face loc, ne dă și apă și noroc,
ne încălzim, ne răcorim, puterea gândului să fim,
cel primitor cu suflet mare, ne dă lumină și candoare,
încât să ducem mai departe cuvântul care nu desparte,
care îmbină sau unește cu cel ce ți se potrivește,
cu cea dorită acătării ce pare-a fi din spuma mării
ca o sirenă ori naiadă, noian de vise ori corvoadă
prin care Spiritul ne poartă ținându-ne-amândoi la toartă,
eu heruvim, tu îngeraș, tu dezinvolt, eu pătimaș,
îngemănați mereu să fim, în veci să nu ne despărțim!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre flori, poezii despre dorințe, poezii despre cuvinte, poezii despre zile sau poezii despre viscol
Rugăminte...
Adu-mi, Doamne, zori de zi,
lasă-mă să pot trăi
așa cum mi-oi hărăzi
cu aleasa inimii!
Lasă-mi, Doamne, dimineața
când vreau să-ți ascult povața,
zâmbitoare-mi fie fața
lângă Ileana isteața,
iubăreața și glumeața!
Nu-mi lua, Doamne, amiaza
până nu dispare piaza
care face pe viteaza
și vrea să-ntunece raza
în care-mi pun toată baza
să trăiesc cu huhureaza!
Nu-mi da, Doamne, asfințit
că mai am mult de iubit,
cu nimic nu ți-am greșit
și nu merit pedepsit,
poate, doar, c-am nimerit
în locul nepotrivit,
unde nu eram primit
nici ca amant ori iubit,
încât să fiu dușmănit
de prieten sau năimit!
Vreme trece, vreme vine,
eu mă rog, Doamne, de Tine,
să mai trăiesc până mâine,
chiar de duc viață de câine
și-oi mânca coajă de pâine,
să mă lași să-mi fie bine
cu drăguța lângă mine
că dragostea-mi întreține
doar cu miere de albine
și cu flori de mărăcine!
Pentru toate, cât iubesc,
Doamne, Ție-Ți mulțumesc
că mă lași să mai trăiesc!
rugăciune de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre dimineață
- poezii despre apicultură
- poezii despre viitor
- poezii despre umor
- poezii despre sfaturi
- poezii despre pâine
- poezii despre prietenie
Cel de Sus
Dacă Cel de Sus mă vrea
dau zălog privirea mea
tandră, blândă ori gingașă
ca a pruncului din fașă,
limpede, clară, senină
ca florile din grădină
scăldate-n zori de lumină.
Dacă Cel de Sus mă cere
îi dau viața cu plăcere
în liniște ori tăcere,
grea, ușoară cum a fost
până mi-am făcut un rost,
sacrificii, preț și cost,
dar n-am trăit ca un prost.
Dacă Cel de Sus mă ceartă
și trecutul nu mă iartă
când am mers pe mână moartă
încerc smerit temenele
pentru greșelile mele
fie rele, fie grele,
fericite ori belele.
Dacă Cel de Sus vibrează
și iubirea-mi izolează,
dar eu mintea mi-o țin trează,
nu mai am chef de nimic,
mă simt oropsit și mic,
dar câteva vorbe-i zic:
- Nu-mi da, Doamne,-n cap cu parul,
lasă-mă să-mi duc amarul
c-am avut noroc cu carul
dar am răsturnat șistarul,
bate-mă cu busuiocul
ca să-mi răscumpăr norocul
că n-am știut păstra locul
și-am rămas ca năpârstocul.
N-am cuvinte-a-Ți mulțumi,
Te știu în fiece zi,
Îmi ești Tată Păzitor
în calea plină de-amor,
am iubirea vieții dar
pe al patimii altar.
Nu mă lăsa să disper
că un singur lucru-Ți cer:
adu-mi iubirea-napoi,
că sunt singur, să fim doi,
mi-e aproape ca oricând,
loc precis la mine-n gând,
viața toată m-oi căi,
fără ea nu pot trăi!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre tăcere, poezii despre trecut, poezii despre tată, poezii despre smerenie, poezii despre sacrificiu, poezii despre prostie sau poezii despre plăcere
De ziua mea
În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc și Dumnezeu
Înviază parcă din uitare.
Și ce dacă scapătă lumina
Soarelui, și n-o să mă mai vezi,
Îți voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi.
Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Și cu dreapta inima mi-o scot.
Și mi-ntreb și inimă și minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răcește sau iubirea moare?
Inima-mi bate, mintea mă gândește
Și-n ochii mei se văd ca să mă plângă,
Dar dacă una poate se-ndoiește
Cealaltă sigur poate să se frângă...
Iar eu le spun fricoaselor din fire:
Iubirea nu e-n mine sau în voi,
Ci noi suntem ostatici în iubire
Perechi să facem, nicidecum război;
Și-am să le strig din fiecare
Cântec al zorilor de zi:
Măcar cât soarele nu moare
Nici dragostea nu va muri.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre moarte, poezii despre inimă, poezii despre ziua de naștere sau poezii despre suflet
Eu celălalt
Duc pistolul la tâmplă
și simt vai că tâmpla nu-i
Doamne oare cum se-ntâmplă
foc în miezul gândului
Când eu simt că tâmpla nu-i
o fereastră spre Nirvana
lira-ndurerată-n cui
cu tăceri să-mi umfle rana
O ferastră spre Nirvana
Doamne oare (a)cum se-ntâmplă
tăcerea să-mi fie pana
însăși lira-a mea tâmplă
Când eu simt că viața nu-i
nici cât umbra spinului
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 octombrie 1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre Nirvana
Troc vital
M-am gândit să-mi fac viața sul,
S-o strâng când simt că prea s-ar pierde,
Sau ca s-o curăț, de-i murdară...
Depozit s-o pun la scop nul,
S-o rotunjesc în pururi verde...
Roșu covor s-o întind, pe-o scară.
Așa, mă întreb cum s-o fac lucru,
Că de-i a mea, la propriu s-o am.
Nu să dispună ea de mine,
Să-mi stoarcă-n lacrimi, dulce-sucu',
Să mi-o transform din timp, în ban...
Să-mi cumpăr nouă... de nu ține.
Îmi caut membri pentru club;
Să ne plătim toți cotizații
Pentru un fond, la reciproc...
Nu să plătim dobânzi la cub,
Cu zilele s-avem tranzacții!...
Poate Divin ne-acceptă troc...
Eu, m-am în... "scris"! Poate am noroc!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre roșu, poezii despre reciprocitate, poezii despre plată sau poezii despre curățenie
Nu poate fi
Privesc în urma mea și tac,
știu că sunt lucruri ce nu-mi plac,
și totuși încă mai privesc,
La ce-am iubit, la ce iubesc,
și poate pare nefiresc,
și poate pare nebunesc,
Dar chiar și astăzi te doresc,
Pe tine.
Cum pot iubi așa ceva?
Nici eu nu știu, nu întreba...
Ci caută să înțelegi,
Și mai cu seamă să dezlegi
Aceste vorbe zise legi,
Din care una s-o alegi,
S-o potrivești, apoi să mergi,
Și lacrima pe loc s-o ștergi,
Căci amintirea ce-o alerg,
Nu poate fi cu mine,
Iar amintirea ce-o alergi,
Nu poate fi
Cu tine.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe citate de Vlad Bălan despre iubire, poezii despre prezent, citate de Vlad Bălan despre prezent, poezii despre legi, citate de Vlad Bălan despre legi, citate de Vlad Bălan despre dorințe, poezii despre amintiri sau citate de Vlad Bălan despre amintiri
Intră dragostea mea
ai zis
,, pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
nici măcar nu știu cine sunt
iartă-mi
dezordinea asta absolută
dar
întrebările mele
stau înșirate
de la marginea patului
și până la geam
intră dragostea mea
fii frumoasă
pune-ți mâna în păr să-nțeleg
cum în palmele tale cuminți
lutul meu
ar renaște
ca o muzică veche
iar eu
m-aș simți
dintr-o dată întreg
intră dragostea mea
intră
fii o șoaptă
sau cum vrei să fii
pieptul meu s-a deschis atât de larg
încât
simt
că tot ce-am trăit până acum
nici măcar n-am trăit
intră dragostea mea
intră
nu mai am nici lacrimi să plâng
fii femeie
sau cum vrei să fii
să mă simt
cu tine întreg
intră dragostea mea
intră
de-acum totul va fi tot
iar Dumnezeul din pieptul meu
ne va ajunge la amândoi
pentru drumul acesta
sublim
intră dragostea mea
intră
amândoi vom sta în genunchi''
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre mâini, poezii despre muzică, poezii despre lut, poezii despre frumusețe sau poezii despre femei
Trezire
Ce seară-n care singur cu mine iar mă lupt
De teamă și tristețe că astăzi, mai abrupt,
Mai sec, mai gol, mai aspru, mult mai învolburat
Mi-am văzut viitorul în aerul curat,
În vântul care bate, în frunza ce-a căzut,
În timpul care trece și-n omul ce-a trecut,
Pe mine în oglindă așa curat și drept
Și bun, cinstit și sincer, cu inima din piept
Bătând în fugă mare, prinzând cu drag de tot
Ce a atins în cale, iubit-a totul, pot
Să spun cu strigăt mare, cu trâmbiță de foc,
Tot ce avem în viață nu ține de noroc,
Ci doar de tine totul, de mine și de noi,
Sau poate nu de-a-ntregul, dar sincer, mă îndoi,
Că este-n lumea asta un lucru cât de mic
Pe care, chiar și-n gând doar am vrut ca să-l ridic
La nivelul la care să-l pot vedea deplin
Așa cum e, un totul, lăsat de la Divin
Mai mic, mai plin, mai mare, unit de mii de părți
Ce-ar încăpea în minte, dar nu în mii de cărți
Cum e a mea oglindă în care m-am văzut
Astăzi mai clar, mai tare, mai drept dar decăzut
Din chiar a mea părere, căci chipeș, bine, sus
Până mai azi pe mine mereu, mereu m-am pus
Dar am greșit și știu că la mine m-am uitat
Așa voios cum sunt, eu mai rău m-am întristat
Că m-am văzut prea bine, credeam că sunt zărit
De toți prietenește dar, Doamne, ce tâmpit
Să mă ridic cu gândul, cu inima în slăvi
Pe mine, înnegritul, în suflet cu otrăvi
De morți aducătoare, cu putredu-mi miros
M-am pus în piramidă de sus și până jos
Când de fapt azi, întâia oară când m-am desprins
De egoul puternic, de rugul cel aprins,
Am observat că nu sunt măcar numai pe sfert
Cât mi-am văzut persoana pe care prea incert
Am crezut că o cultiv și că spre bine-o cresc
Pe când, de fapt, cu lauri eu singur mă acresc
De parc-aș fi o iudă, rău mie mi-am făcut
Că am plecat departe de unde m-am născut
Gol și murdar și vânăt dar totuși fericit,
Așa eram și tot eu de-acolo am fugit
Ca să m-ascund de mine, de viziunea mea
Asupra mea, desigur, ce greu mă apăsa
Dar nu vedeam c-orbește mergeam întunecat
De propria privire, de modul cel spurcat
Cu care murdărit-am un trup orânduit
Prea bine de un Doamne ce nu L-am prețuit
Din propria-mi prostie, din nepăsarea mea
Tot eu mereu lăsat-am în partea cea mai grea
A iadului să cadă treptat a mea viață
Și m-am trezit deodată ieșit la suprafață
Și n-am știut, chiar astăzi, să reacționez
La propria trezire sau poate un botez
Ce vine dintr-un singur și unicat moment
În care eu, pe mine, m-am văzut monument
Ridicat doar pe apă, pe vânt, pe foc uscat
Și lăsat din porunca Marelui Împărat
Să cadă ca în valuri, ca frunza de ușor
Poate să fiu legendă și pildă tuturor
Să știe să nu facă vreodată ce-am făcut
Cu viața pân-acuma câtă mi-am petrecut,
Ci mereu s-o îndrepte, s-o crească mai frumos
Unde este Lumină și Cerul luminos!
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre creștere, poezii despre întuneric sau poezii despre viziune
Paradoxul creației
Pășeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Și mă gândeam; ce mic sunt, deși-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.
Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.
Căci limba nu servește la nimic,
Chiar de vorbești, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai știu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spațiul, ce mi-l cer, devine mic?
Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorințele nebune- câștigate...
Ce-am învățat, mulți ani, când făceam carte...
Și mulți apoi, gândindu-mă deștept...
Și poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Și niciodată, țel, nu reușeam,
Ci un produs... a sute de persoane.
Nu știu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ține...
Și timp, nu irosește de pomană!
Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce știința... îmi povestește? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu știu, precum un greier.
N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când mă susțin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorința de-a învinge- nu sclavajul.
Abil, ca șarpele să pot să mă strecor,
Prin apă să înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâș mă mișc, nici pom nu urc ușor.
Și chiar cu sticle de dublez vederea,
Și aripi de metal mă poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Și nici distinge, chinul, sau plăcerea.
Și chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulți de-aș fi, mai mulți decât albine;
Tot nu aș umple univers... de miere.
Iar dacă aș fi Chanel, Armani... toți,
Cu averi imense și laboratoare;
N-am cum s-ating esențele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coți.
Chiar galaxie, de buchet, de-aș da în dar,
Eu dragoste nu pot, să răspândesc;
Așa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.
Atunci, ce sunt, de ce susțin că-s primul?
Căci nu pot depăși, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre spațiu și timp, poezii despre învățătură, poezii despre știință, poezii despre șerpi sau poezii despre vorbire
Descântec la vămile văzduhului
Bobi de lumânare,
boabe arzătoare
lacrimi de ceară,
fiți până diseară,
fiți pân-la chindie
când ziua e-n genunchi
și urcă seva-n trunchi
spre luna-argintie
ca o păpădie,
când scutură luna
pe câmpie bruma,
păru-i despletit
revarsă argint,
boabe descântate
pe câmp lăcrimate.
Pe la cântători,
cu ciutura-n zări,
când peste izvoare
plouă cu soare,
spicele răsună
de argint de lună,
eu secer secară
și o duc la moară,
și curge făină,
o cern în lumină,
și-o ud la izvor,
cu apă de dor,
și o coc la foc,
și-o scot la soroc,
și-o împart la fire,
pentru pomenire,
să-mi fie pomană
când trec printr-o vamă,
unde mă așteaptă
să o dau ca plată
pentru a mea vină
îngeri de lumină
Pământul de jale
plânge cu izvoare,
spre pleoapă-și revarsă
jalea strânsă- casă,
când cel la soroc
nu are noroc
și când cel drept moare
fără lumânare,
când la priveghere
ceru-i gol de stele,
când banul de- aramă
nu se dă ca vamă.
Bobi de lumânare,
boabe arzătoare,
eu vă descânt iară,
descânt de secară,
descânt pentru moară,
să curgă faină,
s-o cern în lumină
și-n ochi de fântână
cu argint de lună,
și-n ochi sfânt de har,
de agheazmatar,
să o frământ pită
pentru a mea ispită,
s-o frământ busuioc
pentru al meu noroc,
să o frământ cale
pentru-a mea plecare,
s-o frământ aramă
pentru a mea vamă.
poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre vinovăție, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre ploaie
Adu-mi razele și luna, dragostea, apoi și tihna...
Doamne, nu știu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu știu cum se face de n-am liniște și pace.
Doamne, când pășesc spășit plin de gânduri aiurit,
nu îți cer să mă iubești, nu îți cer clipe cerești,
nu-ți cer razele Domnești, să mă ierți, să mă-nsoțești,
nu-ți cer timpul aurit, tinerețea ce-a fugit...
Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniștea furișată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puțin și dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.
Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi lași razele și luna.
Doamne, razele și luna, dragostea, apoi și tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiți, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă și lumina, să le văd de-acum într-una!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare sau poezii despre pace
Liniști...
și n-am pentru nimeni nici nume nici sunet nici văz
nici ape nici aer nici foc
dar numai cu tine -și vis și speranță și crez
și stea cu noroc
și n-am pentru nimeni nici gânduri nici lume nici loc
nici spațiu nici vreme nici hău
dar numai cu tine - și ape și aer și foc
și liniști mereu...
poezie de Iurie Osoianu (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre prăpăstii sau poezii despre aer
Lazăre, vino afară!
poruncă este rugămintea ta, și n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud și simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.
poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câțiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce așa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt și să îți văd pe față suferința?
trecut-am pân' la moarte printre toți așa cum soarele își face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc și norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aș muri din nou văzându-ți chinul tipărit în trup
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tipografie, poezii despre suferință, poezii despre ochi sau poezii despre nori
Inimă de fată
Într-o zi când te-oi vedea, o să fii un oarecare,
Nici un tremur, niciun zâmbet, doar regret și resemnare.
Nu-mi pasă de ziua aceea, poate n-o s-o mai apuc.
Vreau când se sfârșește viața, amintirea ta s-o duc
Până-n rai cu mine, sus. Și de-acolo să simt dorul.
Să privesc cum mergi agale, îți târăști cu greu piciorul,
Cel cu care niciodată nu ai vrut să îmi calci iarba.
Ți-a fost teamă să nu strici, florile de pai și nalba.
Dar eu știu că nu de-aceea n-ai venit în curtea mea.
Nu ți-e drag deloc de mine. Ce-mi mai plânge inima!
Las' să plângă, să suspine și să bată ca nebuna.
Eu ii spun mereu că tu, nu ești soarele, nici luna
Și că poate fără tine. Îi va fi cu mult mai bine.
Dar ea nu și nu, te vrea. Hai iubește-o, doar o dată.
N-o să-ți facă niciun rău. Biata inimă de fată.
poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre rai, poezii despre picioare sau poezii despre frică
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Văi și munți senini
Fără alei întunecate sau opriri subite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Chemarea iubirii, cer înstelat
Mereu să crezi, dar nu în minciuni
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Refren:
Fie ca toate visele tale dulci
Să nu se spulbere
Fie ca orice dorință ai avea
Să ți se împlinească mereu
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Să sărbătorești, să ai prieteni adevărați
Să descoperi, să ai o inimă ce vindecă
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Refren
Brațe primitoare, uși larg deschise
Toți cei pe care îi iubești, lângă tine
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
Fie ca toate zilele să-ți fie numai zâmbet
Iar rugăciunile să-ți fie repede auzite
Asta e rugăciunea mea
Asta e rugăciunea mea pentru tine
cântec, muzica de Tony Arata, Gary Scruggs, versuri de Reba McEntire
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi sau poezii despre sărbători
Poate sună a vis (2011)
Nu pot să țes un vers fericit, nemărginit,
în drum spre neant cu mocănița,
înconjurat de frunze uscate și cărbuni încinși
fiindcă spun tot ce simt, sunt rece, cam prea devreme
poate că toamna asta nebună care se crede iarnă
și știe că nu-mi place e de vină
apoi să-mi ceară muze ieftine să zbor cu ele spre libertate?
m-am detașat cu drag de-această lume, de care unii vorbesc de parcă ar ști,
(oricum consider că nu există prost sau deștept, doar necunoscător de domeniu)
îmbrăcat în veșminte albe, dar singur, că nu-mi împart Împărăția cu nimeni
nu de alta, dar e al naibii de mediocră
iar eu un egoist notoriu
tristețea e a mea, voi o aveți pe a voastră și a urmașilor voștri.
(vor avea ei grijă de asta, să nu vă fie cu mirare)
voi dansa cu monotonia, neînțeles în niciun fel anume,
evadez din cușca misticismului, ce lanțuri slabe!
nu vreau să-mi împart nemulțumirile nici cu el, ar fi lipsă de respect,
staționez să alimentez prin stația de vise;
pe aici am călătorit mai mereu,
m-am proiectat prin alte unde, să aflu tot adevărul
cine-s eu?
un psihopat care nu se plânge că n-a aflat tot din nimic
într-o vreme veneam aici la curtat Luna de pe cer, cu praf de stele
habar n-ai ce strălucea apoi
ai privit-o? era fericită, nu-i așa?
ehe, acum știi că fusese mâna mea
pe dincolo, peste tot sau nicăieri, la mare într-o cabană,
uitat absurd și complet, ziua de ieri,
sub astre nisip, poeme-n zare îi cântam
un mov pur de bun augur se așterne, depărtare creionez, curcubeie
picură litere eterne pe pergamente cerești din empireu, plec!
dulcele cântec plutind pe un val, vânt, cum vrea, cum știe, cum poate...
îl aud, încă-l fredonează și-l adie sufletul meu.
Acum port în inimă un simbol sfânt, știind că-n serile apuse, o făceam fericită
cuvântu-i liber, sunt la apogeu!
"Poate sună a vis,
dar fără vise nu mai sunt eu..."
poezie de Roberto Kuzmanovic din manuscris (2011)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire sau poezii despre versuri
Răsărit de dor
Asfințit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopți se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aș mai vrea în taina nopții să-ți șoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aștept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopți s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc și esti același, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ți mai vorbește și-nțeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrățișare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristețe, bun rămas!
Asfințit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopți se vor mai duce, câte am să pot uita?
Și-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aștept sau poate ușa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopți s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec și-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viața își urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire și-am s-o iau de la-nceput.
Răsărit de dor în suflet, dor de alte mângâieri
Câte nopți se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Poate înc-aștepți sau poate inima ți-e rătăcită,
Ce folos are iubirea, dacă nu e prețuită?
Mi-ai lăsat o amintire, doar atât în urma ta
Și-astăzi spun din nou iubirii:
Bun venit în viața mea!
poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!