Colecţie de iarnă

în zile albe
se face colecţie de mine
atunci
mă inventez rând pe rând
până când rândurile adună depărtarea
între ceea ce sunt
şi par a fi

mai păstrez nu ştiu de ce
poşeta din aţă
cu un singur abia auzit strigăt în ea
îmi amintesc
niciodată n-am plecat de acasă
cu umărul gol

ar trebui să fug în sens invers mie
până când îmi vor creşte picioare de fluturi
şi caraghioase braţe de lună
pâna voi crede că port după mine iarna
într-o banală pungă de plastic

acelaşi tablou
pictorul dă cu negru peste înţeles în cuvinte
închide păsările răpitoare în colivii fumurii
azi-noapte au înghiţit siluete de stele
gesturile se întorc în geamantane de piatră

poezie de Lavinia Micula
Adăugat de Hadrian Rudean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vladimir locuieşte pe strada cu păsări

când plouă merge cu capul descoperit
priveşte spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit pluteşte
l-am cunoscut într-o zi de marţi
n-am băgat în seamă ceasurile rele
ştiam că îmi va spune cândva
eşti atemporală
pentru el veşnicia este obişnuinţă
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găseşte un loc neocupat
după o vreme îmi înşiră fiinţa pe o aţă
mă pune să-i cânt
şi-n sunete lungi îşi cufundă faţa
se hrăneşte din dulcea pedeapsă
ca un uriaş din visurile rele
când e obosit îşi ia umbra de mână
şi uită de mine
într-o zi şi-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbeşte rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
şi-n zilele cu soţ mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide uşa din nou

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cinism... în metafora unei zile

Niciodată nu voi găsi cuvinte
destule
să-ţi pot da un nume,
exaltato,
înţeleptul din mine îmi spune
că libertatea este o fantomă
ce adoră plimbările
sub lună plină.

Deschid o fereastră spre lume şi strig:
"nu aici veţi găsi adevărul, în groapa
aceasta plină cu vorbe
sterile,
cu voci sufocate de valuri uriaşe
de lumină!"

Priviţi spre pădure!
Verdele e prospeţimea
ce răsfaţă
şi umbra'nrourată
ademenind rugătoare
o ultimă şi-nflăcărată oră de iubire,
experiment ancestral – lăsat moştenire
( ah! cât cinism.. în metafora unei zile)
celor ce – sfâşiindu-se neîncetat
se admiră
şi poate n-au aflat
că tăcerile au acelaşi miros de brad
când visele – rând pe rând – se deşiră.

Niciodată nu voi găsi cuvinte destule
să-ţi pot da un nume,
nechemato,
poetul din oglindă îmi spune
că singurătatea
este un imperiu al fricii
ce adoră sângerarea cuvintelor,
( ah! ce impertinentă sângerare şi apocalipsă)
că luna plină îşi adună lupii
ca o biruinţă
ca o nimicire a înţeleptului
din mine....

poezie de Valentina Becart din Confluenţe literare (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Valentina Becart ( pseudonim literar), nume real -
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine ora bate...

la mine ora bate unu,
la mine ceasul e târziu,
sunt viu în noapte, ca nebunul,
mai scriu un gând, mai scriu un rând
şi c-o plăcere înzecită,
te chem să vii, să mă adormi,
tu, ochişori de nevăstuică,
mi-ai dat un zâmbet şi n-am somn

nu l-am uitat, l-am luat cu mine
şi-l ţin în palme şi-l sărut,
până când dorul mi te-aduce,
iarăşi în locul cunoscut,
până când gura-ţi îndulcită,
o voi gusta din nou sub duzi,
până când bratele-ţi micuţe
iar mă vor strânge în curând

la mine ora bate două
şi noaptea înveleşte luna,
o pătură cu mici steluţe
i-acoperă fruntea întruna,
eu o privesc cum nu adoarme,
cum străluceşte printre nori
şi mă gândesc ca mâine poate,
între săruturi să-ţi dau flori

pe un perete doarme patul,
nu m-a chemat să fiu cu el,
adoarme în tăcere leacul
atâtor vise de poveşti,
mă uit la dânsul cum oftează
într-o dorinţă neştiută,
îmi face semn cu păturica
şi cu perniţa pufăriţă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou cu mamă şi copil

În splendide ţinuturi am umblat fără îndoială
în castele clădite de pictori
şi am fost sigură că ele există
Am privit oamenii fără îndoială
şi despre ei n-am aflat nimic
dar tu
te-ai aplecat peste mine ca arborele spre pământ
la înserare
când frunzele se întorc una spre alta
şi strivesc între ele singurătatea
mă ţineai în desimea răcoroasă a braţelor
ca să nu-mi rănesc mersul de asprimea lucrurilor
îmi sprijineai capul
să nu alunece în căutări deşarte
În splendide ţinuturi te-am văzut
poveste de taină a oricărei lumi
îndoite asupră-şi, după imaginea mamei
purtându-şi pruncul trup în trup
Unde nu este spaţiu nu este cădere în gol
pictorii au vrut să lase moştenire
acest fapt neîndoielnic
există orice lucru care poartă în braţe un altul
Eşti aici şi când
frunzele tale s-au aşezat de tot în pământ
ca notele într-o simfonie
sub foşnetul lor galben îmi ţin arborele în picioare
poţi să îţi sprijini capul de mine, mamă
între timp voi căuta să cuprind în cuvinte
odihna roditoare a aplecării spre sine
dar n-ai teamă
nu voi încerca nimic zadarnic
vreau să las moştenire doar
acest ergo sum,
n-ai teamă
te pot ţine în braţe
şi sub furtună nu se va cunoaşte
care din noi a murit în picioare.

poezie de Alexandra Pârvan din Suflare peste păpădii (2013)
Adăugat de Alexandra Pârvan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt...

... te-am strigat, în gând şi-am auzit ecoul, ca un flux de maree
ce mi-a inundat fruntea, înecat de-atâta aşteptare zile la rând,
inutile, când numai noaptea, întunericul, el singur, îmi dă-n vise curcubee,
să te amestec infinit culori, să te ţes până ploaia cerne, se plângând
că nu mai are arc să-şi facă punte către soare,
să piară într-un reflux şi să rămân o arătare...
uscat, până ce mă vei inunda din nou, cu strigătul asfixiat în propriul gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna

întotdeauna
voi spune despre mine lucruri
pe care tu le vei crede
când eu nu le-am mai crezut

întotdeauna voi fi
cu o clipă mai târziu
decât clipa în care sunt

îmi voi lăsa pe rând
în mâinile tale mantiile,
pe care zadarnic mi le fluturi
prin faţa ochilor

mai bine caută prin ierburi
urma proaspătă de sânge

smuls din hlamidă,
fuge sălbaticul gol,
chircit de foame şi sete.

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde [What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,
De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile în mine nu mai tac

Tăcerile din mine nu mai tac,
Vorbesc pe-o coală de hârtie,
De vreau, nu vreau, n-am ce să fac,
Mi-apar dureri în armonie.

Mă prinde noaptea suspinând,
Rime ce-n rând tăceri aşează,
Le-aud strigând, le-aud vorbind
Până din nou se luminează.

Şi unele nu-mi plac deloc,
Mai bine-ar tace împietrite,
Dar ele, nu şi nu, cu foc,
Se-aşează triste, rânduite.

Mă chinui noaptea să-mi răspund
Cum pot acum să îmi vorbească?
Când ani şi ani tăcând la rând,
N-au vrut deloc nici să-mi şoptească.

Pe unele chiar le iubesc,
Mă regăsesc cumva în ele,
Le scriu zâmbind şi le cerşesc
Lumina lor din nopţi cu stele.

Tăcerile din mine nu mai tac,
Of, Doamne, sunt atât de multe,
Nu ştiu de timpul meu sărac
Mai are zile... chiar cernite.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi

Vreau să cant, să uit că exişti; să îmi imaginez că eşti un coşmar care mă urmăreşte în vis.
Vreau să cânt, să pleci pentru totdeauna din sufletul pe care tu l-ai distrus.
Vreau să cânt când îmi vine să plâng, să cânt atunci când în mine fluturi sunt, şi să îmi amintesc cat de mult te iubesc sau ce mult te-am iubit.
Vreau să cânt pentru că ştiu că nu te-am pierdut, şi să plâng, că defapt niciodată nu te-am avut!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2015)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de fluturi

Îmi curg fluturi din ochii calzi,
Îmi curg fluturi pe obraz.

Îmi curg fluturi pe spatele rece,
Îmi intră-n gură să mă înece,

Îmi curg fluturi pe nas, când respir
Mă umplu pe faţă, mă împroşcă cu mir.

Îmi curg fluturi pe mâinile slabe,
Sărută mai jos picioarele albe.

Îmi curg fluturi când te văd şi tac,
Sunt plină de fluturi în stomac!

Îmi curg fluturi rânduri, rânduri,
Din ochi, din ureche şi din gânduri.

poezie de Roxana Matiasi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţimi de game...

Mulţimi de game cântă-n mine,
Pe strune de nervuri vibrând –
Cobor din înălţimi divine –
Eu le aştern rând după rând.

Arcuşurile-n minte saltă,
La maximum se înfierbânt –
Plesneşte-o fibră după alta –
Poemele se schimbă-n cânt.

Pe pagini albe se adună
În universul virtual,
Unde nu-s stele, soare, lună,
Ci doar un cip, rece, banal.

Mulţimi de game cântă-n mine
Pe strune de nervuri se zbat,
Se scurg prin căile sangvine,
Şi pier pe-un cip neanimat...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă

din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând

După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând

După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comedia artei şi a vieţii

Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând
După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!