Instantaneu cu parfum

l-am surprins în odaie
comun şi insinuant a luat forma unei siluete
şi s-a aşezat nonşalant

legănându-se într-un scaun obişnuit
părea că îşi studiază palmele răsucindu-le de pe o parte
pe cealaltă
păpuşi invizibile de lemn îi imitau gesturile
ţopăind mut în sfori la fel de invizibile

mirosul s-a accentuat brusc şi dureros

ridicându-se, mi-a rânjit într-un mod indescriptibil
s-a mai sucit de câteva ori, s-a mai rezemat
apoi a deschis fereastra ca pe-o umbrelă
spre nicăieri

în urma ei m-a izbit goliciunea odăii
pereţii galbeni şi decojiţi
şi un scaun mâncat de cari

pe jos o pată abia perceptibilă
îmi afişa acelaşi rânjet

poezie de Cristina Hasse
Adăugat de Petronia Dajna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitat, fără scaun

Sunt cuminte şi stau trist,
Rezemat lângă dulap.
Am puterea şi rezist,
Fiindcă am..."scaun la cap"!

epigramă de Aurel Cehan din Elixir de sănătate (2010)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dup-un scaun

Dup-un scaun, aş ascunde
Trupu-ncins de catifea,
Nebuniile rotunde
Şi-abur magic de cafea.

Dup-un scaun, ca oricare,
Câte vise nu-nfloresc
Într-o coapsă roditoare
Şi un sân dumnezeiesc.

Dup-un scaun, dezgolită
De păcate şi trecut,
Tu, eterna mea ispită,
Mă îndemni spre aşternut.

Dup-un scaun, fără taine,
Cu privirea te-ncălzesc,
Dezrobită eşti de haine
Şi aştepţi... să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestirea clientului părea să aibă un efect extraordinar asupra lui Sherlock Holmes. El se ridică de pe scaun şi începu să se plimbe agitat prin odaie, pradă unei emoţii de nestăpânit.

Arthur Conan Doyle în Bijuterii poliţiste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care m-am întins alături de Dumnezeu

era o noapte înaltă, după cât de uşor puteam atinge
vârful copacilor, mirosea a zahăr ars,
păsări duceau gustul de cacao spre locul cu vizibilitate,
scriam despre omul bun pentru care nimic nu părea
greu de făcut,
mi-a întins o strachină cu friptură de miel,
ca unul dintre vulturii strânşi pe stârv,
am închis ochii aşteptând judecata,
nu mi se întărea nicio parte a trupului, după cum auzisem că se întâmplă
cu cei spânzuraţi, semn că iubirea trecuse.

voi scăpa cu câteva răni, dar voi fi mai departe un trup
şi nu mă voi despărţi de cap atât de repede cât mi-ar dori
cinstiţii oraşului.

de un prost-gust desăvârşit,
împăratul mi-a spus:
poţi să scrii un cântec şi mai frumos despre mine?
atunci l-am rugat să-mi descânte,
vraciul său personal
mi-a desfăcut un ananas pe masa improvizată din
braţe de oameni şi tigve în care ghicea viitorul,
moartea strănuta printre cruci,
narcisele mici încercau să-i înşele privirea,
ceea ce mi se părea de neînţeles.

ospăţul nu începuse fără semnul în care lumea
îşi punea mari speranţe,
focul îşi trecea limba pe feţele noastre schimbate în rău,
Dumnezeu strălucea de o parte şi cealaltă a mesei,
m-am întins lângă el ca şi cum aş fi ignorat
înţelesul acelui titlu cu sens divin, coborât din abstractul în care plutise,
devenind brusc tangibil, măsurabil într-un fel ce mă amuţea,
şarpele nu părea să ştie să mintă.

într-adevăr, nu părea.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăraţii păpuşari manevrează marionetele cu sfori invizibile.

aforism de David Boia (30 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină de jurnal

Moartea este mai aproape de mine decât
aş putea fi eu vreodată de ea.
Am siguranţa că o recunosc în
abanosul ondulat al
unei oi rătăcite
de turmă.
Am nebunia de-a o vedea plutind,
de partea cealaltă a apei,
în tăcere.
Am presimţirea că
ne trezim dimineaţa într-un fel anume;

Ea îşi întinde corpul cu ambele mâini
până când trosneşte din încheieturi,
eu îmi întind mâinile până când realizez
cât de aproape suntem una de alta.
Bem cafeaua împreună;
mai târziu luăm prânzul
în acelaşi loc, în acelaşi timp,
(comandăm acelaşi fel de mâncare)
apoi ne dăm întâlnire, într-un loc secret,
despre care mi-a spus că
o să mi-l destăinuie
cândva…

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

A(frica)

Brusc, girafa s-a oprit în imaginaţia mea...
Şi-a deschis fereastra şoldului din faţă
Doi scarabei se aşază de o parte şi de alta perdea
Iar pe o pânză de păianjen, în colţ.. un soare agaţă.
La vederea ochiului meu în zare
Vulturii galbeni s-au prefăcut în funii şi scări
iar elefanţii tapetaţi cu oceane şi mări
s-au urcat pe ele şi le-au făcut călătoare

Brusc! un ac de albină... fără albină
În dreptul ochiului meu
Cu venin suspină
eu zâmbesc ca un leu!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am aşezat pe un scaun pe puntea de sus a navei şi am
închis ochii,
Iar destinul mi-a apărut ca o prăpastie.
Viaţa mea din trecut s-a amestecat cu cea viitoare,
Între cele două se auzea o gălăgie ca din salonul de fumători
În care, spre auzul urechilor mele, se încheia o partidă de
şah.

Ah, balansat
De senzaţia valurilor,
Ah, legănat
De gândul atât de plăcuit că astăzi încă nu este ziua de mâine,
Şi că cel puţin deocamdată nu mi s-a încredinţat nici un fel
de responsabilitate.
Nici o personalitate propriu-zisă, şi că mă simt aşezat pe
scaun.
Ca o carte uitată acolo de o suedeză.

Ah, scufundat
Într-o leneveală a imaginaţiei, evident că uşor somnoroasă,
Neliniştit într-un mod atât de tihnit,
Atât de mult semănându-i copilului care am fost odată
Şi nici de alte algebre cu valori x şi y în sentimente.
Ah, îmi doresc din tot sufletul
Acele clipe fără de importanţă
Din viaţa mea,
Ah, mi-e dor de acele clipe, ca şi de altele asemănătoare
De pe vremea când eu nu aveam nici o importanţă,
Clipele când am înţeles tot vidul existenţei fără să a,
inteligenţa de a-l înţelege
Pe vremea când existau clarul de lună, singurătatea şi marea,
o Alvaro!

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb

lovit la rădăcină poemul a părut că geme
brusc s-a prăbuşit în palmele asudate
s-a lăsat frământat cu o ştiinţă a îndepărtării
de degete învăţate să mototolească cu sârg
pagini cu doar câteva
cuvinte scrise

se făcuse dimineaţă
parcă am zis ceva nu mai ştiu exact ce
mi-amintesc doar că le-am auzit
văd cum am pus mâna pe stilou şi le-am scris printre
cele câteva rânduri invizibile
cuvintele acelea de început
ce nu-s la-ndemână oricând
o clipă am avut curajul să mă aplec spre coşul cu hârtii
să ridic ultimul ghemotoc pagină albă la lumina zilei
sau poate mi s-a părut

în noaptea următoare am vrut să dorm
ceva nu mă lăsa în pace
parcă toate cele patru camere ale inimii deveniseră una
iar în ea se mutau locatari noi
abia atunci mi-am dat seama că nu sunt singură
şi am bătut cu sfială la fiecare uşă
şi mi s-a deschis

ei bine de atunci de fiecare dată
am fost invitată cu bucurie înăuntru
într-o zi am primit de la noii locatari al doilea rând de chei
şi mă simt îndatorată
acum intru şi ies când doresc
şi nicio ordonanţă de urgenţă nu mă poate da afară

de atunci am început să cred că doar
anumite cuvinte inocente mă locuiesc
visând în locul meu poemul

apoi treaba mea să-l scriu la lumina zilei sau în întunericul nopţii
la licăririle focurilor lui Dumnezeu

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi ridicându-se din aceeaşi ţărână

Celui care mă ridică, de câte
ori cad...

Trup nins în rochia de mireasă,
de niciunde vin, doar o întrupare
a sângelui meu fierbinte,
vis frumos printre spinii flămânzi de carne...
Îngerii cos la cămaşa mirelui!

Pereţii de sticlă au înflorit,
ziua aceasta are un semn desenat în frunte,
iar palma ce miroase a iarbă cosită,
mă ascunde părinteşte în ea...
Ascultă cum harpa cântă din sufletul meu!

Pune-mi cununa şi lasă aerul dintre noi să fluiere,
ca şi cum ar fi într-un gât de pasăre,
apoi mâinile să ni le prindem în formă de cruce,
aşteptând iubirea ca pe-o împărtăşanie...
Fluturi ridicându-se din aceeaşi ţărână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa şi Scaunul

I

Zise Masa către Scaun
"Îmi vine să scârţâi şi să scheaun,
Mă doare capul de căldură,
Iar la fiecare picior am câte-o bătătură!
De-am avea şi noi parte de-o plimbare,
Am mai schimba o vorbă despre una-alta sau cutare!
Te implor, hai afară până nu mă vezi knock-down!"
Zise Masa către Scaun.

II

Scaunul, privind spre Masă:
"Fată, ideea asta tu deoparte lasă,
Cu vorbe goale prea te-îngraşi,
Ştii doar că noi nu putem face nici doi paşi!"
Zise Masa c-un oftat:
"Ţi-e teamă să ieşi la aer curat?
Am câte ai şi tu, patru picioare,
Hai să facem o-încercare."

III

Aşa că-împreună, iavaş-iavaş,
Au pornit-o en fanfare către oraş,
Tropăind când la deal şi când la vale,
Dând curioase, ici şi colo, rotocoale.
Adunaţi în jurul lor, buluc,
Oamenii voiau să ştie un' se duc:
"Iată, Masa şi Scaunul, în pas de ştaier,
Au ieşit la plimbare să ia aer!"

IV

Dar coborând pe-un drum, pe-o alee, pe-o cărare,
Spre-un castel înalt din vale,
S-au rătăcit într-un loc cu multe ape şi imaşuri,
Hălăduind, încoace-încolo, multe ceasuri.
Până când, pentru-a se şti iar în siguranţă,
Au plătit o Raţuşcă măcăneaţă,
Un Şoarece şi-un Cărăbuş, din iarba deasă,
Să le-arate drumul înapoi spre casă.

V

Bucuroase,-au şoptit încetişor,
"Să sărbătorim, frăţiorul meu fermecător,
Călătoria noastră-n oraş, pe dealuri şi pe luncă!
Să mâncăm fasole deci, cu şuncă!"
Plini de voie bună, Şoricelul, la sacou de pluş,
Răţuşca şi cafeniul Cărăbuş
Au cinat şi-au dansat pe scaun şi pe masă...
Apoi, fiecare-a plecat spre patul lui de-acasă.

poezie de Edward Lear, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus doctoriţei de la gastro că nu am scaun

Că nu am scaun, i-am spus trist,
Şi foarte amabilă femeia,
Mi-a spus pe un ton altruist,
Că pot să-mi iau de la IKEA.

epigramă de Paul Aelenei din Epigrame (2017)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafir albastru

Îţi plăcea să strecori
Un trandafir albastru
Printre tradafirii galbeni,
Nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Era ca o ezitare cumva,
Într-o declaraţie de dragoste,
Un vers obscen
Într-un poem despre iubire,
Ca o rochie albă
Într-un lan de maci roşii,
Ca o palmă peste faţă
Într-o scenă de gelozie.
Chiar nu mi se părea foarte potrivită alegerea,
Un trandafir albastru
Într-un buchet de trandafiri galbeni,
Era ca un avertisment
Că m-ai putea părăsi,
Era ca un intrus
Într-o poveste de dragoste.
Ca parfumul prea pronunţat
De pe scrisoarea de adio.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaun şi... fotoliu. Lui Renan, căruia i s-a dus să-i ceară sprijin pentru a deveni academician

Tăcut, Renan, spre-a nu risca un
Posibil atentat l-al său orgoliu,
Mi-a oferit, elegant,... scaun,
Deşi ştia că viu pentru-un fotoliu.

epigramă de Edouard Pailleron din Din epigramiştii lumii (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni într-un pahar cu apă

Furtuni într-un pahar cu apă
Se iscă-aşa, netam-nesam,
Noi traversăm o grea etapă
Cu cai de lemn ce mor în ham.

Demagogie, vorbe-n vânt
Sunt aruncate-n lume, semn,
Că nu e bine pre pământ,
Că încă mai sunt limbi de lemn.

Când sărăcia-i suverană
Şi chiar de-i linişte-n pahar
Balsam dacă presari pe rană
Rămâne-n gură gust amar.

Furtuni într-un pahar cu apă,
Iar noi, năieri în coji de nucă
Şi cari ce pururea tot sapă...
În lemn trist paşaport de ducă!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire pierdută

Simt cum mi se scurge iubirea
din vene
în loc de sânge
se înghesuie particule invizibile
şi lacrimile unui dor
nestins
se zbat ca păsările cerului
prinse în vârtejul neiertător
al unei tristeţi
care doboară prezentul
făcând loc unei îndoieli
ucigătoare.

O coardă mi s-a rupt
şi inima mi se tânguie
ca o violină
pierdută singură
într-un concert de Brahms.

poezie de Ioan Marginean
Adăugat de Ioan Marginean
Comentează! | Votează! | Copiază!

între-vis

Viorile prăfuite nasc
păianjeni aurii, arcuşul spre sud
cu o umbrelă roasă îşi împarte veacul
sunt două la număr, una veche, reală, cealaltă
neterminată… cioplită din lemn ciudat violet
cu vinişoare albe
seamănă cu o aripă îndoită-n jos
a unui cocor – sau a reverenţă, după concert

contemplând cadrul acesta, ceva familiar
mă ţine fix şi nu ştiu
înăuntrul meu «fost» sau «viitor», l-am văzut
astfel?!
în unica secvenţă în punctul critic –
orele 11:59 – când am deschis al treilea
ochi la marginea unei prăpăstii ceţoase

«Unicul dirijor» dacă m-ar chema în orchestră
cum să mă prezint cu corpul dezacordat?!…
alt instrument nu primeşte…

ceţuri urc şi
mi-e din ce în ce mai frică

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Defunctă

În mijlocul odăii,
Iubirea şi-a pus ştreangul de gât
Tu aştepţi lângă scaun
Ca să-i revendici trupul schimonosit

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din volumul de versuri Pasagere clipe, Poezii (2017)
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!