Noaptea arogantă

Ce arogant e cerul de atăta blândeţe
cu stele copile atârnate de bătrâneţe
cu luna opacă
cu noaptea tăioasă scoasă din teacă
cu tine la marginea ochiului meu.
E o deplasare a fiinţei
din şopronul copilăriei în care
nasc blânde pe fân în ulcioare
zâmbind din şolduri bocitoare.
Ce arogant e cerul unei fecioare
când îi trece pământul printre picioare
cu carul mic în carul mare
la târg pe cer
în gura mare...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Familia Universului

Soarele e tată,
Luna este mamă.
Au copii o gloată,
buni de pus în ramă.
Tata-i încălzeşte,
mama-i luminează,
Gloata străluceşte
şi în nopţi veghează.
Dintre stelele-copii,
niciodată n-o să piară
nici Luceafărul de zi,
nici Luceafărul de seară.
Sora lor mai mare
e Steaua Polară.
Calea Lactee-cărare,
cerul împresoară.
Cu Carul mic şi Carul mare,
Gemenii ies la plimbare.
La toţi, bolta le e casa
unde locuiesc,
Pământul le este masa
unde se-întâlnesc.
O familie unită
niciodată nu dispare.
e foarte bine definită
în Universul mare.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie printre stele

Hai copii să ne plimbăm
Despre Cosmos să-nvăţăm!
Galaxii ce-ţi par mărgele
Sunt chiar grupuri mari de stele,
Planete, sateliţi, comete şi asteroizi,
Hai să le descoperim pe rând, timizi!
Nu ne-am întrebat noi oare,
Luceafărul când apare,
Cum plutesc pe cer în zare,
Carul mic şi Carul mare,
Cum s-au tors prin cer fuioare
De steluţe călătoare?
Mii de stele şi comete
Care se-nvârtesc discrete,
Au format prin cer trasee
Galaxia albă sau Calea Lactee...
Şi-n Calea Lactee ia priveşte
Chiar Pământul se găseşte!

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre frâiele uzate

Roibul meu mănâncă jarul
Stelelor ce cad în hău,
Ovăzul ce dă în lapte
Fierbe sub ele din greu.

Îl încalec, el nechează,
Se-ndreaptă spre Carul Mare,
Unde cerul ţi-a pus zestrea
Pentru nuntă, la păstrare.

Timpul curge peste spaţii,
Se văd coastele la cal,
Simt cum îşi închide ochii
Şi devine ireal.

Să cobor încerc de-ndată,
Mă agăţ de oişte,
Strigu-te, tu nu m-auzi,
Stelele sunt vraişte.

Nu te văd, dar parcă simt
Coaste noi, alt cal e mort,
Vom împinge Carul Mare
Printre stelele resort.

Noi suntem acuma umbre
Ce se-nvârt în Galaxii,
Două umbre. Moartea spune
Că suntem printre cei vii.

Ne mai mângâiem odată,
Carul Mare scârţie,
Punem undelemn de soare
Unde este pârtie.

Două umbre însetate
Îşi caută frunzele
Printre frâiele uzate
Acum dorm iubirile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Pune-ti aripi si zboara iubire,
Si-atinge cerul cu zambet de stele,
Vorbeste cu luna plina jumatate,
Sa-ti spuna de mine.... si viata.
Intra in carul mare de stele,
Sa-ti spuna visele traite cu tine,
Hraneste fiecare pasare-n zbor,
Ele sunt mesagerul meu.
Si vreau doua maini in noapte,
Sa-mi sprijin capul, ganduri, sperante,
Pana-n rasarit de soare.

poezie de Adelina Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferi de voce şi talent

cât în Carul Mare
nu încap.
Când auzul umbrei mele
va fi dus pe Carul Mic
la cimitirul de stele,
te chem de pe acum
să-i cânţi melodii de ger
încălzite în uitare.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vedem Ursa Mare la stânga Polarei, peste şase ceasuri o vom vedea sub Steaua polară, tocmai la orizont, iar dacă noaptea ar fi destul de lungă, peste alte şase ceasuri am vedea Ursa sau Carul Mare la dreapta ei. În 24 de ore Carul Mare se reîntoarce la locul de unde a plecat; de aceea, dacă observăm într'o seară Carul cel Mare la stânga Polarei, a doua zi, la aceeaşi oră, îl vom vedea tot acolo.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul senin

Cel mai senin pământ îmi pare cerul
în care te-adânceşti
nu cu gura căscată
ci cu pasărea căscată
între buze de aripi
fără a înţelege
de pământul e sus
sau dacă jos este cerul...
Cel mai senin pământ între "eşti" se întinde
şi la graniţă.."sunt"!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt carul de la margine de sat

Sunt carul de la margine de sat
Şi zac de multă vreme părăsit;
O iederă pe roţi mi s-a urcat,
Iar caii mei zănatici, au murit.

Aveam prelată şi un coviltir,
Dormeau sub ea vreo zece puradei,
Iar şeful şatrei ascundea-n chimir
Şi-n oişte, purcoi de cocoşei.

Dar au plecat la Londra, la Bruxelles
Şi au cerşit cu toţii pe afară,
Acuma s-au întors şi au castel,
În loc de cai, au Mercedes la scară.

Mai am in minte pocnetul de bici,
Iar loitrele mai poartă încă semne,
De la buştenii mari sau chiar mai mici,
Când noaptea se furau din codru lemne.

Doar carii ce mă rod neîncetat,
Sunt durerosul leac de-nsingurare:
Stau nopţile, sub cerul înstelat,
Privind invidios la Carul Mare!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu... Carul Mare

Există şi-n nefericire o grandoare,
Eşti mai frumoasă, când eşti tristă,
Şi cât tristeţea-n ochii tăi persistă,
Tu eşti mai dulce, mai convingătoare...

Îmi vine să te strâng de cingătoare,
Să-ţi dau o sărutare fantezistă,
Şi,-apoi, iubito, să te trec pe-o listă,
A fetelor nurlii, cu lungi picioare,

Pe care le-am avut în timp şi spaţiu,
La degetul cel mic şi la cel mare,
Iubindu-le vârtos, cu mult nesaţiu...

Iar dacă vrei cumva o confirmare,
Vino la mine, să citim Horaţiu
Şi să privim miraţi la... Carul Mare!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna mea

fântâna mea e adâncă
dulce şi rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul şi cu dorul.

fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
şi cerul îi ţese cununa.

lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată şi carul mare
cade în apă stea după stea.

înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele şi paradis.

izvor fermecat singuratic
adapi trecători rătăciţi
la visul nordului atic
în runile marilor sciţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cosmică

O iubire cosmică fără de moarte
Galaxia cuprinsă de un foc glacial
Ţesută din gânduri vise si soapte
Domină cerul urcă iubirea n astral

Dintr o lume reală să ajung in vis
Străbat zburand întregul văzduh
Urc pe scara ireală ajung in paradis
Paznic al noptii albe iubirea un duh

Este noaptea albă a minţi luminată
Făclii de stelele albastre ce lucesc
Si carul mare falnic care mi se arată
Îngerul iubiri plimbat în carul regesc

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tars

îmi stăruie în sânge o antică cetate
cu ziduri mari de ambră sub vântul taciturn
şi-n fiecare vară petale de mătase
din trupul tău
iubito
ademenesc în turn

nu ştiu cât drum mai este
când voi pleca spre tine
aceeaşi legănare mi-a zăvorât povara
aud pe stradă valuri
ce le sfărâmă ceaţa
şi vastele ecouri care anunţă seara

dolmene cresc
de mâine
o nouă strălucire îmi luminează calea
o veche-nsingurare
prin labirinturi
unde
azi mă striveşte bolta
cu roţile desprinse
de sus
din carul mare

şi de atunci încoace
mai arde o minune
iar vatra-n care stele uitate sunt la ars
e gura ta
e cerul
e gura mea vecină
eu voi veni
ultima oară
primeşte-mă
bătrâne tars

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsturna Carul Mare

Aş răsturna Carul Mare unde-o fi capătul lumii,
Să caut oglinda spartă, să o-ntreb cine sunt eu,
De sunt demon ori femeie, de ce iubesc toţi nebunii
Ce scriu vers furând din stele, slăvindu-l pe Dumnezeu,

De ce mă pierd prin mulţimea, ce altuia groapă-i sapă,
De ce coji alunecoase, îmi rănesc călcâiele,
De ce-i troc cu orţii popii, lumânări, fitil de lampă
Şi copii, înfometaţi, răscolesc noroaiele!

Nu mă simt o Penelopă, ţesând, ziua, la linţoliu,
Mi-aş dori din Carul Mare, semnul păcii-n vârful culmii,
Creangă de măslin şi laur, să afle cei cu orgoliu,
Că soarele când răsare, nu se-nvârte-n jurul lumii!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veţi găsi Carul Mare spre nord-vest, lăsându-se din ce în ce spre orizont. E format din şapte stele mai luminoase, patru din ele formând Carul, iar trei formând osia.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea când am avut cerul la picioare

însera fantomatic
stelele alunecau printre nori
una câte una
ca într-o joacă
de parcă dumnezeu ar fi vrut
să ne pună cerul la picioare
înainte de sosirea întunericului

stelele acelea păreau vii
se prindeau de ramurile copacilor
de genele tale
străluceau
abia atunci am înţeles
cum se nasc licuricii

iar tu zâmbeai
cu mâinile sub ceafă
întinsă peste universul redefinit

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (4 mai 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!