De ziua limbii române

Limba noastră cea străveche cu rostirea dulce, sfântă,
E-o comoară nestemată ce-o păstrăm şi ne încântă,
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară pe aripi de îngeri peste plaiul românesc.

În restriştile de vremuri, în durerea ei adâncă,
De vulturi ne-a fost păzită, gângurită-n vârf de stâncă,
Neamul ni l-a apărat sădind dragostea de ţară,
Nimeni n-a putut înfrânge existenţa-i milenară.

Graiul, pasăre măiastră ce pluteşte-n zboru-i lin
Ne-a adus lumină-n suflet răspândind harul divin,
De-or veni timpuri mai bune sau de vor rămâne reci
El ne va fi idealul ce va dăinui în veci.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut pe braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat, cu iubirea ta fierbinte
Ai făcut să se jertfească toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti, prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă vei prăznui Centenarul,
Fără fast şi întristaţi îţi sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă ce la suflet ne-ai primit.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, iubită mamă!

Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut în braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat cu iubirea ta fierbinte,
Pentru tine s-au jertfit toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă ne prăznuim Centenarul,
Fără fast şi întristaţi ne sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul

Primească-mă Ghirai cu tot alaiul,
Propună-mi tot haremul şi seraiul,
Promită-mi mana cerului şi raiul,
Doar m-oi lăsa de sânge şi pământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu neamul, pătimitul, nu mi-l vând
Chiar dacă-ntreg imperiul mi l-ar da.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Să-mi ia Ghirai şi apa, şi mălaiul,
Să mă usuce-n temniţă ca paiul,
Pe chip să-mi înflorească mucegaiul,
Doar m-oi lăsa de lege şi cuvânt,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Eu limba mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi limba să mi-o ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.

Mă arză-n foc cum arde-n pară scaiul,
Cenuşa să mi-o sufle ca pospaiul
În patru vânturi cât se-ntinde plaiul,
Doar m-oi lăsa de crez şi legământ,
Să ştie el, Mehmet Ali Ghiraiul:
Credinţa mea română nu mi-o vând
Chiar dac-ar fi şi duhul să mi-l ia.
Român mi-i neamul, românesc mi-i graiul
Şi românească-mi este ţara mea.
 

poezie de Nicolae Mătcaş din Coloana Infinitului (2003)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greutăţi

Viaţa asta ne-a adus
Greutăţi, pe cap, mereu
Şi-ncă nu ne-a fost deajuns
Că ne-a pus şi "Leul greu"!

epigramă de Nicolae David din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Bunicu-i pasăre măiastră,
Ne cântă iar cu lira lui,
S-a-ntors de printre noi, acasă,
Acolo-n ţara Domnului.

Acolo-i pace şi-s izvoare,
Mai reci, mai blânde şi mai line,
Acolo este veşnic soare
Şi miei aleargă pe coline...

Acolo e-un păstor, atât
Şi-s îngeri cu aripi de stele,
Acolo, Tatăl ne-a avut
Suflet de vis şi mângâiere.

Aici a obosit bunicul.
Oftând, spre ceruri a plecat,
Acolo-l vom găsi, în veacuri,
Cu sufletul eliberat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

poezie celebră de Alexei Mateevici (17 iulie 1917)
Adăugat de A. V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba noastră

Toate-s bune pe-acest plai,
Vin, plăcinte, colţ de Rai.
Pe venetic îl încântă,
Doar că-i stă-n gât... Limba sfântă!

epigramă de Mihai Cucereavii (20 iulie 2015)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent şi trecut

Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simţim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăşi sânge!

Ceruri şi câmpii şi munţi
S-au vândut... Copii desculţi
Plâng rugându-se în taină
Pentru ţărişoara mamă.

Măşti de-argint pe feţe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul şi cuvântul...

Biata noastră ţărişoară,
Ai tot dus viaţă amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!

Grânele-s vis şi icoană,
Dor de tată, dor de mamă,
Din cenuşa cea străbună,
Spic de românească mână.

Sufletul pădurilor,
E vândut, de-acum e-al lor.
Lanţ de stâncă ne-a unit
Pe pământ nefericit.

Pe oceane de lumină,
Prunci cuminţi, fără de vină,
Îşi dorm somnul lor de veci
Doar pe plaiuri româneşti.

Au luptat în 89
Au crezut în lumea nouă,
Au sperat că va fi, poate,
Alt destin, plătind cu moarte.

Prunci orfani privesc în zare...
Sărăcia noastră doare...
"Toşi cerşim din poartă-n poartă"
Chiar de ţara ni-i bogată.

Râd în soare magazine,
Ce frumoase-s, căci sunt pline!
Noi suntem săraci, dar buni,
Avem suflet de români.

Pruncii nu au ce mânca,
Dar în ţărişoara mea,
Pâinea cât de-amară-ar fi,
Tot români ne vom numi.

Stăm în şanţuri virtuale,
Nu avem bani de mâncare,
Dar avem un ţel străbun,
Neam din neamul de român.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda morţii

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a mai fost
Să ne ofere veşnicia
Dragostea şi bucuria
Viaţa — să ne aibe rost

Numai El ne-a dăruit
Mielul Sfânt de pe Calvar
Viaţa nouă în sfârşit
Ca sufletul mântuit
Să ne fie doar prin har

Nu prin Lege şi poruncă
Ci-n credinţă şi-ndurare
În Acel ce ne e stâncă
Şi în dragostea-i adâncă
Căci ni-e Uşă de salvare

Hristos ne-a răscumpărat
Din blestemul crud al Legii
Şi iertare El ne-a dat
Când pe cruce atârnat
Primi cuiul fărdelegii

Pentru noi Hristosul răstignit
A purtat osânda morţii
Şi-a fost aspru biciuit
Suferind în infinit
De viaţă — s-avem sorţii

El Isus Hristos Mesia
Legea Sfânt-a împlinit
S-avem astăzi veşnicia
Şi de asemeni bucuria
Pe veci ce ne-a dăruit

Fiul Omului Isus
Ne-a dat viaţa şi iubirea
Şi ne-a dat un duh supus
Şi la Tatăl ne-a adus
Dându-ne neprihănirea

Nu prin Lege ci prin har
Prin adânca-i îndurare
Ne-a făcut mărgăritar
Viaţa nouă nu-n zadar
S-o trăim prin îndurare

Evanghelia ne spune
Pentru Lege suntem morţi
Despărţiţi de astă lume
Căci duhul ni se supune
În ai vieţii sfinte sorţi

Ca robi ai neprihănirii
Pe Isus îl onorăm
Şi-n extazele iubirii
De pe calea mântuirii
Toată cinstea noi i-o dăm

Tată Sfânt îţi mulţumim
Pentru Fiul Tău Mesia
Numele noi ţi-l cistim
Şi în veci dar te slăvim
Căci Isus ni-e bucuria
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus luna lui Gerar, iarna asta-i şugubeaţă,
Ne-a adus de toate-n dar: ger, ninsori şi ploi cu gheaţă,
Întorc cu păreri de rău filele din calendar,
Linişte şi gânduri bune să ne-aducă Făurar.

catren de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorului meu de limba română din liceu

Ne-a sădit dragostea de ţară
Şi de limba cea română,
Ni l-am pus ca pe-o brăţară,
Ca pe veci să ne rămână.
De aceea l-am iubit
Şi cu toţi l-am preţuit.
Fie-i ţărâna uşoară
Amintirea-i să nu moară.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul trezirii neamului românesc

Venit-a timpul de trezire.
În lunga noapte adânciţi
noi am uitat de nemurire.
Deschideţi ochii, vă treziţi!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Ne ierţi Zamolxe, zeu slăvit!
Duşi de restrişte te-am uitat!
Dar astăzi ştim c-ai revenit,
din foc şi piatră ne-ai creat.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Glia română ne e sacră
ne-a fost lăsată de strămoşi.
Trăim în vechea noastră vatră,
noi suntem oamenii frumoşi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La zei şi zâne-om ridica
noi vetre, temple şi altare.
Zamolxe se va bucura!
Vom şti că sufletul nu moare!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Din rădăcina strămoşească
ivitu-s-au tulpine noi.
De-a pururea o să rodească
în inimi suflet de eroi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Lumea va şti că suntem drepţi.
Că neamul nostru românesc
este poporul de-nţelepţi.
Noi suntem cei ce se iubesc!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La timpu-acesta de trezire
noi vom rămâne înfrăţiţi
Cu zei şi zâne-n nemurire!
Deschideţi ochii, vă treziţi!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna mea

fântâna mea e adâncă
dulce şi rece-i izvorul
a fost săpată în stâncă
cu sufletul şi cu dorul.

fântâna e plină de stele
în ea se leagănă luna
noaptea-i păzită de iele
şi cerul îi ţese cununa.

lacrimi de rouă amare
picură întruna în ea
câteodată şi carul mare
cade în apă stea după stea.

înecată pe veci în lumină
plutea pe valuri de vis
chipul iubitei, divină,
printre stele şi paradis.

izvor fermecat singuratic
adapi trecători rătăciţi
la visul nordului atic
în runile marilor sciţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de câmpie învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirele-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se adun în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, îmi aplec gura-n găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-ngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Zace-n margini de răzoare învăluită-n mister
O fântână adormită, cumpăna-i spintecă-n cer,
N-a îngenuncheat-o timpul, n-a închis a ei pleoapă,
Din străfunduri izvorăşte binecuvântata-i apă.

Stoarce vâna din adâncuri, tremură micuţul val,
Clipocirile-nfundate, prăvăliri uşoare-n mal
Se îngân în dulce şipot, se preling într-un fuior,
Cerul îi pictează pânza cu penelu-i mişcător.

Suie ciutura spre soare o comoară nestemată,
Setea-ncinsă-mi potolesc, mi-aplec gura în găleată,
Obrazul mi-l răcoresc şi mă privesc în fântână,
Îmi văd chipul în oglindă, ceruri şi pământ se-îngână.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Ne-a parasit lumina, culoarea ne-a uitat,
Si soaptele-si pierdura-ntelesul pe vecii,
Si trupurile noastre in gol s-au destramat
Sub aiurarea noptilor tarzii.
Si gandurile noastre trecura fara grija-n
Ostroavele-necate in destramari de veci.
Pe cerul lumii noastre mai dorm fara de sprijin
Doar ochii reci, doar lacomii ochi reci.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Ne-a părăsit lumina, culoarea ne-a uitat,
Şi şoaptele-şi pierdură-nţelesul pe vecii,
Şi trupurile noastre în gol s-au destrămat
Sub aiurarea nopţilor târzii.

Şi gândurile noastre trecură fără grijă-n
Ostroavele-necate în destrămări de veci.
Pe cerul lumii noastre mai dorm fără de sprijin
Doar ochii reci, doar lacomii ochi reci.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce doresc românului

În România,
Grădina Maicii Domnului,
îi doresc românului
viaţă fericită, plină
de belşug şi de lumină!
Românului îi mai doresc
pace-n plaiul românesc.
Visele să nu se stingă,
florile să nu mai plângă.
Soarele mereu răsară
în frumoasa noastră ţară.
Să fluture drapelu-n zare
peste România Mare.
În veci de veci să dăinuiască
România strămoşească!

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!